Capitolul 35. Marele Anchetator

Un lider venerat explică libertatea, responsabilitatea și virtutea.

Umbrele se lungeau. Era după-amiaza târziu când Jonathan și cei doi însoțitori ai lui, Mary Jane și Dobbie, se întoarseră pe străzi. Merseră pe jos până la un parc cu multă iarbă. Oamenii intrau în parc și se adunau pe un delușor din centrul acestuia. “Bun,” spuse Mary Jane. “Am ajuns devreme. În curând zona va fi plină de oameni care vor să audă adevărul Marelui Anchetator. Veți avea răspunsuri la toate întrebările voastre.” Se așezară pe iarbă. Mary Jane deveni tăcută. Peste tot în jurul lor, oamenii se așezau pe sub copaci și așteptau plini de emoție.

Deodată în mijlocul mulțimii apăru un tip înalt, cu o figură osoasă, îmbrăcat tot în negru. Ochii lui scrutară lent fețele celor care se uitau la el. Murmurul mulțimii încetă și Jonathan nu mai auzi decât țârâitul câtorva greieri în iarbă.

“Pacea este război! Înțelepciunea este ignoranță! Libertatea este sclavie!” Vocea dură a bărbatului păru că vine chiar din pământ și pătrunse toate fibrele trupului lui Jonathan. Acesta privi mulțimea extaziată. Nimeni nu părea încurcat câtuși de puțin de cuvintele Marelui Anchetator.

Aproape fără să-și dea seama că vorbește, Jonathan izbucni, “De ce spuneți că libertatea este sclavie?”

Uimită de îndrăzneala lui Jonathan, Mary Jane îl certă în șoaptă, “Am spus că vei avea răspunsuri la toate întrebările tale – n-am spus că poți să-i pui întrebări.”

Marele Anchetator își fixă o privire sfredelitoare asupra tânărului care îi pusese întrebarea. Cine îndrăznea să-i întrerupă conferința? Nimeni nu mișca. Nimeni altcineva din mulțime nu avusese vreodată obrăznicia să-i pună întrebări. Singurul sunet era șuierul ușor al vântului prin frunze. Apoi Marele Anchetator lătră, jumătate către Jonathan și jumătate către mulțime, “Libertatea este cea mai mare dintre toate poverile pe care le poate suporta omenirea.” Urlând cât îl ținea vocea, omul ridică brațele și le încrucișă deasupra capului, “Libertatea este cel mai greu dintre lanțuri!”

Jonathan insistă, “De ce este libertatea o povară? Ce e rău în ea?” Nu se putea opri. Trebuia să știe ce voia să spună tipul ăsta.

Făcând doi pași mari înspre băiat, omul continuă, “Libertatea este o greutate monumentală pe umerii bărbaților și femeilor pentru că ea cere, ba nu, obligă la folosirea minții și a voinței.” Cu un geamăt de durere și oroare, Marele Anchetator îi preveni, “Liberul arbitru vă va face pe toți responsabili pentru acțiunile voastre!” Mulțimea se dădu înapoi la cuvintele lui, și unii își acoperiră chiar urechile cu palmele de frică.

“Ce înțelegi prin “responsabil”?” întrebă Jonathan cu o voce tremurândă. La urma urmelor, din cauza acestei definiții îl aduseseră aici Mary Jane și Dobbie.

Iritat de o asemenea impertinență, Anchetatorul se decise brusc pentru o abordare diferită. Păru că dă înapoi, iar fața îi căpătă o expresie blândă. Se aplecă să culeagă o tulpiniță de lângă piciorul lui. “Unii dintre voi, iubiți frați și surori, poate că nu înțelegeți pericolele despre care vă vorbesc. Închideți ochii și imaginați-vă această fragilă plantă din mâna mea.” Vocea lui solemnă mângâia mulțimea.

Cu toții, cu excepția lui Jonathan, închiseră ochii strâns și se concentrară. Hipnotic, Marele Anchetator începu să descrie adunării o imagine.

“Această mică tulpină nu este decât o bucată fragilă dintr-un arbust, cu rădăcini în sol, fixat de pământ. Ea nu este responsabilă pentru acțiunile ei. Toate acțiunile ei sunt prestabilite. Ah, binecuvântarea unei tulpinițe!”

“Acum, iubiții mei, imaginați-vă un animal. Un șoricel mic și drăguț care scormonește în căutarea hranei printre aceste plante fixate în sol. Această creatură cu blăniță nu este responsabilă pentru acțiunile ei. Tot ceea ce face un șoarece este predeterminat de natură. Ah, natura. Fericit animal! Nici plantele și nici animalele nu duc povara voinței pentru că nici una din ele nu are de înfruntat alegeri sau valori. Ele nu pot niciodată greși!”

Câțiva dintre cei aflați în mulțime murmurară transpuși, “Da, Mare Anchetator, da, da, așa este.”

Acest lider carismatic își îndreptă ținuta, dintr-o dată mai înalt, și continuă, “Deschideți ochii și priviți în jurul vostru! O ființă umană, care se prăbușește în fața alegerilor și valorilor, poate să greșească, vă spun! Alegerile și valorile greșite vă pot răni pe voi și pe alții. Chiar și cunoașterea răului potențial vă va face să suferiți. Iar acea suferință este – responsabilitate.”

Oamenii se scuturară și se strânseră unii în alții. Un băiat care stătea lângă Jonathan strigă deodată, “Oh, vă rog, maestre. Cum putem evita această soartă? Spuneți-ne cum să scăpăm de această teribilă povară.”

“Va fi nevoie de o muncă grea, dar împreună putem învinge această amenințare înfricoșătoare.” Apoi vorbi cu o voce atât de scăzută încât Jonathan trebui să se aplece în față ca să-i prindă cuvintele. “Aveți încredere în mine. Eu voi lua decizii pentru voi. Atunci veți fi eliberați de toată vinovăția și suferința pe care o aduce libertatea. Eu voi lua toată suferința asupra mea.”

Apoi Anchetatorul își flutură brațele ridicate și strigă, “Acum duceți-vă, fiecare dintre voi. Străbateți străzile și aleile, bateți la fiecare ușă. Obțineți voturile așa cum v-am învățat! Victoria e ușoară pentru mine, cel care ia decizii pentru voi în Consiliul Lorzilor!” Iar mulțimea aclamă, toți se ridicară ca unul și se repeziră în toate direcțiile. Se împingeau și se înghionteau, dornici să fie primii care să ajungă pe străzi.

Nu mai rămaseră acolo decât Jonathan și Marele Anchetator – și Dobbie care acum sforăia ușor. Lui Jonathan nu-i venea să creadă. Urmări dezmembrarea nebună a grupului, apoi se uită la fața omului în negru. Anchetatorul privea dincolo de Jonathan, contemplând o viziune îndepărtată. În cele din urmă, Jonathan sparse tăcerea stranie cu o ultimă întrebare. “Ce virtute e asta, să lase toate deciziile în seama dvs.?”

“Nici una,” răspunse Anchetatorul pufnind disprețuitor. “Pentru că virtutea nu poate exista fără libertatea de a alege. Iar adepții mei, turma mea de oi, preferă seninătatea în locul virtuții. Cât despre tine, micuțule cu prea multe întrebări, tu ce preferi? Ajută-mă să câștig alegerile și-ți pot aranja tot ce dorești. Lasă-mă să iau decizii și în locul tău. Atunci întrebările tale nu vor mai avea importanță.”

Fără să poată vorbi, Jonathan se întoarse pe călcâie și părăsi parcul. Auzi râsul Marelui Anchetator răsunând în urma lui.

Scris de
Ken Scholland
Discută

Autori

Arhivă

Newsletter

Abonează-te la newsletter-ul nostru.

Susține proiectele Institutului Mises

Activitatea noastră este posibilă prin folosirea judicioasă a sumelor primite de la susținători.

Orice sumă este binevenită și îți mulțumim!

Contact

Ai o sugestie? O întrebare?

Cuprins