Cunoaștere, judecată și utilizarea proprietății
În ultimii ani, dezbaterea calculului în socialism din anii 1920 și 1930 a început iar să atragă interesul gânditorilor care aparțin tradiției școlii austriece. Odată cu prăbușirea imperiului sovietic, aserțiunea lui Ludwig von Mises că socialismul ca sistem economic este imposibil a primit o întrucâtva tardivă confirmare empirică. Însă economiștii austrieci contemporani sunt departe de a împărtăși aceeași interpretare a chestiunii.
Carantina: în regim etatic și în societatea de drept privat
Trecând peste cele câteva îmbunătățiri în controlul hazardului aduse de un sistem de decizie descentralizat, și exceptând de asemenea faptul că o varietate de regiuni diferite, cu tratament diferit, reprezintă un sistem în care se poate învăța din greșeli, experiența per total, în ceea ce privește statele și felul în care organele acestora de decizie au tratat epidemia, este șocantă. La fel ca în toate celelalte domenii în care se implică, statul a dat greș în mod magnific, în special în domeniul sănătății publice și al prevenirii bolilor. De fapt, așa cum devine din ce în ce mai clar din starea curentă a lucrurilor, statul omoară sau îmbolnăvește mai multă lume prin „măsurile de protecție” adoptate, decât vindecă sau ține în viață.
Sfârșitul socialismului și o revenire asupra dezbaterii calculului economic
La rădăcina imploziei revoluționare uimitoare, a colapsului socialismului și a planificării centralizate din „blocul socialist” se află ceea ce acum toată lumea concede a fi un eșec economic dezastruos. Popoarele și intelectualii din Europa de Est și Uniunea Sovietică sunt ahtiați nu doar după liberă exprimare, asociere democratică și glasnost, ci și după proprietate privată și piețe libere. Și totuși, dacă mi se permite un moment de nostalgie, cu patru decenii și jumătate în urmă, când am intrat la facultate, establishment-ul disciplinei economice al acelei ere punea punct la ceea ce fusese, timp de două decenii, faimoasa „dezbatere a calculului socialist”. Și toți – stânga, dreapta și centrul – deciseseră că nu era nimic economic greșit în legătură cu socialismul, că singurele probleme ale socialismului, atâtea câte există, sunt politice. Economic, socialismul poate funcționa la fel de bine precum capitalismul.
Prefață la cartea „Incursiuni Turboliberale” de Costel Stăvărache
Costel Stăvărache este absolvent de filosofie la UB, cu un doctorat pe minorități la SNSPA. Nu a lăsat aceste lucruri să stea între el și viața de filosof pe care o duce. E liber și cultivă acerb acea libertate personală. Urmărește adevărul cu o acribie de detectiv, într-o toamnă l-am și văzut într-un parpalac gen Columbo. Nu îi place să se lungească și are un umor, îți servește observații pătrunzătoare și paradoxuri, poante și întrebări încuietoare, iar tu stai să te gândești dacă vorbește serios sau glumește. De cele mai multe ori, ambele.
Isteria neo-mercantilistă din jurul deficitului comercial al SUA
Una din consecințele cele mai grave ale doctrinei economice keynesiste moderne este că teza cheltuielilor totale (a „cererii agregate”) cu privire la producția fizică și ocupare oferă o justificare pseudo-științifică erorii centrale a mercantilismului – o eroare ce datează din secolul al XVI-lea. Potrivit acestei vechi erori, un deficit în balanța de plăți a unei națiuni se traduce printr-o diminuare a cererii, venitului și a locurilor de muncă. Această doctrină a fost zdrobită în repetate rânduri de economiști în ultimele două secole și jumătate. Și totuși, precum legendara pasăre Phoenix, mitul mercantilist renaște din propria cenușă.
Criza Covid19 în lumina Manifestului Libertarian
Pentru că intrăm în al doilea val al intervenționismului de coronavirus, public aici un fragment din Introducerea pe care am scris-o la Manifestul libertarian de Murray Rothbard. Analizez criza Covid19 în manieră rothbardiană, în legătură cu necesitatea de a lua înapoi de la stat domeniile cheie ale societății.
Națiuni prin consimțământ
Aduc modelul pur anarho-capitalist în discuție aici nu atât pentru a pleda în favoarea lui per se, cât pentru a-l propune ca ghid în soluționarea vexatelor dispute curente despre naționalitate. Modelul pur cere, simplu, ca nici un metru pătrat, nici un fir de pământ de pe lume să nu mai rămână în proprietate „publică”; fiecare metru pătrat de pământ, fie că vorbim de străzi, piețe, cartiere este privatizat. Privatizarea totală ar ajuta la soluționarea problemelor de naționalitate, adesea în moduri surprinzătoare, și sugerez ca statele existente, sau statele clasic liberale, să încerce să abordeze un astfel de sistem chiar și când unele suprafețe de pământ rămân în sfera guvernamentală.
America este o tehnocrație, nu o democrație
În ultimile decenii – și în special începând cu perioada New Deal – experții oficiali au luat gradual locul reprezentanților aleși, ca principali factori de decizie în guvern. Dezbaterea publică a fost abandonată în favoarea întâlnirilor la nivelul unor grupuri mici de tehnocrați nealeși în mod democratic. Politica a fost înlocuită de „știință”, fie ea socială sau a naturii.
Virusul cel mai letal
Cunoaștem încă de la Goebbels că o întreagă serie de minciuni, repetată neîncetat populației, se transformă în adevăruri oficiale. De exemplu, că sectorul nostru de sănătate publică e cel mai bun din lume, că cheltuielile publice au scăzut în continuu de la ultima criză, că impozitele sunt plătite de cei bogați care nu vor să dea cât e just, că salariul minim nu afectează negativ ocuparea, că prețurile maxime nu produc penurii, că venitul minim universal este panaceul bunăstării, că țările din nordul Europei sunt egoiste și nesolidare pentru că nu vor să plătească la comun datoriile, că numărul de morți e cel raportat oficial și nu cel real, că sunt doar câteva sute de mii de infectați, că facem teste suficient de multe, că măștile nu erau necesare etc. etc.
Criza Covid19: implicații pentru Europa și zona euro
Este greșit să eviți inconveniențele pe termen scurt în detrimentul viitorului, mai ales când e vorba de banii plătitorilor de taxe. Însă noi tocmai asta am tot făcut decenii la rând. Acest mic joc era limitat inițial la domeniul bancar și cel financiar, fiind astfel sesizabil doar de către experți. S-a desfășurat pe scară largă începând cu 2008, devenind centrul atenției pentru publicul larg. Oricum ar sta lucrurile, este un joc foarte stupid. Unii agenți din proximitatea guvernamentală vor beneficia, dar cetățenii simpli nu au nimic de câștigat pe termen lung.
