Studiul care urmează, axat pe analiza economiei, politicii și moralei socialismului și capitalismului, este un tratat sistematic de teorie politică. Interdisciplinar în intenție, tratatul va discuta problemele centrale ale economiei politice și filosofiei politice: cum poate fi organizată societatea, astfel încât să fie promovată producerea avuției și să fie eliminată sărăcia, și cum poate fi structurată aceasta, astfel încât ordinea socială să fie una dreaptă.
Dar, în cursul acestui demers, voi atinge în mod constant și voi aduce în atenție probleme politice și sociale în sensul mai restrâns și mai comun al acestor termeni. De fapt, unul dintre principalele scopuri ale acestui tratat este acela de a dezvolta și de a explica instrumentele conceptuale și argumentative, de ordin economic și moral, care sunt necesare pentru a analiza și a evalua orice tip empiric de sistem politic sau social, pentru a înțelege sau a estima orice proces de schimbare socială, și pentru a explica sau a interpreta similaritățile, la fel ca și diferențele de structură socială între două sau mai multe societăți diferite, oricare ar fi acestea.
La sfârșitul acestui tratat, ar trebui să devină evident faptul că doar prin intermediul unei teorii economice sau morale, care nu este ea însăși derivată din experiență, ci mai degrabă pornește de la o propoziție logic incontestabilă (care este un lucru foarte diferit de o “axiomă postulată arbitrar”) și ajunge într-o manieră pur deductivă (folosindu-se poate, în plus, de anumite asumpții empirice sau testabile empiric) la rezultate care sunt ele însele inatacabile din punct de vedere logic (și care de aceea nu necesită nici un fel de testare empirică), va fi posibilă organizarea sau interpretarea unei mase altfel haotice, hiper-complexe de fapte sau opinii izolate și lipsite de legătură despre realitatea socială, cu scopul de a forma un sistem conceptual economic sau moral care să fie coerent și adevărat. Speranța mea este de a putea demonstra faptul că, în lipsa unei astfel de teorii, economia și filosofia politică nu pot fi considerate altceva decât o bâjbâială prin întuneric producătoare, în cel mai bun caz, de opinii arbitrare despre ceea ce ar fi putut să cauzeze cutare sau cutare lucru, sau despre ceea ce este mai bun sau mai rău decât alte lucruri: adică opinii ale căror contrarii pot fi în general susținute la fel de bine (ceea ce înseamnă că, într-un sens strict, nu pot fi susținute deloc).
În particular, va fi dezvoltată o teorie a proprietății și a drepturilor de proprietate. Va fi demonstrat faptul că socialismul, care nu este în nici un caz o invenție a marxismului secolului al XIX-lea, ci este cu mult mai vechi, trebuie să fie conceptualizat ca o interferență instituționalizată cu proprietatea privată și cu cerințele ei, sau ca o agresiune împotriva acestora. Capitalismul, pe de altă parte, este un sistem social bazat pe recunoașterea explicită a proprietății private și a schimburilor contractuale non-agresive între posesorii de proprietăți private. După cum va deveni clar pe parcursul acestui tratat, implicită în această remarcă este opinia că trebuie să existe, prin urmare, diferite tipuri și grade ale socialismului și capitalismului, adică diferite grade în care drepturile de proprietate ale persoanelor sunt respectate sau ignorate. Societățile nu sunt pur și simplu capitaliste sau socialiste. Într-adevăr, toate societățile existente sunt într-o oarecare măsură socialiste. (Chiar și Statele Unite, în mod sigur o societate relativ mai capitalistă decât majoritatea celorlalte, sunt, așa cum se va vedea, surprinzător de socialiste și devin tot mai mult astfel pe măsura trecerii timpului.)
Prin urmare, unul dintre scopurile acestei lucrări este de a demonstra că gradul total de socialism, adică gradul total de interferență cu drepturile de proprietate într-o țară dată, explică avuția totală a acesteia. Cu cât o țară este mai socialistă, cu atât mai stânjenit va fi procesul de producere a noii avuții și de conservare a celei existente, și cu atât mai săracă va rămâne sau va deveni acea țară. [1] Faptul că Statele Unite sunt, în general, mai bogate decât Europa de Vest, iar Germania de Vest mult mai bogată decât Germania de Est poate fi explicat prin gradul mai scăzut de socialism al acestor țări, la fel cum poate fi explicat faptul că Elveția este mai prosperă decât Austria, sau faptul că Anglia, care în secolul al XIX-lea era cea mai bogată țară din lume, a decăzut acum până la a fi numită, pe bună dreptate, o țară cu un ritm scăzut de dezvoltare.
Dar nu mă voi fi ocupa exclusiv de efectele asupra bogăției totale, nici doar de latura economică a problemei. În primul rând, pentru analiza diferitelor tipuri de socialism pentru care există exemple reale, istorice (exemple care, bineînțeles, adesea nu poartă numele de “socialism”, ci primesc o denumire mai atrăgătoare [2]), este important să se explice de ce, și în ce fel, orice intervenție, mică sau mare, indiferent unde s-ar produce, dă naștere unui efect particular de subminare a structurii sociale, efect pe care un observator superficial și lipsit de pregătire teoretică, orbit de o consecință “pozitivă” imediată a unei anumite intervenții, s-ar putea să nu îl perceapă. Cu toate acestea, efectul negativ există și, după o oarecare întârziere, va cauza probleme într-un alt loc din țesătura socială, mai numeroase sau mai severe decât cele rezolvate anterior prin intervenția inițială. Astfel, de exemplu, efectele pozitive extrem de vizibile ale politicilor socialiste cum ar fi “mâncare ieftină”, “chirii mici”, diverse “gratuități”, nu sunt lucruri venite din cer, fără legătură cu nimic altceva, ci mai degrabă fenomene care trebuie să fie plătite într-un fel sau altul: prin hrană mai puțină și de o mai proastă calitate, prin crize de locuințe, prin mahalale și cocioabe, prin corupție și cozi și, mai departe, prin standarde de viață mai scăzute, prin acumularea redusă a capitalului și/sau prin consumul sporit de capital. Nici măcar un fapt mult mai puțin evident, dar aproape întotdeauna menționat ca “pozitiv” – un sentiment sporit al solidarității între oameni, valoarea mai înaltă atașată lucrurilor cum ar fi familia, rudele sau prietenii, care este observat la est-germani în comparație cu vest-germanii mai “individualiști” și mai egoiști – nu este un fapt simplu, izolat și neanalizabil. Astfel de sentimente sunt rezultatul unui sistem social de crize constante și de șanse mereu reprimate ale indivizilor de a-și îmbunătăți situația prin propriile mijloace. În Germania de Est, pentru a duce la bun sfârșit cele mai simple activități de rutină, cum ar fi o reparație la casă, pentru care în alte țări nu este nevoie decât de un telefon, depinzi în mare măsură de relațiile “personale” (în comparație cu relațiile impersonale de afaceri); iar acolo unde viața ta “publică” este pusă sub observația constantă a “societății”, pur și simplu ești nevoit să te retragi în viața privată.
Vor fi analizate mai în detaliu efectele subminante particulare care sunt produse: (1) de o politică marxistă tradițională de naționalizare ori de socializare a mijoacelor de producție sau, mai degrabă, de exproprierea proprietarilor particulari de mijloace de producție; (2) de o politică revizionistă, social-democrată, de redistribuție egalitară a veniturilor; (3) de o politică bazată pe o atitudine conservatoare de prezervare a status-quo-ului prin reglementări economice și comportamentale și prin controlul prețurilor; și (4) de un sistem bazat pe o atitudine tehnocrată de intervenție și inginerie socială și economică graduală, pragmatică.
Aceste tipuri de politici, care vor fi analizate secvențial, nu sunt complet omogene, și nici nu se exclud reciproc. Fiecare dintre ele poate fi aplicată în diverse grade, existând moduri diferite de a acționa în cadrul fiecăreia dintre aceste categorii distincte de politici, iar diferitele scheme pot fi într-o oareacare măsură combinate. De fapt, fiecare societate dată constituie o mixtură a tuturor acestor tipuri, în măsura în care ea este rezultatul acțiunii diverselor forțe politice, ale căror forță și influență au variat în timp. Motivul pentru care acestea vor fi analizate separat (în afara celui evident că nu toate problemele pot fi discutate concomitent) este acela că ele constituie scheme politice asociate unor grupuri sociale, mișcări, partide, etc., clar delimitabile, și că fiecare afectează nivelul general de avuție într-un mod oarecum diferit.
Socialismul nu va fi analizat doar dintr-o perspectivă economică. Desigur că socialismul, și în special ramura sa marxistă sau așa-zis “științifică”, s-a pretins întotdeauna a fi un mod de organizare al societății superior din punct de vedere economic (în afara celorlalte pretinse calități ale sale), în comparație cu așa-zisa “anarhie capitalistă a producției”.[3] Dar socialismul nu se prăbușește în momentul în care este demonstrat faptul că lucrurile stau exact invers, și că aduce sărăcie, nu belșug. Cu siguranță că, odată înțeles acest lucru, socialismul își pierde mult din atractivitate în ochii majorității oamenilor. Totuși, nu acesta este, în mod evident, scopul argumentativ al socialismului, atâta vreme cât pretenția sa – oricare i-ar fi performanțele economice – este aceea de a reprezenta o moralitate mai înaltă, de a fi mai drept, de a avea o fundamentare etic superioară.
Totuși, putem spera că, printr-o analiză atentă a teoriei proprietății implicită în diferitele versiuni ale socialismului, acest tratat va evidenția faptul că nimic nu poate fi mai departe de adevăr. Se va demonstra că teoria proprietății presupusă de socialism, în mod normal, nu va supraviețui nici măcar primului test (o condiție necesară, dacă nu și suficientă) cerut regulilor de comportament uman care se pretind a fi justificate sau justificabile din punct de vedere moral. Acest test, așa cum este formulat în așa-numita regulă de aur sau, în mod similar, în imperativul categoric kantian, cere unei reguli, pentru a fi dreaptă, să fie una generală, aplicabilă fiecărei persoane în același fel. Regula nu poate specifica obligații și drepturi diferite pentru diferite categorii de oameni (una pentru roșcați, una pentru cei cu părul în alte culori, una pentru femei și una pentru bărbați), deoarece o astfel de regulă “particularistă” nu ar putea fi niciodată, natural, acceptată de toată lumea ca echitabilă, nici măcar în principiu. Totuși, regulile particulariste, de tipul “Eu pot să te lovesc, dar tu nu ai voie să mă lovești”, stau, așa cum va deveni clar pe parcursul acestui tratat, la baza tuturor formelor de socialism puse în practică. Nu doar din punct de vedere economic, ci și din perspectiva moralei, socialismul se dovedește a fi un sistem de organizare socială prost conceput. În ciuda reputației sale publice nefavorabile, învingător detașat este capitalismul, un sistem social bazat pe recunoașterea proprietății private și a relațiilor contractuale dintre posesorii de proprietăți private. Se va demonstra că teoria proprietății presupusă de capitalism nu numai că trece primul test al “universalizării”, ci se dovedește a fi precondiția logică (die Bedingung der Moeglichkeit) a oricărui tip de justificare argumentativă: oricine ar argumenta în favoarea oricărui lucru, și în special în favoarea anumitor norme, susținând că acestea sunt echitabile, trebuie, cel puțin implicit, să presupună validitatea normelor referitoare la proprietate presupuse de capitalism. De aceea, a nega validitatea acestora ca norme universal acceptabile, și a argumenta în favoarea socialismului, este auto-contradictoriu.
Reconstrucția moralei proprietății private și justificarea ei etică conduc prin urmare la o reevaluare a socialismului și, așa cum se va dovedi, a instituției statului (ce reprezintă prin excelență ideile socialiste asupra proprietății), dependentă de impozitare și de calitatea de membru (cetățenia) pe care aceasta o atribuie în mod forțat indivizilor. Lipsite de vreun temei economic sau moral solid pentru existența lor, socialismul și statul sunt prin urmare reduse la fenomene cu o relevanță doar socio-psihologică, și vor fi explicate în acești termeni.
Astfel condusă, discuția revine în final la economie. Capitolele finale se referă la sarcina constructivă de a explica funcționarea unei ordini sociale pur capitaliste, ca alternativa la socialism care este cerută de argumente morale și economice. Mai concret, ele vor fi dedicate analizei modului în care un sistem social bazat pe o etică a proprietății private ar putea face față problemei monopolului și a producerii așa-numitelor bunuri publice, în particular a producerii securității, adică a poliției și serviciilor judiciare. Se va argumenta că, în ciuda celor scrise într-o mare parte a literaturii economice consacrate monopolului și bunurilor publice, ori cele două probleme sunt false ori, atunci când nu sunt false, nu sunt suficiente pentru a demonstra vreo deficiență economică într-un sistem pur al pieței. Mai degrabă, o ordine capitalistă va fi cea care va oferi întotdeauna, fără excepție și în mod necesar, cel mai eficient mod de a satisface dorințele cele mai puternice ale consumatorilor voluntari, incluzând aici domeniul poliției și al tribunalelor. Odată îndeplinită această sarcină constructivă, argumentul se va rotunji în întregime, iar demolarea credibilității intelectuale a socialismului, din perspectivă economică și morală, va fi completă.
[1] Pentru a evita de la început orice neînțelegere: teza prezentată aici este că avuția totală a oricărei societăți date va fi relativ sporită, adică va crește mai mult decât ar face-o altfel, dacă gradul total de socialism va scădea, și invers. De exemplu, Statele Unite și-ar îmbunătăți standardul de viață adoptând mai mult capitalism (deasupra nivelului care ar fi altfel atins), la fel ca și Germania, etc. Totuși, este o sarcină relativ diferită aceea de a explica pozițiile relative (în ceea ce privește avuția totală) din diferite societăți la un moment dat, pentru că în acest caz, desigur, “ceteris” nu mai sunt în mod necesar și “paribus”, din moment ce alte lucruri, în plus față de gradul existent de socialism, afectează fără îndoială avuția totală a unei societăți. De exemplu, istoria unei societăți are un efect considerabil asupra avuției sale actuale. Fiecare societate este bogată sau săracă nu doar datorită acțiunii unor condiții prezente, ci și a unor condiții trecute: datorită acumulării sau distrugerii capitalului de către tații și bunicii noștri. Se poate, deci, cu ușurință întâmpla ca o societate care este mai capitalistă în prezent să fie totuși în mod semnificativ mai săracă decât una mai socialistă. Același rezultat, doar aparent paradoxal, poate apărea deorece pot exista (și există) diferențe între societăți în privința unor alți factori operaționali din trecut sau din prezent, și care afectează producerea avuției. Pot exista, și există, de exemplu, diferențe în ceea ce privește etica muncii și/sau în ceea ce privește tradițiile și viziunile dominante asupra lumii în diferite societăți, iar aceste diferențe pot da seama de neconcordanțele (sau similaritățile) în privința producerii avuției, existente între societăți care sunt sau nu diferite în ceea ce privește gradul lor prezent de socialism. De aceea, modul cel mai bun și cel mai direct de a ilustra validitatea tezei că gradul de socialism este invers proporțional cu avuția unei societăți, în orice analiză socială comparativă, ar fi acela de a compara societăti care, cu excepția diferențelor în gradul existent de socialism, sunt identice în privința istoriei lor și a caracteristicilor socio-psihologice actuale ale oamenilor, sau sunt cel puțin foarte asemănătoare, cum ar fi, de exemplu, Germania de Vest și Germania de Est: aici efectul prezis se observă într-adevăr, în cel mai dramatic mod, așa cum se va arăta în cele ce urmează.
[2] Întâmplător, în Statele Unite “socialismul” este numit “liberalism”, iar socialiștii sau social-democrații de acolo, care se auto-denumesc “liberali”, ar detesta în general să fie numiți “socialiști”.
[3] Să ne amintim sentințele repetate, începând din primele zile ale comunismului ruso-sovietic, și mergând până la Hrusciov, potrivit cărora lumea capitalistă va fi în curând surclasată din punct de vedere economic.
