1. Introducere

Hans Hermann Hoppe - Teoria socialismului şi capitalismului
cuprins

Studiul care urmează, axat pe analiza economiei, politicii şi moralei socialismului şi capitalismului, este un tratat sistematic de teorie politică. Interdisciplinar în intenţie, tratatul va discuta problemele centrale ale economiei politice şi filosofiei politice: cum poate fi organizată societatea, astfel încât să fie promovată producerea avuţiei şi să fie eliminată sărăcia, şi cum poate fi structurată aceasta, astfel încât ordinea socială să fie una dreaptă.

Dar, în cursul acestui demers, voi atinge în mod constant şi voi aduce în atenţie probleme politice şi sociale în sensul mai restrâns şi mai comun al acestor termeni. De fapt, unul dintre principalele scopuri ale acestui tratat este acela de a dezvolta şi de a explica instrumentele conceptuale şi argumentative, de ordin economic şi moral, care sunt necesare pentru a analiza şi a evalua orice tip empiric de sistem politic sau social, pentru a înţelege sau a estima orice proces de schimbare socială, şi pentru a explica sau a interpreta similarităţile, la fel ca şi diferenţele de structură socială între două sau mai multe societăţi diferite, oricare ar fi acestea.

La sfârşitul acestui tratat, ar trebui să devină evident faptul că doar prin intermediul unei teorii economice sau morale, care nu este ea însăşi derivată din experienţă, ci mai degrabă porneşte de la o propoziţie logic incontestabilă (care este un lucru foarte diferit de o “axiomă postulată arbitrar”) şi ajunge într-o manieră pur deductivă (folosindu-se poate, în plus, de anumite asumpţii empirice sau testabile empiric) la rezultate care sunt ele însele inatacabile din punct de vedere logic (şi care de aceea nu necesită nici un fel de testare empirică), va fi posibilă organizarea sau interpretarea unei mase altfel haotice, hiper-complexe de fapte sau opinii izolate şi lipsite de legătură despre realitatea socială, cu scopul de a forma un sistem conceptual economic sau moral care să fie coerent şi adevărat. Speranţa mea este de a putea demonstra faptul că, în lipsa unei astfel de teorii, economia şi filosofia politică nu pot fi considerate altceva decât o bâjbâială prin întuneric producătoare, în cel mai bun caz, de opinii arbitrare despre ceea ce ar fi putut să cauzeze cutare sau cutare lucru, sau despre ceea ce este mai bun sau mai rău decât alte lucruri: adică opinii ale căror contrarii pot fi în general susţinute la fel de bine (ceea ce înseamnă că, într-un sens strict, nu pot fi susţinute deloc).

În particular, va fi dezvoltată o teorie a proprietăţii şi a drepturilor de proprietate. Va fi demonstrat faptul că socialismul, care nu este în nici un caz o invenţie a marxismului secolului al XIX-lea, ci este cu mult mai vechi, trebuie să fie conceptualizat ca o interferenţă instituţionalizată cu proprietatea privată şi cu cerinţele ei, sau ca o agresiune împotriva acestora. Capitalismul, pe de altă parte, este un sistem social bazat pe recunoaşterea explicită a proprietăţii private şi a schimburilor contractuale non-agresive între posesorii de proprietăţi private. După cum va deveni clar pe parcursul acestui tratat, implicită în această remarcă este opinia că trebuie să existe, prin urmare, diferite tipuri şi grade ale socialismului şi capitalismului, adică diferite grade în care drepturile de proprietate ale persoanelor sunt respectate sau ignorate. Societăţile nu sunt pur şi simplu capitaliste sau socialiste. Într-adevăr, toate societăţile existente sunt într-o oarecare măsură socialiste. (Chiar şi Statele Unite, în mod sigur o societate relativ mai capitalistă decât majoritatea celorlalte, sunt, aşa cum se va vedea, surprinzător de socialiste şi devin tot mai mult astfel pe măsura trecerii timpului.)

Prin urmare, unul dintre scopurile acestei lucrări este de a demonstra că gradul total de socialism, adică gradul total de interferenţă cu drepturile de proprietate într-o ţară dată, explică avuţia totală a acesteia. Cu cât o ţară este mai socialistă, cu atât mai stânjenit va fi procesul de producere a noii avuţii şi de conservare a celei existente, şi cu atât mai săracă va rămâne sau va deveni acea ţară. [1] Faptul că Statele Unite sunt, în general, mai bogate decât Europa de Vest, iar Germania de Vest mult mai bogată decât Germania de Est poate fi explicat prin gradul mai scăzut de socialism al acestor ţări, la fel cum poate fi explicat faptul că Elveţia este mai prosperă decât Austria, sau faptul că Anglia, care în secolul al XIX-lea era cea mai bogată ţară din lume, a decăzut acum până la a fi numită, pe bună dreptate, o ţară cu un ritm scăzut de dezvoltare.

Dar nu mă voi fi ocupa exclusiv de efectele asupra bogăţiei totale, nici doar de latura economică a problemei. În primul rând, pentru analiza diferitelor tipuri de socialism pentru care există exemple reale, istorice (exemple care, bineînţeles, adesea nu poartă numele de “socialism”, ci primesc o denumire mai atrăgătoare [2]), este important să se explice de ce, şi în ce fel, orice intervenţie, mică sau mare, indiferent unde s-ar produce, dă naştere unui efect particular de subminare a structurii sociale, efect pe care un observator superficial şi lipsit de pregătire teoretică, orbit de o consecinţă “pozitivă” imediată a unei anumite intervenţii, s-ar putea să nu îl perceapă. Cu toate acestea, efectul negativ există şi, după o oarecare întârziere, va cauza probleme într-un alt loc din ţesătura socială, mai numeroase sau mai severe decât cele rezolvate anterior prin intervenţia iniţială. Astfel, de exemplu, efectele pozitive extrem de vizibile ale politicilor socialiste cum ar fi “mâncare ieftină”, “chirii mici”, diverse “gratuităţi”, nu sunt lucruri venite din cer, fără legătură cu nimic altceva, ci mai degrabă fenomene care trebuie să fie plătite într-un fel sau altul: prin hrană mai puţină şi de o mai proastă calitate, prin crize de locuinţe, prin mahalale şi cocioabe, prin corupţie şi cozi şi, mai departe, prin standarde de viaţă mai scăzute, prin acumularea redusă a capitalului şi/sau prin consumul sporit de capital. Nici măcar un fapt mult mai puţin evident, dar aproape întotdeauna menţionat ca “pozitiv” - un sentiment sporit al solidarităţii între oameni, valoarea mai înaltă ataşată lucrurilor cum ar fi familia, rudele sau prietenii, care este observat la est-germani în comparaţie cu vest-germanii mai “individualişti” şi mai egoişti - nu este un fapt simplu, izolat şi neanalizabil. Astfel de sentimente sunt rezultatul unui sistem social de crize constante şi de şanse mereu reprimate ale indivizilor de a-şi îmbunătăţi situaţia prin propriile mijloace. În Germania de Est, pentru a duce la bun sfârşit cele mai simple activităţi de rutină, cum ar fi o reparaţie la casă, pentru care în alte ţări nu este nevoie decât de un telefon, depinzi în mare măsură de relaţiile “personale” (în comparaţie cu relaţiile impersonale de afaceri); iar acolo unde viaţa ta “publică” este pusă sub observaţia constantă a “societăţii”, pur şi simplu eşti nevoit să te retragi în viaţa privată.

Vor fi analizate mai în detaliu efectele subminante particulare care sunt produse: (1) de o politică marxistă tradiţională de naţionalizare ori de socializare a mijoacelor de producţie sau, mai degrabă, de exproprierea proprietarilor particulari de mijloace de producţie; (2) de o politică revizionistă, social-democrată, de redistribuţie egalitară a veniturilor; (3) de o politică bazată pe o atitudine conservatoare de prezervare a status-quo-ului prin reglementări economice şi comportamentale şi prin controlul preţurilor; şi (4) de un sistem bazat pe o atitudine tehnocrată de intervenţie şi inginerie socială şi economică graduală, pragmatică.

Aceste tipuri de politici, care vor fi analizate secvenţial, nu sunt complet omogene, şi nici nu se exclud reciproc. Fiecare dintre ele poate fi aplicată în diverse grade, existând moduri diferite de a acţiona în cadrul fiecăreia dintre aceste categorii distincte de politici, iar diferitele scheme pot fi într-o oareacare măsură combinate. De fapt, fiecare societate dată constituie o mixtură a tuturor acestor tipuri, în măsura în care ea este rezultatul acţiunii diverselor forţe politice, ale căror forţă şi influenţă au variat în timp. Motivul pentru care acestea vor fi analizate separat (în afara celui evident că nu toate problemele pot fi discutate concomitent) este acela că ele constituie scheme politice asociate unor grupuri sociale, mişcări, partide, etc., clar delimitabile, şi că fiecare afectează nivelul general de avuţie într-un mod oarecum diferit.

Socialismul nu va fi analizat doar dintr-o perspectivă economică. Desigur că socialismul, şi în special ramura sa marxistă sau aşa-zis “ştiinţifică”, s-a pretins întotdeauna a fi un mod de organizare al societăţii superior din punct de vedere economic (în afara celorlalte pretinse calităţi ale sale), în comparaţie cu aşa-zisa “anarhie capitalistă a producţiei”.[3] Dar socialismul nu se prăbuşeşte în momentul în care este demonstrat faptul că lucrurile stau exact invers, şi că aduce sărăcie, nu belşug. Cu siguranţă că, odată înţeles acest lucru, socialismul îşi pierde mult din atractivitate în ochii majorităţii oamenilor. Totuşi, nu acesta este, în mod evident, scopul argumentativ al socialismului, atâta vreme cât pretenţia sa - oricare i-ar fi performanţele economice - este aceea de a reprezenta o moralitate mai înaltă, de a fi mai drept, de a avea o fundamentare etic superioară.

Totuşi, putem spera că, printr-o analiză atentă a teoriei proprietăţii implicită în diferitele versiuni ale socialismului, acest tratat va evidenţia faptul că nimic nu poate fi mai departe de adevăr. Se va demonstra că teoria proprietăţii presupusă de socialism, în mod normal, nu va supravieţui nici măcar primului test (o condiţie necesară, dacă nu şi suficientă) cerut regulilor de comportament uman care se pretind a fi justificate sau justificabile din punct de vedere moral. Acest test, aşa cum este formulat în aşa-numita regulă de aur sau, în mod similar, în imperativul categoric kantian, cere unei reguli, pentru a fi dreaptă, să fie una generală, aplicabilă fiecărei persoane în acelaşi fel. Regula nu poate specifica obligaţii şi drepturi diferite pentru diferite categorii de oameni (una pentru roşcaţi, una pentru cei cu părul în alte culori, una pentru femei şi una pentru bărbaţi), deoarece o astfel de regulă “particularistă” nu ar putea fi niciodată, natural, acceptată de toată lumea ca echitabilă, nici măcar în principiu. Totuşi, regulile particulariste, de tipul “Eu pot să te lovesc, dar tu nu ai voie să mă loveşti”, stau, aşa cum va deveni clar pe parcursul acestui tratat, la baza tuturor formelor de socialism puse în practică. Nu doar din punct de vedere economic, ci şi din perspectiva moralei, socialismul se dovedeşte a fi un sistem de organizare socială prost conceput. În ciuda reputaţiei sale publice nefavorabile, învingător detaşat este capitalismul, un sistem social bazat pe recunoaşterea proprietăţii private şi a relaţiilor contractuale dintre posesorii de proprietăţi private. Se va demonstra că teoria proprietăţii presupusă de capitalism nu numai că trece primul test al “universalizării”, ci se dovedeşte a fi precondiţia logică (die Bedingung der Moeglichkeit) a oricărui tip de justificare argumentativă: oricine ar argumenta în favoarea oricărui lucru, şi în special în favoarea anumitor norme, susţinând că acestea sunt echitabile, trebuie, cel puţin implicit, să presupună validitatea normelor referitoare la proprietate presupuse de capitalism. De aceea, a nega validitatea acestora ca norme universal acceptabile, şi a argumenta în favoarea socialismului, este auto-contradictoriu.

Reconstrucţia moralei proprietăţii private şi justificarea ei etică conduc prin urmare la o reevaluare a socialismului şi, aşa cum se va dovedi, a instituţiei statului (ce reprezintă prin excelenţă ideile socialiste asupra proprietăţii), dependentă de impozitare şi de calitatea de membru (cetăţenia) pe care aceasta o atribuie în mod forţat indivizilor. Lipsite de vreun temei economic sau moral solid pentru existenţa lor, socialismul şi statul sunt prin urmare reduse la fenomene cu o relevanţă doar socio-psihologică, şi vor fi explicate în aceşti termeni.

Astfel condusă, discuţia revine în final la economie. Capitolele finale se referă la sarcina constructivă de a explica funcţionarea unei ordini sociale pur capitaliste, ca alternativa la socialism care este cerută de argumente morale şi economice. Mai concret, ele vor fi dedicate analizei modului în care un sistem social bazat pe o etică a proprietăţii private ar putea face faţă problemei monopolului şi a producerii aşa-numitelor bunuri publice, în particular a producerii securităţii, adică a poliţiei şi serviciilor judiciare. Se va argumenta că, în ciuda celor scrise într-o mare parte a literaturii economice consacrate monopolului şi bunurilor publice, ori cele două probleme sunt false ori, atunci când nu sunt false, nu sunt suficiente pentru a demonstra vreo deficienţă economică într-un sistem pur al pieţei. Mai degrabă, o ordine capitalistă va fi cea care va oferi întotdeauna, fără excepţie şi în mod necesar, cel mai eficient mod de a satisface dorinţele cele mai puternice ale consumatorilor voluntari, incluzând aici domeniul poliţiei şi al tribunalelor. Odată îndeplinită această sarcină constructivă, argumentul se va rotunji în întregime, iar demolarea credibilităţii intelectuale a socialismului, din perspectivă economică şi morală, va fi completă.


[1] Pentru a evita de la început orice neînţelegere: teza prezentată aici este că avuţia totală a oricărei societăţi date va fi relativ sporită, adică va creşte mai mult decât ar face-o altfel, dacă gradul total de socialism va scădea, şi invers. De exemplu, Statele Unite şi-ar îmbunătăţi standardul de viaţă adoptând mai mult capitalism (deasupra nivelului care ar fi altfel atins), la fel ca şi Germania, etc. Totuşi, este o sarcină relativ diferită aceea de a explica poziţiile relative (în ceea ce priveşte avuţia totală) din diferite societăţi la un moment dat, pentru că în acest caz, desigur, “ceteris” nu mai sunt în mod necesar şi “paribus”, din moment ce alte lucruri, în plus faţă de gradul existent de socialism, afectează fără îndoială avuţia totală a unei societăţi. De exemplu, istoria unei societăţi are un efect considerabil asupra avuţiei sale actuale. Fiecare societate este bogată sau săracă nu doar datorită acţiunii unor condiţii prezente, ci şi a unor condiţii trecute: datorită acumulării sau distrugerii capitalului de către taţii şi bunicii noştri. Se poate, deci, cu uşurinţă întâmpla ca o societate care este mai capitalistă în prezent să fie totuşi în mod semnificativ mai săracă decât una mai socialistă. Acelaşi rezultat, doar aparent paradoxal, poate apărea deorece pot exista (şi există) diferenţe între societăţi în privinţa unor alţi factori operaţionali din trecut sau din prezent, şi care afectează producerea avuţiei. Pot exista, şi există, de exemplu, diferenţe în ceea ce priveşte etica muncii şi/sau în ceea ce priveşte tradiţiile şi viziunile dominante asupra lumii în diferite societăţi, iar aceste diferenţe pot da seama de neconcordanţele (sau similarităţile) în privinţa producerii avuţiei, existente între societăţi care sunt sau nu diferite în ceea ce priveşte gradul lor prezent de socialism. De aceea, modul cel mai bun şi cel mai direct de a ilustra validitatea tezei că gradul de socialism este invers proporţional cu avuţia unei societăţi, în orice analiză socială comparativă, ar fi acela de a compara societăti care, cu excepţia diferenţelor în gradul existent de socialism, sunt identice în privinţa istoriei lor şi a caracteristicilor socio-psihologice actuale ale oamenilor, sau sunt cel puţin foarte asemănătoare, cum ar fi, de exemplu, Germania de Vest şi Germania de Est: aici efectul prezis se observă într-adevăr, în cel mai dramatic mod, aşa cum se va arăta în cele ce urmează.

[2] Întâmplător, în Statele Unite “socialismul” este numit “liberalism”, iar socialiştii sau social-democraţii de acolo, care se auto-denumesc “liberali”, ar detesta în general să fie numiţi “socialişti”.

[3] Să ne amintim sentinţele repetate, începând din primele zile ale comunismului ruso-sovietic, şi mergând până la Hrusciov, potrivit cărora lumea capitalistă va fi în curând surclasată din punct de vedere economic.

cuprins
© Institutul Ludwig von Mises - România