Program de mentorat pe „Acțiunea umană” a lui Ludwig von Mises

Program de mentorat pe „Acțiunea umană” a lui Ludwig von Mises

Din această toamnă, în cadrul Academiei Private, vom începe un program de mentorat construit în jurul cărții Acțiunea umană, lucrarea fundamentală a lui Ludwig von Mises, cea despre care se spune că ar fi un fel de biblie economică a omului civilizat. Construit ca urmare a experiențelor recente de bun augur (vezi aici https://academiaprivata.ro/cateva-ganduri-despre-mentorat/) programul îi are în vedere pe cei care doresc să pună bazele educației lor economice pe fundația temeinică a unui tratat deja clasic. De asemenea, e binevenit oricine vrea să citească Acțiunea umană în întregime (sau care a vrut mereu, dar nu a reușit de unul singur). Cărțile mari se citesc greu de unul singur și de aceea un grup (de regulă mic), poate face minuni.

Programul va consta în 30 de întâlniri săptămânale în care cartea va fi discutată în cerc restrâns (3-5 participanți) capitol cu capitol, sub coordonarea lectorului.

De ce Acțiunea umană?

Manualele moderne de economie sunt problematice din cel puțin câteva puncte de vedere.

Mai întâi, sunt lucrări colective în care viziunile (de regulă destul de diferite ale) autorilor trebuie pilite până la un numitor comun, de regulă nesatisfăcător, impersonal și fără viziune.

În prelungirea acestui lucru, sunt eclectice din punct de vedere teoretic, epistemologic și al școlilor de gândire, și nu în sensul bun al cuvântului. Cititorul sau studentul are parte de un talmeș balmeș care încearcă să acomodeze fără sorți de izbândă ideile economiștilor clasici, cu cele marxiste, apoi cu cele neoclasice, keynesiste, behavioriste, matematizante etc. Totul făcut astfel încât cursantul să nu poată spune la final cu ce anume a rămas, sau ce anume știe. De asemenea, dacă e pregătit pentru ceva, e tocmai pentru acea atitudine relativistă conform căreia „în economie (în științele sociale în general) nu prea se știe; pe de o parte… așa, pe de alta … pe dincolo”.

Nu în ultimul rând, s-a mers către ideea de simplificare, care are limitele sale (simplitatea e o virtute, simplismul însă nu). Sau de asezonare jucăușă cu tot felul de povești colaterale, idee care în sine nu e rea, dar care te poate face să câștigi divertismentul și să pierzi economia. Rezultatul e abordarea „pentru to(n)ți”, care iarăși nu e rea decât dacă-și propune să mențină nivelul. În plus, una din importantele victime colaterale ale simplificării este așezarea materiei studiate în raport cu celelalte domenii ale cunoașterii și culturii universale. Fundamentele epistemologice, contextualizările cultural istorice, implicațiile sau presupozițiile etice, metafizice sau religioase sunt reduse rapid pentru a nu răni amorul propriu al unor învățăcei care nu și-ar dori să exagereze cu studiul.

Prin comparație, Acțiunea umană are toate virtuțile tratatului de autor: oferă o perspectivă unitară, integrată, arhitectonică asupra ansamblului științei economice în care legăturile dintre subdomenii, concepte și compartimente sunt imediat, și logic, vizibile. Înțelegi acțiunea umană față cu provocarea economisirii resurselor rare, apoi schimbul, banii, salariul, dobânda, profitul, sistemele economice și crizele economice etc. făcând uz de aceleași noțiuni fundamentale. Istoria (căderea imperiului roman, marea criză din 1929-1933 sau căderea socialismului din jurul anului 1989) și viața de zi cu zi (modificările legislative și de fiscalitate, evoluția prețurilor la case și terenuri, aderarea la Euro, etc.) devin și ele mai inteligibile. Dacă mai punem la socoteală și faptul că primul titlu ales de Mises pentru tratat era Cooperarea socială (Social Cooperation), din start avem o perspectivă nebănuită asupra economiei ca știință, considerată de regulă orice altceva numai știința cooperării nu. Știința hedonismului, a egoismului, a concurenței rapace, a darwinismului social, a motivului profitului urmărit cu obstinație etc. Orice, numai cooperare socială nu. La nivel de idei, învățăminte și raționamente cartea are multe, multe surprize plăcute.

Ca un fel de bonus, Acțiunea umană este acordată la un nivel de discurs optim – nici prea complicat, nici simplificat. La prima ediție americană a fost într-un anume sens un bestseller, lucru neverosimil pentru o cărămidă de cca 900 de pagini plină de considerații economice, epistemologice, filozofice, politice, morale, istorice sau chiar teologice si estetice.

Nu în ultimul rând trebuie spus că tratatul satisface exemplar exigențele „cărților mari” (great books), acele opere la care te poți oricând reîntoarce și reciti, deoarece sunt parcă de fiecare dată altele, îmbogățind cititorul sau studentul iar și iar. Le spun adesea studenților mei (mai demult mai în glumă; mai nou tot mai serios) că citirea și studierea unei cărți precum Acțiunea umană face cât o facultate întreagă de economie. Literalmente. (Sau, cum se zice mai nou, pe bune!).

De ce mentorat?

Oricine ar trebui să citească măcar o dată în viață o carte ca Acțiunea umană. Cu siguranță mulți își propun, dar puțini ajung s-o și facă. Și asta din două tipuri de motive.

Mai întâi, în mod paradoxal sau ironic cum vreți să-i spuneți, cartea fiind mare, sperie. Mises fiind deja un clasic al literaturii economice, sperie și el. Așa încât, cel mai adesea, cititorul parcă n-are curajul să-l abordeze pur și simplu să „stea de vorbă cu el, față către față, cititorul cu scriitorul” de-a lungul numeroaselor pagini. Simte mereu că e nevoie de pregătiri, preliminarii, comentarii, introduceri, tâlcuiri, explicări, așteptări etc. Cam la fel cum se întâmplă și cu operele mari ale literaturii universale – nu mai ajungi să citești Shakespeare de hățișul pregătirilor. Sau, anticipând ce te așteaptă, nu te mai apuci deloc de la bun început.

Apoi, mai puțin paradoxal de data asta, tot fiindcă-i carte mare, iese la iveală faptul că lectura este totuși un meșteșug, și că cine n-are alfabetul acestui meșteșug nu poate duce cartea la capăt. Nu e suficient – ca la un roman, o nuvelă sau o (auto)biografie care „ne ține până la sfârșit” – sentimentul plăcut de la început. Nu-i combustibil suficient pentru un drum cu prea multe sute de pagini. Se cere metodă, program, plus câteva mici tertipuri practice, chiar dacă nu ceva foarte stufos și ambițios.

Acestea fiind spune, mentoratul pare a fi unealta potrivită, optimă chiar, pentru abordarea eficace a unui astfel de proiect (citirea/studierea Acțiunii umane; sau, altfel spus, învățarea și aprofundarea economiei cu Mises și Acțiunea umană).

Câteva socoteli la final, așa de ațâțare. Ediția în engleză a cărții (cea de aici https://mises.org/sites/default/files/Human%20Action_3.pdf) are 881 de pagini (e disponibilă și în română în format html aici http://mises.ro/43/actiunea-umana). Să zicem 900, pentru ușurință. Dacă cineva citește zilnic 10 pagini, lucru care în funcție de abilitățile cititorului poate lua de la cca 30 min. până la 2 ore, în 90 de zile cartea e gata. În trei luni! Dacă reducem porția la 5 pagini pe zi (nici nu vreau să mă gândesc că există om serios pe lumea asta care n-ar putea duce 5 pagini pe zi… dacă nu altundeva, în tramvai, troleu, autobuz sau metrou), cartea e gata în 6 luni. Dacă musculatura corpului și tonusul fizic merită în răstimpuri un abonament pe termen mai lung la vreo sală de sport, oare nu merită și musculatura minții și sufletului antrenată puțin mai atent?

Recomandări bibliografice pregătitoare:
  1. Ludwig von Mises pe înțelesul tuturor, autor Murray N. Rothbard, disponibil aici http://mises.ro/244/ludwig-von-mises-pe-inelesul-tuturor; materialul este disponibil și ca postfață în volumul Economia în 7 lecții (autor Ludwig von Mises), disponibilă aici: http://mises.ro/files/mises7lectii.pdf și achiziționabilă aici: https://academiaprivata.ro/magazin/economia-7-lectii-ludwig-von-mises/
  2. Biblia economică a omului civilizat. Un comentariu la Acțiunea umană de Ludwig von Mises, https://academiaprivata.ro/magazin/biblia-economica-omului-civilizat/
  3. (mai avansat) Ludwig von Mises ca raționalist social (autor Joseph T. Salerno), http://mises.ro/1118/ludwig-von-mises-ca-ra-ionalist-social
  4. (tot puțin mai avansat, și doar în engleză) The Place of Mises’s Human Action in the Development of Modern Economic Thought, (autor Joseph T. Salerno) https://mises.org/system/tdf/qjae2_1_3.pdf?file=1&type=document
Discută

Autori la MisesRo

Arhivă

Abonare

Newsletter MisesRo

Frecvență

Susține proiectele Institutului Mises

Activitatea noastră este posibilă prin folosirea judicioasă a sumelor primite de la susținători.

Orice sumă este binevenită și îți mulțumim!

Contact

Ai o sugestie? O întrebare?