Ecuațiile matematicii aplicate în economie și problema calculului economic în statul socialist

Ecuațiile matematicii aplicate în economie și problema calculului economic în statul socialist

Notă editorială: Ludwig von Mises a publicat o versiune în limba franceză a acestui articol, tradus din germană de Gaston Leduc, în Revue d’économie politique, în 1938 (97, no. 6:899–906). Mises însuși a scris această versiune în limba engleză care a rămas nepublicată până în anul 2000, când a apărut în Quarterly Journal of Austrian Economics, vol. 3, no. 1 (primăvară 2000), prin amabilitatea Grove City College. În acest articol, care va fi inclus în volumul Un veac de imposibilitate, Mises discută diferitele elemente ale criticii aduse de el însuși și de F.A. Hayek utilizării ecuațiilor matematice pentru soluționarea problemei calculului economic în socialism.

I

S-a afirmat faptul că ar fi posibil ca o economie socialistă să rezolve problema calculului economic folosind ecuațiile cu ajutorul cărora matematica aplicată în economie descrie condițiile de echilibru economic. Acest argument și-a făcut apariția prima oară într-un articol semnat de Barone și publicat în 1908[1]; de atunci, a fost promovat necontenit și se bucură la momentul prezent de o popularitate însemnată.

Hayek a demonstrat dificultățile de ordin practic care stau în calea acestei încercări de a rezolva problema. Calculul ar trebui să includă toate întrebuințările imaginabile, precum și modurile de a combina toate bunurile disponibile. Mai mult, în acest caz nu este suficientă aducerea la același numitor comun a tuturor cantităților de bunuri care par a forma o singură categorie din punct de vedere tehnologic. Deoarece ecuațiile trebuie să reflecte profitabilitatea economică a transportului bunurilor dintr-un loc în altul și, de asemenea, pentru că aceleași ecuații trebuie să soluționeze și toate problemele cu privire la localizare, bunurile care sunt similare din punct de vedere tehnologic dar care nu sunt disponibile pentru întrebuințare în același loc trebuie evidențiate în calculul economic drept elemente independente. Dacă Hayek (1935, pp. 207–14) estimează numărul ecuațiilor și calculelor necesare la ordinul de mărime al sutelor de mii, această estimare este cu siguranță sub numărul pe care am fi justificați să îl presupunem având în vedere și factorul descris mai sus.[2]

Devine imediat clar faptul că strângerea acestor date – și configurarea ecuațiilor corespunzătoare – este o sarcină cu mult peste puterile unei administrații centrale socialiste compuse din ființe umane obișnuite. Cu certitudine, nu este disputată imposibilitatea practică a îndeplinirii propunerilor legate de soluția aceasta sau de oricare altă soluție similară. Drept urmare, dacă am fi preocupați numai de problema calculului economic în statul socialist și de posibilitatea de realizare a socialismului, am putea încheia discuția aici. Însă propunerile prezintă un interes deosebit din punctul de vedere al teoriei economice. Analiza lor mai atentă conduce la idei importante cu privire la natura ecuațiilor folosite în aplicarea matematicii în economie.

II

Singurul mod în care putem analiza tranzacțiile de schimb este prin presupunerea faptului că ele sunt orientate către crearea unei situații de fapt în care nu mai au loc alte schimburi suplimentare, fie datorită atingerii unei situații de satisfacție completă, fie datorită atingerii unei situații care deși nu este pe deplin satisfăcătoare, ea totuși nu mai poate fi îmbunătățită prin noi tranzacții în condițiile date. Întrebuințând conceptul de echilibru static, analiza economică nu merge într-atât de departe încât să construiască o stare de repaus total în care nu mai are loc nici un schimb. Se limitează doar la construirea unei situații în care procesul de schimb urmărește un curs uniform. În viitor, aceleași tranzacții se presupun a fi repetate fără întrerupere, deoarece condițiile care dau naștere schimburilor, și condițiile sub care aceste schimburi trebuie încheiate, rămân neschimbate. În această situație de echilibru nu există stimulente ca subiecții analizei economice să schimbe repartizarea mijloacelor de producție, fiindcă nu există vreun mod imaginabil și posibil de a le întrebuința mai oportun pentru satisfacerea nevoilor lor.

Ecuațiile care descriu echilibrul economic dau expresie acestei metode de abordare în limbaj matematic. Ele nu spun nimic mai mult și nimic mai puțin de atât. Ele spun: Dacă o stare de echilibru poate fi atinsă, aceasta poate fi doar o situație în care nu va mai fi posibil să îmbunătățim satisfacerea nevoilor făcând schimbări.

O caracteristică deosebită a acestor ecuații în economie este faptul că ele inevitabil nu sunt aplicabile tuturor calculelor și situațiilor de fapt. Ecuațiile fizicii ne pot ajuta să anticipăm evenimente viitoare deoarece fizicianului îi este posibil să identifice aproximativ relațiile empirice constante dintre niște cantități materiale. Dacă introducem aceste constante în ecuații, putem să lucrăm cu ele. Desigur, nu putem rezolva problemele date cu precizie deplină, dar totuși o putem face cu suficientă acuratețe pentru scopurile noastre practice. Lucrurile stau diferit în privința ecuațiilor economice. Asta datorită faptului că în sfera activităților umane de schimb nu cunoaștem nici o relație cantitativă constantă. Prin urmare, toate cantitățile pe care le putem constata nu au vreo semnificație generală, ci exclusiv una istorică (Mises 1933, pp. 113–15, 150ff).

Așadar, chiar și cunoscând condițiile din prezent, pe baza acestei cunoașteri nu suntem calificați să spunem nimic de natură cantitativă despre structura valorilor viitoare. Aceasta este marea greșeală făcută de toți cei care au dorit să substituie economia „cantitativă” în locul celei „calitative”. Un tratament cantitativ al problemelor economice poate constitui doar istorie economică: nu poate fi niciodată teorie economică. Iar o istorie economică a viitorului nu există.

Ecuațiile care descriu starea de echilibru economic includ preferințele consumatorilor. Acestea sunt preferințele care vor prevala în momentul când se stabilește echilibrul pe piață. Ele sunt diferite de preferințele de astăzi, așa cum le știm din modul în care sunt ele exprimate în piața de azi. Astăzi nu cunoaștem nimic despre acele preferințe viitoare și nu putem prezice cum vor fi ele. Așadar, cu toate că am putea cunoaște structura prezentă a pieței și toate datele care determină configurația situației în care se află piața astăzi, inclusiv preferințele consumatorilor astfel cum sunt ele exprimate în acea configurație a pieței, tot nu cunoaștem preferințele viitoare ale consumatorilor.

Am putea fi îndreptățiți să presupunem că preferințele se schimbă. Însă această prezumție nu ajută. Fiindcă astăzi sistemul economic nu este în echilibru, iar noi vrem să cunoaștem preferințele consumatorilor la momentul când sistemul va fi în echilibru și când, drept urmare, vor prevala condiții diferite de cele prezente. Avansul treptat al lucrurilor către starea de echilibru pe care o avem în vedere, și care constituie subiectul întrebării noastre, implică transformarea treptată a condițiilor care determină preferințele și prin urmare transformarea preferințelor în sine.

Problema nu este doar aceea că pentru a putea întrebuința ecuațiile trebuie să cunoaștem scara preferințelor care prevalează la un moment viitor și care nu ne sunt cunoscute astăzi. Până și preferințele de astăzi ne sunt cunoscute doar în măsura în care sunt reflectate în sistemul de prețuri care prevalează pe piața de astăzi. Cu alte cuvinte, cunoaștem aproximativ cât de mare este cererea pentru un anumit bun prin intermediul prețului său prevalent pe piață în ziua de astăzi. Dar nu cunoaștem nimic despre cât de mare ar fi cererea dacă ar prevala un alt preț. Nu cunoaștem nici măcar forma curbelor cererii și ofertei; tot ce știm este poziția unui singur punct la care cele două curbe se intersectează sau, mai precis, la care s-au intersectat astăzi. Experiența ne spune doar atât și nimic mai mult. Ea nu ne poate înzestra cu datele de care avem nevoie pentru a soluționa ecuațiile noastre.

În cele din urmă, mai rămâne o a treia problemă care trebuie menționată: Starea de echilibru pe care o descriu ecuațiile noastre este una pur imaginară. Este doar o unealtă de analiză ipotetică, deși indispensabilă, care nu are un corespondent în realitate. Astfel nu este pur și simplu o stare viitoare care diferă de cea a momentului prezent care tocmai a trecut și cu care suntem familiari: este doar o concepție teoretică imaginară care nu va deveni niciodată realitate. Hayek (1935, p. 211) a indicat de asemenea faptul că posibilitatea întrebuințării ecuațiilor care descriu starea de echilibru cu intenția realizării calculului economic presupune o cunoaștere a scărilor de preferințe ale consumatorilor din viitor. Însă aici are în vedere doar o complicație a sarcinii practice de folosire a ecuațiilor, nu și un obstacol fundamental și de neînvins pentru folosirea lor la un asemenea proces de calcul.

Nu are nici o importanță dacă gândim statul socialist ca o dictatură a administrației centrale în care doar evaluările dictatorului au importanță, sau dacă îl concepem ca pe un stat care încearcă să imite sistemul democratic unde preferințele consumatorilor individuali din grupurile de consumatori sunt cele care ar trebui să stabilească direcția activității economice. Nici măcar dictatorul nu poate cunoaște astăzi care vor fi preferințele sale relative într-o altă zi, sub condiții schimbate: nu este cu nimic mai calificat să cunoască un astfel de lucru decât orice consumator individual.

III

Ecuațiile matematice descriu poziția ipotetică de echilibru pe care ar atinge-o sistemul economic în cele din urmă și definitiv dacă toate cauzele care ar putea produce schimbări în preferințe ar dispărea din acel sistem.

Calculul economic, care este esențial sistemului economic, nu necesită însă ca noi să cunoaștem această situație ipotetică care cu siguranță nu poate fi atinsă în economia reală. Ceea ce este necesar pentru orientarea economiei este doar cunoașterea următorului pas care trebuie luat în sistemul economic. Este necesar să se afle care dintre schimbările posibile pot asigura, în condițiile date, satisfacția nevoilor cea mai deplină din punctul de vedere al preferințelor consumatorilor sau ale dictatorului. Ecuațiile care descriu poziția finală de echilibru sunt întru totul inadecvate pentru acest țel. Ele nu spun absolut nimic despre calea pe care trebuie să o urmeze sistemul economic pentru a atinge echilibrul într-un final. O oarecare recunoaștere a acestei limitări poate fi remarcată în criticile înaintate constant împotriva acestor ecuații semnalând că ele sunt doar „statice”, nu și „dinamice”.

IV

Socialiștii cu care nu se poate discuta rațional au obiceiul să ocolească argumentația care face cunoscută imposibilitatea calculului economic în statul socialist arătând cu degetul la un pretins neajuns al calculului economic, în termeni monetari, din societatea capitalistă. Așadar, ei nu vor ezita să aducă următoarea obiecție împotriva celor expuse mai sus: tot ceea ce cunosc antreprenorii din economia de schimb capitalistă sunt evaluările relative și prețurile de astăzi. Însă asta nu îi împiedică să calculeze și să producă pe baza acestor calcule. De ce ar fi în vreun fel diferit pentru dictatorul economic din statul socialist?

Acest tip de întrebare demonstrează pur și simplu o lipsă deplină de înțelegere a problemei discutate.

Viitorul este întotdeauna incert pentru oameni. Drept urmare, fiecare tranzacție care este realizată la o dată viitoare este speculativă. Din acest punct de vedere nu există nici o diferență între socialism și capitalism.

Întotdeauna se va întâmpla să apară noi informații, pe care oamenii nu le-au prevăzut, și care să îi determine să spună după aceea că ar fi acționat diferit dacă ar fi știut în prealabil ce urma să se întâmple. În activitățile lor economice, oamenii nu pot ține cont de lucrurile care le sunt necunoscute. Prin urmare nu putem învinui metoda calculului economic a sistemului capitalist, care operează pe baza prețurilor monetare ale pieței, pentru faptul că așteptările subiecților economici sunt amăgite ocazional de apariția ulterioară a unor evenimente neprevăzute. În calculul economic, configurația viitoare a condițiilor cererii și ofertei este luată în considerare numai în măsura în care oamenii o anticipează, sau cred că o pot anticipa, din prezent. Ceea ce influențează situația pieței de astăzi și contribuie la formarea prețurilor de astăzi sunt pur și simplu așteptări ale antreprenorului cu privire la viitor: acest lucru se aplică în mod special la prețurile factorilor de producție și ale bunurilor de consum neperisabile.

Dacă argumentăm mai departe că, pentru rezolvarea ecuațiilor sale, directorului general al sistemului economic socialist i-ar fi necesare date care nu sunt și nu pot fi cunoscute, acest lucru nu înseamnă că el ar cunoaște mai puțin despre viitor și despre nevoile viitoare decât cunoaște antreprenorul din sistemul economic capitalist. Analiza acestei chestiuni aparține unui alt capitol din tratarea problemelor economiei socialiste și nu are nimic de-a face cu chestiunea calculului economic. Am putea presupune de dragul argumentului că dictatorul economiei socialiste cunoaște despre viitor la fel de multe, sau la fel de puține, ca antreprenorul capitalist. În orice caz, chiar și acest dictator își va dori o varietate de lucruri, și va fi nevoit să descopere felurile în care pot fi atinse în cel mai eficace mod țelurile pe care le țintește. Aici „cel mai eficace” înseamnă, desigur, pur și simplu: cel mai eficace posibil din punctul de vedere al cunoașterii din ziua prezentă. În judecățile de acest tip economia capitalistă folosește calculele în termeni monetari: calculează pe baza prețurilor de piață, care totodată iau în considerare viitorul în măsura în care acesta poate fi avut în vedere în prezent. Acum, pentru a-și putea rezolva ecuațiile, dictatorul ar trebui să cunoască evaluările relative care vor corespunde situației de echilibru viitoare, i.e., unei situații care este diferită de cea din prezent și care nu poate fi atinsă niciodată în lumea reală.

Metoda calculului monetar operează prin intermediul prețurilor de piață în care este reflectat și viitorul, astfel cum este perceput el astăzi de către participanții de pe piață. Directorul general socialist, însă, pentru a rezolva ecuațiile, are nevoie de informațiile unei situații ipotetice care este diferită de realitatea pe care o cunoaște, și care este totodată o concepție a gândirii noastre despre care știm, fără urmă de îndoială, că nu va deveni niciodată realitate. În configurarea ecuațiilor sale nu îi este deloc de ajutor să știe condițiile care sunt date astăzi și opiniile care prevalează astăzi despre conformația lucrurilor în viitor. Ar trebui să cunoască felul în care ar arăta lucrurile dacă s-ar ajunge la o situație ipotetică în care toate datele au devenit rigide, și în care nu s-ar mai declanșa nici o altă schimbare, deoarece nici o altă schimbare nu ar permite o ameliorare a bunăstării.

*

Așadar concluziile noastre sunt următoarele: În economia capitalistă calculele economice sunt posibile pe baza cunoașterii din ziua de astăzi. Se poate ca ocazional să aibă loc greșeli din cauza evenimentelor neașteptate care ne stânjenesc planurile și așteptările. În statul socialist, însă, calculul nu ar fi posibil nici măcar pe baza cunoașterii prezente. Cei care cred că ar fi posibil să folosim ecuațiile matematicii aplicate în economie pentru a realiza calculele neglijează faptul că printre elementele din care sunt compuse aceste ecuații se numără și scările de preferințe necunoscute ce aparțin unei situații care este imaginară și care nu poate fi înfăptuită în practică vreodată. Împrejurarea că ele sunt necunoscute zădărnicește orice încercări de a folosi ecuațiile pentru calcul economic.

Traducere de Emil Duhnea.

În original: The Equations of Mathematical Economics and the Problem of Economic Calculation in a Socialist State.

Bibliografie

Barone, Enrico. 1908. „The Ministry of Production in the Collectivist State.” Republicată în Hayek (1935).

Hayek, F.A. 1935. Collectivist Economic Planning. London: Routledge and Kegan Paul.

Mises, Ludwig von. 1933. Grundprobleme der Nationalökonomie. Jena. Tradusă în limba engleză cu titlul Epistemological Problems of Economics, trad.

George Reisman, New York: New York University Press [1976].

Pareto, Vilfredo. 1927. Manuel d’économie politique, 2nd Ed. Paris

  1. O traducere în limba engleză se regăsește în Hayek (1935).
  2. Pareto (1927, pp. 233–34) a arătat că pentru un număr de 100 de indivizi și 700 de bunuri, numărul de ecuații de rezolvat este de 70.699.
Scris de
Ludwig von Mises
Discută

Newsletter

Abonează-te la newsletter-ul nostru. Nu scriem des, dar, când scriem, e ceva important.

Cuprins

Contact

Ai o sugestie? O întrebare?

Susține proiectele Institutului Mises

Activitatea noastră este posibilă prin folosirea judicioasă a sumelor primite de la susținători.

Orice sumă este binevenită și îți mulțumim!