Capitolul 15. Nimic

O loterie rezolvă o dilemă artistică.

Toate clădirile din jurul bibliotecii erau înalte de cel puțin două etaje și aveau fațade impresionante de piatră. O mulțime mai degrabă blândă se adunase la intrare, așteptând răbdătoare și încercând să nu bage în seamă cearta care se iscase în piață. După ce se alătură grupului, Jonathan citi cu interes literele masive de bronz de deasupra intrării, “BIBLIOTECA POPULARĂ LADY BESS TWEED”.

Vizitatorii care se găseau mai în spate în mulțime se înghesuiau să privească peste capetele celor din față. După ce vedeau, scoteau exclamații puternice. “Minunat,” șopteau unii. “Extraordinar,” spuneau alții.

Jonathan, fiind slăbuț și îndemânatic, se strecură printre ceilalți și se apropie de pupitrul bibliotecarului de lângă intrare. “Ce găsește acest grup atât de minunat și extraordinar?” îl întrebă el pe omul care stătea la pupitru.

“Șșt!” îl admonestă bibliotecarul sever. “Vă rog să vorbiți mai încet.” Omul netezi colțurile unui teanc de fișe și le întinse frumos pe masă în fața lui. Se aplecă și se uită la Jonathan pe deasupra ochelarilor. “Aceștia sunt oficialii din Comisia pentru Artă a Consiliului. Tocmai au deschis o expoziție publică cu cea mai nouă achiziție pentru colecția noastră de artă.”

“Ce interesant,” spuse Jonathan cu voce scăzută. Întinzându-și gâtul să vadă ceva, continuă, “Îmi place arta bună, dar unde este? Trebuie să fie ceva foarte mic.”

“Depinde,” pufni bibliotecarul. “Unii ar fi de părere că este foarte extins. Aceasta este frumusețea acestei piese. Se numește “Gol în zbor”.

“Dar nu văd nimic,” spuse Jonathan, privind încruntat peretele alb de deasupra intrării.

“Tocmai asta este. Impresionant, nu?” Bibliotecarul privi în gol cu o expresie absentă, visătoare. “Nimic captează esența integrală a spiritului luptei umane pentru acel exaltat sentiment de cunoaștere pe care îl ai numai atunci când pui în contrast întreaga căldură a celor mai fine nuanțe de culoare cu conștiența tactilă a naturii noastre interioare. Nimic permite fiecăruia să aibă experiența deplină a ceea ce este mai bun în imaginația lui.”

Jonathan clătină din cap, în plină confuzie, și întrebă cu o voce iritată, “Deci e chiar nimic? Cum poate nimic să fie artă?”

“Păi, tocmai asta îl face cea mai egalitaristă expresie a artei. Comisia pentru Artă a Consiliului ține o loterie executată cu gust pentru a face selecția,” spuse bibliotecarul.

“O loterie – pentru a selecționa artă?” întrebă Jonathan, cu uimire. “De ce o loterie?”

“Cândva selecțiile erau făcute de o Comisie de Artă angajată special,” replică omul. La început Comisia a fost criticată pentru că își favoriza propriile gusturi, sau pe cele ale prietenilor lor. Apoi au fost acuzați că cenzurau arta care nu le plăcea. Din moment ce cetățeanul obișnuit plătea prin impozite pentru preferințele Comisiei, oamenii obiectau față de elitism.”

“Dar dacă ar fi încercat o altă Comisie?” sugeră Jonathan.

“O, da, am încercat asta de multe ori. Dar cei care nu erau în Comisie nu erau niciodată de acord cu cei care făceau parte din ea. Așa că în cele din urmă au renunțat cu totul la ideea unei Comisii. Cu toții au fost de acord că o loterie era singura metodă subiectivă obiectivă. Oricine putea intra în competiție – și aproape toți au intrat! Consiliul Lorzilor a făcut premiile cât de generoase posibil și orice piesă se califica. “Gol în zbor” a câștigat tragerea chiar în această dimineață.”

Jonathan exclamă, “Dar în loc să le pui un impozit pentru a se cumpăra selecția unei loterii, de ce să nu-l lași pe fiecare să-și cumpere artă? Atunci fiecare ar putea alege ceea ce vrea.”

“Ce!” exclamă bibliotecarul. “Unii indivizi egoiști ar putea să nu cumpere nimic, iar alții ar putea da dovadă de prost gust. Nu, într-adevăr, Lorzii trebuie să își arate sprijinul pentru artă!” Întorcându-și privirea spre “Gol în zbor”, bibliotecarul își încrucișă brațele și o expresie vagă îi apăru pe față. “Drăguță selecție, nu crezi? Golul are avantajul de a menține liberă intrarea în bibliotecă și în același timp de a proteja mediul ambiant. Mai mult decât atât,” continuă el fericit, “nimeni nu poate obiecta față de calitatea artistică sau față de stilul estetic al acestei capodopere. Ea nu poate jigni pe nimeni – nu-i așa?”

Scris de
Ken Scholland
Discută

Autori

Arhivă

Newsletter

Abonează-te la newsletter-ul nostru.

Susține proiectele Institutului Mises

Activitatea noastră este posibilă prin folosirea judicioasă a sumelor primite de la susținători.

Orice sumă este binevenită și îți mulțumim!

Contact

Ai o sugestie? O întrebare?

Cuprins