Seminarul privat Mises 2007-2008

Ce vom discuta

Se discută, mai întâi, Ludwig von Mises, Birocrația, cu tot cu cele două articole care i-au fost atașate în ediția română si apoi Murray N. Rothbard, The Ethics of Liberty, a cărei traducere integrală va fi cu siguranță disponibilă până la momentul începerii discuției.

Despre seminar

Seminarul se adresează celor interesați de ordinea proprietății private, de domnia legii restituției și a dreptului victimelor la iertarea datornicilor, de 70 de ori câte 7. Și/sau, evident, de tot ce presupune un asemenea cadru politic (e.g. sănătatea economică, instituții compatibile cu poruncile evanghelice, eliberarea de fascinația pentru sclavagismele care maimuțăresc virtutea, libera exprimare a tuturor prin cuvânt și faptă – expresiile concrete ale persoanei – dialog generalizat nonconflictual, unanimitatea non-agresorilor cu privire la întrebuințarea resurselor limitate – adevăratul comunism voluntar – posibilitatea persuasiunii și a acordurilor bilaterale nesilite, posibilitatea spiritualității și, cu ajutorul lui Dumnezeu, a comuniunii duhovnicești ieșite din libertate).

Participarea se face pe bază de invitație, în limita locurilor disponibile și presupune parcurgerea în prealabil a bibliografiei preliminare obligatorii și apoi a cca. 25 pagini în engleză la fiecare două săptămâni. Participanții vor respecta regulile de discuție stabilite de moderator și de conducătorul seminarului iar încetarea participării la seminar survine o dată cu retragerea invitației.

Bibliografie obligatorie:

  1. H.-H. Hoppe, O teorie a socialismului și capitalismului,
  2. Antony Khrapovitsky, Motropolitan of Kiev, The Moral Idea of the Main Dogmas of the Faith (And a Rebuttal of Immanuel Kant’s Idea of Autonomous Morality)

Textele și mai multe informații se pot obține de la membrii avansați ai seminarului.

Discută

Autori la MisesRo

Arhivă

Abonare

Newsletter MisesRo

Frecvență

Susține proiectele Institutului Mises

Activitatea noastră este posibilă prin folosirea judicioasă a sumelor primite de la susținători.

Orice sumă este binevenită și îți mulțumim!

Contact

Ai o sugestie? O întrebare?