Socialismul. O analiză economică și sociologică

Socialismul. O analiză economică și sociologică

La 80 de ani de la apariția sa în limba germană, Socialismul rămâne o carte esențială pentru înțelegerea problemelor specifice teoriilor socialiste. Mises construiește în jurul argumentului imposibilității calculului economic în socialism (prezentat pentru prima dată în 1920) o critică exhaustivă a ideilor socialiste, deghizate, atunci și acum, în veșminte aparent liberale.

Cartea este de interes nu numai pentru economistul doritor de o analiză wertfrei (neutră față de valori), care vede aplicată metoda misesiană a adecvării mijloacelor la scopuri, ceea ce îi garantează actualitatea în dezbaterile prezente ori viitoare asupra subiectului. Ea îl interesează deopotrivă pe cercetătorul în științe politice, pe istoric și sociolog. Unul dintre avantajele cărții este acela al unei abordări sistematice, deschise tuturor nivelurilor de înțelegere. Descrierea elementelor de bază ale funcționării pieței prefațează analiza mai aprofundată din Acțiunea umană.

Punctul de plecare este corect identificat de Mises a fi problema proprietății, înțeleasă în dimensiunea sa relevantă din punct de vedere economic. Prima parte continuă cu aplicarea conceptului de proprietate si a consecinței sale, contractul, unor aspecte variate ale vieții sociale: economice, politice și familiale.

Traducere din limba engleză de Sergiu Marcus. Text revizuit și adăugit de Tudor Smirna, Diana Costea și Ionela (Mânzu) Bălțătescu *

Citește în variantă PDF

Cumpără din Librăria Mises

Citește în variantă HTML

(Atenție: textul din versiunea tipărită a fost revizuit în întregime. Există diferențe substanțiale între versiunea publicată mai jos în variantă HTML și cea din variantele PDF și tipărită de mai sus.)

Nota traducătorului

Prefață la ediția a doua germană

Introducere

1. Succesul ideilor socialiste
2. Analiza științifică a socialismului
3. Moduri alternative de acces la analiza socialismului

PARTEA ÎNTÂI

LIBERALISM ȘI SOCIALISM

I. Proprietatea

1. Natura proprietății
2. Violență și contract
3. Teoria violenței și teoria contractului
4. Proprietatea colectivă asupra mijloacelor de producție
5. Teoriile despre evoluția proprietății

II. Socialismul

1. Statul și activitatea economică
2. „Drepturile fundamentale” din teoria socialistă
3. Colectivism și socialism

III. Ordinea socială și constituția politică

1. Politica violenței și politica contractului
2. Funcția socială a democrației
3. Idealul egalității
4. Democrația și social-democrația
5. Constituția politică a comunităților socialiste

IV. Ordinea socială și familia

1. Socialismul și problema sexuală
2. Bărbatul și femeia în epoca violenței
3. Căsătoria sub influența ideii de contract
4. Problemele vieții conjugale
5. Amorul liber
6. Prostituția

PARTEA A DOUA

ECONOMIA UNEI COMUNITĂȚI SOCIALISTE

Secțiunea I. ECONOMIA UNEI COMUNITĂȚI SOCIALISTE IZOLATE

V. Natura activității economice

1. Contribuție la critica conceptului de „activitate economică”
2. Acțiunea rațională
3. Calculul economic
4. Economia capitalistă
5. Conceptul mai restrâns al „economicului”

VI. Organizarea producției în socialism

1. Socializarea mijloacelor de producție
2. Calculul economic în comunitatea socialistă
3. Doctrina socialistă recentă și problemele calculului economic
4. Piața artificială ca soluție a problemei calculului economic
5. Rentabilitate și productivitate
6. Produsul brut și produsul net

VII. Distribuția venitului

1. Natura distribuției în liberalism și socialism
2. Dividendul social
3. Principiile distribuției
4. Procesul distribuției
5. Costurile distribuției

VIII. Comunitatea socialistă în condiții staționare

1. Condițiile staționare
2. Disutilitățile și satisfacțiile muncii
3. „Plăcerea muncii”
4. Stimulentul la muncă
5. Productivitatea muncii

IX. Poziția individului în socialism

1. Selecția personalului și alegerea ocupației
2. Artă și literatură, știință și jurnalism
3. Libertatea personală

X. Socialismul în condiții dinamice

1. Natura forțelor dinamice
2. Schimbări în populație
3. Schimbări în cerere
4. Schimbări în cantitatea de capital
5. Elementul schimbării în economia socialistă
6. Speculația
7. Societățile anonime pe acțiuni și economia socialistă

XI. Impracticabilitatea socialismului

1. Problemele fundamentale ale unei economii socialiste în condiții de
schimbare
2. Soluțiile încercate
3. Capitalismul – singura soluție

Secțiunea II. RELAȚIILE EXTERNE ALE UNEI COMUNITĂȚI SOCIALISTE

XII. Socialismul național și socialismul mondial

1. Extinderea spațială a comunității socialiste
2. Tratamentul marxist al acestei probleme
3. Liberalismul și problema frontierelor

XIII. Problema migrației în socialism

1. Migrația și deosebirile în condițiile naționale
2. Tendința către descentralizare în socialism

XIV. Comerțul în socialism

1. Autarhia și socialismul
2. Comerțul cu străinătatea în socialism
3. Investițiile străine

Secțiunea III. FORME SPECIALE DE SOCIALISM ȘI PSEUDOSOCIALISM

XV. Forme speciale de socialism

1. Natura socialismului
2. Socialismul de stat
3. Socialismul militarist
4. Socialismul creștin
5. Economia planificată
6. Socialismul corporatist

XVI. Sisteme pseudo-socialiste

1. Solidarismul
2. Diverse propuneri pentru expropriere
3. Participarea la beneficiu
4. Sindicalismul
5. Socialismul parțial

PARTEA A TREIA

PRETINSA INEVITABILITATE A SOCIALISMULUI

Secțiunea I. EVOLUȚIA SOCIALĂ

XVII. Chiliasmul socialist

1. Originea chiliasmului
2. Chiliasmul și teoria socială

XVIII. Societatea

1. Natura societății
2. Diviziunea muncii ca principiu al dezvoltării sociale
3. Organism și organizație
4. Individul și societatea
5. Dezvoltarea diviziunii muncii
6. Schimbările individului în societate
7. Regresiunea socială
8. Proprietatea privată și evoluția socială

XIX. Conflictul ca factor în evoluția socială

1. Cauza evoluției sociale
2. Darwinismul
3. Conflictul și concurența
4. Lupta națională
5. Lupta rasială

XX. Ciocnirea intereselor de clasă și lupta de clasă

1. Conceptele de clasă și conflict de clasă
2. Stări și clase
3. Lupta de clasă
4. Formele luptei de clasă
5. Lupta de clasa ca factor în evoluția socială
6. Teoria luptei de clasă și interpretarea istoriei
7. Rezumat

XXI. Concepția materialistă a istoriei

1. Gândire și ființă
2. Știința și socialismul
3. Presupozițiile psihologice ale socialismului

Secțiunea II. CONCENTRAREA CAPITALULUI ȘI FORMAREA MONOPOLURILOR CA PAȘI PRELIMINARI
AI SOCIALISMULUI

XXII. Problema

1. Teoria marxistă a concentrării capitalului
2. Teoria politicii anti-monopoliste

XXIII. Concentrarea unităților de producție

1. Concentrarea unităților de producție ca un complement al diviziunii
muncii
2. Dimensiunea optimă a unităților de producție în producția primară
și în transport
3. Dimensiunea optimă a unităților de producție în industrie

XXIV. Concentrarea întreprinderilor

1. Concentrarea orizontală a întreprinderilor
2. Concentrarea verticală a întreprinderilor

XXV. Concentrarea averilor

1. Problema concentrării averilor
2. Formarea averilor în afara economiei de piață
3. Formarea averilor în cadrul economiei de piață
4. Teoria sărăciei crescânde

XXVI. Monopolul și efectele sale

1. Natura monopolului și semnificația sa pentru formarea prețurilor
2. Efectele economice ale monopolurilor izolate
3. Limitele formării monopolurilor
4. Semnificația monopolului în producția primară

PARTEA A PATRA

SOCIALISMUL CA IMPERATIV MORAL

XXVII. Socialismul și etica

1. Atitudinea socialistă față de etică
2. Etica eudemonistă și socialismul
3. Contribuție la înțelegerea eudemonismului

XXVIII. Socialismul ca emanație a ascetismului

1. Punctul de vedere ascetic
2. Ascetismul și socialismul

XXIX. Creștinismul și socialismul

1. Religia și etica socială
2. Evangheliile ca izvor al eticii creștine
3. Creștinismul primitiv și societatea
4. Interzicerea dobânzii de către legea canonică
5. Creștinismul și proprietatea
6. Socialismul creștin

XXX. Socialismul etic, cu referință specială la acela al noii critici

1. Imperativul categoric ca bază pentru socialism
2. Datoria de a munci ca bază pentru socialism
3. Egalitatea de venituri ca postulat etic
4. Condamnarea etico-estetică a motivului profit
5. Înfăptuirile culturale ale capitalismului

XXXI. Democrația economică

1. Deviza „democrație economică”
2. Consumatorul ca factorul decident în producție
3. Socialismul ca expresie a voinței majorității

XXXII. Etica capitalistă

1. Etica capitalistă și impracticabilitatea socialismului
2. Pretinsele defecte ale eticii capitaliste

PARTEA A CINCEA

DISTRUCTIVISMUL

XXXIII. Forțele motrice ale distructivismului

1. Natura distructivismului
2. Demagogia
3. Distructivismul literaților

XXXIV. Metodele distructivismului

1. Mijloacele distructivismului
2. Legislația muncii
3. Asigurările sociale obligatorii
4. Sindicatele muncitorești
5. Asigurările de șomaj
6. Socializarea
7. Impozitele
8. Inflația
9. Marxismul și distructivismul

XXXV. Combaterea distructivismului

1. „Interesul” ca obstacol pentru distructivism
2. Violență și autoritate
3. Bătălia ideilor

Încheiere: Semnificația istorică a socialismului modern

1. Socialismul în istorie
2. Criza civilizației

Anexă: Contribuție la critica încercărilor de a construi un sistem de calcul

Epilog: Haosul planificat


*.Titlul original: Socialism.
An Economic and Sociological Analysis
,
LibertyClassics, Indianapolis,
1981.

Versiunea în limba română o datorăm efortului admirabil al regretatului
Sergiu Marcus, început încă din primii ani ai regimului comunist, de a traduce
întreg tratatul despre
Socialism al lui Ludwig von Mises. Traducerea
a fost revizuită și adăugită de către Diana Costea și Ionela Mânzu.

© Translated and published online with the permission of Mrs. Bettina
Bien Greaves on behalf of the Estate of Mrs. Ludwig (Margit) von Mises.

© 2002 Institutul Ludwig von Mises – România pentru versiunea în
limba română.
Mulțumim doamnei Steriana Marcus pentru bunăvoința cu care a facut posibilă
această versiune on-line.

Avatar photo
Scris de
Ludwig von Mises
Discută

Autori la MisesRo

Arhivă

Abonare

Newsletter MisesRo

Frecvență

Susține proiectele Institutului Mises

Activitatea noastră este posibilă prin folosirea judicioasă a sumelor primite de la susținători.

Orice sumă este binevenită și îți mulțumim!

Contact

Ai o sugestie? O întrebare?