Politici economice. Gânduri pentru cei de azi și cei de mâine.

Politici economice. Gânduri pentru cei de azi și cei de mâine.

Cartea conține cele șase prelegeri susținute de Mises la Buenos Aires în 1958 și publicate postum în limba engleză, în anul 1979, sub titlul Economic Policy. Thoughts for today and Tomorrow. Prelegerile erau adresate unui public începător și, de aceea, cartea este ideală pentru un prim contact cu modul de gândire al lui Mises și al Școlii austriece. Mai mult, cartea este importantă pentru că tratează simplu chestiuni ce sunt esențiale pentru conviețuirea oamenilor în societate. Înțelegerea lor sau schimbarea punctului de vedere asupra lor în direcția sugerată de Mises, se aseamănă unei schimbări bruște de mediu, unei treceri subite de la întuneric la lumină. Cartea este admirabilă și pentru robustețea dată de continuitatea de la o prelegere la alta, acesta fiind un motiv în plus pentru a o citi.

Traducere din limba engleză de Dan Cristian Comănescu

Text disponibil și în volumul

Cumpără din Librăria Mises

Citește în variantă HTML

Cuvânt înainte de Margit von Mises

I. Capitalismul

II. Socialismul

III. Intervenționismul

IV. Inflația

V. Investițiile străine

VI. Politici și idei


©Translated and published online with the permission of Mrs. Bettina
Bien Greaves on behalf of the Estate of Mrs. Ludwig (Margit) von Mises.

© 2001 Institutul Ludwig von Mises – România pentru versiunea în limba
română.

Titlul original: Economic Policy. Thoughts for Today and for Tomorrow, Free
Market Books, 1995.

Avatar photo
Scris de
Ludwig von Mises
Discută

Autori la MisesRo

Arhivă

Abonare

Newsletter MisesRo

Frecvență

Susține proiectele Institutului Mises

Activitatea noastră este posibilă prin folosirea judicioasă a sumelor primite de la susținători.

Orice sumă este binevenită și îți mulțumim!

Contact

Ai o sugestie? O întrebare?