Şcolarizare sau educaţie? Un seminar după John Taylor Gatto, „Cum suntem imbecilizaţi (Dumbing Us Down)”

Institutul Mises

Prezentare seminar

John Taylor Gatto (n. 1935) este cunoscut în primul rând ca un sever critic al sistemelor moderne de învăţământ public obligatoriu de stat, în special în principalele sale lucrări: Dumbing Us Down (1992), The Underground History of American Education (2000) sau Weapons of Mass Instruction (2009). Mai puţin discutate sunt propunerile sale pozitive, despre educaţia aşa cum ar trebui să fie. Apariţia ediţiei în limba română a cărţii sale Cum suntem imbecilizaţi. Curriculumul ascuns al învăţământului obligatoriu (Editura Anacronic, 2016) este un bun prilej de a revizita atât criticile, cât şi sugestiile pozitive al lui Gatto. Ultimele sunt sintetizate cel mai bine de un program în paisprezece puncte elaborat de el pe baza observaţiilor făcute în legătură cu un număr de şcoli de elită private din spaţiul american care produc în mod regulat absolvenţi care se descurcă foarte bine ulterior în viaţă, mulţi ajungând lideri. În cadrul acestora se mai face încă educaţie cu roade bune, însă tocmai împotriva prescripţiilor generale pe care se fundamentează restul sistemului de învăţământ. Astfel, în program se regăsesc: (1) teoria naturii umane aşa cum se desprinde ea din istorie, filozofie, teologie şi literatură; (2) abilităţi specifice alfabetizării active (nu doar audiat şi citit, ci şi scris şi vorbit în public în mod repetat şi sistematic); (3) înţelegerea formelor instituţionale majore (sistemul de justiţie, corporaţiile, armata, sistemul de învăţământ – la noi am putea adăuga cel puţin şi biserica); (4) exersarea repetată a bunelor maniere şi a politeţii ca bază a oricăror relaţii, alianţe sau simple contacte viitoare; (5) efortul independent; (6) sportul solicitant fizic ca sursă de graţie şi eleganţă, dar şi ca practică în gestionarea durerii şi a situaţiilor de urgenţă; (7) o cât mai completă teorie de acces în orice loc şi către orice persoană; (8) asumarea responsabilităţii – întotdeauna, şi întotdeauna de livrat mai mult decât s-a cerut; (9) dezvoltarea unui cod personal de conduită (în producţie, în comportament şi moral); (10) familiarizarea cu arta mare (capital cultural); (11) dezvoltarea puterii de observaţie riguroasă şi pătrunzătoare, inclusiv prin mijloace precum desenul; (12) abilitatea de a gestiona provocările de orice fel; (13) dezvoltarea obiceiului de a trage cu prudenţă concluziile ce se impun în diversele raţionamente; şi (14) dezvoltarea constantă a puterii de judecată precum şi testarea permanentă a judecăţilor anterior făcute în lumina acurateţei lor. E destul de limpede că şcolile noastre publice bifează în cel mai bun caz un număr minim de elemente conţinute în acest veritabil curriculum. De pe băncile şcolii ies tineri îndopaţi cu „mate”, fizică şi „info” care nu înţeleg natura oamenilor din jur, descurcându-se cu greu în situaţii mergând de la simpla conversaţie, trecând prin relaţionări instituţionale şi culminând cu viaţa personală, căsătorie sau relaţia cu proprii părinţi sau copii. Sau ies persoane care nu au nici cea mai mică idee despre instituţiile juridice şi ordinea (sau dezordinea) de drept, pradă sigură a vreunui poliţist ţâfnos sau controlor fiscal impertinent (dacă n-o fi pleonasm), mereu temătoare şi inadaptate. Şi exemplele ar putea continua în lumina fiecărui punct dintre cele de mai sus.

Un element care ar putea completa fericit viziunea lui Gatto despre educaţie ar fi educaţia întru virtute morală şi duhovnicească. E drept că menţionează conduita morală (vezi punctul 9 din program) şi că un fond de cumsecădenie şi spirit comunitar subîntinde toate observaţiile lui. Dar, totuşi, e de conceput situaţia în care un machiavelic inteligent ar putea folosi observaţiile lui pentru a educa lideri şi absolvenţi competenţi în sens rău – adevărate profile demonice. Bunătatea, cumsecădenia, jertfelnicia, dragostea – şi toate acestea bine înţelese – sunt capitalul nebăgat în seamă, dar indispensabil, al oricărei orânduiri sociale, iar educaţia nu poate şi nu are voie să facă abstracţie de asta.

Lector

Mihai-Vladimir Topan este fondator al Academiei Private, preşedinte al Institutului Ludwig von Mises – România, conferenţiar universitar în cadrul Departamentului de Relaţii Economice Internaţionale (ASE, Bucureşti), Membru al Consiliului Ştiinţific al Centrului de Cercetări în Relaţii Economice Internaţionale, membru fondator al Property and Freedom Society (Bodrum, Turcia), Romanian Senior Fellow al The Cobden Centre (Londra), Membru al Consiliului Consultativ al Centrului pentru Economie Politică şi Afaceri Murray Rothbard, Alumnus al Colegiului Noua Europă (Bucureşti). Doctor în economie şi afaceri internaţionale (2009) cu o teză despre Întreprinderea în afacerile internaţionale. O abordare din perspectiva şcolii austriece. Predă cursuri de politici economice comparate, concepte şi principii economice, comerţ internaţional, politici comerciale, guvernanţă corporativă şi pieţe financiare internaţionale.

Cum se desfăşoară întâlnirea?

Întâlnirea va consta într-o prezentare, urmată de o sesiune de întrebări şi discuţii. Numărul maxim de participanţi înscrişi este de 15.

Cursul se transmite şi on-line live pentru cei ce nu pot ajunge fizic la curs.

Perioada de desfăşurare a cursului

Întâlnirea va avea loc sâmbătă, 19 noiembrie 2016, ora 10,00. Durata întâlnirii este de cca 3h/întâlnire.

Loc

Cursul se desfăşoară la sediul Academiei Private pe Calea Călăraşilor 161, et. 2, cam. 26, sector 2, Bucureşti.

Preţ

75 RON. Studenţii şi elevii beneficiează de reducere: 50 RON.

Înscriere

Pentru înscriere ne puteţi contacta per e-mail la contact@academiaprivata.ro sau pe adresa

http://academiaprivata.ro/curs/scolarizare-sau-educatie/

Comentează (se va posta după moderare, la intervale neregulate)