Teoria socialismului și a capitalismului

Poziția misesiană nu ne poate ajuta decât să evităm câteva erori elementare, observa la un moment dat profesorul Hans-Hermann Hoppe. Păstrând în minte acest avertisment, Teoria socialismului și a capitalismului este indispensabilă pentru toți cei care încearcă să contureze o alternativă viabilă la actuala confuzie post-sovietică. Alături de inegalabilul pamflet monetar al lui Murray Rothbard, Ce le-a făcut Statul banilor noștri?, lucrarea poate constitui introducerea ideală, pentru această parte a lumii, la contribuțiile Școlii austriece în domeniile dreptului si al economiei. Cititorii familiarizați cu marxismul vor fi atrași de profuzimea critică a teoriei comparate a sistemelor socialiste pe care o propune aici profesorul Hoppe, teorie care, în parte, reflectă și experiențele sale academice timpurii, sub îndrumarea lui J. Habermas, corifeul Școlii de la Frankfurt. „Austriecii” vor aprecia, în paginile dedicate problemelor monopolului și a bunurilor publice, întrebuințarea nuanțată a subiectivismului economic si robustețea accentului pus pe aplicabilitatea rezultatelor la condițiile lumii reale.

Pe frontul etic și epistemologic, nici unui cititor nu-i va scăpa întrebuințarea sistematică de către profesorul Hoppe a argumentului contradicției performative, numit de M. Rothbard și „principiul bumerangului” (cu o sintagmă împrumutată dintr-o lucrare dedicată de R. P. Philips filosofiei tomiste moderne), pentru a indica faptul că anumite propoziții nu pot fi „îndepărtate” pe cale argumentativă, deoarece ele „revin” la noi, sub formă de presupoziții inconturnabile, implicate în însuși actul argumentării. Acest principiu servește la sublinierea modului în care raționalismul misesian este valid, în vreme ce empirismul este o eroare auto-dizolvantă, transformată în pavăza intelectuală a relativismului cognitiv și a ingineriei sociale.

Aplicat cu atenție la presupoziția curentă că întelegerile bilaterale pașnice atinse prin argumentație și conflictul violent se exclud mutual, că distincția între dialog pașnic si război este într-adevăr universal valabilă (așa cum presupunea, de pildă, Papa Ioan Paul al II-lea, când afirma: „Speranța mea fierbinte este ca liderii și învățătorii religioși musulmani și creștini să îndrume marile noastre comunități religioase astfel încât ele să se angajeze în dialog respectuos și să nu mai apară niciodată ca niște comunități aflate în conflict”), principiul bumerangului consolidează concluzia intuitiv plauzibilă conform căreia orice așa-zisă etică socialistă nu este în realitate câtuși de puțin o etică, ci numai un zgomot auto-contradictoriu, destinat să camufleze acte brutale de exploatare si de tulburare a ordinii firești.