10. Sectorul public, I: Statul în afaceri

Murray N. Rothbard - Manifestul liberal

Dacă statul şi doar statul ar fi avut monopolul producţiei şi distribuţiei de încălţăminte, cum l-ar considera majoritatea publicului pe liberalul care ar veni acum să susţină că statul trebuie să iasă din sectorul încălţămintei şi să-l deschidă iniţiativei private? Fără îndoială, ar fi tratat după cum urmează: oamenii ar urla, „Cum poţi face aşa ceva? Eşti împotriva lumii, a celor săraci, a purtătorilor de pantofi! Şi cine crezi că va furniza pantofi oamenilor, dacă statul ar părăsi acest sector? Spune! Fii constructiv! E uşor să ai o atitudine negativă şi isteaţă contra statului; dar, spune, cine va mai face pantofi? Care persoane? Câte magazine de încălţăminte vor mai exista în fiecare oraş şi sat? Cum se vor finanţa firmele de încălţăminte? Ce materiale vor folosi? Ce fel de calapoade? Care vor fi politicile de preţ pentru pantofi? Nu ar fi nevoie de o reglementare a industriei încălţămintei pentru a ne asigura de calitatea produselor? Şi, cine îi va încălţa pe sărmani? Dacă un sărac nu va avea bani de pantofi?”

publicat în Capitole · Comentează · Citeşte »

8. Asistenţa şi statul asistenţial

Murray N. Rothbard - Manifestul liberal

Chiar dacă o inhibare strictă este mult mai bună decât primirea cu braţele deschise şi proclamarea „drepturilor” asistaţilor, poziţia liberală autentică cere abolirea completă a asistenţei de stat şi recursul la caritatea privată, bazată cu necesitate pe ajutarea „săracilor merituoşi” să ia calea independenţei cât mai rapid cu putinţă. […] Este ruşinos să încerci să impui, chiar şi fără coerciţie, „valorile clasei de mijloc” sau „burgheze” culturii naturale a clasei de jos, cu glorioasa ei spontaneitate. Poate că e foarte bine aşa; dar apoi nu te aştepta – sau chiar pretinde – ca aceeaşi burghezie care munceşte din greu să fie forţată să susţină şi să subvenţioneze aceste valori parazitare ale leneviei şi iresponsabilităţii, pe care le detestă – şi care sunt evident disfuncţionale pentru supravieţuirea oricărei societăţi. Dacă oamenii vor să fie „spontani”, n-au decât să fie pe timpul şi cu resursele lor, şi să suporte consecinţele acestei decizii, nu să folosească forţa de coerciţie a statului pentru a-i obliga pe cei muncitori şi lipsiţi de „spontaneitate” să ia asupra lor consecinţele. Pe scurt, sistemul asistenţial trebuie abolit.

publicat în Capitole · Comentează · Citeşte »

6. Libertatea personală

Murray N. Rothbard - Manifestul liberal

Câteodată, pare că nobilul ideal al multor conservatori, ca şi al multor socialişti, este să pună oamenii în cuşti şi să-i dreseze după cum cred conservatorii sau liberalii că este moral. Ar fi, bineînţeles, cuşti cu stil diferit, dar tot cuşti. Conservatorii ar prohibi activitatea sexuală ilicită, drogurile, jocurile de noroc şi impietăţile, şi să oblige pe toată lumea să se comporte conform versiunii lor de comportament moral şi religios. Socialiştii ar interzice filmele violente, reclamele inestetice, fotbalul american, discriminarea rasială şi, la extremă, ar pune pe toată lumea într-o „cutie Skinner” care să fie gestionată de un dictator socialist presupus benevolent. Dar efectul ar fi acelaşi: reducerea tuturor la un nivel subuman şi lipsirea de cea mai preţioasă parte a caracterului uman – libertatea de a alege.

publicat în Capitole · Comentează · Citeşte »

5. Servitutea involuntară

Murray N. Rothbard - Manifestul liberal

În lumea liberală, scopul încarcerării şi pedepsei va fi cu totul diferit; nu va exista un „procuror de stat” care să aibă îndrăzneala de a iniţia un proces în numele unei „societăţi” inexistente, şi care să pedepsească apoi delincventul în numele „societăţii”. În acea lume, acuzatorul va reprezenta întotdeauna o victimă individuală, iar pedeapsa va fi dată în beneficiul victimei. Astfel, pedeapsa va avea scopul crucial de a-l forţa pe delincvent să plătească, să ofere restituţie victimei. Un astfel de model a fost aplicat în America perioadei coloniale. În loc să fie trimis la închisoare un om care, de exemplu, a jefuit un fermier, era obligat să servească fermierului – în fapt, „dat în sclavie” pentru o perioadă – să muncească la fermă până când datoria sa era plătită. De fapt, în Evul Mediu, restituţia către victimă era conceptul dominant al pedepsei; doar pe măsură ce statul a crescut în putere au început autorităţile guvernamentale – regii şi baronii – să uzurpeze procesul de compensare, confiscând din ce în ce mai mult din proprietatea condamnatului pentru ele însele şi neglijând victima neputincioasă. Şi, pe măsură ce accentul s-a schimbat de la restituţie la pedepsirea unor ilegalităţi abstracte „comise contra statului”, pedepsele date de stat vinovatului au devenit mai severe.

publicat în Capitole · Comentează · Citeşte »

Principiul congregaţional. Începutul unei soluţii americane pentru problema noastră şcolară

John Taylor Gatto - Cum suntem imbecilizaţi. Curriculumul ascuns al şcolarizării obligatorii Traducere de Maria Comănescu

Cred că ar trebui abolit sistemul de acreditare în învăţământ pe cât de repede posibil. Faptul că specialiştii din învăţământul acreditat sunt socotiţi ca o condiţie necesară pentru a face învăţatul posibil este o fraudă şi o escrocherie. Uitaţi-vă în jurul dumneavoastră: rezultatele diplomelor care se dau în colegiile pentru profesori sunt în şcolile pe care le vedeţi. Lăsaţi pe oricine care doreşte să predea să o facă; daţi-le familiilor înapoi banii de impozite, ca să poată alege după bunul lor plac – cine ar putea fi cumpărător mai atent ca ele, dacă li s-ar oferi mijloacele de comparaţie? Reinstauraţi sistemul congregaţional, după modelul cu adevărat nemanipulat al pieţei libere – pe această cale dialectica socială va putea reveni la viaţă. Aveţi încredere în familii şi vecinătăţi şi în persoane individuale, că-şi vor răspunde cum trebuie la întrebarea „pentru ce ne trebuie educaţia?”.

publicat în Articole · Comentează · Citeşte »

Abandonul şcolar şi ce ne poate învăţa ştiinţa economică

Andreas Stamate-Ştefan

Cum ar putea şti un minister al educaţiei (ce să mai vorbim de cel românesc care e la a nu ştiu câta generaţie de cobai educaţionali, mafii ale doctoratelor plagiate şi ale manualelor alternative) ce-şi doresc cei pe care îi constrânge să intre în sistemul său educaţional? Statul centrează, statul dă cu capul. El face şcolile, elaborează traseul obligatoriu (pentru incluziune socială), el separă performanţa de mediocritate. Pe bună dreptate, stăm şi ne întrebăm cum poate selecta statul o echipă de tineri performanţi în matematică, când, la celălalt capăt al mesei, aprobă doctoratele plagiate ale unor politicieni corupţi. Există şi oameni buni, veţi spune, ceea ce este corect, dar totuşi, cum de coabitează cu cei slabi, şi mai important, cum de cei slabi nu pot fi eliminaţi?

publicat în Ordinea proprietăţii private · Comentează · Citeşte »

Despre concurenţa politică, văzută ca formă de conflict

Mihai-Vladimir Topan

Statul este în mod cert, vorba lui Paul Leroy-Beaulieu, ultimul dumnezeu al modernităţii: omnipotent, omniprezent, omniscient, mereu invocat, ca să nu spunem „rugat”. Şi, ca o ironie a sorţii, îl învestim ca structură impersonală cu infinit mai mult decât suntem dispuşi s-o facem pentru fiecare politician sau om de stat luat în parte, oricât de inteligent şi/sau virtuos.

Vestea proastă este că intervenţia statului nu elimină concurenţa, ci doar o transformă. Sursa concurenţei se află în raritatea naturală a resurselor, care e un dat al realităţii, nu – cum poate au impresia unii – un construct ideologic. Nu putem scăpa de concurenţă (mai ales în viaţa socială, care presupune interacţiunea cu semenii noştri) cum nu putem scăpa de gravitaţie. Întrebarea e dacă alegem să convertim provocarea rarităţii economice în cooperare socială sau în competiţie politică.

publicat în Ordinea proprietăţii private · Comentează · Citeşte »

Importanţa lui Mises şi a „Acţiunii umane”

Mihai-Vladimir Topan

Ludwig von Mises este unul dintre acei economişti şi autori în general a căror situaţie poate fi descrisă ca paradoxală. Pe de o parte, cine îşi ia răgazul de a-i consulta opera nu poate să nu constate soliditatea edificiului teoretico-istoric construit de el. Pe de alta, nu îl regăsim în panteonul mainstream-ului actual, ba mai mult, rezervele şi nuanţele în ceea ce-l priveşte (atât pe el cât şi opera sa) par să dea măsura respectabilităţii în arena academică şi nu numai. Aşa încât, cu Mises, omul contemporan fie nu are o întâlnire – şi includ aici şi consultările superficiale din surse indirecte cerute ici colo pe la cursurile de doctrine sau istoria gândirii economice, precum şi înghiţirea pe nemestecate a teoriilor lui care poate duce la un facil ataşament prin care cineva devine misesian aşa cum e şi microbist – fie dacă o are, aceasta devine un eveniment sau experiment crucial.

publicat în Ordinea proprietăţii private · Comentează [1] · Citeşte »

11. Monopolul asupra pământului: trecut şi prezent

Murray N. Rothbard - Etica libertăţii Partea a doua: Teoria libertăţii

Aşadar, există două tipuri de titluri de proprietate asupra pământului invalide din punct de vedere etic: „feudalismul”, în care avem de-a face cu agresiunea continuă a deţinătorilor titlurilor de proprietate împotriva ţăranilor angajaţi în activităţi productive de transformare a solului; şi colonizarea fictivă (land-engrossing), prin care pretenţii abritrare de proprietate asupra terenurilor virgine sunt folosite ca pretext pentru a nu permite colonizarea efectivă a acestora.

publicat în Capitole · Comentează · Citeşte »

10. Problema furtului de pământuri

Murray N. Rothbard - Etica libertăţii Partea a doua: Teoria libertăţii

O aplicaţie deosebit de importantă a teoriei noastre a drepturilor de proprietate este cea a proprietăţii asupra pământului. Mai întâi să observăm că „pământ” înseamnă o cotă parte fixă din suprafaţa terestră având, prin urmare, o existenţă virtual permanentă. Investigaţia istorică cu privire la drepturile de proprietate asupra pământului ar trebui să se întoarcă în timp mult mai departe decât în cazul altor bunuri perisabile. Totuşi, aceasta nu este nicidecum o problemă crucială pentru că, după cum am văzut, acolo unde victimele se pierd în negura timpului, pământul le aparţine posesorilor curenţi non-agresori.

publicat în Capitole · Comentează [5] · Citeşte »

Precedentele ·