Se repetă sau nu istoria? Trece economia printr-o perioadă de boom sau de creștere sănătoasă?

Se repetă sau nu istoria? Trece economia printr-o perioadă de boom sau de creștere sănătoasă?

Creșterea economică susținută, chiar excesivă sau peste potențial – cum o consideră numeroși analiști – ne pune pe gânduri. Încă păstrăm proaspătă amintirea anilor de boom, 2004-2008, și mai ales criza care a urmat acelei perioade de creștere nesustenabilă. Întrebarea care se pune acum este: traversează oare România o perioadă similară de avânt artificial care va duce inevitabil la criză, se întrevede oare la orizont spectrul declinului? Este important să știm dacă istoria se repetă, deoarece de elucidarea acestei chestiuni depind o mulțime de decizii personale. Ar trebui să mă grăbesc să cumpăr o casă sau este cumva prea târziu? Să iau un credit acum sau mai bine nu, fiindcă dobânzile vor crește în viitorul apropiat? Să-mi fac planuri de viitor bazându-mă pe veniturile actuale sau să mă aștept la o scădere a acestora?

Participanții la acest workshop vor avea ocazia să înțeleagă contextul economic actual și să-și fundamenteze mai bine deciziile personale.

Lector: Bogdan Glăvan

Data: 14 octombrie 2016

Număr întâlniri: 1

Preț: 100 RON

Studenții și elevii beneficiază de reducere: 75 RON

Mai multe detalii pe site-ul Academiei Private

Discută

Autori la MisesRo

Arhivă

Abonare

Newsletter MisesRo

Frecvență

Susține proiectele Institutului Mises

Activitatea noastră este posibilă prin folosirea judicioasă a sumelor primite de la susținători.

Orice sumă este binevenită și îți mulțumim!

Contact

Ai o sugestie? O întrebare?