Capitolul 6. Taxa pe înălțime

Oamenii înalți sunt transformați în pitici printr-un nou cod.

Hoinărind prin oraș, Jonathan zări imediat un bărbat cu înfățișare demnă și bine îmbrăcat, care făcea eforturi dureroase de a umbla în genunchi. Bărbatul nu părea infirm – ci doar pitic. Jonathan îi întinse mâna pentru a-l ajuta să se ridice, dar bărbatul îl respinse scurt.

”Nu, mulțumesc”, spuse bărbatul icnind de durere, „pot să merg foarte bine. Dar va mai dura ceva până mă voi obișnui să merg în genunchi.”

”Vă simțiți bine? Dar de ce nu vă ridicați în picioare să puteți umbla mai ușor?”

”Oh!”, icni bărbatul, vizibil deranjat de poziția în care stătea, „e vorba de o mică îmbunătățire adusă codului taxelor”.

”Codul taxelor?”, repetă Jonathan. „Dar ce-are codul taxelor de-a face cu umblatul?”

”Are totul de-a face cu umblatul! Au!” Între timp, bărbatul se așezase pe călcâie, încercând să-și mai aline chinul. Cu o batistă scoasă din buzunar își ștergea sudoarea prelinsă pe sprâncene. Apoi, mutându-și greutatea de pe un picior pe celălalt, își masă genunchii. În jurul acestora, pantalonii aveau mai multe straturi de petice. „Codul taxelor”, spuse, „a fost recent amendat pentru a-i face egali pe oamenii de înălțimi diferite”.

”Pentru a-i face egali?” întrebă Jonathan.

”Vino te rog mai aproape, ca să nu fiu nevoit să strig”, îi ceru bărbatul. „Da, acum e mai bine. Consiliul Lorzilor a decis că oamenii înalți au prea multe avantaje.”

”Sunt avantajați pentru că sunt înalți?”

”Desigur. Oamenii înalți sunt întotdeauna favorizați la angajare, sau atunci când se fac promovări. Ei sunt avantajați în sport, în lumea spectacolelor, în politică, ba chiar și atunci când se căsătoresc! Auu!” Bărbatul își înfășură batista în jurul locului în care tocmai i se rupsese pantalonul. „Așa că Lorzii au decis să mai reducă din avantaje printr-o taxă pe înălțime.”

”Oamenii înalți plătesc taxă?” Jonathan privi în jurul său și simți cum începe să scadă în înălțime.

”Suntem taxați proporțional cu înălțimea noastră.”

”Și s-a opus cineva?” întrebă Jonathan.

”Doar cei care au refuzat să stea în genunchi”, spuse bărbatul. „Acum, desigur, am hotărât ca politicienii să fie exceptați de la această taxă. Pentru că de regulă votăm pentru cei mai înalți. Doar ne place să privim în sus spre liderii noștri!”

Jonathan era mut de uimire, și încerca să se facă tot mai mic. Arătând cu amândouă mâinile către genunchii bărbatului, întrebă plin de neîncredere: „Și veți merge în genunchi doar ca să plătiți mai puțin?”

”Evident”, răspunse bărbatul, cu durere în voce. „Codul taxelor ne modelează întreaga viață. Unii au început chiar să se târască”.

”Oo, asta chiar că n-are cum să nu doară!” exclamă Jonathan.

”Mda, totuși doare mai mult dacă nu te supui. Au! Numai proștii stau în picioare și plătesc taxa întreagă. Așa că dacă vrei să fii deștept, așează-te în genunchi. Te costă prea mult să rămâi în picioare”.

Jonathan privi în jur și văzu mai mulți oameni care mergeau în genunchi. De cealaltă parte a străzii, o femeie se târa cu greutate. Alți oameni treceau pe lângă el pe jumătate ghemuiți, cu umerii încovoiați. Doar câțiva pășeau normal, mândri că ignoră complet sancțiunile. Apoi Jonathan văzu trei domni pe o bancă în parc. „Oamenii ăia trei de ce își acoperă ochii, urechile și gurile?”

”A, ei se pregătesc să propună noi taxe”, răspunse bărbatul în timp ce se îndepărta de Jonathan târându-se în genunchi.

Scris de
Ken Scholland
Discută

Autori

Arhivă

Newsletter

Abonează-te la newsletter-ul nostru.

Susține proiectele Institutului Mises

Activitatea noastră este posibilă prin folosirea judicioasă a sumelor primite de la susținători.

Orice sumă este binevenită și îți mulțumim!

Contact

Ai o sugestie? O întrebare?

Cuprins