Capitolul 1. O mare furtună

Jonathan pleacă pe mare și eșuează pe o insulă ciudată.

Într-un oraș însorit de pe țărmul mării, cu mult înainte de a se fi umplut cu stele de cinema în mașini decapotabile, trăia un tânăr pe nume Jonathan Gullible. Nimeni nu-l băga în seamă în afară de părinții lui, care îl considerau deștept, sincer, și foarte atletic…din vârful capului cu păr ciufulit de culoarea nisipului și până la picioarele un pic cam mari. Munceau din greu într-un mic magazin de pe strada principală a orășelului în care se găsea o flotă de pescari mereu ocupată. Mai trăiau acolo și niște oameni foarte muncitori, unii buni, alții răi, iar cei mai mulți pur și simplu obișnuiți.

Când nu făcea mici corvoade sau comisioane pentru magazinul familiei, Jonathan își scotea barca cea veche din micul port și pornea pe mare în căutarea aventurii. Ca mulți alți tineri care își petrec anii adolescenței în același loc, Jonathan găsea că viața e puțin cam plictisitoare, iar oamenii din jurul lui nu au imaginație. Ar fi vrut să zărească, în scurtele sale călătorii dincolo de rada portului, un vapor ciudat sau un pește uriaș. Poate că va întâlni un vas de pirați și va fi obligat să navigheze pe toate mările pământului, ca membru al echipajului. Sau poate un vas de pescuit balene, aflat în căutare de pradă, îl va lua la bord pentru vânătoare. Cu toate astea, majoritatea scurtelor lui călătorii se terminau cu stomacul țipând de foame și gâtlejul uscat de sete, gândul la cină fiind singurul care să-i mai frământe mintea.

Într-una din acele minunate zile de primăvară când aerul era apretat ca o foaie de hârtie uscată la soare, marea îi păru atât de atrăgătoare tânărului Jonathan, încât își împachetă imediat gustarea și uneltele de pescuit și porni cu bărcuța lui într-o plimbare de-a lungul coastei. Stând cu spatele către briză, Jonathan nu observă norii întunecați de furtună care se adunau la orizont.

Jonathan nu începuse de mult să navigheze dincolo de gura portului, dar se simțea încrezător. Când vântul începu să se întețească, nu se îngrijoră decât atunci când era prea târziu. Nu trecu mult și se lupta din greu cu valurile, furtuna abătându-se cu o forță violentă asupra lui. Barca îi era aruncată amețitor dintr-o parte în alta printre valuri, ca un dop de plută într-o căldare. Orice efort pe care îl făcea să-și controleze barca era inutil, împotriva vântului extrem de puternic. În cele din urmă, căzu pe fundul bărcii, ținându-se strâns de margini și sperând să nu se răstoarne. Ziua și noaptea se amestecară într-un vârtej îngrozitor.

Când furtuna se potoli în cele din urmă, barca îi era distrusă, cu catargul și pânzele rupte, aplecată puternic spre tribord. Marea se liniștise, dar o ceață deasă îl învăluia, împiedicându-l să vadă ceva. După ce pluti în derivă zile întregi, apa de băut i se termină și nu mai putea decât să-și umezească buzele cu picăturile ce se condensau pe fâșiile ce mai rămăseseră din pânze. Apoi, ceața se ridică și Jonathan zări conturul șters al unei insule. Pe măsură ce se apropia, putu să vadă un peisaj străin, cu plaje și dealuri abrupte acoperite de o vegetație abundentă.

Valurile îl duseră pe un banc de nisip. Abandonându-și barca, Jonathan înotă repede până la țărm. Găsi și devoră într-o clipă guave roz, banane coapte și alte fructe delicioase care creșteau din abundență în climatul umed al junglei de dincolo de plaja îngustă. Imediat ce își mai întremă puterile, Jonathan se simți disperat de singur, dar ușurat că era în viață și chiar incitat de aventura în care plonjase fără să vrea. O porni imediat de-a lungul plajei albe, pentru a descoperi mai multe despre acest ținut nou și ciudat.

Scris de
Ken Scholland
Discută

Newsletter

Abonează-te la newsletter-ul nostru. Nu scriem des, dar, când scriem, e ceva important.

Cuprins

Contact

Ai o sugestie? O întrebare?

Susține proiectele Institutului Mises

Activitatea noastră este posibilă prin folosirea judicioasă a sumelor primite de la susținători.

Orice sumă este binevenită și îți mulțumim!