Etica libertăţii

Murray N. Rothbard este cel care a pus cel mai bine în evidenţă – urmând linia lui Molinari – teribilul non-sequitur al liberalismului clasic conform căruia piaţa, deşi este în general cea mai bună modalitate de soluţionare a problemelor economice ale producţiei de bunuri şi servicii, ea eşuează când e vorba de furnizarea legii şi serviciilor de protecţie.

De asemenea, tot el a recuperat adecvat tradiţia dreptului natural, punând bazele unei discipline ştiinţifice a eticii având ca nucleu conceptul de proprietate privată – central atât în economie cât şi în drept.

Analiza rothbardiană marcată de intransigenţă logică, metodologică şi morală pune în lumină – spre bucuria celor ce mai cred în posibilitatea şi viabilitatea cumsecădeniei – justeţea şi eficienţa, realismul şi fezabilitatea ordinii proprietăţii private – acel sistem din care agresiunea instituţionalizată a fost integral extirpată. În ultimă instanţă e vorba de o respingere decisivă a teoriilor ce au în centru „fecunditatea răului” – făcut cu măsură şi de către cei chemaţi – ca soluţie la problemele pe care le ridică – şi le-a ridicat dintotdeauna – cooperarea socială. În mod fericit, teoria rothbardiană consună cu aspiraţiile Sfinţilor Părinţi ai Bisericii, lămurind cadrul instituţional exterior compatibil (singurul, de altfel) cu strădaniile pe calea împlinirii întregii virtuţi.