Capitolul 20. "Dă-mi trecutul sau viitorul tău!"

Capitolul 20. "Dă-mi trecutul sau viitorul tău!"

O hoață îi ia lui Jonathan banii, oferindu-i în schimb câteva sfaturi.

Palatul se afla undeva în direcția pieței. Jonathan se gândi că ar putea scurta drumul luând-o pe o alee plină de stive de cutii și gunoi. O luă repede pe aleea întunecată, încercând să nu se simtă alarmat după ce părăsise strada luminoasă și aglomerată.

Deodată simți un braț care îl strângea de gât și metalul rece al unui pistol între coaste. “Dă-mi trecutul sau viitorul tău!” se răsti hoața cu violență.

“Ce?” spuse Jonathan, tremurând tot. “Ce vrei să spui?”

“M-ai auzit – banii sau viața,” repetă hoața, înfigându-i și mai tare pistolul între coaste. Jonathan nu avea nevoie de mai multă încurajare, așa că băgă mâna în buzunar după banii lui câștigați din greu.

“Asta e tot ce am și-mi trebuie jumătate din ei ca să plătesc impozitul,” se rugă Jonathan, ascunzând cu grijă feliile de pâine pe care i le dăduse bunica. “Te rog lasă-mi jumătate.”

Hoața își slăbi strânsoarea. Jonathan îi putea zări cu greu fața între eșarfă și borul pălăriei ponosite pe care o purta. Cu o voce răgușită, ea râse și spuse:”Dacă trebuie să te desparți de banii tăi, e mai bine să mi-i dai mie pe toți și nici unul celui care strânge impozitele.”

“De ce?” întrebă el, punând banii în mâinile ei eficiente și puternice.

“Dacă îmi dai banii mie,” spuse hoața, înghesuind kainii de hârtie într-o pungă de piele legată în talie, “atunci cel puțin eu o să plec și o să te las în pace. Dar, până în ziua când o să mori, cel care strânge impozite o să-ți ia banii, produsul trecutului tău, și o să-i folosească pentru a-ți controla fiecare aspect al viitorului tău. Într-adevăr, el va arunca într-un an mai mult din câștigul tău decât ți-ar fura toți hoții într-o viață!”

Lui Jonathan nu-i venea să creadă. “Dar Consiliul Lorzilor nu face multe lucruri bune pentru oameni cu banii pe care îi strânge?”

“Da, sigur,” spuse ea sec. “Unii oameni devin bogați. Dar dacă este atât de bine să plătești impozite, de ce colectorul de impozite nu te convinge de avantaje și apoi să te lase să contribui de bună voie?”

Jonathan cântări această idee. “Dar poate că ar lua foarte mult timp și efort să-i convingi pe oameni?”

“Exact,” spuse hoața cu o grimasă. “Asta e și problema mea. Amândoi economisim timp și efort cu ajutorul unui pistol!” Îl înconjură pe Jonathan cu o mână și îi legă mâinile cu o sfoară subțire, apoi îl împinse la pământ și îi băgă în gură propria lui batistă. “Așa. Mă tem că n-ai să te duci imediat la colectorul de impozite. Dar, hm, mi-ai dat o idee.”

Se așeză lângă Jonathan, care se răsucea, dar nu reușea să se miște din loc. “Știi ceva?” spuse hoața. “Politica e un fel de ritual de purificare. Majoritatea oamenilor cred că nu e bine să invidiezi, să minți, să furi, sau să ucizi. Nu e o comportare de bun vecin – doar dacă nu găsesc un politician care să facă treaba murdară pentru ei. Da, politica permite oricui, chiar și celor mai buni dintre noi, să invidieze, să mintă, să fure, și chiar să ucidă uneori. Și se pot simți încă bine după asta.”

Ca și cum ar fi pus la cale ceva, expresia femeii trădă nașterea unui plan ingenios. “Cred că am nevoie de un pic de purificare ca să spăl vinovăția – și riscul.” Ea se încruntă și se concentră un moment. “Cred că am să-i fac o vizită lui Lady Tweed.” Sări în picioare și se întoarse să plece. Jonathan o urmări cum dispare pe alee.

Pe alee se lăsase tăcerea. Jonathan cântărea ce spusese hoața, în timp ce se lupta să-și desfacă sfoara. În momentul de față era neajutorat dacă nu trecea cineva pe acolo. “Dă-mi trecutul sau viitorul tău!” Ce a vrut să spună? “Le am!” se gândea Jonathan, încă zbătându-se fără rost. “Banii mei, proprietatea mea sunt trecutul meu – cel puțin un produs al vieții mele trecute. Dacă ea îmi ia banii, atunci trebuie să fac toată munca din nou ca să-i câștig la loc. Dacă m-ar fi ucis, ar fi însemnat că nu mai am viață și nici viitor. În schimb, m-a legat, lipsindu-mă de libertate, de libertatea mea prezentă!” Jonathan deveni exasperat la gândul tânărului polițist pe care îl întâlnise cu o zi în urmă. “Oh, unde e tipul ăla când am cu adevărat nevoie de el?!”

Gândul de a se duce înapoi la carnaval ca să câștige din nou ceva bani îl înfurie pe Jonathan. Își ciocni călcâiele fără nici un rezultat. Iar dacă ar câștiga o sumă de bani de data asta, era îngrijorat că ar trebui să o dea toată colectorului de impozite! “Deci viața, libertatea și proprietatea sunt toate părți din mine, cu o diferență în timp – viitor, prezent și trecut. Hoața a amenințat partea care îmi este cea mai dragă, ca să ia partea pe care o poate folosi ea cel mai ușor!”

Deodată sfoara îi răni pielea de la încheietura mâinii. “Oh! Doare!” Jonathan nu se mai zbătu și se relaxă o clipă, contemplându-și chinul. Se gândi, “Niciodată n-am știut ce bine e să fii liber – până acum.”

Scris de
Ken Scholland
Discută

Autori

Arhivă

Newsletter

Abonează-te la newsletter-ul nostru.

Susține proiectele Institutului Mises

Activitatea noastră este posibilă prin folosirea judicioasă a sumelor primite de la susținători.

Orice sumă este binevenită și îți mulțumim!

Contact

Ai o sugestie? O întrebare?

Cuprins