Sancțiunile nu funcționează și lovesc în oamenii obișnuiți

Sancțiunile nu funcționează și lovesc în oamenii obișnuiți

În ultimele zile, Statele Unite și aliații lor vest-europeni au sporit în mod repetat sancțiunile economice nu numai împotriva regimului rus, ci și împotriva a milioane de ruși obișnuiți.

Au făcut acest lucru prin izolarea unei mari părți a comerțului și a finanțelor rusești de piețele internaționale. Atât Moody’s, cât și S&P Global au retrogradat ratingul de credit al Rusiei. SUA au înghețat rezervele [băncii centrale] rusești și au exclus multe bănci rusești din SWIFT, sistemul internațional de comunicații bancare. Europa plănuiește reduceri importante ale achizițiilor sale de gaze naturale din Rusia. SUA intenționează să oprească toate achizițiile de țiței rusesc. Rubla a scăzut la un minim record față de dolar. Rusia riscă să intre în incapacitate de plată a datoriilor sale externe pentru prima dată în mai mult de un secol. Multe dintre sancțiuni par să vizeze doar anumiți ruși bogați, dar aceste măsuri sporesc considerabil percepția riscului geopolitic pentru oricine este implicat în investiții rusești sau în investiții legate de Rusia. Aceasta înseamnă că mulți investitori și corporații își vor reduce „voluntar” activitățile în Rusia pentru a reduce riscul și pentru că se gândesc că ar putea fi următorii vizați. De asemenea, presiunea de la firul ierbii se intensifică: corporații precum Coca-Cola și Mcdonald’s sunt presate să își închidă operațiunile – și, prin urmare, să își concedieze toți angajații – în Rusia. Acest lucru înseamnă un declin real al investițiilor globale în Rusia, mult mai mult decât doar câteva bănci și oligarhi ruși.

Efectele indirecte asupra rușilor obișnuiți vor fi imense. Puterea de cumpărare, veniturile și ocuparea forței de muncă vor fi afectate în mod semnificativ, iar mulți ruși vor suferi un regres serios în ceea ce privește standardul de viață. Clasa conducătoare rusă va fi și ea afectată, dar, având în vedere că trăiește mult mai sus de nivelul de subzistență, se va descurca mult mai bine în general.

Și totuși, dacă istoria ne învață ceva, sancțiunile nu vor funcționa pentru a scoate armata rusă din Ucraina sau pentru a obține o schimbare de regim în Rusia.

Logica politică a sancțiunilor

Ideea din spatele sancțiunilor a fost mult timp aceea de a face populația să sufere, astfel încât „poporul” să se revolte împotriva regimului aflat la putere și să forțeze regimul să înceteze politicile pe care cei care impun sancțiuni le consideră inacceptabile. În multe cazuri, obiectivul declarat este schimbarea regimului. Este, în esență, aceeași filozofie care a stat la baza eforturilor Aliaților de a bombarda civilii germani în timpul celui de-al Doilea Război Mondial: se presupunea că bombardamentele vor ruina moralul civililor și vor duce la cereri interne ca Berlinul să se predea.

Sancțiunile economice sunt mai puțin odioase decât bombardamentele care vizează civilii, desigur, dar sunt, probabil, și mai puțin eficiente. În loc să convingă populația internă să renunțe la propriul regim, atacurile străine asupra civililor – fie ele militare sau economice – determină adesea populația internă să își dubleze opoziția față de puterile străine.

Naționalismul prevalează asupra intereselor economice

Când vine vorba de sancțiuni economice, există mai multe motive pentru care nu reușesc să atingă scopurile declarate.

În primul rând, sancțiunile vor eșua dacă nu există o cooperare aproape universală din partea altor state. În cazul embargoului american asupra Cubei, de exemplu, puține alte state au cooperat, ceea ce a însemnat că statul cubanez și populația cubaneză au putut obține resurse din multe alte surse decât Statele Unite. Pe de altă parte, sancțiunile conduse de SUA împotriva Iranului au avut mai mult succes, deoarece un număr mare de state comerciale cheie au cooperat cu sancțiunile.

Situația sancțiunilor impuse Rusiei va fi probabil undeva la mijloc între Cuba și Iran. În timp ce mai multe state occidentale cheie, precum SUA și Marea Britanie, au adoptat o poziție dură împotriva Rusiei, multe alte state de dimensiuni considerabile au fost reticente în a impune sancțiuni similare.

Germania, de exemplu, a refuzat să impună sancțiuni pe termen scurt, menționând că ea – precum și o mare parte din Europa – nu își poate satisface nevoile energetice fără a face mai întâi schimbări de durată în politica energetică și în producția industrială. De asemenea, mai multe state cheie de mărime medie au evitat să adopte o linie dură în ceea ce privește sancțiunile. India, de exemplu, a refuzat să anuleze un acord de armament cu Rusia. Mexicul a declarat că nu va impune sancțiuni, iar Brazilia afirmă că urmărește o poziție neutră.

Cel mai important, China nu a cooperat cu eforturile de sancționare conduse de SUA, iar China ar putea beneficia de pe urma sancțiunilor impuse de alte state. Deși în ultimele zile nu a semnalat încă un sprijin total pentru Moscova, s-a abținut totuși la votul ONU de condamnare a invaziei rusești în Ucraina. Acest lucru este probabil mai puțin decât spera Moscova, dar Rusia poate conta pe China ca pe un cumpărător voluntar de petrol rusesc și alte resurse. La urma urmei, China nu a fost cooperantă cu sancțiunile conduse de SUA în Iran și a fost un cumpărător semnificativ de petrol iranian. Este probabil ca chinezii să încheie înțelegeri similare cu Rusia. În plus, dacă Rusia se confruntă cu un număr restrâns de cumpărători pentru petrol, acest lucru permite Beijingului mai multe pârghii pentru a obține resursele rusești la preț redus.

Atâta timp cât Rusia poate continua să facă comerț cu state mari precum China, Mexic, Brazilia și, posibil, India, Rusia nu se va confrunta cu tipul de izolare pe care SUA speră să îl impună.

Un al doilea motiv pentru care sancțiunile eșuează este că naționalismul – o forță puternică în rândul majorității populațiilor – tinde să facă populațiile sancționate să sprijine regimul atunci când este amenințat.

După cum a remarcat Robert Keohane, chiar și în situații care nu sunt de criză, naționalismul poate fi o sursă generală de putere pentru un stat, deoarece naționalismul poate unifica populațiile în spatele regimului. Mai mult, după cum arată John Mearsheimer în Marea iluzie: Visele liberale și realitățile internaționale: „Naționalismul este o ideologie politică extrem de puternică. … Nu există nicio îndoială că liberalismul și naționalismul pot coexista, dar atunci când se ciocnesc, naționalismul câștigă aproape întotdeauna.”

Altfel spus, în situații de criză, ne putem aștepta adesea ca până și liberalii nemulțumiți să dea curs impulsurilor naționaliste în detrimentul celor liberale, ceea ce întărește și mai mult opoziția națională față de sancțiunile impuse din exterior.

Pentru a proba plauzibilitatea afirmațiilor noastre, nu trebuie să ne uităm mai departe de Statele Unite, care au fost mult timp remarcabil de ferite de orice amenințare realistă de cucerire străină. Cu toate acestea, chiar și în Statele Unite, nu este nevoie de prea mult în ceea ce privește agresiunea străină pentru a convinge populația să se unească în spatele regimului. Cu siguranță, regimul rareori s-a bucurat de mai mult sprijin decât în urma Pearl Harbor și a atacului din 11 septembrie 2001. În cazul în care o putere străină – să spunem, China – ar încerca să-i constrângă pe americani să se angajeze în schimbarea regimului prin sancțiuni economice, este greu de imaginat că acest lucru ar produce ca rezultat un sentiment pro-chinez în SUA.

În mod similar, ar fi puțin spus că sancțiunile americane nu au revigorat eforturile pro-americane sau anti-regim în Cuba, Iran, Coreea de Nord, Venezuela sau în orice alt stat în care SUA au încercat să producă schimbări politice interne prin sancțiuni.

Pentru a găsi cele câteva cazuri în care sancțiunile ar fi putut funcționa, avem puține opțiuni. Totuși, cele două exemple de referință în acest sens – Irak și Serbia – sunt cazuri în care sancțiunile economice au fost însoțite de forță militară copleșitoare sau de amenințări plauzibile cu aceasta. Inutil să mai spunem că acesta este un tip foarte specific de sancțiune și nu prea are legătură cu un conflict care implică o putere nucleară precum Rusia.

Sancțiunile ar putea aduce, de asemenea, efecte secundare nedorite. După cum arată Richard Haass de la Brooking Institution:

Încercarea de a-i constrânge pe alții să se alăture unui efort de sancționare prin amenințarea cu sancțiuni secundare împotriva unor terțe părți care nu doresc să sancționeze ținta poate cauza prejudicii serioase pentru o serie de interese de politică externă ale SUA. Acest lucru s-a întâmplat atunci când au fost introduse sancțiuni împotriva firmelor străine care au încălcat termenii legislației americane privind Cuba, Iranul și Libia. Este posibil ca această amenințare să fi avut un anumit efect de descurajare asupra dorinței anumitor persoane de a intra în activități comerciale interzise, dar cu prețul creșterii sentimentului antiamerican … Sancțiunile au sporit dificultățile economice din Haiti, declanșând un exod periculos și costisitor de persoane din Haiti către Statele Unite. În fosta Iugoslavie, embargoul asupra armelor a slăbit partea bosniacă (musulmană), dat fiind faptul că sârbii și croații din Bosnia aveau stocuri mai mari de provizii militare și un acces mai mare la provizii suplimentare din surse externe. Sancțiunile militare împotriva Pakistanului au sporit dependența acestuia de opțiunea nucleară, atât pentru că sancțiunile au tăiat accesul Islamabadului la armamentul american, cât și prin slăbirea încrederii pakistanezilor în susținerea americană.

Și, în cele din urmă, chiar dacă sancțiunile „ar funcționa”, acest lucru ar fi insuficient pentru a justifica utilizarea lor. La urma urmei, ele reprezintă un tip de protecționism pe steroizi, ceea ce presupune sancționarea persoanelor și firmelor americane care încalcă aceste reglementări guvernamentale – multe dintre ele greu de parcurs legal pentru americani.

Cu toate acestea, sancțiunile rămân populare pentru că îi liniștesc pe alegătorii care insistă că „noi” trebuie să „facem ceva”, iar oficialii guvernamentali sunt mai mult decât fericiți să se angajeze în politici care cresc puterea statului și pot fi folosite pentru a recompensa prietenii regimului.

Dar a pune regimul să „facă ceva” este un joc periculos, iar dacă alegătorii doresc să-și semnaleze opoziția virtuoasă față de inamicii străini percepuți, pot oricând să acționeze pe cont propriu. Dacă americanilor nu le plac bunurile și serviciile rusești, ei sunt liberi să boicoteze aceste bunuri, așa cum americanii au boicotat bunurile britanice în timpul Revoluției. Dar îmbrățișarea a încă mai multă putere federală pentru a da o lecție regimurilor străine tinde să dăuneze oamenilor obișnuiți în multe feluri pe care puțini le pot anticipa, în timp ce, de asemenea, îi poate pune pe mulți americani în pericol din punct de vedere juridic. Și toate acestea vor fi făcute, în plus, cu puține speranțe de succes.

Avatar photo
Scris de
Ryan McMaken
Discută

Autori la MisesRo

Arhivă

Abonare

Newsletter MisesRo

Frecvență

Susține proiectele Institutului Mises

Activitatea noastră este posibilă prin folosirea judicioasă a sumelor primite de la susținători.

Orice sumă este binevenită și îți mulțumim!

Contact

Ai o sugestie? O întrebare?