Școala de toamnă Mises @ Breb 2023

Școala de toamnă a Institutului Ludwig von Mises România în Maramureș

Update: Dan Cristian Comănescu se alătură lectorilor Școlii de toamnă. Printre participanți se va afla și profesorul Costea Munteanu. De asemenea, va participa și o parte a echipei În Dodii: Costel Stăvărache, Valentin Berceanu și Alexandru Chiriac.


Anul acesta organizăm Școala de toamnă de la Breb, Maramureș, în zilele de 14, 15 și 16 septembrie, cu sosire pe 13 și plecare pe 17 septembrie.

În afară de ziua de naștere a lui Mises, pe care o sărbătorim în avans, vom aniversa și jumătate de centenar de la publicarea cărții Pentru o nouă libertate: Manifestul libertarian, de Murray Rothbard

Acesta este programul pe care l-am conceput:

Școala de toamnă de la Breb va fi nu doar un prilej de a sonda teoriile Școlii austriece și relevanța lor actuală, ci și ocazia de a participa la o dezbatere despre posibilitatea practică a libertarianismului azi.

Prezentările vor fi în limba română. Cursurile vor fi adresate preponderent celor care sunt la prima întâlnire cu noțiunile Școlii austriece, dar nu este exclus ca, în funcție de nivelul auditoriului, să avem și discuții avansate. De asemenea, cărțile și articolele pe care le vom trimite în prealabil în format electronic celor înscriși vor fi în limba română.

În plus, lucru deloc de neglijat, școala va fi un moment mult așteptat de a fi împreună, în persoană, de a lega prietenii și cunoștințe noi, și de a vedea, respira și gusta din spiritul unui loc faimos pentru tradițiile și pitorescul său.


Prețul evenimentului este de 1973 de lei.

Până pe 15 iulie avem o reducere early bird, prețul fiind de doar 1776 de lei.


Membrii și susținătorii Institutului au reduceri suplimentare – îi rugăm să ne contacteze pentru detalii.

Sunt, de asemenea, disponibile burse pe care le acordăm celor care trimit la [email protected] un Curriculum Vitae și o scrisoare în care ne explică de ce este importantă pentru ei această experiență.

Ce primesc participanții în acest cost:

  • Prelegerile
  • Dezbaterea-workshop de la final
  • Cazare 4 nopți în case tradiționale din Breb
  • Toate mesele
  • Reducere de 50% pentru toate cărțile tipărite de Institut. Versiunile pdf ale tuturor cărților vor fi trimise electronic la înscriere.

Întâlnirile și mesele au loc la Casa lu’ Dochia (Facebook | Google Maps)
La cerere, putem adapta costul pentru participanții cu cerințe aparte

Lectori

Mihai-Vladimir Topan este vicepreședinte academic al Institutului Ludwig von Mises România, co-fondator al Academei Private, conferențiar în cadrul Facultății de Relații Economice Internaționale, Academia de Studii Economice.

Matei Apăvăloaei este cercetător asociat al Institutului Ludwig von Mises România și lector la Facultatea de Relații Internaționale, Academia de Studii Economice, București.

Andreas Stamate-Ștefan este cercetător asociat al Institutului Ludwig von Mises România și lector la Facultatea de Relații Economice Internaționale, Academia de Studii Economice.

Radu Cristian Mușetescu este profesor universitar și director al departamentului de Economie și Afaceri Internaționale, Academia de Studii Economice. Este specializat în analiza de tip law and economics. A explorat de-a lungul carierei sale subiecte precum teoria firmei, concurența, piața de capital, relația dintre inițiativa privată și acțiunea politică, crizele de diferită natură.

Tudor Smirna este președinte și co-fondator al Institutului Ludwig von Mises România, asistent universitar în cadrul Facultății de Relații Economice Internaționale, Academia de Studii Economice.

Vlad Mureșan este lector universitar la Facultatea de Studii Europene din cadrul Universității Babeș-Bolyai, doctor în filosofie (2009), specializat în idealismul german și filosofia religiei, interesat deoportivă de filosofia modernă, filosofia culturii și teoria instituțiilor.

Marius Ceterchi va fi gazda noastră la Casa Dochia și participant la dezbaterea-workshop de final. Marius este antreprenor, ex-corporatist cu experiență în marketing și vânzări FMCG, absolvent de Tranzacții Internaționale în cadrul ISE Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca.

După școală

După cele trei zile de discuții, ne plimbăm prin Maramureș:

Pentru mai multe întrebări, ne puteți scrie aici:



    Așadar, vă așteptăm alături de noi la prima Școală de toamnă organizată de Institutul Mises:


    Cum a fost anul trecut

    Mai jos puteți vedea o parte din prelegerile de anul trecut și ce au avut de spus participanții:

    Breb 2022 – prelegeri

    Breb 2022 – ce spun participanții

    Sponsori

    Discută

    Autori la MisesRo

    Arhivă

    Abonare

    Newsletter MisesRo

    Frecvență

    Susține proiectele Institutului Mises

    Activitatea noastră este posibilă prin folosirea judicioasă a sumelor primite de la susținători.

    Orice sumă este binevenită și îți mulțumim!

    Contact

    Ai o sugestie? O întrebare?