XII. Socialismul naţional şi socialismul mondial

Ludwig von Mises - Socialismul. O analiză economică şi sociologică. Partea a doua: Economia unei comunităţi socialiste. Secţiunea II: Relaţiile externe ale unei comunităţi socialiste
cuprins

1

Extinderea spaţială a comunităţii socialiste

Socialismul mai vechi este caracterizat printr-o predilecţie pentru o reîntoarcere la mijloacele mai simple de producţie din timpurile primitive. Idealul său este satul care îşi satisface singur toate nevoile sau, cel mult, provincia care îndeplineşte acest deziderat – un oraş în jurul căruia sunt grupate sate. Fiind împotriva oricărui negoţ şi comerţ, protagoniştii săi privesc comerţul extern ca pe un lucru în întregime rău, care trebuie desfiinţat. Comerţul extern introduce bunuri inutile în ţară. De vreme ce a fost odată posibil să se trăiască fără ele, este evident că nu sunt necesare şi că numai uşurinţa extremă cu care pot fi procurate este răspunzătoare de cheltuiala inutilă ce o provoacă. Comerţul extern subminează moralitatea şi introduce idei şi obiceiuri străine. În Utopia, idealul stoic al stăpânirii de sine a fost transmutat în idealul stoic al suficienţei de sine. Plutarch găsea că în Sparta lui Lycurg este un lucru admirabil – conceput tot aşa de romantic în timpul său – că nici un vapor de comerţ nu intră vreodată în porturile ei. [1]

Acest ataşament faţă de idealul suficienţei de sine economice şi completa lor incapacitate de a înţelege natura negoţului şi comerţului i-au făcut pe Utopişti să treacă cu vederea problema limitelor teritoriale ale statului ideal. Dacă frontierele ţării minunilor trebuie să fie mai largi sau mai strâmte în extindere nu intră în consideraţiile lor. În cel mai mic sat este loc destul pentru a realiza planurile lor. În felul acesta le-a fost posibil ca să se gândească la realizarea Utopiei în proporţii mici. Owen a fondat comunitatea New Harmony în India, Cabet, o mică Icarie în Texas. Considerant a fondat un model de falanster în acelaşi stat. „Ediţii duodecimo ale Noului testament”, rânjeşte Manifestul comunist.

Numai treptat socialiştii au ajuns să perceapă că suficienţa de sine a unei mici suprafeţe nu poate să ofere o temelie pentru socialism. Thompson, un discipol al lui Owen, observă că realizarea egalităţii între membrii unei singure comunităţi era departe de a însemna realizarea egalităţii între membrii diferitelor comunităţi. Sub influenţa acestei descoperiri, el se întoarse la socialismul centralizat. [2] Saint-Simon şi şcoala sa erau centralişti convinşi. Planurile de reformă ale lui Pecqueur pretindeau a fi naţionale şi universale. [3]

Astfel se naşte o problemă tipică socialismului. Poate socialismul exista înlăuntrul unor întinderi limitate din suprafaţa pământului? Sau este necesar ca întreaga lume locuită să constituie o comunitate socialistă unitară?

2

Tratamentul marxist al acestei probleme

Pentru marxism poate exista numai o singură soluţie a acestei probleme – soluţia ecumenică.

Marxismul porneşte într-adevăr de la presupunerea că, dintr-o necesitate interioară, capitalismul şi-a pus deja pecetea pe lumea întreagă. Chiar şi astăzi capitalismul nu este limitat la o singură naţiune sau la un mic grup de naţiuni. Chiar şi astăzi el este internaţional şi cosmopolit. „În locul izolării locale şi naţionale şi al suficienţei de sine, s-au dezvoltat comerţul mondial şi independenţa naţiunilor.” Ieftinirea mărfurilor lor este „artileria grea” a burgheziei. Cu ajutorul acesteia ea constrânge toate naţiunile, sub pedeapsa dispariţiei, să adopte metode burgheze de producţie. „Le forţează să adopte aşa-numita civilizaţie, adică să devină burgheze. Într-un cuvânt, creează o lume după chipul şi asemănarea sa.” Iar aceasta este adevărat nu numai despre producţia materială, ci şi despre cea intelectuală. „Producţiile intelectuale ale unei naţiuni devin proprietatea comună a tuturor. Îngustimea şi exclusivitatea naţională devin zi de zi mai cu neputinţă, şi din multe literaturi naţionale şi locale răsare o literatură mondială.” [4]

Urmează deci, din logica interpretării materialiste a istoriei, că socialismul de asemenea nu poate să fie un fenomen naţional, ci numai unul internaţional. El este o fază nu numai în istoria unei singure naţiuni, ci în istoria întregului neam omenesc. În logica marxismului, chestiunea dacă o naţiune sau alta este „coaptă” pentru socialism nu poate fi nici măcar pusă. Capitalismul face omenirea coaptă pentru socialism, nu o singură naţiune sau o singură industrie. Expropriatorii, prin a căror expropriere trebuie făcut ultimul pas către socialism, nu trebuie concepuţi altfel decât ca mari capitalişti al căror capital este învestit în întreaga lume. Pentru marxişti, prin urmare, experienţele socialiste ale utopiştilor sunt tot atât de lipsite de sens ca şi propunerea glumeaţă a lui Bismarck de a introduce socialismul în mod experimental într-una din provinciile poloneze ale statului prusac. [5] Socialismul este un proces istoric. El nu poate fi încercat într-o retortă sau anticipat în miniatură. Pentru marxist, prin urmare, problema autarhiei unei comunităţi socialiste nu poate nici măcar să fie pusă. Singura comunitate capitalistă pe care el o poate concepe cuprinde întregul neam omenesc şi întreaga suprafaţă a globului. Pentru el, administraţia economică a lumii trebuie să fie unitară.

Marxiştii de mai târziu au recunoscut într-adevăr că, în orice caz pentru câtăva vreme, existenţa multor comunităţi socialiste independente una de alta trebuie să fie anticipată. [6] Dar, odată ce se face această concesie, trebuie să se meargă mai departe şi să se ţină cont, de asemenea, de posibilitatea existenţei uneia sau mai multor comunităţi socialiste într-o lume care, în cea mai mare parte, este încă capitalistă.

3

Liberalismul şi problema frontierelor

Când Marx şi, împreună cu el, majoritatea scriitorilor recenţi asupra socialismului consideră socialismul ca realizat numai într-un stat unitar mondial, ei trec cu vederea forţele puternice care lucrează împotriva unificării economice.

Uşurinţa cu care ei dispun de aceste probleme poate fi atribuită, pe bună dreptate, a ceea ce, după cum vom vedea, era acceptarea în întregime nejustificată a unei atitudini cu privire la viitoarea organizare politică a lumii, prevalentă în vremea când marxismul era în formare. În acel timp, liberalii susţineau că toate diviziunile regionale şi naţionale puteau fi privite ca atavisme politice. Doctrina liberală a liberului schimb şi protecţiei fusese prezentată – irefutabilă pentru totdeauna. Se arătase că orice limitări impuse negoţului erau spre dezavantajul tuturor celor interesaţi: şi, argumentând din aceasta, s-a încercat cu succes să se limiteze funcţia statului la producerea securităţii. Pentru liberalism, problema frontierelor statului nu se pune. Dacă funcţiile statului sunt limitate la protecţia vieţii şi a proprietăţii împotriva crimei şi furtului, nu mai are nici o importanţă cui îi aparţine o ţară sau alta. Dacă statul se extinde peste un teritoriu mai larg sau mai strâmt părea o chestiune indiferentă unei epoci care sfărâma bariere vamale şi asimila unei forme comune sistemele vamale şi administrative ale statelor separate. În mijlocul secolului al nouăsprezecelea, liberalii optimişti puteau privi ideea unei Ligi a Naţiunilor, un adevărat stat mondial, ca practicabilă într-un viitor nu prea îndepărtat.

Liberalii nu au luat suficient în considerare pe acela dintre cele mai mari obstacole pentru dezvoltarea liberului schimb universal – problema raselor şi naţionalităţilor. Dar socialiştii au trecut complet cu vederea că acesta constituie un obstacol infinit mai mare pentru dezvoltarea unei societăţi socialiste. Incapacitatea lor de a trece dincolo de Ricardo în toate chestiunile de economie şi completa lor nereuşită de a înţelege toate chestiunile de naţionalism au făcut cu neputinţă pentru ei chiar conceperea acestei probleme.


NOTE

1. Poehlmann, Geschichte der sozialen Frage und des Sozialismus in der antiken Welt, Vol. I, pag. 110 et seq.; 123 et seq.

2. Tugan-Baranowsky, Der moderne Sozialismus in seiner geschichtlichen Entwicklung, Dresda, 1908, pag. 136.

3. Pecqueur, Théorie nouvelle d'Économie sociale et politique, pag. 699.

4. Marx-Engels, Das Kommunistische Manifest, pag. 26.

5. Discursul lui Bismarck din Reichstagul geman, 19 februarie 1878 (Fürst Bismarcks Reden, editate de Stein, Vol. VII, pag. 34).

6. Bauer, Die Nationalitätenfrage und die Sozialdemokratie, Viena, 1907, pag. 519.

cuprins
© Institutul Ludwig von Mises - România