Economistul și istoricul economic Yuri Nicholas Maltsev s-a născut în 1950 la Kazan, Republica Tatarstan, URSS și a murit în 2023 la Chicago, SUA. Și-a obținut licența și masteratul la Universitatea de Stat din Moscova și doctoratul în economia muncii la Institutul de Cercetare a Muncii din Moscova. Înainte de a fugi în Statele Unite în 1989, a fost membru al unei echipe de economiști sovietici de rang înalt care a lucrat la pachetul de reforme al președintelui Gorbaciov, Perestroika. Înainte de a se stabili în Midwest, a fost Senior Fellow la US Institute for Peace, o agenție federală de cercetare din Washington, DC. Activitatea sa a constat în informarea membrilor Congresului și a înalților funcționari din cadrul executivului cu privire la probleme de securitate națională și de evaluare economică și militară externă. De asemenea, a depus mărturii în fața Congresului SUA și a apărut la CNN, PBS News Hour, C-Span, CBC și la alte programe de televiziune și radio americane, canadiene, spaniole, sud-africane, finlandeze etc. Pentru mai bine de treizeci de ani, a fost profesor de economie la Carthage College, Wisconsin. Este autor și coautor a cincisprezece cărți și a peste o sută de articole. Este editorul cărții Requiem for Marx (1993) și coautor al cărților The Tea Party and the American Counter-revolution (2012) și The Tea Party Explained: From Crisis to Crusade (2013). A fost Senior Fellow al Mises Institute. A fost laureat al Premiului Luminary Award al Free Market Foundation. Mărturii din partea celor care l-au cunoscut se pot citi aici: https://www.forevermissed.com/yuri-maltsev/
Jeff Deist: Vorbim la jumătatea lunii septembrie 2021, iar președintele Biden tocmai a anunțat ordinele executive care impun vaccinarea în cazul multor angajatori și angajați. În calitate de fost cetățean sovietic, ce părere aveți despre acest lucru?
Yuri Maltsev: Este îngrozitor. În Statele Unite, fascismul vine sub forma foarte ciudată a unui bătrân bolnav de demență. De obicei, fasciștii sunt lideri carismatici, uitați-vă la Hitler sau Mussolini, dar ceea ce face acesta este pur și simplu incredibil. Este un socialist, cu siguranță, pentru că impune sectorului privat ce ar trebui să facă, ce nu ar trebui să facă. Karl Marx, în Manifestul Partidului Comunist, a definit socialismul și comunismul ca abolirea proprietății private și a susținut că proprietatea privată poate fi abolită peste noapte, așa cum s-a întâmplat în timpul revoluției bolșevice din Rusia. Dar poate avea loc și un proces gradual, iar acest lucru se întâmplă acum în Statele Unite. Proprietatea privată ajunge ca atunci când ai un titlu de proprietate asupra zonelor umede. Ai proprietate privată, dar nu poți face nimic cu ea [din cauza reglementărilor foarte stricte –n.tr].
D: Biden ne aduce aminte de un alt bătrânel amabil, Mihail Gorbaciov, cu care ați lucrat la sfârșitul anilor ’80 ca economist sovietic pentru probleme de muncă. În introducerea cărții Requiem for Marx, vorbiți în detaliu despre cum Gorbaciov a reușit să păcălească mass-media occidentală și pe George Bush senior.
M: Da, a reușit absolut. A fost descris ca un mare eliberator, totuși, era comunist. Pe de altă parte, ar trebui să îi acordăm un oarecare credit pentru că vorbea despre socialism și îi dădea o față umană, lucru pe care nimeni nu îl înțelegea la acea vreme.
Există o glumă: James Bond a fost trimis la Moscova pentru a afla ce se întâmplă acolo sub Gorbaciov; se duce la brutărie și nu există pâine, iar el scrie într-un carnețel „Nu există pâine”; se duce la măcelărie, nu există carne, și scrie „Nu există carne”. Un ofițer KGB îl urmărește, i se uită peste umăr și îi spune: „Acum un an, ai fi fost împușcat dacă făceai asta”. Iar Bond scrie „Nu mai există nici gloanțe”. Când nu au mai existat gloanțe, oamenii au încetat să mai lucreze, pentru că în socialism, singura modalitate de a lucra este sub amenințarea vieții tale sau a celor dragi, pentru că nu există absolut niciun stimulent pentru a face ceva. Și asta este ceea ce nu a înțeles domnul Gorbaciov.
La începutul mandatului său, Gorbaciov părea confuz. De exemplu, spunea că planificarea centrală chiar funcționează, problema este că nu am avut niciodată un plan bun și așa mai departe. Asta cu siguranță nu arăta că știa ce face. Dar, cu siguranță, a jucat un rol pozitiv în distrugerea acelui imperiu malefic.
Astăzi, îl avem pe dl. Biden, care construiește un nou imperiu al răului. Cred că discursul său despre mandatele de vaccinare ne arată că este pe picior de război. Caută cu disperare dușmani și cine ar putea fi acești dușmani. Astfel, a ales ca dușmani persoanele nevaccinate, deoarece a pierdut dramatic războiul din Afganistan. A dat complet peste cap evacuarea și acum trebuie să atragă atenția maselor asupra altor probleme. Asta cred eu că se întâmplă.
Și, de asemenea, cred că încearcă apa, pentru a vedea dacă pot scăpa cu această vaccinare obligatorie, cu vaccinarea forțată, cu târârea oamenilor în centrele de vaccinare, ceea ce îmi amintește de avorturile forțate din China, atunci scopul final va fi pierderea libertății. Dacă vă amintiți de John Locke, întrebarea sa principală a fost cine te deține. Ești stăpân pe tine însuți? Dacă da, ești un om liber, iar dacă altcineva te deține, ești un sclav. Dacă nu ești proprietarul corpului tău, atunci cine este? Statul se comportă ca și cum ar fi proprietarul corpului tău și știe mai bine ce să pună în el. Iar acum, dacă ne vor vaccina cu forța, ar fi sfârșitul a tot ceea ce credem că trăim și ar fi începutul sclaviei.
D: Haideți să continuăm această comparație Biden versus Gorbaciov, pentru că îmi place. Scrieți despre Perestroika și Glasnost ca scheme clientelare frauduloase în practică, deloc ceea ce a relatat presa occidentală. Îl citați pe Gorbaciov spunând: „Ceea ce dorim este o piață socialistă planificată și reglementată”. Asta este în esență ceea ce propun astăzi cei de la Banca Mondială.
M: Absolut. Trebuie să avem această economie care să fie condusă de guvern, nu de sectorul privat. Tot ceea ce a făcut domnul Biden de la învestirea sa se îndreaptă în această direcție, mai multe reglementări pentru orice, pentru industrie. Oamenilor nu le place predecesorul său, domnul Trump, dar sub el se eliminaseră reglementări, 20% dintre ele, dar Biden a restabilit tot ceea ce fusese eliminat. Vicepreședintele său, Kamala Harris, este pur și simplu nu doar socialistă, ci și stalinistă într-un anume fel. Uitați-vă la discursurile ei, cel mai recent în California. Este o perioadă foarte tristă cea pe care o trăim, dar oamenii și-au făcut-o singuri. Nu știu dacă alegerile prezidențiale au fost corecte sau nu, dar cred că este foarte clar dacă votezi pentru un socialist sau pentru un capitalist.
D: Ați menționat că perioada în care ați lucrat cu Gorbaciov v-a convins că acesta nu știa deloc economie. Era complet analfabet în această privință. Bănuiesc că acest lucru este la fel de adevărat și în cazul lui Biden.
M: Da, da. În cei cincizeci de ani de prezență în aparatul etatic, ceea ce a făcut și susținut este pur și simplu atroce. Când era președintele Comisiei juridice a Senatului, era incredibil să-l asculți. Nu știu, însă, dacă este prost sau rău, eu cred că este și una și alta. Este genul de persoană avidă de putere, la fel ca și cei din jurul său.
D: Ați părăsit Uniunea Sovietică și ați venit în Statele Unite în 1989. O mulțime de expatriați sovietici în SUA au devenit neoconservatori sau adepți ai Războiului Rece, dar dumneavoastră ați reușit să evitați acest lucru.
M: Da, pentru că neoconservatorismul este doar o altă față a troțkismului. Ține de credința că trebuie să ne impunem voința noastră altor oameni împotriva voinței lor. Vedeți ce se întâmplă, cum îi împingem pe oameni în marasm în Vietnam, în Afganistan, în Irak sau în Siria, încercând să declanșăm războaie pe care nu intenționăm să le câștigăm. Asta pentru a-i face pe unii oameni fericiți și mai bogați și pentru a le impune tot felul de teorii sociale de stânga. Este ca impunerea democrației – acest gen de lucruri nu pot fi făcute de sus sau din afara țării.
D: În anii ’80 și ’90, în special, Conservatism Inc. nu iubea nimic mai mult decât un transfug sovietic dispus să denunțe URSS. Dreapta buckleyană a epurat Vechea dreaptă pe motiv că trebuia să-i învingem pe sovietici înainte de toate, așa că Războiul Rece a justificat acceptarea unui stat mai impunător acasă.
M: A fost cu siguranță o amenințare. Aș fi de acord cu această parte, dar, pe de altă parte, cum ne-am opus sovieticilor? CIA a provocat revoluția din Ungaria, noi nu i-am sprijinit pe acei oameni așa cum am promis, așa că mulți dintre ei au fost uciși, inclusiv premierul foarte reformist, domnul Nagy, iar aproximativ 300.000 de maghiari au fugit. Am făcut același lucru cu Cehoslovacia, iar războiul din Vietnam a fost la fel. Așadar, aceasta este o problemă pe care o avem, faptul că ne angajăm în războaie care sunt concepute doar pentru a-i hrăni pe unii oameni, pentru a alimenta complexul militar-industrial despre care președintele Eisenhower ne spunea în 1961.
D: În calitate de nou sosit la începutul anilor 1990, credeați că America era în general capitalistă și liberă la acea vreme sau simțeați deja că există probleme profunde aici?
M: Am lucrat, dacă aceea se poate numi muncă, pentru guvernul federal din Washington, DC, la Institutul pentru Pace al Statelor Unite, care încă există. Este un institut de cercetare al Congresului. Este uriaș în acest moment. Am putut vedea că există probleme profunde.
D: Au o clădire enormă lângă Lincoln Memorial. Mă întreb care este bugetul lor în raport cu cel al Institutului Mises?
M: Oh, probabil de câteva sute de ori mai mult, dacă nu de mii de ori. Și au construit, de asemenea, poate cu doar patru sau cinci ani în urmă, un campus imens în sud-estul Washingtonului, ceva pur și simplu de necrezut.
D: Se pare că nu există mai multă pace decât atunci când a fost înființat.
M: Nu, nu vor fi niciodată închiși. Iar pentru mine uimitor a fost că am primit această poziție foarte prestigioasă. Am devenit membru al Congresului Statelor Unite ale Americii. Titlul complet era chiar mai feudal, ceva de genul Senator Jennings Fellow of the United States Congress in Peace. M-am gândit că poate vor studia pacea. Vecinul meu cu biroul în dreapta era Eugene Rostow, probabil cel mai proeminent intelectual belicos din istoria Statelor Unite și a declanșat aproape de unul singur războiul din Vietnam. Președinta consiliului de administrație era Elspeth Rostow, soția sa. Aceasta a dus la un fel de dictatură Rostow. Erau acolo generali și alții asemenea, era mai degrabă un azil de bătrâni pentru neoconservatori. Cel mai rău lucru nu era faptul că îi finanțau pe acești oameni care nu aveau nevoie de stipendii, pentru că erau deja bogați, ci că distribuiau zeci de milioane de dolari. Acum distribuie sute de milioane de dolari, pentru a ne otrăvi mediul academic cu așa-zisele granturi pentru a studia rezolvarea conflictelor. Și cum se pot rezolva conflictele, acuzând pe toată lumea de rasism sau plătind mediul academic de stânga pentru a dezvolta teoria rasială critică și alte lucruri de acest gen?
D: În acest moment, la începutul anilor ’90, descoperiserăți deja Școala austriacă.
M: Ei bine, înclinam spre Școala austriacă încă de pe vremea când eram în Uniunea Sovietică. Când eram student în anul al treilea la Universitatea de Stat din Moscova, mi s-a dat o carte de Hayek, Drumul către servitute, iar la acea vreme puteam fi pedepsit cu închisoare între 8 și 10 ani doar pentru că aveam cartea.
D: Doar pentru că o dețineați?
M: Doar pentru că o dețineam. Iar persoana care mi-o dădea putea primi 50 de ani, pentru că ar fi fost acuzată de răspândire de calomnii antisovietice. Acesta era așa-numitul articol 57 din Codul Penal al URSS. Și este doar o carte nevinovată. Dar era pe lista interzisă de KGB, la fel ca Soljenițîn și Orwell.
Din cauza influenței lui Hayek, mi-am schimbat specializarea. În loc să studiez istoria și științele sociale, am început să studiez istoria economică și istoria gândirii economice. În acest moment am primit o scrisoare prin intermediul Bibliotecii lui Lenin, în prezent Biblioteca de Stat a Rusiei, prin care mi se spunea că, din moment ce eram angajat într-o critică a economiei politice burgheze vulgare, ar trebui să mi se permită accesul la conținutul bibliotecii. Cum poți să critici ceva fără să știi ce este? Așa că am primit acces real. Cât timp am stat acolo am citit și multe alte lucruri. Te duci într-o cameră anume și semnezi un angajament că nu vei spune nimănui despre ceea ce ai citit acolo. Ghinionul este că la acea vreme nu știam despre Murray Rothbard sau Ludwig von Mises, așa că îl citeam insațiabil pe Hayek.
Când am venit în Statele Unite, am fost invitat la Fundația Shevchenko Jamestown, care este un think tank foarte interesant, un fel de club al transfugilor lumii. Nu m-au plătit cu nimic, dar au fost foarte drăguți și mi-au pus la dispoziție un computer, un birou și un telefon, iar în timp ce eram acolo am scris un articol despre Perestroika pentru The Freeman. Am fost invitat la Institutul Mises, să predau la Mises University, pe atunci la Universitatea Stanford, și atunci l-am întâlnit pe Murray Rothbard și am devenit foarte buni prieteni. El a devenit adevăratul meu mentor. Am cunoscut o mulțime de oameni extraordinari, precum Tom DiLorenzo, Walter Block, Bob Higgs și mulți, mulți alții. Nu a fost un moment de convertire, pentru că eu eram deja convertit, dar îmi amintesc că Murray mi-a luat interviul și a intitulat acel interviu „Mises din Moscova”. Era foarte entuziast în ceea ce privește viitorul Europei de Est și al fostei Uniuni Sovietice în calea spre libertate.
Cred că era în 1990. Institutul Mises a organizat o conferință la Washington, DC, pentru a-l onora pe Gottfried Haberler. Haberler a fost un mare economist austriac, dar apoi a devenit mai mainstream. A început să predea la Harvard și nu a fost asociat deloc cu Institutul, iar Institutul nu l-a agreat nici el pentru înclinația sa spre mainstream. Îl cunoșteam destul de bine pentru că luam prânzul cu el în fiecare miercuri la Washington. L-am sfătuit pe Murray să îl atragă înapoi acolo unde îi era locul, astfel că Institutul Mises a organizat o conferință minunată la Washington, DC, iar Haberler a luat cuvântul la această conferință.
La conferința de la Washington a participat o delegație de 12 oameni de afaceri și politicieni lituanieni care au venit în Statele Unite imediat după ce Lituania a devenit o țară independentă. Cu toții au fost entuziasmați, iar astăzi avem o școală foarte puternică de economie austriacă în Lituania. Institutul lituanian pentru Piața Liberă face o treabă excelentă în promovarea ideilor austriece, iar unele dintre ele sunt foarte vizibile în Seimas, parlamentul lituanian. A fost o perioadă interesantă, deoarece nimeni nu știa ce se întâmplă. Murray, a scris destul de mult despre economia tranziției și avea un slogan minunat: țăranilor pământurile, muncitorilor fabricile și birocraților birourile; aceasta era abordarea sa. Acesta a fost principalul său mesaj către ei. Și a lăudat statele baltice pentru că au fost înaintea celorlalte foste republici sovietice și sunt în frunte și astăzi în promovarea libertății.
D: Avem la dispoziție întreaga istorie a secolului XX pentru a vedea eșecul Uniunii Sovietice. Dumneavoastră l-ați trăit. Dar, așa cum ați subliniat, Mises a prezis toate acestea în 1920, fără beneficiul privirii retrospective, în eseul său Calculul economic în societatea socialistă. Ce realizare.
M: Adevărat, absolut. Am citit Calculul economic în societatea socialistă al lui Ludwig von Mises și cartea sa Socialismul abia când am venit în Statele Unite și am fost onorat să scriu o introducere la eseul Calculul economic publicat de Institutul Mises. O mulțime de lucruri au devenit foarte clare.
Când trăiești în Uniunea Sovietică, mai ales dacă ești economist, înțelegi că sistemul nu funcționează. Înțelegi că toate prețurile sunt false, că prețurile sunt inventate, că sunt ignorate. Dar după ce citești Socialismul de Mises, atunci totul devine foarte clar. Este ca și cum ai procesa un film foto când imaginea este deja acolo; abia după developarea filmului imaginea devine clară. Acesta a fost rolul lui Hayek pentru mine cu Drumul către servitute. Și astfel că a fost o perioadă foarte interesantă.
În Uniunea Sovietică, în acea perioadă, au venit cu ideea Programului de 500 de zile. Acesta ar fi fost timpul necesar pentru a face tranziția de la sclavia socialistă la libertatea economică. Întrebarea mea era de ce 500 de zile? În 500 de zile nu poți face nimic. Dacă faci o astfel de tranziție, ar trebui să o faci imediat, dintr-o singură lovitură. Și, ce să vezi, în timp ce scriam acest lucru, Margaret Thatcher a făcut un comentariu interesant. Ea a spus ceva de genul: „Dacă noi, în Regatul Unit, am decide să trecem de la condusul pe stânga la condusul pe dreapta și am face acest lucru în 500 de zile, ar fi un haos total pe șosele.” La fel se întâmplă cu toate reformele economice. Cred cu tărie, iar Murray Rothbard a fost foarte clar în acest sens, că o tranziție treptată este o tranziție doar către lumea a treia. Ori faci o tranziție imediat, ori nici măcar nu are rost să încerci să o faci.
D: David Gordon și Gary North au scris și ei despre Marx omul în colecția dumneavoastră de eseuri Requiem for Marx. Marx nu a fost neapărat atât de inteligent. Nu a fost atât de încununat de succes. Gary North ne spune că Friedrich Engels era mult mai inteligent și mai ambițios. Marx a trăit o viață destul de răsfățată și subvenționată și a avut mult mai mulți bani decât muncitorul sovietic mediu. Și totuși, această mediocritate vădită pare să aibă o influență durabilă. De ce?
M: Pentru că el oferă un argument foarte bun pentru ca așa-numiții intelectuali să pună mâna pe putere. Pentru că întreaga idee a marxismului este că proletariatul, marile mase, sunt asuprite. Dar ce ar trebui să facă ele? Ar trebui să îi urmeze pe oamenii cu viziune, pe revoluționarii profesioniști. Și cine ar fi mai potrivit pentru asta decât intelectualii. Așadar, acesta este punctul de vedere. O spune și Hayek în minunatul său eseu „De ce iubesc intelectualii socialismul”. Marx a fost un individ foarte avid de putere. Nu a avut niciodată o putere reală, dar, dintr-o altă parte, scrierile sale sunt despre putere, despre cum să obții puterea. Și astăzi este popular din ce motiv?
Există o altă față a marxismului. Nu este vorba doar de proletariat și burghezie, de muncitori și capitaliști, ci și de asupritori și asupriți. Pentru că dacă îl citiți pe Marx, în special Das Kapital, capitolele 23, 24 – încă îmi amintesc toate aceste lucruri – el scrie că întreaga istorie a omenirii a fost o luptă între asupritori și asupriți, sclavii vs. proprietarii de sclavi și stăpânii feudali contra țăranilor, iar acum avem muncitori și alții în rolul asupriților. Este ușor pentru așa-zișii intelectuali de astăzi să pună pe cine vor, să pună orice fel de grup pe care îl consideră un grup victimizat și să îl prezinte ca fiind oprimat. Această agendă de victimizare va fi preluată de intelectualii de stânga. Este important pentru ei să aibă ceva spre care să arate cu degetul, să luăm așa-numita criză de mediu, aceasta este o altă criză inventată pe care o avem, și, de asemenea, problemele rasiale. Iar aceste două probleme, cred ei, pot distruge capitalismul, pot distruge Statele Unite, pot distruge societatea în care trăim și le pot oferi o putere nelimitată, pentru că așa este: când controlezi energia, de exemplu, controlezi cultura, atunci ești stăpân pe tot. Educația e a lor, astăzi, îmi pare rău să o spun, dar cred că pierdem acest război cultural în fața acestor oameni, pentru că ei controlează mass-media, controlează Hollywood-ul, controlează producția de cultură.
D: Haideți să continuăm cu acest gând. Există acest concept de marxism cultural, în care accentul pe clasa economică s-a mutat pe politica identitară pentru că argumentele economice nu funcționau. Clasa de mijloc din SUA, muncitorii din sindicate, nu credeau în ele. Așa că stânga și-a mutat accentul. Astăzi avem o mulțime de termeni vagi precum “woke”, “SJW” și “PC” pentru a descrie acest fenomen. În calitate de persoană care predă tinerilor în campusuri, cât de mult s-au schimbat lucrurile de când ați ajuns în SUA?
M: Este atât de trist pentru că atunci când am început să predau, și am început aproape imediat ce am venit în Statele Unite, am predat mai întâi ca profesor adjunct la Universitatea George Mason în campusul din Arlington, iar apoi m-am mutat în Wisconsin. Acum sunt în mediul academic de 32 de ani. Și la acea vreme, studenții erau foarte curioși, se aflau mult la dreapta față de profesori. Profesorii au fost întotdeauna, cel puțin cei cu care am avut eu de-a face, foarte mult la stânga, de regulă. Aveau scopul de a se reproduce, asta însemnând că în corpul profesoral de stânga vor angaja doar cadre didactice de stânga, iar acum sunt majoritari. Avem foarte puțini profesori care sunt cu adevărat adepți ai pieței libere, însă o mulțime de socialiști și radicali socialiști și comuniști și așa numiți socialiști democratici, ceea ce este un oximoron. Domnul Bernie Sanders a vizitat colegiul meu, Carthage College, și multe cadre didactice stăteau la coadă de la trei dimineața pentru că se temeau că nu vor reuși să intre pentru a-l întâlni pe marele lider.
D: Și studenții au campat peste noapte?
M: Unii, da, cei care sunt deja spălați pe creier.
D: Și se presupune că foarte puțini tineri de la Carthage College sunt în vreun fel oprimați.
M: [Râde] Adevărat. Cu excepția cazului în care caută un loc parcare dimineața.
D: Vreau să clarificăm: credeți că studenții unora dintre școlile de arte liberale din această țară sunt de fapt situați ideologic la stânga față de profesorii lor?
M: Aș spune că nu foarte mulți, dar sunt. Există unii activiști care sunt doar fanatici, care au devenit fanatici pentru că au fost dați peste cap în liceu și apoi au venit la Carthage. Avem cadre didactice care le întăresc opiniile. Nu spun că toți profesorii. Avem și câțiva care sunt doar ușor socialiști. Avem în campusul nostru chiar și câțiva oameni care sunt încă de partea libertății, dar nu mulți, majoritatea nu sunt. Ceea ce se întâmplă astăzi cu această mascaradă, dacă vă uitați la ceea ce scriu cadrele didactice pe blogurile lor – de exemplu: „Ieri am văzut un student care sorbea cafeaua fără mască și o sorbea foarte încet, pentru că îi plăcea să nu poarte mască” – nu-mi pot imagina că un profesor poate scrie așa ceva.
D: Un lucru care s-a schimbat foarte mult în SUA de când ați venit dumneavoastră este secularizarea. Există mult mai puțină religiozitate în Statele Unite astăzi decât acum 30 de ani. Eseul lui Rothbard din colecția dumneavoastră Requiem for Marx compară teoria marxistă cu întoarcerea lui Mesia în teologia creștină: marxismul va pune capăt istoriei și va stabili un cer nou și un pământ nou. Instaurarea comunismului marchează un punct final al istoriei umane, o desăvârșită stare finală a omenirii. Așadar, secularizarea Americii este un obiectiv marxist necesar.
M: Adevărat, da. Murray a scris articolul Marx: Communist as Religious Eschatologist. Escatologia, adică sfârșitul istoriei. Marx ura religia, o numea opiu al poporului, și numai în Uniunea Sovietică au ucis peste un milion de clerici din toate religiile. Tocmai citeam un articol istoric macabru. În Odessa, de exemplu, turnau plumb clocotit în creștini, spunând că aceasta este o împărtășanie pentru potrivită pentru ei. Și spânzurau călugării, călugărițele și preoții de clopotnițe. De ce asemenea atrocități? Pentru că este evident că, dacă ești credincios, crezi în Dumnezeu, indiferent de confesiune sau religie, atunci nu ai loc în mintea ta pentru ca Marx, Lenin și Stalin să fie zei. Acesta ar fi un lucru foarte necreștin sau foarte neislamic sau foarte neevreiesc, să crezi că există un zeu, la Kremlin sau la Casa Albă sau în altă parte. De aceea trebuiau să facă curățenie și de aceea religia a fost interzisă până în 1942.
În 1942, Uniunea Sovietică a legalizat Biserica Ortodoxă Rusă. Din ce motiv? Pentru că au existat aproximativ 3 milioane de dezertori din armata sovietică în favoarea germanilor. Stalin se temea că totul se va prăbuși fără această măsură. Și majoritatea credea că Stalin și alții erau anticriști. Una e să distrugi religia, dar apoi urmează familia. Când familiile sunt distruse, atunci societatea civilă este distrusă și apoi ești fără apărare în fața lor. Nu mai ai niciun mecanism de sprijin. Eu nu sunt o persoană religioasă, dar religia este o instituție socială foarte importantă, pentru că oferă mult sprijin social pentru oameni.
D: Vedeau sovieticii religia ca pe un concurent al statului pentru loialitatea oamenilor?
M: Da și nu, pentru că unele instituții, de exemplu, Biserica Ortodoxă Rusă era doar o instituție de stat sub Stalin și succesorii săi, condusă în mare parte de KGB.
D: Deci statul acaparează biserica așa cum acaparează alte instituții.
M: Da. Sub Gorbaciov, când Uniunea Republicilor Socialiste Sovietice s-a destrămat, în minunata zi de Ajunul Crăciunului din 1991, s-a prăbușit statul așa cum îl știam. Dacă vă uitați la Biserica Ortodoxă Rusă de astăzi, aceasta binecuvântează agresiunea rusă împotriva ucrainenilor, împotriva altora, organizează slujbe pentru a susține trupele rusești. Binecuvântează tancurile și rachetele. Există unele confesiuni care nu sunt cu adevărat confesiuni etatiste. […]
D: Să vorbim despre libertatea academică. Un cunoscut profesor de filosofie de la Portland State University, Peter Boghossian, a demisionat ieri din cauza hărțuirii pe care a îndurat-o din partea unor profesori și studenți. Vă îngrijorează propria libertate academică?
M: Singurul lucru care îmi place din ce a spus Marx este că „nu avem nimic de pierdut în afară de lanțurile de la picioare”. Astfel că nu sunt îngrijorat, pentru că pur și simplu ripostez. Eu lupt. Din fericire pentru mine, am fost titularizat acum douăzeci și cinci de ani și de aceea spun că, dacă renunți la ceva, atunci ei vor prelua totul. Și acesta a fost cel mai mare mesaj al lui Soljenițîn: în Gulag să nu renunți. Au supraviețuit și au fost chiar respectați de temnicerii lor, de gardienii închisorii. În afară de asta, aș spune că toate clasele mele sunt pline și am liste de așteptare! Aș spune că marea schimbare a venit odată cu Ron Paul. Mai ales când Ron Paul era foarte activ, mulți studenți erau adepții lui și era cel mai bun ambasador al ideilor de libertate în campusuri. Cu siguranță avem nevoie pentru studenți de lideri ca el care să fie văzuți ca modele de urmat.
D: Dr. Maltsev, cred că acesta este un loc perfect pentru a încheia. Vă mulțumesc.
Sursa interviului: https://mises.org/library/sovietization-america
Opiniile exprimate pe mises.ro nu sunt cu necesitate și cele ale Institutului Mises România.
