Capitolul 15. Nimic

Ken Schoolland - Aventurile lui Jonathan Gullible
cuprins

Toate clădirile din jurul bibliotecii erau înalte de cel puţin două etaje şi aveau faţade impresionante de piatră. O mulţime mai degrabă blândă se adunase la intrare, aşteptând răbdătoare şi încercând să nu bage în seamă cearta care se iscase în piaţă. După ce se alătură grupului, Jonathan citi cu interes literele masive de bronz de deasupra intrării, “BIBLIOTECA POPULARĂ LADY BESS TWEED”.

Vizitatorii care se găseau mai în spate în mulţime se înghesuiau să privească peste capetele celor din faţă. După ce vedeau, scoteau exclamaţii puternice. “Minunat,” şopteau unii. “Extraordinar,” spuneau alţii.

Jonathan, fiind slăbuţ şi îndemânatic, se strecură printre ceilalţi şi se apropie de pupitrul bibliotecarului de lângă intrare. “Ce găseşte acest grup atât de minunat şi extraordinar?” îl întrebă el pe omul care stătea la pupitru.

“Şşt!” îl admonestă bibliotecarul sever. “Vă rog să vorbiţi mai încet.” Omul netezi colţurile unui teanc de fişe şi le întinse frumos pe masă în faţa lui. Se aplecă şi se uită la Jonathan pe deasupra ochelarilor. “Aceştia sunt oficialii din Comisia pentru Artă a Consiliului. Tocmai au deschis o expoziţie publică cu cea mai nouă achiziţie pentru colecţia noastră de artă.”

“Ce interesant,” spuse Jonathan cu voce scăzută. Întinzându-şi gâtul să vadă ceva, continuă, “Îmi place arta bună, dar unde este? Trebuie să fie ceva foarte mic.”

“Depinde,” pufni bibliotecarul. “Unii ar fi de părere că este foarte extins. Aceasta este frumuseţea acestei piese. Se numeşte “Gol în zbor”.

“Dar nu văd nimic,” spuse Jonathan, privind încruntat peretele alb de deasupra intrării.

“Tocmai asta este. Impresionant, nu?” Bibliotecarul privi în gol cu o expresie absentă, visătoare. “Nimic captează esenţa integrală a spiritului luptei umane pentru acel exaltat sentiment de cunoaştere pe care îl ai numai atunci când pui în contrast întreaga căldură a celor mai fine nuanţe de culoare cu conştienţa tactilă a naturii noastre interioare. Nimic permite fiecăruia să aibă experienţa deplină a ceea ce este mai bun în imaginaţia lui.”

Jonathan clătină din cap, în plină confuzie, şi întrebă cu o voce iritată, “Deci e chiar nimic? Cum poate nimic să fie artă?”

“Păi, tocmai asta îl face cea mai egalitaristă expresie a artei. Comisia pentru Artă a Consiliului ţine o loterie executată cu gust pentru a face selecţia,” spuse bibliotecarul.

“O loterie – pentru a selecţiona artă?” întrebă Jonathan, cu uimire. “De ce o loterie?”

“Cândva selecţiile erau făcute de o Comisie de Artă angajată special,” replică omul. La început Comisia a fost criticată pentru că îşi favoriza propriile gusturi, sau pe cele ale prietenilor lor. Apoi au fost acuzaţi că cenzurau arta care nu le plăcea. Din moment ce cetăţeanul obişnuit plătea prin impozite pentru preferinţele Comisiei, oamenii obiectau faţă de elitism.”

“Dar dacă ar fi încercat o altă Comisie?” sugeră Jonathan.

“O, da, am încercat asta de multe ori. Dar cei care nu erau în Comisie nu erau niciodată de acord cu cei care făceau parte din ea. Aşa că în cele din urmă au renunţat cu totul la ideea unei Comisii. Cu toţii au fost de acord că o loterie era singura metodă subiectivă obiectivă. Oricine putea intra în competiţie – şi aproape toţi au intrat! Consiliul Lorzilor a făcut premiile cât de generoase posibil şi orice piesă se califica. “Gol în zbor” a câştigat tragerea chiar în această dimineaţă.”

Jonathan exclamă, “Dar în loc să le pui un impozit pentru a se cumpăra selecţia unei loterii, de ce să nu-l laşi pe fiecare să-şi cumpere artă? Atunci fiecare ar putea alege ceea ce vrea.”

“Ce!” exclamă bibliotecarul. “Unii indivizi egoişti ar putea să nu cumpere nimic, iar alţii ar putea da dovadă de prost gust. Nu, într-adevăr, Lorzii trebuie să îşi arate sprijinul pentru artă!” Întorcându-şi privirea spre “Gol în zbor”, bibliotecarul îşi încrucişă braţele şi o expresie vagă îi apăru pe faţă. “Drăguţă selecţie, nu crezi? Golul are avantajul de a menţine liberă intrarea în bibliotecă şi în acelaşi timp de a proteja mediul ambiant. Mai mult decât atât,” continuă el fericit, “nimeni nu poate obiecta faţă de calitatea artistică sau faţă de stilul estetic al acestei capodopere. Ea nu poate jigni pe nimeni – nu-i aşa?”

cuprins
© Institutul Ludwig von Mises - România