Este voba despre faimoasa “teoremă a progresiei” (J.T. Salerno),
una din principalele contribuții aduse de Murray Rothbard la teoria monetară
“austriacă”. Recent generalizată și apărată viguros de mai tinerii misesieni, această explicație istorico-praxeologică afirmă că banii discreționari
au apărut și continuă să subziste numai datorită unei serii cumulative de violări
neîntrerupte ale Dreptului la proprietate privată, e.g. impunerea legilor
care silesc acceptarea în tranzacții a monedei “oficiale”, legiferarea
fățișă a sistemelor bancare cu rezervă fracționară, ce implică o confuzie deliberată
a depozitelor cu împrumuturile, cartelizarea sistemului bancar sub auspiciile
statului, retragerea din circulație a banilor-marfă selectați de forțele pieței
(aurul), și revocarea formală a obligațiilor contractuale (de rambursare la
cerere) de către alianța etatist-bancară. Mai mult, fiecare pas în direcția
colapsului monetar își are originile în falimentul aranjamentelor precedente,
indus de precedentele încălcări ale drepturilor de proprietate, prin manipularea
monedei și a mecanismelor bancare. În consecință, singura cale de restaurare
în cele din urmă a unei monede sănătoase — adică a unui mediu de efectuare
a schimburilor universal acceptat, care să permită desfășurarea neobstrucționată
a calculelor de rentabilitate — este restaurarea sistemului bancar liber
bazat pe un etalon 100% aur, supus domniei dreptuluil contractual, unitatea
monetară existentă urmând să fie redefinită în termenii unei greutăți specifice
de aur — mediul de efectuare a schimburilor selectat de procesul pieței.
Aceste rezultate ilustrează o regulă misesiană elementară: fiecare intervenție
guvernamentală în economie — și fiecare amânare a privatizării și dereglementării
economice — creează noi probleme, care pun apoi guvenanții în fața unei alegeri:
fie să revoce toate intervențiile prealabile și să permită revenirea societății
la capitalismul de tip laissez-faire, fie să continue cu altele, pe drumul
către socialismul deplin.
Traducere din limba engleză și prefață de Marius Spiridon.
Murray N. Rothbard (1926-1995), ultimul titan al Școlii austriece de drept și economie, se remarcă prin robustețea realistă, limpezimea, vastitatea și rigoarea sistemului de gândire pe care ni-l propune în întreaga sa operă.
Pe linia marilor săi predecesori, Carl Menger, Eugen von Böhm-Bawerk și Ludwig von Mises, el menține vie tradiția tratatului științific, dând în 1962, la numai 36 de ani, Man Economy and State, o monografie analitică monumentală a economiei de piață liberă, urmată de Power and Market (1970), prima demonstrație sistematică și analiză exhaustivă a nocivității tuturor tipurilor de intervenție guvernamentală în economie, apoi de Etica Libertății (1982), cadrul normativ pentru ordinea economică și de drept naturală, a proprietății private.
Rothbard ridică personalismul consecvent din sfera economicului (practic epuizată de Mises) în cea a eticii și a dreptului natural, apoi a istoriei politice, culturale și chiar religioase (Conceived in Liberty, 1975-1979; An Austrian Perspective on the History of Economic Thought, 1995), oferind, practic, sinteza finală și cântecul de lebădă (așadar limitele) filosofiei socio-politice secularizate (schițată încă din 1973 în Pentru o nouă libertate: Manifesul libertarian).
Serviciile medicale din SUA sunt prezentate adesea drept un exemplu de capitalism sălbatic, despre cum ajunge piața nereglementată să fie scumpă și dură cu pacienții. Pentru demitizarea acestei percepții, republicăm o excelentă analiză în opt părți...
Ce carte i-a educat pe susținătorii americani ai pieței libere? Economics in One Lesson (Economia într-o lecție) de Henry Hazlitt (1894-1993). O lucrare strălucită și concisă publicată pentru prima dată în 1946, într-o perioadă de etatism galopant...
