Războiul din Ucraina a ridicat încă o dată problema legitimității și utilității așa-numitei ordini internaționale bazate pe reguli (OIR), care se presupune că guvernează relațiile internaționale dintre state. SUA și NATO au condamnat ferm invazia Rusiei în Ucraina și încălcarea de către aceasta a dreptului și a normelor internaționale. SUA sunt, de asemenea, îngrijorate de ascensiunea economică și militară a Chinei și de presupusele sale intenții de a remodela OIR. În general, analiștii politici occidentali deplâng așa-zisa dezintegrare a mult lăudatei arhitecturi internaționale liberale promovate de SUA. În același timp, atât Rusia, cât și China resping atât acuzațiile Occidentului, precum și regulile internaționale. Dar, care ar fi soluția pentru o cooperare internațională pașnică de durată?
Pax Americana și OIR liberală
După cel de-al Doilea Război Mondial, SUA au devenit puterea economică și militară dominantă a lumii și au încercat să creeze un nou echilibru global al puterii pentru a menține pacea. Statele Unite au impus o Pax Americana modernă, care a funcționat în primul rând în Occident si țările aliate acestuia, în timp ce au încercat să limiteze blocul comunist pe durata Războiului Rece. Punctul de vedere predominant în Occident este că, în calitate de hegemon binevoitor, SUA a susținut o ordine globală bazată pe reguli care a favorizat pacea și prosperitatea timp de peste 80 de ani.
Noua ordine mondială a fost considerată „liberală”, deoarece SUA a fost fondată pe valori liberale, cum ar fi democrația și piața liberă. Roosevelt și Churchill au expus principiile fundamentale pentru cooperarea internațională în Carta Atlantică din 1941. Instituții internaționale precum Organizația Națiunilor Unite, împreună cu autoritatea sa supremă, Consiliul de Securitate al ONU, și Organizația pentru Securitate și Cooperare în Europa au fost create pentru a susține pacea și securitatea internațională. Acordul General pentru Tarife și Comerț (GATT) și instituțiile de la Bretton Woods – Banca Mondială și Fondul Monetar Internațional (FMI) – care aspirau să fie globale, dar sunt dominate de puterile și interesele occidentale, au fost create pentru a asigura comerțul liber internațional și prosperitatea economică.
Criticii ordinii „liberale” postbelice subliniază că, de multe ori, aceasta nu a fost nici liberală, nici ordonată. A apărut un decalaj mare între idealurile nobile ale interesului benevolent și ale construirii consensului susținute de SUA și realitatea istorică. Coerciția, compromisul și politica de putere au făcut parte din regulile jocului, iar SUA au forțat și încălcat adesea regulile sistemului, în special în perioada de după războiul rece. Mulți au considerat intervenția militară a NATO împotriva Serbiei în 1999 și invazia condusă de SUA în Irak în 2003, efectuate fără un mandat din partea Consiliului de Securitate al ONU, drept încălcări ale dreptului internațional. Acțiunile militare ale SUA și NATO în Afganistan în 2001 și în Libia în 2011 rămân, de asemenea, foarte controversate. Eforturile de a răspândi liberalismul au conținut adesea semințele iliberalismului, atât în ceea ce privește intervențiile militare externe nejustificate, cât și în ceea ce privește slăbirea instituțiilor democratice și a piețelor libere la nivel intern. Se pare că tările NATO au încălcat regulile internaționale pe care le susțineau dacă aveau interese imperioase să facă acest lucru și, ulterior, au început să se plângă atunci când alte puteri, în special Rusia și China, au devenit suficient de puternice pentru a contesta OIR.
În căutarea unei lumi multipolare
Rusia și China contestă nu numai comportamentul NATO, ci și existența însăși a ordinii internaționale pe bază de reguli susținute de SUA. Cele două, împreună cu alte țări nealiniate, aspiră către o lume multipolară, în care mai multe țări vor avea un cuvânt de spus într-o nouă ordine globală care să nu reflecte doar valorile și interesele SUA.
Putin susține că regulile internaționale susținute de Occident se aplică doar restului lumii, în timp ce îi permit acestuia din urmă să trăiască fără reguli ca hegemon global. Chiar și unii analiști occidentali sunt de acord că Putin ar putea avea dreptate atunci când afirmă că Occidentul impune Rusiei standarde pe care ea însăși nu le respectă, o nemulțumire prin care Rusia încearcă să justifice și invazia Ucrainei.
China respinge, de asemenea, acuzațiile SUA, replicând că SUA încearcă să își promoveze propriile interese sub masca „multilateralismului”. Beijingul este deosebit de iritat de faptul că SUA incearcă să mobilizeze alte țări asiatice împotriva sa, în special în ceea ce privește problema Taiwanului. Ministerul chinez al afacerilor externe a declarat recent că reuniunea G7 din Japonia a încercat fățiș să defăimeze China și să intervină cu nerușinare în afacerile sale interne. China a îndemnat G7 să nu devină complice al SUA în limitarea dezvoltării sale economice.
Cel mai important este faptul că, atât China, cât și Rusia resping „ordinea bazată pe reguli” promovată de Occident ca o alternativă părtinitoare la dreptul internațional. Acestea susțin că ordinea internațională liberală include soft law, adică standarde și recomandări ale organizațiilor internaționale, cu scopul de a înlocui și interpreta dreptul internațional în conformitate cu interesele occidentale. Normele internaționale reprezintă în principal valori care nu sunt definite în ceea ce privește aplicabilitatea lor juridică. Natura lor nedeterminată, împreună cu încălcările aparente ale dreptului internațional de către SUA, ar putea explica, de asemenea, preferința acestora din urmă pentru reguli în locul dreptului internațional. SUA nu numai că a refuzat să semneze o serie de tratate multilaterale importante care constituie o caracteristică esențială a dreptului internațional, dar nu este dispusă nici să tragă la răspundere unele țări aliate, precum Israelul, pentru încălcări aparente ale dreptului internațional.
Astfel de opinii nu se limitează doar la China și Rusia, la restul grupului BRICS – Brazilia, India și Africa de Sud –, ci și la multe alte țări care alcătuiesc sudul global. Aproximativ 20 de țări, printre care Argentina, Iran, Algeria, Egipt, Arabia Saudită, Uruguay, Venezuela și Thailanda, au solicitat, de asemenea, să se alăture grupului BRICS. Iar 35 de țări care reprezintă jumătate din populația mondială și o treime din PIB-ul global (similar cu economiile combinate ale SUA și UE) nu au votat pentru a condamna invazia Rusiei în Ucraina la ONU și se opun sancțiunilor împotriva Rusiei .
În timp ce majoritatea experților occidentali încă laudă virtuțile principiilor OIR, ei recunosc, de asemenea, că ordinea condusă de SUA este imperfectă și că și-a erodat legitimitatea în multe privințe. Întrucât sudul global pune din ce în ce mai mult la îndoială intențiile și bunăvoința SUA, analiștii consideră că Occidentul ar trebui să fie pregătit să utilizeze cadrul OIR pentru a construi o ordine mai deschisă și mai multilaterală. Cu 19.000 de cuvinte, comunicatul recent al reuniunii șefilor de guvern G7 de la Hiroshima se poate citi ca un manifest pentru un guvern mondial. Pe de altă parte, cu doar 10% din populația mondială și o cotă din PIBul global care s-a redus treptat la 30%, G7 trebuie să își adapteze așteptările la realitate și să accepte că nu poate conduce lumea.
Cooperare pașnică prin relații de piață
Actualele fricțiuni politice și economice dintre SUA și sudul global ne reamintesc faptul că dreptul și instituțiile internaționale nu pot elimina rivalitatea și conflictele internaționale inerente dintre guverne. Construcții mai largi și mai neclare, cum ar fi ordinea internațională „liberală” de după al Doilea Război Mondial, pot fi chiar mai dezbinătoare și mai ineficiente decât dreptul internațional. Însă, reconcilierea multitudinii de interese individuale la nivel global se poate face cel mai bine atunci când relațiile voluntare de piață predomină aranjamentele politice și militare susținute de guverne.
Ludwig von Mises a susținut că singura modalitate pașnică de cooperare umană în societate se bazează pe tranzacții contractuale de piață. Acestea sunt schimburi voluntare în cadrul diviziunii muncii, cu respectarea drepturilor de proprietate, care exclud intervenția violentă pe piață, fie de către persoane private, fie de către guvern. Nu există constrângere și coerciție în funcționarea pieței, unde ambele părți ale unei tranzacții câștigă spre satisfacția lor reciprocă. De aceea, democrația de piață, în care fiecare bănuț cheltuit contează, este superioară democrației politice, în care doar majoritatea influențează starea de lucruri prin forță.
Același lucru este valabil și pentru relațiile internaționale, unde intervenția guvernului subminează cooperarea armonioasă. După cum a spus Mises în Acțiunea umană:
Pentru o pace durabilă nu sunt necesare nici tratate și acorduri internaționale, nici tribunale internaționale și organizații, ca defuncta Ligă a Națiunilor sau succesoarea ei, Organizația Națiunilor Unite. Dacă principiul economiei de piață este universal acceptat nu mai sunt necesare asemenea instrumente; dacă nu este acceptat, ele nu sunt de nici un folos.
Din păcate, în loc să țină cont de sfaturile lui Mises, politicienii lumii restrâng din ce în ce mai mult comerțul internațional liber și erodează prevalența intereselor de afaceri. Conduse doar de preocupări legate de securitatea națională, decuplarea și securizarea față de China și de alți concurenți globali riscă să divizeze din nou lumea în blocuri rivale, subminând grav globalizarea, prosperitatea și cooperarea internațională pașnică.
