Scurt argument împotriva restricțiilor

Scurt argument împotriva restricțiilor

Se afirmă uneori că, așa cum toată lumea este ținută să respecte regulile de circulație pe drumurile publice, tot așa ar trebui ca fiecare individ să respecte restricțiile impuse de autorități, că ne convin sau nu. Ce ar fi dacă mâine nu aș avea chef să conduc pe partea dreaptă și m-aș aventura pe partea stângă a șoselei? S-ar crea haos!

Pentru a diseca problema trebuie să ținem cont de două aspecte:

1. Este adevărat că administrarea – adică stabilirea de reguli de utilizare – este inerentă proprietății. Nu sunt cu adevărat proprietar asupra unei resurse dacă nu pot stabili modul în care aceasta este folosită și exploatată.

2. Diferența dintre cele două tipuri de proprietate – publică și privată (sau, cum ar spune Rothbard, proprietate privată ilegitimă și proprietate privată legitimă). Fără să zăbovim asupra chestiunii legitimității, este suficient să constatăm existența a ceea ce se numește proprietate publică și a administratorului acesteia – statul. Drept urmare, ca orice proprietar (legitim sau nu), statul va stabili care sunt regulile de folosire a resurselor pe care le are în proprietate.

Dat fiind faptul că, prin măsurile luate, statul urmărește să restrângă, să modifice modul în care indivizii se folosesc nu doar de bunurile publice, ci și de proprietatea privată, ne dăm seama imediat, în lumina celor două puncte de mai sus, de ce aceste măsuri sunt inacceptabile, iar nesupunerea și rezistența în fața acestora sunt îndreptățite și necesare. Limitarea libertăților pe domeniul public poate rămâne o întrebare deschisă la care nu ne propunem să răspundem; dacă purtatul măștilor în aer liber și interdicția de a circula după ora 20 pentru „necurați” se justifică nu are importanță pentru moment.

Ne interesează exclusiv acele măsuri – certificatul verde, gradele maxime de ocupare, orele de funcționare limitate etc. – care împiedică direct sau indirect interacțiunea voluntară și utilizarea proprietății private în scopuri non-agresive.

Trebuie să subliniem această ultimă idee: în ciuda sofismelor gărzii intelectuale a statului, autoritățile nu intervin pentru a opri o agresiune. Ele intervin pentru eliminarea unui presupus risc, estimat în baza unor criterii arbitrare. Estimarea riscului este arbitrară deoarece avem de a face cu evenimente neomogene – putem spune unice – despre care cunoaștem unii factori determinanți care pot duce la un anumit deznodământ – infectarea unui număr de persoane, însă restul de factori relevanți ne sunt complet necunoscuți, deoarece ei țin de caracterul ireductibil al acțiunii umane.

Acesta este și unul dintre motivele pentru care modelarea acțiunii indivizilor are limite severe, spre deosebire de modelarea comportamentului corpurilor fizice inanimate. Acțiunea umană trebuie înțeleasă în dimensiunea ei teleologică – care are în vedere atingerea unor scopuri – și nu doar cauzală – stimul și răspuns.

Dacă între indivizi se produce un schimb – de pildă, un grup de persoane intră într-un restaurant pentru a lua masa – înseamnă că, cel puțin ex ante, ambele părți ale interacțiunii consideră acest schimb avantajos, cu riscul de infectare cu tot. Altminteri nu ar acționa în acest sens.

Este aproape ridicol de simplu ceea ce am descris până în acest punct, însă simultan atât de greu de priceput pentru conducătorii noștri luminați, cât și pentru o bună parte a populației.

În definitiv, dilema prezentă se aseamănă izbitor de mult cu cea legată de interzicerea sau permiterea fumatului în ceea ce este fals denumit „locuri publice”. Și cu acea ocazie s-a insistat până la exasperare pe ideea incoerentă că statul trebuie să intervină pentru a împiedica fumatul pasiv (adică tot un fel de „infectare” cu ceva, dacă ni se permite această analogie). Însă întrebările ignorate cu desăvârșire au fost unde și în ce condiții are loc înfiorătorul act al fumatului? Dacă s-ar fi insistat pe această întrebare, s-ar fi descoperit rapid că vorbim de „localuri” care sunt proprietate privată, în care nu ești târât cu sila, ci intri de bunăvoie, iar dacă nu-ți convine că se fumează înăuntru, apăi ia de fă-ți tu local pentru nefumători sau mergi la concurență!

Se vor găsi cu siguranță (așa cum s-au găsit și când dezbăteam fumatul) cei care vor spune că atunci cât este vorba de siguranță (sau sănătate) vs. libertate (sau proprietate), prima trebuie să aibă întâietate. De ce este așa nu se explică foarte limpede. În orice caz, în acțiunile indivizilor nu se pune niciodată problema la modul holist, general – siguranță sau libertate.

Aici subliniem iarăși importanța individualismului metodologic: nu trebuie să uităm că doar indivizii acționează. Acțiunea înseamnă, cum spune Mises, a alege și a lăsa deoparte. Un individ nu alege niciodată între pâine în general și mașini în general; nu alege între apă în general și aur în general; bunăoară, nu alege între siguranță în general și libertate în general. Individul are întotdeauna în vedere un context specific, imediat, în care alege între două cantități definite prin prisma ierarhiei sale de preferințe. O persoană va avea întotdeauna în vedere câtă libertate trebuie să sacrifice pentru câtă siguranță. Sau, mai bine, care este costul suplimentar (care este alternativa la care trebuie să renunțe) pentru a obține un anume spor de siguranță (așa cum o percepe ea).

Atenție, aceste raționamente nu trebuie să fie numaidecât explicite: nu trebuie să ne așteptăm să vedem oameni stând și calculând rata de infectare R0, comparând diverse studii despre riscul de infectare în mall sau citind cu religiozitate postările epidemiologilor auto-declarați de pe Facebook. Este de ajuns să constatăm preferința demonstrată. Adică faptul că X a ales să meargă într-un restaurant în vârf pandemic este suficient pentru a conchide că el a preferat mersul la restaurant statului acasă. De cealaltă parte, restaurantul care îl găzduiește pe X, demonstrează preferința de a avea clienți situației în care ar trebui să închidă restaurantul sau să primească numai o anumită categorie de cetățeni, considerați kosher de autorități.

O obiecție suplimentară ce nu întârzie niciodată să apară este următoare: bine, bine, am înțeles noi cum stă treaba cu libertatea, proprietatea, schimbul și alte mofturi, dar nu putem lăsa calculele de risc pe seama indivizilor pentru că societatea ca întreg trebuie să suporte costurile acțiunilor lor. Cum așa? Păi vor fi luate cu asalt spitalele și nu vor mai putea trata bolnavi de Covid, vor trebui să decidă cine trăiește și cine moare, doctorii vor fi extenuați și supra-încărcați etc. Mai mult, concentrarea obsesivă pe tratarea infectaților cu noul coronavirus, în varianta ultimei litere la modă din alfabetul grecesc, va duce la o lipsă de resurse pentru suferinzii de alte boli. Avem deci și victime directe ale aglomerării, dar și victime colaterale. În plus, vor spune aceste minți luminate, costurile de spitalizare ale pacienților Covid sunt foarte mari, iar societatea nu are de ce să plătească pentru teribilismul acestora.

Încercăm să ne dezmeticim după aceste contraargumente serioase, care puteau ușor constitui un K.O. și începem prin a constata partea amuzantă: tare e ciudat că acest sistem medical etatizat, care pretinde că da fiecăruia după nevoi, se găsește mereu nepregătit, mai ceva ca primăriile de sector la prima zăpadă.

A doua parte amuzantă este că, dacă suntem așa de îngrijorați de costuri pentru societate (să fim serioși!), ar trebui să intrăm cu mai puțină timiditate în viața omului: să-l forțăm la 8 ore de somn, să nu-l lăsăm să mănânce gras, sărat, dulce, proteine animale în exces, să aibă un minim de 30 de gr. de fibre în dieta zilnică etc. Doamne ferește!

Deși autorităților nu le-ar plăcea nimic mai mult decât să pună în practică o puzderie de intervenții în numele actului medical economicos, soluția este una mult mai simplă. Pe cât de simplă pe atât de inacceptabilă politic. Dacă ceea ce vrem să obținem este responsabilizarea pacientului, atunci nu avem decât să deschidem sistemul de sănătate către piața liberă. Să renunțăm la taxarea pentru sănătate și să trecem la contribuția voluntară pentru sănătate. Spitalele nu sunt neputincioase pentru că oamenii își asumă riscuri „excesive”. Ele sunt neputincioase pentru că operează în regim socialist și prin urmare oferă acces nediscriminat sau discriminează pe criterii arbitrare, ad-hoc, precum statutul de vaccinat / nevaccinat.

Privatizarea sistemului medical, concurența între furnizorii de servicii medicale, suportarea costurilor în mod direct de către pacienți sau prin intermediul firmelor private de asigurare ar modifica rapid structura stimulentelor. Orice persoană ar fi nevoită să pună în balanță utilitatea unui comportament mai puțin precaut și costurile potențiale ale tratamentului medical (în caz că survine o patologie).

În același timp, un asemenea sistem ar fi mai puțin probabil să ducă în derizoriu orice discuție despre terapii profilactice, cum sunt vaccinurile. Ar exista o motivație mult mai acută de a considera serios care sunt riscurile vaccinării. Mă tem cu adevărat de efecte adverse sau doar fac pe nebunul? Merită să risc și să plătesc o internare sau mai bine optez pentru două doze de vaccin? Sunt întrebări legitime la care răspunsuri serioase nu putem obține decât atunci când oamenii au skin in the game.

În final, dorim să ne mai aplecăm asupra unei chestiuni. Suntem siguri că mulți se întrebă de ce insistența asta din partea liberalilor / libertarienilor pe proprietatea privată. Care e până la urmă importanța acestui concept aproape magic, care pare că este servit ca panaceu universal pentru toate problemele lumii? Deși complexă și expusă mult mai bine de autori importanți, pentru ceea ce ne interesează pe noi ar fi suficient să abordăm proprietatea privată prin lentila economică. Fără proprietate privată, prețuri de piață și profit sau pierdere, resursele nu pot fi alocate în mod rațional. Ce înseamnă rațional? În așa fel încât nicio nevoie mai puțin urgentă să nu fie satisfăcută în dauna unei nevoi mai urgente.

Pe scurt, este vorba de problema calcului economic, expus de Mises pentru prima dată în urmă cu 100 de ani. Ce vrea să ne spună Mises? Ne spune că, atunci când nu avem proprietate privată, nu putem avea prețuri. Prețurile rezultă pe piață din evaluările subiective ale indivizilor. Când ele nu sunt lăsate să se formeze în conformitate cu aceste evaluări subiective, alocarea resurselor pe diferitele procese de producție devine arbitrară. Ceea ce se întâmplă finalmente este că întreaga structură de producție din sectoarele afectate de intervenționism (cum este cel medical) devine incoerentă și nu poate răspunde nevoilor reale ale consumatorilor. Cu alte cuvinte, abrogarea de facto a proprietății private prin restricțiile impuse nu doar că e inacceptabilă din punct de vedere etic, dar generează haos, cu efecte nu întotdeauna imediate. Se pot însă observa tot în lume consecințele peste pricinuite de amestecul de intervenție și stimulente perverse (vezi criza forței de muncă de exemplu).

Conchidem prin a reafirma caracterul exclusiv nociv al pachetului de măsuri anti-pandemice în lumina celor expuse mai sus. Oricâte sofisme sunt aruncate în spațiul public, nu există alternativă viabilă la laissez-faire. Justificările așa-zis științifico-medicale pentru ingineria socială sunt insuficiente și nu dau seama de problema acțiunii umane. Nu trebuie să cădem în plasa de a crede că laissez-faire-ul înseamnă anarhie sau lipsa unui plan. Așa cum explica Mises, planificarea este inerentă acțiunii umane; urmărirea unui scop implică necesarmente planificare. Ceea nu înseamnă laissez-faire este existența unui plan unic, impus de sus în jos. Planificatorul central nu face altceva decât să substituie propria sa voință voințelor celorlalți indivizi, exprimate liber pe piață. Acest lucru înseamnă finalmente o sărăcire generală, o utilizare a resurselor pe contrasens cu nevoile oamenilor.

Scris de
Mihai Tănăsuică
Discută

Autori

Arhivă

Newsletter

Abonează-te la newsletter-ul nostru.

Susține proiectele Institutului Mises

Activitatea noastră este posibilă prin folosirea judicioasă a sumelor primite de la susținători.

Orice sumă este binevenită și îți mulțumim!

Contact

Ai o sugestie? O întrebare?

Cuprins