Virusul cel mai letal
Cunoaștem încă de la Goebbels că o întreagă serie de minciuni, repetată neîncetat populației, se transformă în adevăruri oficiale. De exemplu, că sectorul nostru de sănătate publică e cel mai bun din lume, că cheltuielile publice au scăzut în continuu de la ultima criză, că impozitele sunt plătite de cei bogați care nu vor să dea cât e just, că salariul minim nu afectează negativ ocuparea, că prețurile maxime nu produc penurii, că venitul minim universal este panaceul bunăstării, că țările din nordul Europei sunt egoiste și nesolidare pentru că nu vor să plătească la comun datoriile, că numărul de morți e cel raportat oficial și nu cel real, că sunt doar câteva sute de mii de infectați, că facem teste suficient de multe, că măștile nu erau necesare etc. etc.
Criza Covid19: implicații pentru Europa și zona euro
Este greșit să eviți inconveniențele pe termen scurt în detrimentul viitorului, mai ales când e vorba de banii plătitorilor de taxe. Însă noi tocmai asta am tot făcut decenii la rând. Acest mic joc era limitat inițial la domeniul bancar și cel financiar, fiind astfel sesizabil doar de către experți. S-a desfășurat pe scară largă începând cu 2008, devenind centrul atenției pentru publicul larg. Oricum ar sta lucrurile, este un joc foarte stupid. Unii agenți din proximitatea guvernamentală vor beneficia, dar cetățenii simpli nu au nimic de câștigat pe termen lung.
Ce ar spune Rothbard despre panica din jurul Covid19
În încercarea de a contracara epidemia, guvernele occidentale au încălcat drepturile de proprietate privată într-o manieră fără precedent pe timp de pace. Acestea au expropriat și confiscat echipamente și materiale medicale, au preluat controlul unor furnizori privați de servicii medicale și a unor spitale, au decretat închiderea forțată a întreprinderilor private, cum sunt grădinițele, școlile, universitățile, sau magazinele de retail. Au ordonat chiar și închiderea parcurilor și grădinilor private. Mai mult, au limitat în mod drastic libertatea de circulație. Ce se poate comenta cu privire la aceste măsuri dintr-o perspectivă libertariană? Pot ele avea vreo rațiune justificatoare?
Spune Franța adio globalizării?
Timp de câteva decenii, economia Franței a intrat într-o spirală negativă a creșterii încetinite și acumulării rapide de datorie. Modelul asistențialismului generos este și mai puțin sustenabil într-o economie globalizată, iar pentru reluarea unei creșteri mai serioase sunt necesare reforme radicale de piață liberă. Cum rezistența socială la reformă a fost până acum irepresibilă, Macron pare hotărât să se folosească de criza coronavirusului pentru a proteja modelul sclerotic al statului francez asistențial în fața concurenței internaționale. În același timp, face apel la mutualizarea datoriei în zona euro pentru a sufla din nou aer în bula franceză de datorii.
Protest din Franța
Este o eroare a considera că virusul Covid19 este o amenințare imediată la adresa vieților omenești, pe când politicile de închidere a economiei nu. Câți oameni s-au sinucis pentru că măsurile de izolare socială și închidere a economiei i-au adus în pragul depresiei și nebuniei? Cât de mulți sunt cei care n-au putut avea parte de tratamente vitale deoarece paturile de spital și personalul medical sunt blocate pentru victimele Covid19? Câți au devenit victime acasă din cauza agresivității induse de măsurile de izolare? Câte persoane și-au pierdut slujbele, firmele, averea și vor fi împinși spre suicid sau agresiune în lunile care vor urma? Cât de multă lume din țările cele mai sărace ale economiei mondiale este în prezent împinsă înspre foamete din cauză că gospodăriile și firmele din statele dezvoltate și-au redus drastic cererea pentru produsele lor, din cauza blocajului economic?
Covid19: între un Occident panicat și o Asie mai echilibrată
Din ce în ce mai multe voci pun la îndoială rațiunea din spatele suspendării generale impuse în majoritatea statelor din Europa și SUA, ca răspuns la epidemia de coronavirus. O asemenea suprimare fără precedent a libertăților civile și economice pe timp de pace – cu greu justificabilă – nu contenește să uimească pe mulți. Indiferent dacă privim din punct de vedere juridic, etic sau economic, vom fi în curând în situația de a descoperi gravitatea și dimensiunea enormă a prejudiciului provocat de politicile publice adoptate. Încă nu vedem efectul real al măsurilor draconice de restrângere a libertăților, luate pentru stoparea contagiunii. Un cost mare va trebui de asemenea suportat ca urmare a giganticelor pachete financiare și fiscale destinate atenuării impactului crizei economice în mare măsură autoimpuse.
Covid19? Laissez faire et laissez passer, le monde va de lui même!
Din nefericire, România este și ea, deja, pe harta statelor care au restricționat exportul de medicamente și echipamente medicale în legătură cu Covid19. Ce tip de politică comercială ar trebui deci aplicată pe timpul unei pandemii? Mai liberală sau mai restrictivă? Intuiția ne-ar spune mai restrictivă (pentru a ne proteja proprii cetățeni), însă economia ne învață că există multe argumente în favoarea unei politici comerciale mai liberale. Avem șansa, cunoscând argumentele economice, să prevenim o criză nu doar economică, ci și umanitară.
Tratatul Acțiunea Umană la 70 de ani
De ce e importantă această carte? Lumea intelectuală europeană actuală nu mai e bântuită de spectrele lui Marx, ci de spectrele socialismului bun, non-criminal, tehnocratic. Statul nu mai este cel mai prost administrator, cum ne învățau liberalii odinioară, ci anumite forme soft de socialism au rostul lor.
Întrebarea care se pune e de ce socialismul e disfuncțional atunci când e aplicat pe întreaga societate, ca în cazul comunismului, dar e bun atunci când e aplicat sectorial, mini-zonal, cum ar fi în sănătate și educație? Am înțeles de ce produce comunismul sărăcie?
Dreptul de a nu fi egali în fața legii fiscale
Disputa recentă cu privire la egalitatea în fața legii fiscale face necesare câteva clarificări de natură economică și etică. A susține egalitatea în fața legii fiscale presupune o concesie riscantă spectrului de stânga. Nu că am trăi vremuri în care aceste concesii nu se fac sau că nu sunt dezirabile politic, însă rolul economistului liberal este să atragă atenția asupra lor. Mai ales în vremuri în care există confuzie ideologică la tot pasul, și mai ales când confuzia ideologică e ridicată la rang de virtute politică de către unele partide.
Pledoarie împotriva cotei unice
Care este atunci taxa „echitabilă”? Cred că acest concept pur și simplu nu este aplicabil. Tot ce știu e că în calitate de contribuabil mi-ar plăcea să-mi văd taxele oricât de mici posibil. Sugerez atunci să încetăm căutarea imposibilă a echității în taxare și să încercăm să ajungem la taxe oricât de mici posibil. Pentru cine? Pentru oricine. …
În loc să ne îngrijorăm de distribuția „echitabilă” a taxelor sau de – ceea ce se presupune a fi același lucru – alocarea egală a suferinței fiscale, trebuie să ne propunem să minimizăm suferința fiscală oricât de mult posibil. Și dacă abordăm problema în felul acesta, ne va fi ușor să găsim un acord mai mare. Mai degrabă decât să descoperim dacă o taxă pe venit proporțională, degresivă, regresivă sau progresivă este „echitabilă”, putem descoperi că suntem de acord cu reducerea taxelor asupra tuturor.
