Etica libertății

Murray N. Rothbard este cel care a pus cel mai bine în evidență – urmând linia lui Molinari – teribilul non-sequitur al liberalismului clasic conform căruia piața, deși este în general cea mai bună modalitate de soluționare a problemelor economice ale producției de bunuri și servicii, ea eșuează când e vorba de furnizarea legii și serviciilor de protecție.

De asemenea, tot el a recuperat adecvat tradiția dreptului natural, punând bazele unei discipline științifice a eticii având ca nucleu conceptul de proprietate privată – central atât în economie cât și în drept.

Analiza rothbardiană marcată de intransigență logică, metodologică și morală pune în lumină – spre bucuria celor ce mai cred în posibilitatea și viabilitatea cumsecădeniei – justețea și eficiența, realismul și fezabilitatea ordinii proprietății private – acel sistem din care agresiunea instituționalizată a fost integral extirpată. În ultimă instanță e vorba de o respingere decisivă a teoriilor ce au în centru „fecunditatea răului” – făcut cu măsură și de către cei chemați – ca soluție la problemele pe care le ridică – și le-a ridicat dintotdeauna – cooperarea socială. În mod fericit, teoria rothbardiană consună cu aspirațiile Sfinților Părinți ai Bisericii, lămurind cadrul instituțional exterior compatibil (singurul, de altfel) cu strădaniile pe calea împlinirii întregii virtuți.