Tehnocrația este un termen care se invocă des atunci când încrederea în sistemul politic scade, el sugerând că puterea politică trebuie să cedeze locul puterii experților. Pe acest fundal, imperativul “Este nevoie de un guvern tehnocrat!” descrie foarte bine necesitatea substituirii puterii. În limba greacă, cuvântul tehnocrat se compune din tekhne (îndemânare, meșteșug) și krator (putere), desemnând astfel puterea celor care au o expertiză, o îndemânare, pe scurt, se pricep bine în domeniul lor de activitate, sunt chiar elite. Presupoziția din spatele acestui imperativ este că experții, debarasați de nuanțe ideologice și ancorați în obiectivitatea unor preocupări științifice, pot lua decizii informate, documentate, justificate. Cu toții putem enumera câțiva termeni cheie din lexiconul tehnocrat clasic, și mai recent: studii de fezabilitate, predictibilitate, decizii fundamentate pe expertiză tehnică, creștere economică inteligentă (smart), planificare inteligentă etc. La polul opus – mai sugerează imperativul – politicienii nu pot lua decizii de acest fel, deoarece fiind antrenați în iureșul activității politice se lasă pradă unor scopuri înguste, subiective și contrare binelui comun.
Plecând de la această dialectică falsă (tehnocrație – politică) care pare a fi câștigat legitimitate la nivel social, cursul va încerca să explice ideea tehnocrată și popularitatea sa din trei puncte de vedere. Unul este cel economic, pentru care expertiza sau cunoașterea tehnică în general sunt ingrediente necesare, dar nu decisive în problema dezvoltării economice și a prosperității. Mai departe se impune o discuție despre aparenta neutralitate ideologică a tehnocratului. Sunt tehnocrații doar niște indivizi bine echipați științific, obiectivi și neutri în deciziile lor sau pot deveni și lupi moraliști, îmbrățișând anumite viziuni etice, morale? Unde și cine stabilește hotarul dintre cele două probleme?
A doua temă abordată de curs face o escală în trecut, în două momente cheie pentru evoluția ideii tehnocrate. Primul este momentul anilor treizeci, Statele Unite ale Americii, când se fondează o mișcare tehnocrată compusă din ingineri și oameni de știință din zona științelor naturii. De altfel vom descoperi că la origini, „tehnocratul” este în mod necesar un individ cu expertiză inginerească. Mișcarea capătă notorietate pe fondul unui reviriment al ideilor progresiste de la începutul secolului XX, dar și prin simpatia pe care președinții Herbert Hoover (1929-1933) și Franklin D. Roosevelt (1933-1945), primul, inginer de profesie, o arată față de ideea tehnocrată în general. Politica New Deal-ului – program vast de intervenție a statului în economie după Marea Criză din 1929 – se realizează cu o rezervă impresionantă de cadre tehnocrate, cei mai mulți ingineri. Mai mult, atât regimul bolșevic, fascist, nazist, cât și cel stalinist, folosesc din plin expertiza tehnică a tehnocraților pentru a-și construi politicile de exterminare în masă, serviciile de informații și cele militare. Istoricii documentează o migrație importantă de ingineri dinspre vest spre est în acei ani.
Și, cum nimic din ce ni se întâmplă nu e nou, vom merge pe firul istoric al ideii tehnocrate până la originile sale filosofice, la începutul secolului al XIX-lea, la scientismul unor gânditori precum Henri de Saint-Simon (1760-1825), sau Auguste Comte (1798-1857). Pentru aceștia, societatea umană e un produs al istoriei, fiind supusă legilor de fier ale istoriei. În prezent, actualizată cu tușa tehnocrată, această idee s-ar putea scrie astfel „Suntem toți supuși tehnologiei, mai devreme sau mai târziu totul va fi tehnologizat”, ceea ce descrie un soi de mesianism tehnocratic, pentru care știința – sau mai curând un cult al științei – va rezolva toate problemele arzătoare ale omului (bolile, sărăcia, războiul și de ce nu, moartea). „Sovietul de ingineri” al lui Thorstein Veblen (1857-1929), considerat unul dintre părinții mișcării tehnocrate americane, reia practic ideea saint-simoniană de transfer al puterii și controlului către un grup de experți, limitând-o însă la ingineri, căci Saint-Simon acordase importanță și scriitorilor, poeților, industriașilor. Totuși, vom vedea cum din punct de vedere politico-economic, trăsătura comună a celor două idei e că se pretează la utilizarea puterii statului, mergând până la abolirea proprietății private, a banilor, a profiturilor.
În cea de-a treia temă, revenim în secolul al XX-lea și vom vedea cum se continuă până în prezent ideea tehnocrată. Se vor discuta principalii promotori actuali ai tradiției tehnocrate (la nivel instituțional și informal) precum și unele din subiectele de pe agenda tehnocrată contemporană (Smart Grid, Sustainable Development, Green Economy, transumanismul).
Mai multe detalii, aici:
