Capitolul 38. Vulturi, cerșetori, escroci și regi

Capitolul 38. Vulturi, cerșetori, escroci și regi

Un Jonathan descurajat întâlnește un vultur virtuos.

A doua zi de dimineață, primele raze de lumină îl treziră pe Jonathan. Șoareci era preocupată cu săpatul unui mic șanț. Băiatul se frecă la ochi și privi în jur. Deși se mai zăreau pe ici pe colo coloane de fum, orașul părea să-și fi regăsit liniștea. Jonathan își dădu brusc seama că-i e foame, așa că scoase din buzunar ultimele două felii de pâine care îi rămăseseră de ieri. O mâncă pe prima, iar pe cealaltă o așeză ușor în palma Alisei, sperând că fata nu se va trezi. Dar Alisa deschise ochii.

“Vreau să urc în vârful muntelui, să arunc o privire de acolo,” îi zise el. Fata se arătă de acord să vină și ea, așa că începură să se cațere împreună pe poteca abruptă. În curând se cățărau ajutându-se și cu mâinile, ținându-se cât mai bine de mici colțuri de stâncă. Aflat mult în fața Alisei, dar mult în urma lui Șoareci, Jonathan ajunse la o mică platformă și privi orașul de la poalele muntelui. Încă puțin, estimă el, și continuă să urce pe o pantă, trecând printr-o pădure cu copaci piperniciți și cu trunchiurile răsucite.

“Oamenii!” se gândea el, exasperat. “Se împing unii pe alții tot timpul. Se amenință mereu. Se arestează. Se fură și se rănesc unii pe alții.”

În cele din urmă copacii se răriră, lăsând loc unor tufișuri, apoi unei grămezi de bolovani. Luna întreagă putea fi încă zărită prin lumina zorilor, alunecând spre orizont. Aerul prin care înaintau era rece și plăcut. Pe culme se afla un singur copac, uscat și lipsit de frunze, iar pe una din ramuri stătea un vultur mare, urât și negru. “O, nu,” gemu Jonathan, care sperase să găsească un loc mai primitor. Las în urmă o vale de vulturi, ca să aflu pacea, și ce văd? Un vultur adevărat!”

“Un vultur adevărat!” auzi ca un ecou o voce profundă și aspră.

Jonathan înlemni. Numai ochii, mari deschiși, i se mișcau încet, cercetând fiecare centimetru de pământ din fața lui. Inima îi bătea repede și o putea auzi în urechi. Cu buzele tremurând, vorbi, “Cine a spus asta?”

“Cine a spus asta?” îl imită vocea. Părea să vină din copac.

Jonathan se uită la vultur, care stătea nemișcat. “Tu ai vorbit? Dar vulturii nu pot vorbi.” Apoi își dădu seama că totul pe insula aceasta era ciudat, așa că de ce nu și o pasăre vorbitoare?

Jonathan se ridică pe vârfuri și, ținându-și răsuflarea, se apropie de copac. Pasărea nu se clinti din loc, dar Jonathan avea senzația puternică de a fi privit de aceasta.

“Ai vorbit cu mine?” întrebă Jonathan, încercând să-și controleze vocea.

“Cu cine altcineva?” răspunse vulturul arogant. Lui Jonathan i se înmuiară genuchii și aproape căzu. Se controlă și se așeză în fața copacului. “Dar tu – tu poți să vorbești?”

“Sigur că pot să vorbesc,” spuse pasărea. “Și tu la fel – numai că nu pari să știi ce spui.” Pasărea își roti ușor capul și spuse pe un ton acuzator, “Ce voiai să spui când ai spus că ai lăsat în urmă o vale de vulturi?”

“Ă-ă-ă îmi pare rău. Nu voiam să spun nimic cu asta,” se scuză Jonathan. “Dar toți oamenii aceia de jos sunt mereu atât de cruzi și brutali unii cu alții. E doar o figură de stil. Ei – ei îmi amintesc de, ăă,…”

“Vulturi?” Pasărea își înfoie penele din josul gâtului golaș. Jonathan dădu din cap cu sfială.

Alisa apăru dintre copaci și, privind vulturul, rămase cu respirația întretăiată. “Există!”, strigă ea. Se grăbi către Jonathan și îl prinse de braț, șoptindu-i: “Marele Bard există! Am crezut că e doar o poveste, și nu mi-am imaginat…așa mare și urât.” Vulturul mormăi și fîlfâi din aripile mari, apoi se așeză înapoi pe ramură. “Mulțumesc pentru amabila prezentare pe care mi-ai făcut-o, Alisa.” Văzând că fata rămăsese uimită la auzul numelui ei, Bardul continuă: “Dacă tu știai de mine, eu de ce n-aș ști de tine și de prietenul tău Jonathan?”

Alisa și Jonathan priviră muți de uimire vulturul.

“Vă urmăresc pe amândoi de ceva vreme,” zise Bardul, “mai ales pe tine, Jonathan, de când cu aventura ta pe mare. Ești curajos și isteț, dar te lași prea ușor înșelat de cuvinte. Alisa e mai profundă, ea crede mai degrabă în acțiuni, nu în cuvinte.”

“Nu înțeleg,” spuse Jonathan.

“Pentru tine, toată țara asta e formată din vulturi. Ha! Dacă ar fi adevărat, ar fi o insulă mult mai bună decât este.” Pasărea își lungi cu mândrie gâtul urât. “Ar fi mai exact dacă ai spune că ai ajuns pe o insulă cu multe creaturi – cum ar fi vulturi, cerșetori, escrocii și regi. Dar tu nu-i recunoști pe cei buni pentru că te lași amăgit de titluri și cuvinte. Ai căzut pradă celei mai vechi șmecherii, ajungând să prețuiești răul.”

Jonathan se apără. “Nu e nici o șmecherie. Vulturii, cerșetorii și așa mai departe sunt ușor de înțeles. De unde vin eu, vulturii ciugulesc oasele morților. E dezgustător!” Jonathan își încreți nasul ca să sublinieze ce spusese. “Cerșetorii sunt simpli și nevinovați. Escrocii sunt isteți și amuzanți – uneori răutăcioși.”

“Cât despre regi și regalitate,” adăugă Jonathan repede, cu o sclipire de interes în ochi. “Ei bine, n-am întâlnit nici unul în viața reală, dar am auzit că trăiesc în palate frumoase și poartă haine grozave. Toți vor să fie ca ei. Regii și miniștrii lor conduc țara și folosesc la protejarea tuturor supușilor lor. Asta nu-i nici o șmecherie.”

“Nici o șmecherie?” spuse vulturul. Jonathan văzu că pasărea păstra pe față o expresie încruntată. “Să ne gândim la vultur. Dintre toți patru, numai vulturul este singurul nobil adevărat. Numai el face ceva valoros.”

Pasărea mare și neagră își întinse din nou gâtul și se uită la Jonathan. “De câte ori moare un șoarece în spatele hambarului, eu curăț. De câte ori moare un cal pe câmp, eu curăț. De câte ori moare un om sărac în pădure, eu curăț. Eu am ceva de mâncare și toată lumea are de câștigat. Nimeni n-a folosit vreodată o pușcă sau o colivie ca să mă convingă să-mi fac treaba. Primesc vreun mulțumesc? Nu. Serviciile mele sunt considerate murdare și prostești. Așa că vulturul “urât” trebuie să trăiască cu vorbe urâte și nici o apreciere.”

“Apoi sunt cerșetorii,” continuă vulturul. Ei nu produc, nu fac nimic bun pentru nimeni, în afară de ei înșiși. Reușesc să nu moară în pădure, desigur. Și se poate spune că le dau o senzație de bine binefăcătorilor lor. Așa că sunt tolerați.

“Escrocii sunt cei mai vicleni și au câștigat un loc de frunte în poezie și legendă. Ei practică minciuna și continuă să-i înșele pe ceilalți cu cuvintele pe care le flutură. Escrocii nu fac nici un serviciu util, decât că îi învață pe alții neîncrederea și arta înșelătoriei.”

Ridicându-se și aruncându-și aripile înapoi, vulturul respiră adânc. Un miros ușor de mortăciune umplea aerul dimineții. “În sfârșit, avem regii. Regii nu au nevoie nici să cerșească și nici să înșele, deși adesea le fac pe amândouă. Ca și hoții, ei fură ceea ce produc alții prin forța brută pe care o comandă. Ei nu produc nimic, dar controlează totul. Iar tu, călătorul meu naiv, lauzi această “regalitate” dar vorbești de rău vulturii? Dacă te-ai uita la un monument vechi,” observă vulturul, “ai spune că regele a fost măreț pentru că numele lui e scris în vârf. Dar nu te gândești la toate scheletele pe care eu a trebuit să le curăț în timp ce a fost construit monumentul.”

Jonathan vorbi, “Adevărat. În trecut, unii dintre regi erau răi. Dar astăzi alegătorii își aleg conducătorii în Consiliul Lorzilor. Aceștia sunt diferiți pentru că – ei bine, pentru că sunt aleși.”

“Lorzii aleși sunt diferiți? Ha-ha!” strigă vulturul. “Copiii încă mai sunt crescuți cu povești despre regi și, atunci când cresc, se așteaptă să regăsească același lucru. Lorzii tăi aleși nu sunt altceva decât regi pe patru ani și prinți pe doi ani. Ei sunt o combinație de cerșetori, escroci și regi la un loc! Ei cerșesc sau uneltesc pentru a obține contribuții și voturi; flatează și înșeală la fiecare ocazie; și țopăie prin insulă cu aere de conducători. Și, pentru că reușesc să obțină ceea ce vor, întotdeauna rămâne mai puțin pentru cei ca noi care producem și servim cu adevărat.”

Jonathan rămase tăcut. Se uită înapoi în vale și clătină din cap gânditor. “Mi-ar place să mă duc undeva unde să nu fie așa. Crezi că un asemenea loc există?”

Ridicându-și aripile mari, vulturul țâșni din copac și ateriză cu o bufnitură zgomotoasă chiar lângă Jonathan și Alisa. Aceștia săriră repede înapoi, speriați de mărimea păsării. Vulturul se aplecă peste ei, aproape de două ori mai înalt.

“Ți-ar place să vezi un loc unde oamenii sunt liberi? Unde lucrurile sunt făcute drept și forța este folosită doar în apărare? Ți-ar place să vizitezi o țară unde oficialitățile se supun acelorași reguli de comportare ca toți ceilalți?”

“Oh, da!” spuse Jonathan repede.

Vulturul îl studie cu mare atenție. Stând atât de aproape, Jonathan îi putea vedea ochii mari. Păreau să sfredelească direct în mintea lui Jonathan, căutând semne de sinceritate. “Cred că s-ar putea aranja. Urcă-te pe spinarea mea,” spuse vulturul. Pasărea se întoarse ușor și își coborî penele uriașe și țepene ale cozii până la pământ.

Jonathan ezită, amintindu-și că tocmai fusese sfătuit să se încreadă în acțiuni și nu în vorbe. Ce acțiuni justificau să își încredințeze viața aripilor unui vultur uriaș? Totuși, ajunsese până aici, așa că ce mai avea de pierdut? Învins de curiozitate, Jonathan se urcă cu grijă pe delușorul moale dintre umerii păsării și se uită întrebător spre Alisa.

“Nu pot pleca,” zise ea, “familia mea mă caută. Aș vrea să vin și eu cu tine, dar nu acum, altădată.”

Imediat ce Jonathan își puse brațele în jurul gâtului păsării, o simți că se încordează. Vulturul făcu câteva salturi, apoi dintr-o dată își luă zborul și acum pluteau pe un curent ascendent. Privind în urmă, Jonathan o putu zări pe Alisa făcându-i cu mâna. Șoareci stătea cuminte la picioarele ei.

Navigând deasupra insulei, cu vântul în față, Jonathan se simți exuberant. Deși se despărțise de niște prieteni buni, era bucuros că pleacă de pe insulă. Strălucirea aurie a razelor soarelui marca răsăritul unei noi zile, în timp ce luminile orașului din vale păleau. Oceanul vast și întunecat se întindea în fața lor, iar el se întreba, “Oare unde mergem?”

Scris de
Ken Scholland
Discută

Autori

Arhivă

Newsletter

Abonează-te la newsletter-ul nostru.

Susține proiectele Institutului Mises

Activitatea noastră este posibilă prin folosirea judicioasă a sumelor primite de la susținători.

Orice sumă este binevenită și îți mulțumim!

Contact

Ai o sugestie? O întrebare?

Cuprins