Încheiem anul 2022 cu un bilanț al activității Institutului Mises România.
Mai întâi, o selecție subiectivă a analizelor și opiniilor publicate pe MisesRo
La începutul anului, când nu am publicat comentarii despre probleme economice precum inflație, datoria publică sau recesiune, tema principală a fost tot pandemia, cu șocul ei etatic, fie că a fost vorba despre vaccinarea obligatorie sau că am reacționat la scandalul expulzării lui Djokovic din Australia.
Etatismul în josnicia sa: Djokovic deținut și expulzat politic – MisesRo
Procesul prin care lui Novak Djokovic i-a fost anulată viza și a fost alungat din Australia nu a făcut decât să constate validitatea unei legislații care dă puteri discreționare ministrului imigrării.
mises.ro
Dacă oamenii se opun, regimul vaccinării obligatorii se prăbușește – MisesRo
Începând din vara anului trecut, mai multe țări au introdus „permise de sănătate” obligatorii și au făcut obligatorie vaccinarea împotriva Covid-19. Obligativitatea vaccinării reprezintă o încălcare masivă a drepturilor omului, iar justificarea medicală a acestora s-a diminuat pe parcurs. Cu toate a…
mises.ro
Apoi, din februarie, 2022 a însemnat, cel puțin în România și în regiune, un salt din lacul socialismului de pandemie în puțul războiului. Martin van Creveld a oferit imediat o perspectivă care a trecut testul timpului:
Război în Ucraina – MisesRo
Rugat să prezic viitorul războiului din Ucraina, m-am uitat din nou la o carte pe care am scris-o acum câțiva ani. Titlul în engleză, Looking into the Future: O istorie a predicției. Lucrul la ea m-a învățat două lucruri. În primul rând, după cum știe toată lumea, predicția este extrem de dificilă ș…
mises.ro
În cuvintele lui Randolph Bourne, „războiul este sănătatea statului”. Urgențele războiului suspendă prioritățile societății în favoarea statului. Ca pentru a ilustra încă o dată teoria higgsiană a clichetului istoric, în război aparatul agresiunii instituționalizate prosperă și crește într-un ritm mai susținut – fie că vorbim de politicieni, funcționari, structurile etatice de securitate și tot ecosistemul care este alimentat din veniturile prelevate de la societate – în timp ce acesteia din urmă i se bagă pe gât noi taxe, inflație susținută, reglementări tot mai complexe și oneroase, toate urmate de călușul crizei militare: pe timp de război a cere libertatea individuală este nepatriotic, împotriva colectivului și a națiunii; libertatea devine o crimă, o trădare.
Bineînțeles că este doar un sofism. Așa cum au spus-o liberali notorii, printre care Ludwig von Mises, cea mai bună armă, în special pe timp de război, este descătușarea forțelor antreprenoriale ale pieței. Soluția în fața unei agresiuni sau a unei amenințări este mai multă libertate, nu mai puțină. Acesta este motivul pentru care la Institutul Mises am publicat analize și opinii care au condamnat etatismul tuturor statelor și implicit agresiunea generalizată asupra persoanelor private și a libertăților și proprietăților lor, fie că vorbim de ruși, ucraineni, americani sau români.
Războiul, pacea și statul – MisesRo
Care este poziția liberalismului consecvent față de război? Rothbard tratează chestiunea în maniera proprie Școlii austriece: mai întâi clarifică poziția liberală față de conflictul între două persoane și pe baza ei construiește o analiză complexă a războiului.
mises.ro
Sancțiunile au fost o temă predilectă, pentru că sunt remarcabile prin stupiditatea lor cu efect de bumerang și lipsa de eficacitate:
Sancțiunile nu funcționează și lovesc în oamenii obișnuiți – MisesRo
În ultimele zile, Statele Unite și aliații lor vest-europeni au sporit în mod repetat sancțiunile economice nu numai împotriva regimului rus, ci și împotriva a milioane de ruși obișnuiți. Au făcut acest lucru prin izolarea unei mari părți a comerțului și a finanțelor rusești de piețele internațional…
mises.ro
Negoțul cu inamicul: o tradiție americană – MisesRo
În timpul războiului împotriva francezilor și indienilor (1754-1763), americanii au dus mai departe tradiția de a face negoț cu inamicul, ba chiar mai prompt ca înainte. La fel ca în Al Treilea Război Intercolonial, Newport a trecut la conducere; alte centre esențiale erau New York-ul și Philadelphi…
mises.ro
O altă temă atinsă a fost cea a noului val de socialism occidental, bazat pe cultul naturii și cultura anulării. În acest sens, Marius Ceterchi a debutat pe MisesRo cu o analiză excelentă despre Klaus Schwab și ideile sale:
Marxismul lui Klaus Schwab – MisesRo
În ultimii ani foarte mulți dintre noi am auzit pentru prima dată și am aflat din ce în ce mai multe despre World Economic Forum, Klaus Schwab, despre întâlnirile anuale de la Davos (Elveția) și elitele globale care participă la acele întâlniri. Am spus elite globale pentru a le diferenția de elitel…
mises.ro
De la Jordan Peterson și Peter Boghossian avem mărturii despre declinul academic occidental:
De ce nu mai sunt profesor titular al Universității din Toronto – MisesRo
Am demisionat recent din postul de profesor titular la Universitatea din Toronto. Acum sunt profesor emerit, iar asta înainte de a împlini 60 de ani. Emerit este, în general, o denumire rezervată cadrelor didactice care au ieșit la pensie, cu toate că asta presupune că și-au îndeplinit mandatul cu o…
mises.ro
Demisia mea – MisesRo
Universitatea mea a sacrificat ideile pe altarul ideologiei. Așadar, astăzi demisionez.
mises.ro
Tot în aceeași direcție, Andreas Stamate-Ștefan:
Cenzura, adevărul și Legea lui Gresham – MisesRo
Ceea ce e valid în sfera economică (monetară mai exact) și e decretat de legea lui Gresham – că o monedă artificial supraevaluată va tinde să elimine o monedă artificial subevaluată (bad money drives out good money) – pare să se confirme și în alte sfere ale vieții omului. Descopăr această banalitat…
La discuțiile din Egipt privitoare la chestiunea climei, în cadrul Cop27, țările mai sărace cer plăți compensatorii ridicate din partea țărilor bogate, deoarece, susțin ele, țările bogate sunt cele care poartă cea mai mare responsabilitate pentru schimbările climatice. Mass-media și „activiștii pent…
mises.ro
Adrian Medeleanu a debutat pe MisesRo cu o analiză despre malinvestiții:
Drumul către malinvestiții – MisesRo
Acum câțiva ani un prieten stabilit la acea vreme în Irlanda îmi povestea cât de minunate sunt fondurile europene, cum s-a umplut Irlanda de ferme, cum s-au făcut toți irlandezii fermieri. Frumoasă poveste, doar că, a doua zi am cautat informații despre această „stâncă a abundenței”. Am aflat că fix…
mises.ro
Mihai Macovei a scris și pe această temă un articol care le-a picat greu nostalgicilor după ceaușism:
Cum a ajuns România lui Ceaușescu o campioană a investițiilor guvernamentale eronate – MisesRo
Cadrul intelectual de astăzi consideră cheltuielile guvernamentale o soluție la orice problemă economică și socială. Fie că este vorba de bani din elicopter pentru gospodării și întreprinderi în timpul pandemiei, de subvenții pentru mașini electrice sau de iertarea datoriilor studenților, generozita…
mises.ro
Iar Mihai Tănăsuică a comentat despre parcările publice:
Problema parcărilor publice – MisesRo
Probabil că nu există subiect mai controversat în viața curentă a bucureștenilor decât chestiunea mașinilor, iar locurile de parcare sunt o sub-problemă de primă importanță (concurează, eventual, furnizarea de agent termic). Problema nu este deloc una trivială și ea instanțiază perfect un număr de d…
mises.ro
O bună parte din materialele publicate pe site au avut ca temă libertarianismul. Reamintim analiza făcută de profesorul Costea Munteanu din perspectivă ortodoxă a concepției rothbardiene despre stat:
Statul ca patimă – MisesRo
O lectură din perspectivă ortodoxă a concepției rothbardiene despre stat
mises.ro
Din partea lui Murray Rothbard, v-am adresat două întrebări:
Urăști statul? – MisesRo
Acest articol a fost publicat inițial în Libertarian Forum, Vol. 10, nr. 7, iulie 1977.
mises.ro
De ce să fii libertarian? – MisesRo
De ce să fii libertarian, totuși? Prin asta vrem să spunem, ce sens are toată această treabă? De ce să îți iei un angajament profund, de-a lungul întregii vieți, față de principiul și țelul libertății individuale? Căci un asemenea angajament presupune inevitabil, în lumea noastră preponderent nelibe…
mises.ro
Costel Stăvărache ne-a oferit o nouă serie de observații și discuții legate de libertarianism, fie că a vorbit despre sclavia voluntară, caritate, natura umană, agențiile de protecție sau mafioți versus ideologi:
Mafioți versus ideologi
Cine e mai toxic pentru o societate liberală, un politician mafiot sau unul ideolog? Mafiotul ar fi motivat prioritar de bani, ideologul de ideologie, de implementarea viziunii sale despre lume. Sunt social-democrat și vreau să trăiesc într-o lume social-democrată. Un mafiot ia bani din orice parte, fiind mai motivat de banii care pot fi făcuți […]
mises.ro
În privința lui Ludwig von Mises am extras fragmente din Socialismul care arată cât de relevant și actual este tratatul publicat acum o sută de ani și cât de proaspătă și originală este gândirea lui Mises. Iată un exemplu:
Organism și organizație – MisesRo
Aceasta este secțiunea 3 din capitolul XVIII al tratatului Socialismul.
mises.ro
Cărțile publicate în 2022
Și astfel ajungem la cărți. Anul 2022 a început cu publicarea Pledoariilor incomode ale lui Walter Block, o primă editare la Institutul Mises, cu sprijinul editurii Libertas, a unui bestseller care a mai fost publicat pe piața românească sub titlul Pledoarii imposibile. Doar că nu sunt deloc imposibile; dimpotrivă. Titlul actual este mai potrivit, credem, cu originalul Defending the Undefendable.
Încununarea anului, din punct de vedere editorial, este publicarea tratatului Socialismul, în condiții grafice impecabile. Celebrăm astfel un centenar de la prima apariție a tratatului. O carte care, asemenea magnum opusului misesian Acțiunea umană, ar trebui să fie nelipsită din biblioteca oricărui iubitor de libertate.
Institutul Mises susține, de asemenea, întâlnirile seminarului organizat de Academia Privată și condus de Mihai-Vladimir Topan pe tema Socialismului misesian. Întâlnirile au loc în fiecare luni și analizează cartea, capitol cu capitol.
Școala de toamnă de la Breb
O dorință mai veche era să inițiem o serie de cursuri sub forma unei școli de vară sau de toamnă. Anul acesta am reușit să împlinim acest deziderat, aniversând ziua de naștere a lui Mises, pe 29 septembrie și continuând până pe 1 octombrie, în pitorescul sat maramureșean Breb, găzduiți de Casa Dochia. A fost un succes în plan intelectual și al relațiilor personale, un debut care sperăm că va deveni o tradiție cât mai bogată și mai lungă.
Vom publica în curând filmările cursurilor și mărturiile cursanților.
Școala de toamnă Mises @ Breb 2022
Școala de toamnă a Institutului Ludwig von Mises România în Maramureș
mises.ro
Prezența la târgurile de carte
Anul 2022 a însemnat și reluarea prezenței la târgurile de carte, după ce am făcut acest lucru o singură dată acum foarte mulți ani.
VIDEO Lansarea colecției „Cărți mici, idei mari” la Bookfest 2022
În ordine cronologică, Tudor Smirna, Matei Apăvăloaei, Andreas Stamate-Ștefan și Vlad Topan despre Cărți mici, idei mari la Bookfest:
mises.ro
Am fost prezenți al Bookfest cu un stand propriu și la Gaudeamus în parteneriat cu Editura Lebăda Neagră.
În 2023 vom continua să creștem și să răspândim mesajul libertății. Despre planurile noastre de viitor puteți afla mai jos.
Nimic din toate acestea nu ar fi fost cu putință fără sprijinul vostru. Avem, bineînțeles, nevoie de această susținere în continuare pentru a duce la îndeplinire ceea ce ne-am propus:
Susține proiectele Institutului Mises
Dragi susținători ai MisesRo, Anul 2022 a însemnat pentru mai multe lucruri. Vă invităm să citiți o retrospectivă: Pentru 2023 avem planuri la fel de ambițioase. Iată titlurile pe care dorim să le publicăm în curând Rainer Zitelmann, Zece mituri anticapitaliste Murray N. Rothbard, Legea, drepturile de proprietate și poluarea aerului Jesús Huerta de Soto, […]
mises.ro
Mulțumesc și mulțumim din inimă tuturor celor care au pus umărul la ceea ce a însemnat MisesRo în anul care se încheie și la ce va fi în anul ce vine!
Tudor Smirna este președinte și co-fondator al Institutului Ludwig von Mises România, asistent universitar în cadrul Facultății de Relații Economice Internaționale, Academia de Studii Economice.
Colectăm mai jos câteva gânduri despre alegeri, publicate inițial pe facebook. Cele mai noi postări sunt primele în listă: Andreas Stamate-Ștefan, 6 decembrie 2024: Azi, de Sfântul Nicolae, să lăsăm câteva vorbe ale unui anume domn Nicu, care pe...