XIII. Problema migraţiei în socialism

Ludwig von Mises - Socialismul. O analiză economică şi sociologică. Partea a doua: Economia unei comunităţi socialiste. Secţiunea II: Relaţiile externe ale unei comunităţi socialiste
cuprins

1

Migraţia şi deosebirile în condiţiile naţionale

Dacă negoţul ar fi complet liber, producţia ar avea loc numai în condiţiile cele mai potrivite. Materiile prime ar fi produse în acele locuri în care, ţinându-se seamă de toţi factorii, s-ar obţine cel mai mare randament. Fabricarea ar fi localizată acolo unde spezele de transport, inclusiv acelea necesare pentru aducerea mărfurilor în mâinile consumatorului final, ar fi minime. Pe măsură ce munca s-ar stabili în jurul centrelor de producţie, distribuţia geografică a populaţiei s-ar adapta în mod necesar la condiţiile naturale ale producţiei.

Condiţiile naturale însă sunt neschimbătoare numai într-un sistem economic staţionar. Forţele schimbării le transformă fără încetare. Într-o economie supusă schimbării, oamenii migrează neîntrerupt de la locurile unde condiţiile sunt mai puţin favorabile către locurile unde ele sunt mai favorabile pentru producţie. În capitalism, presiunea concurenţei tinde să îndrepte munca şi capitalul către locurile cele mai potrivite Într-o economie socialistă închisă, acelaşi rezultat va trebui să fie înfăptuit prin decret administrativ. În ambele cazuri principiul ar fi acelaşi: oamenii vor trebui să meargă acolo unde condiţiile de viaţă ar fi cele mai favorabile. [1]

Aceste migraţiuni au cea mai strânsă influenţă asupra condiţiei diferitelor naţiuni. Ele fac pe cetăţenii unei naţiuni ale cărei condiţii sunt mai puţin favorabile să se mute în teritoriul altor naţiuni mai favorabil înzestrate. Dacă condiţiile în care are loc migraţia sunt astfel încât imigranţii sunt asimilaţi mediului lor înconjurător, atunci naţiunea de unde ei au venit este, în această măsură, slăbită numeric. Dacă ele sunt astfel încât imigranţii îşi păstrează naţionalitatea lor în noua lor ţară – cu atât mai mult dacă ei îi asimilează pe locuitorii băştinaşi – atunci naţiunea care îi primeşte va considera imigraţia ca o ameninţare pentru poziţia ei naţională.

A fi membru al unei minorităţi naţionale atrage după sine o mulţime de dezavantaje politice. [2] Cu cât sunt mai largi funcţiile autorităţii politice, cu atât sunt mai mari aceste dezavantaje. Ele sunt cele mai mici în statul întemeiat pe principii pur liberale. Ele sunt cele mai mari în statul întemeiat pe socialism. Cu cât sunt mai mult simţite, cu atât mai mari devin eforturile fiecărei naţiuni de a-şi proteja membrii săi împotriva soartei de a aparţine unei minorităţi naţionale. A creşte numeric, a fi o majoritate în teritorii bogate şi întinse, acestea devin ţeluri politice extrem de mult dorite. Dar aceasta nu e nimic altceva decât imperialism. [3] În ultimele decenii ale secolului al nouăsprezecelea şi în primele decenii ale celui de al douăzecilea, armele preferate ale imperialismului erau armele comerciale – tarife protecţioniste, prohibiţii de importuri, prime la exporturi, discriminări la cheltuielile de transport şi altele asemenea. Mai puţină atenţie s-a dat întrebuinţării unei alte arme puternice imperialiste – limitările asupra emigraţiei şi imigraţiei. Aceasta devine mai însemnată acum. Ultima ratio a imperialismului este, cu toate acestea, războiul. Pe lângă război, toate celelalte arme pe care le-ar putea întrebuinţa apar doar ca auxiliare insuficiente.

Nimic nu justifică presupunerea că în socialism dezavantajele de a aparţine unei minorităţi naţionale ar fi micşorate. Dimpotrivă. Cu cât ar depinde mai mult individul de stat – cu cât ar avea mai multă importanţă hotărârile politice pentru viaţa individului – cu atât mai mult ar simţi minoritatea naţională neputinţa politică la care este condamnată.

Dar când luăm în considerare migraţia în socialism, nu trebuie să dăm atenţie specială fricţiunii care s-ar naşte din pricina ei între naţiuni. Căci în socialism trebuie să se nască, chiar între membrii uneia şi aceleiaşi naţiuni, puncte de deosebire care fac diviziunea suprafeţei pământului – chestiune care este indiferentă liberalismului – o problemă de importanţă cardinală.

2

Tendinţa către descentralizare în socialism

În capitalism, capitalul şi munca se mişcă până când utilităţile marginale sunt peste tot egale. Echilibrul este atins atunci când productivitatea marginală a întregului capital şi a muncii este aceeaşi.

Să lăsăm la o parte mişcarea capitalului şi să considerăm mai întâi mişcarea muncii. Muncitorii care migrează coboară productivitatea marginală a muncii oriunde se duc. Faptul că salariile, veniturile lor, scad vatămă direct pe muncitorii care erau întrebuinţaţi în centre de migraţie înainte de a fi avut loc incursiunea noilor lucrători. Ei îi privesc pe „imigranţi” ca pe inamici ai salariilor ridicate. Interesele lor particulare ar fi cel mai bine servite printr-o prohibiţie a „imigraţiei”. Devine un punct cardinal al politicii partinice a tuturor grupurilor de muncitori de felul acesta să-i ţină afară pe noii veniţi.

Misiunea liberalismului a fost să arate cine suportă costul unei astfel de politici. Primii păgubiţi sunt muncitorii din centrele de producţie mai puţin favorabil situate, care, din pricina productivităţii marginale mai coborâte a muncii lor în acele centre, trebuie să se mulţumească cu salarii mai scăzute. În acelaşi timp, proprietarii mijloacelor de producţie mai favorabil situate suferă din pricina neputinţei de a obţine produsul pe care l-ar obţine dacă ar putea să întrebuinţeze un număr mai mare de lucrători. Dar acesta nu este sfârşitul chestiunii. Un sistem care protejează interesele imediate ale grupurilor speciale limitează productivitatea în general şi, în cele din urmă, îi păgubeşte pe toţi – chiar şi pe aceia pe care a început a-i favoriza. Felul în care afectează protecţia în cele din urmă pe individ, dacă îl face să câştige sau să piardă, prin comparaţie cu ceea ce el ar fi primit în condiţii de completă libertate de schimb, depinde de gradele de protecţie acordate lui şi altora. Deşi într-un regim de protecţie produsul total este mai mic decât ar fi fost într-un regim de liber schimb, astfel încât venitul mediu este în mod necesar mai coborât, este totuşi foarte posibil ca unor anumiţi indivizi să le meargă mai bine decât într-un regim de liber schimb. Cu cât este mai mare protecţia oferită intereselor particulare, cu atât este mai mare dauna adusă comunităţii în întregime şi, în această măsură, cu atât mai mică probabilitatea ca indivizii în parte să câştige prin acesta mai mult decât să piardă.

De îndată ce este cu putinţă să se promoveze interese particulare în felul acesta şi să se obţină privilegii speciale, izbucneşte o luptă pentru preeminenţă între cei interesaţi. Fiecare încearcă să câştige mai multe avantaje decât celălalt. Fiecare încearcă să câştige mai multe privilegii pentru ca să recolteze câştigul propriu mai mare. Ideea unei protecţii perfect egale pentru toţi este fantezia unei teorii prost gândite. Căci, dacă toate interesele particulare ar fi protejate egal, nimeni nu ar recolta vreun avantaj: singurul rezultat ar fi că toţi ar simţi în mod egal dezavantajul reducerii productivităţii. Numai speranţa de a obţine pentru sine un grad de protecţie care îi va fi profitabil lui, prin comparaţie cu cei mai puţin protejaţi, face protecţia atrăgătoare pentru individ. Ea este cerută întotdeauna de către cei care au puterea să achiziţioneze şi să păstreze privilegii speciale pentru ei înşişi.

Dezvăluind efectele protecţiei, liberalismul a frânt puterea agresivă a intereselor particulare. Acum a devenit evident că, în cel mai bun caz, numai câţiva ar avea de câştigat în mod absolut prin protecţie şi privilegii şi că marea majoritate trebuie inevitabil să piardă. Asemenea demonstraţie a lipsit asemenea sisteme de sprijinul maselor. Privilegiul a căzut pentru că a pierdut popularitatea.

În scopul de a reabilita protecţia, a fost necesar să fie distrus liberalismul. Aceasta s-a încercat printr-un dublu atac: un atac din punctul de vedere al naţionalismului şi un atac din punctul de vedere al acelor interese speciale ale claselor muncitoare şi de mijloc care erau ameninţate de capitalism. Unul servea la maturizarea mişcării pentru exclusivitate teritorială, celălalt la sporirea privilegiilor speciale pentru asemenea patroni şi muncitori care nu sunt la înălţimea presiunii concurenţei. Odată ce liberalismul era complet învins şi înceta să mai ameninţe sistemul protectiv, nu rămâne nimic care să se opună extinderii privilegiilor particulare. S-a crezut multă vreme că protecţia teritorială era limitată la întinderi naţionale, că reimpunerea tarifelor interne, limitarea migraţiei interne ş.a.m.d. nu mai erau de conceput. Şi aceasta este cu siguranţă adevărat atâta vreme cât se mai păstrează ceva consideraţie pentru liberalism. Dar, în timpul războiului, chiar şi aceasta a fost abandonată în Germania şi Austria, şi au răsărit peste noapte tot felul de bariere regionale. În scopul asigurării unui cost mai scăzut de viaţă pentru propriile lor populaţii, districtele care produceau un surplus de produse agricole s-au izolat de districtele care puteau să-şi susţină populaţia lor numai importând alimente. Oraşele şi regiunile industriale limitau imigraţia pentru a contracara urcarea preţurilor la alimente şi chirii. Particularismul regional a sfărâmat acea unitate de spaţiu economic pe care neomercantilismul naţional şi-a bazat toate planurile sale.

Chiar presupunând că socialismul ar fi practicabil, dezvoltarea unui socialism mondial unitar ar întâmpina grave dificultăţi. Este foarte posibil ca muncitorii din anumite districte sau anumite concerne sau anumite fabrici să adopte vederea că instrumentele de producţie ce s-ar întâmpla să fie în spaţiul lor ar fi proprietatea lor şi că nimeni care nu face parte dintre ei nu este îndreptăţit să profite de ele. Într-un asemenea caz, socialismul mondial s-ar despărţi în numeroase comunităţi socialiste de sine stătătoare – dacă, într-adevăr, nu ar deveni complet sindicalizat. Căci sindicalismul nu este nimic altceva decât principiul socializării aplicat în chip consecvent.


NOTE

1. Vezi cărţile mele Nation, Staat und Wirtschaft, Viena, 1919, pag. 45 et seq., şi Liberalismus, Jena, 1927, pag. 93 et seq.

2. Nation, Staat und Wirtschaft, pag. 37 et seq.

3. Ibid., pag. 63 et seq.; Liberalismus, pag. 107 et seq.

cuprins
© Institutul Ludwig von Mises - România