Capitolul 26. După nevoi

Jonathan este martorul absolvirii școlii și al unui concurs de bun-rămas.

Muzica de fanfară cu trompete și o baterie zgomotoasă reduseră în cele din urmă mulțimea la tăcere. Moderatorul Phil își ridică brațele către audiență. “Părinții dvs., acolo acasă, au așteptat destul finala noastră. Parcursul de 12 ani al copilului dvs. este pe cale să se sfârșească. Este Jocul Absolvirii!”

O muzică de orgă umplu marea sală și deodată se deschiseră niște uși laterale. Prin ele intrară elevi care purtau mantii lungi și pălăriuțe de ceremonie pe cap. Mulțimea izbucni într-o nouă rundă furtunoasă de aplauze, presărate ici și colo cu strigăte și fluierături.

Jonathan îi șopti unei femei care stătea lângă el, “Ce este Jocul Absolvirii?”

Ea își întoarse capul pe jumătate spre el și răspunse, ”Este o întrecere între elevii din școlile Consiliului.” Făcu o scurtă pauză ca să asculte anunțurile, apoi continuă, străduindu-se să se facă auzită pe deasupra zgomotului. “Este punctul culminant al educației formale a cuiva. Până acum, scopul educației formale a fost să demonstreze importanța muncii aspre și a performanței în urmărirea cunoașterii. În seara asta îi onorăm pe elevii cei mai buni pentru succesul și realizările lor deosebite. Dar premiul suprem, încă neacordat, este Trofeul de Bun-Rămas care revine câștigătorului Jocului Absolvirii.”

Uitându-se spre scenă, lui Jonathan i se păru că vede pe cineva familiar. “Cine este cea care îi întâmpină pe elevi când vin în față?”

“O, este Lady Bess Tweed. Nu o recunoști din ziare? Este distinsul nostru orator. Ca membră al Consiliului Lorzilor și regină a politicienilor, este oaspetele de onoare, ca întotdeauna, pentru că adoră publicitatea. Profesia ei este în același timp cea mai venerată și cea mai puțin respectată din insulă. Așa încât este perfectă pentru Jocul Absolvirii.”

“Cum se joacă jocul?” întrebă Jonathan.

“Este în felul următor,” spuse femeia apropiindu-se de urechea lui Jonathan. “Lady Tweed ține unul din obișnuitele ei discursuri politice pregătite, în timp ce elevii scriu toate frazele care contrazic în mod direct ceea ce au învățat sau practicat ei la școală. Cel care găsește cele mai multe contradicții este declarat câștigător al prestigiosului Trofeu de Bun-Rămas. Șșt, Lady Tweed a început. Ascultă.”

“…astfel, am învățat despre virtuțile libertății,” urlă Lady Tweed. “Știm că voința liberă și responsabilitatea personală duc la maturitate și creștere. Oamenii de-a lungul istoriei au căutat întotdeauna libertatea. Ce minunat este că trăim acum pe o insulă liberă…”

Femeia arătă înspre elevii care stăteau pe scenă în spatele lui Lady Tweed. “Uită-te cât de repede scriu. Oh, atâtea puncte de contrazis!”

“A contrazis Lady Tweed ceea ce au învățat elevii în școală?” întrebă Jonathan.

Femeia replică, “Voință liberă? Pe naiba. Școala este obligatorie. Copiii sunt obligați să se prezinte și toți trebuie să plătească pentru asta. Dar taci!”

“…și avem norocul de a avea cele mai bune școli imaginabile, în special acum când ne confruntăm cu vremurile grele prognozate de economiștii noștri,” spuse Lady Tweed pe un ton răsunător. “Profesorii noștri constituie un model de comportare exemplară pentru elevi, luminând calea către democrație și prosperitate cu torța adevărului și a cunoașterii…”

Femeia care stătea lângă Jonathan îl apucă de mânecă de emoționată ce era. Ea strigă, “Fiica mea este a treia din dreapta în rândul al doilea. Scrie; sunt sigură că a prins toate punctele.”

“Nu înțeleg,” spuse Jonathan. “Care puncte?”

“Cele mai bune școli? E imposibil să compari dacă nu ai de ales. Lady Tweed și-a trimis proprii copii în particular la țară pentru lecții. Profesori model? Ha! Elevilor li se cere să stea liniștiți și să primească ordine timp de 12 ani și în schimb nu primesc altceva decât stele de hârtie și diplome. Dacă un profesor ar primi stele de hârtie în loc de salariu, ar spune că e sclavie! “Luminând calea spre democrație?” Nici vorbă! Exemplul în clasă este autocrația.”

Lady Tweed își plecă capul cu umilință, “…și acum ați ajuns la această piatră de hotar a vieții voastre. Fiecare din noi înțelege că nu este decât o mică voce în marele cor al omenirii. Știm că o concurență acerbă și lupta lacomă și fără scrupule de a ajunge sus nu sunt de dorit astăzi. Pentru noi, cea mai nobilă virtute este sacrificiul. Sacrificiul față de nevoile altora, ale mulțimii celor mai puțin norocoși ca noi…”

Femeia aproape că țipă de plăcere. “Uitați-vă la elevii aceia cum scriu! O mină de aur de contradicții! “Marele cor al omenirii”? “Sacrificiu”? În școală, au fost întotdeauna învățați să fie cei mai buni. Și nici Tweed însăși nu e de lepădat. E cea mai exigentă, cea mai zgomotoasă și cea mai lipsită de scrupule dintre toți. A reușit să-și taie drum până la conducere prin toate șiretenile imaginabile. Acești elevi știu că nu au ajuns astăzi pe această scenă sacrificându-și notele pentru elevii incompetenți din jurul lor.”

Jonathan pur și simplu nu putea să înțeleagă. “Vrei să spui că în școli li se spune elevilor să fie cei mai buni în plan personal? Și cu toate acestea, la absolvire, Lady Tweed le spune să se sacrifice pentru alții?”

“Acum ai înțeles,” replică femeia. “Lady Tweed predică pentru absolvenți o lume schimbată. De la fiecare după capacitate, fiecăruia după nevoi. Acesta este viitorul.”

“Dar n-ar putea încerca să fie consecvenți și să predea același lucru înainte și după absolvire?” întrebă Jonathan.

“Autoritățile lucrează la acest lucru,” spuse femeia. “Școlile funcționează după o tradiție demodată care acordă note mari pentru cel mai bun rezultat. Anul care vine ei și-au propus să inverseze sistemul de notare. Vor să folosească stimulente și recompense care să-i pregătească pe elevi pentru noua realitate. Notele vor fi atribuite mai degrabă după nevoi decât după rezultate. Cei mai răi elevi vor primi note de 10 și cei mai buni vor primi note de 4. La urma urmelor, cei mai răi elevi au mai multă nevoie de note bune și de stimulente decât cei mai buni.”

Clătinând din cap, Jonathan îi repetă cuvintele pentru a fi sigur că le auzise corect, “Cei mai răi elevi vor primi 10 și cei mai buni vor primi 4?”

“Da,” încuviință ea.

“Dar ce se va întâmpla cu rezultatele? Nu vor încerca toți să fie mai puțin buni?”

“Ceea ce contează, după părerea lui Tweed, este că acesta va fi un act umanitar îndrăzneț. Cei mai buni elevi vor învăța virtutea sacrificiului uman, iar cei mai răi vor primi învățăminte despre virtutea siguranței de sine. Oficialii din școli au fost de asemenea somați să adopte același plan pentru promovarea profesorilor.”

“Și cum le-a plăcut asta profesorilor?” întrebă Jonathan.

“Unora le-a plăcut foarte mult, altora deloc. Fiica mea mi-a spus că cei mai buni profesori au amenințat că pleacă dacă se adoptă planul. Spre deosebire de elevi, profesorii mai pot încă să facă această alegere – deocamdată.”

Scris de
Ken Scholland
Discută

Autori

Arhivă

Newsletter

Abonează-te la newsletter-ul nostru.

Susține proiectele Institutului Mises

Activitatea noastră este posibilă prin folosirea judicioasă a sumelor primite de la susținători.

Orice sumă este binevenită și îți mulțumim!

Contact

Ai o sugestie? O întrebare?

Cuprins