Capitolul 18. "Broasca țestoasă și iepurele" într-o nouă prezentare

Capitolul 18. "Broasca țestoasă și iepurele" într-o nouă prezentare

O poveste a bunicii cu o întorsătură neașteptată.

Jonathan o visă pe femeia de la Carnavalul Intereselor Speciale. Ea îi dădea într-una bani și apoi i-i lua înapoi. Încă o dată și încă o dată, îl plătea și apoi îi lua banii înapoi. Deodată, Jonathan se trezi tresărind puternic, amintindu-și că trebuia să-și declare câștigul oficialităților de la impozite.

Bătrânul îi pregătea felii groase de pâine cu gem pentru micul dejun, când un băiețel destul de trist intră în cameră. Bătrânul îl prezentă pe nepotul lor, Davy, care venise în vizită pentru câteva zile. “Dar te știu,” zise băiețelul privindu-l pe Jonathan. “Bunicule, el ne-a ajutat pe mine și pe mama când a trebuit să părăsim ferma.” Vestea asta avu darul de a-i face pe cei doi bătrâni să fie și mai afectuoși cu Jonathan.

În timp ce Jonathan își devora micul dejun, Davy sărea încoace și încolo, încercând să-și tragă ciorăpeii desperecheați. “Te rog, bunico, citește-mi din nou povestea,” se rugă el.

“Pe care, scumpule?”

“Povestea mea preferată, cu broasca țestoasă și iepurele. Pozele sunt atât de drăguțe,” se bucură Davy.

“Ei, bine,” spuse bunica lui, luând din dulapul din bucătărie o carte care se afla în mod evident la îndemână. Se așeză lngă micuț și începu, “A fost odată…,”

“Nu, nu, bunico, “Cu multă vreme în urmă…”, o întrerupse băiatul.

Bunica râse și continuă. “Cu multă vreme în urmă, era o broască țestoasă pe nume Frank și un iepure pe nume Lysander. Amândoi erau poștași care duceau scrisorile în toate casele micului lor sătuc de animale. Într-o zi, Frank, ale cărui urechi erau cu mult mai bune decât picioarele, îi auzi pe câțiva dintre săteni cum îl lăudau pe Lysander că ducea scrisorile foarte repede. El putea să ducă în câteva ore ceea ce alții duceau în câteva zile. Supărat de acest afront, Frank se târî până la ei și se amestecă în conversație.

“Iepure,” spuse Frank aproape la fel de încet cum mergea. “Pariez că într-o săptămână pot câștiga mai mulți clienți decât tine. Îmi pun reputația la bătaie.”

Provocarea îl surprinse pe Lysander. “Reputația ta? Ha! Nu poți pune tu pariu pe ce gândesc oamenii despre tine,” exclamă iepurele zgomotos. “Dar nu contează, accept provocarea!” Vecinii comentau, spunând că leneșa broască țestoasă nu are nici o șansă. Pentru a o dovedi, căzură cu toții de acord să decidă câștigătorul în același loc, peste o săptămână. În timp ce Lysander plecă în grabă să-și facă pregătirile, Frank rămase acolo o lungă bucată de vreme. În cele din urmă se întoarse și se îndepărtă.

Lysander puse afișe în toată regiunea că va reduce prețurile și mai mult decât până acum – până la mai puțin de jumătate din prețurile lui Frank. De acum încolo livrările se vor face de două ori pe zi, chiar și în weekend sau de sărbători. În timp ce iepurele trecea prin întreg satul sunând dintr-un clopoțel, oamenii îi dădeau scrisori, cumpărau de la el timbre și plicuri, sau chiar cântăreau și ambalau pachete pe loc. Contra unei mici taxe, el promise să livreze la orice oră din zi sau din noapte. Și întotdeauna le zâmbea sincer, prietenos, fără să crească prețul pentru asta. Fiind eficient, creativ, și plăcut, iepurele își văzu lista clienților crescând repede.

Nimeni nu văzuse broasca țestoasă. La sfârșitul săptămânii, sigur de victorie, Lysander se grăbi să-i întâlnească pe arbitrii din vecini. Spre surpriza lui, o găsi pe broască așteptându-l deja acolo. “Îmi pare atât de rău, Lysander,” spuse broasca țestoasă pe tonul ei glacial. “În timp ce tu alergai din casă în casă, eu nu am avut de livrat decât această unică scrisoare.” Frank îi întinse lui Lysander un document și un pix, adăugând, “Te rog să semnezi aici pe linia punctată.”

“Ce e asta?” întrebă Lysander.

“Regele nostru m-a numit pe mine, broasca țestoasă, Poștaș Sef General și m-a autorizat să livrez toate scrisorile din ținut. Îmi pare rău, iepure, dar trebuie să încetezi și să sistezi toate livrările.”

“Dar e imposibil!” spuse Lysander, dând din picioare mânios. “Nu e cinstit!”

“Asta a spus și regele,” răspunse broasca țestoasă. “Nu e cinstit ca unii dintre supușii lui să aibă servicii mai bune decât ceilalți. Așa că mi-a acordat mie un monopol exclusiv pentru a asigura aceeași calitate a serviciului pentru toți.”

Supărat, Lysander o hărțui pe broască, întrebând-o, “Cum l-ai convins să facă așa ceva? Ce i-ai oferit?”

O broască țestoasă nu poate zâmbi prea ușor, dar ea reuși să schițeze ceva în colțul gurii. “L-am asigurat pe rege că va putea să-și trimită toate mesajele sale pe gratis. Și, desigur, i-am amintit că având toată corespondența ținutului în mâini credincioase, îi va fi mai ușor să supravegheze comportarea cetățenilor rebeli. Dacă aș pierde câte o scrisoare ici și colo, cine s-ar plânge?”

“Dar tu ai fost întotdeauna în pierdere la livrarea corespondenței!” spuse iepurele supărat. “Cine va plăti pentru asta?”

“Regele va stabili un preț care să-mi asigure profitul. Dacă oamenii nu vor mai trimite scrisori, pierderile îmi vor fi acoperite din impozite. După o vreme, nimeni nu-și va mai aminti că am avut vreodată un rival.” Bunica își ridică privirea și adăugă, “SFÂRȘIT”.

“Morala acestei povești,” citi bunica, “este că poți apela întotdeauna la autorități atunci când ai probleme speciale.”

Micul Davy repetă, “Poți apela întotdeauna la autorități atunci când ai probleme speciale. O să țin minte, bunico.”

“Nu, dragul meu, asta e numai ceea ce scrie în carte. Ar putea fi mai bine pentru tine să-ți găsești singur morala.”

“Bunico?”

“Da, dragul meu?”

“Animalele pot să vorbească?”

“Numai păsările, copile. Asta e numai o poveste, n-are nimic de-a face cu Marele Bard.”

“Povestește-mi despre Marele Bard, bunico.”

“Dar ai auzit povestea asta de nenumărate ori…Marele Bard este vulturul înțelept care zboară peste cele șapte mări, de la vârful înghețat al Muntelui Yek și până la țărmurile înspumate al Ținutului Roth. Dar nu, n-o să mă păcălești să-ți spun și povestea asta.”

Jonathan termină de mâncat și mulțumi celor doi bătrâni pentru plăcuta lor ospitalitate. “Dacă ai vreodată nevoie de ceva, gândește-te la noi ca la proprii tăi bunici,” îi spuse bătrânul, conducându-l până la ușă. Cu toții ieșiră în prag ca să-i spună la revedere.

Scris de
Ken Scholland
Discută

Autori

Arhivă

Newsletter

Abonează-te la newsletter-ul nostru.

Susține proiectele Institutului Mises

Activitatea noastră este posibilă prin folosirea judicioasă a sumelor primite de la susținători.

Orice sumă este binevenită și îți mulțumim!

Contact

Ai o sugestie? O întrebare?

Cuprins