Capitolul 3. O tragedie comună

Ken Schoolland - Aventurile lui Jonathan Gullible
cuprins

Cărarea devenise ceva mai largă şi continua să şerpuiască prin desişul junglei. Soarele amiezii devenea tot mai fierbinte, când ajunse la marginea unui mic lac. Pe când lua puţină apă să se răcorească, Jonathan auzi o voce prevenindu-l, “Eu n-aş bea-o dacă aş fi în locul tău.”

Jonathan privi în jur şi văzu un bătrân aşezat în genunchi pe mal, curăţând câţiva peştişori. Lângă banca lui veche se afla un coş şi trei undiţe fixate în noroi, cu sforile aruncate în apă. “Merge pescuitul?” întrebă Jonathan politicos.

Fără să se sinchisească să se uite la el, bătrânul răspunse oarecum morocănos, “Nu. Prichindeii ăştia sunt tot ce am prins astăzi.” Tăie peştii în bucăţi şi îi aruncă într-o tigaie fierbinte pusă deasupra unui foc. Peştii care sfârâiau în tigaie miroseau delicios.

Jonathan, el însuşi un pescar iscusit, întrebă, “Ce momeală folosiţi?”

Atunci, bătrânul ridică gânditor privirea spre Jonathan. “Nu e nimic rău cu momeala mea, fiule. Am prins ce e mai bun din ce a mai rămas în lacul ăsta.”

Simţind că acest pescar e cam singur, Jonathan se gândi că ar putea afla mai multe de la el doar rămânând tăcut o vreme. În cele din urmă, bătrânul pescar îi făcu semn să se aşeze lângă foc şi îi dădu câţiva peştişori şi un pic de pâine. Jonathan mâncă înfometat, deşi se simţea vinovat să ia o parte din masa şi aşa săracă a omului. După ce terminară, Jonathan rămase tăcut şi, desigur, bătrânul începu să vorbească.

“Cu ani în urmă erau peşti cu adevărat mari de prins pe aici”, spuse el cu regret. “Dar au fost prinşi cu toţii. Acum n-au mai rămas decât cei mici.”

“Dar cei mici vor creşte, nu?” întrebă Jonathan. Privea iarba înaltă care creştea în apa de la mal, unde puteau să se ascundă o mulţime de peşti.

“Nu. Cei mici sunt prinşi prea repede de toţi cei care pescuiesc aici. Dar nu e numai atât, la capătul îndepărtat al lacului oamenii aruncă gunoi. Vezi mizeria aia deasă care se întinde lângă mal?”

Jonathan nu înţelegea. “De ce îţi iau alţii peştii şi aruncă gunoi în lacul tău?”

“Oh, nu,” spuse pescarul. “Ăsta nu e lacul meu. El aparţine tuturor – la fel ca pădurea şi râurile.”

“Atunci aceşti peşti aparţin chiar tuturor, inclusiv mie?” întrebă Jonathan, simţindu-se mai puţin vinovat că primise o parte dintr-o mâncare pe care n-o făcuse el.

“Nu chiar,” răspunse omul. “Ce aparţine tuturor nu aparţine de fapt nimănui – asta până când un peşte muşcă din momeala mea. Atunci e al meu.”

“Nu înţeleg,” spuse Jonathan, încruntându-se confuz. Vorbind pe jumătate pentru el însuşi, repetă, “Peştii aparţin tuturor, ceea ce înseamnă că de fapt nu aparţin nimănui, până când unul muşcă momeala ta. Pe urmă, peştele e al tău? Dar faci ceva ca să ai grijă de peşti sau să-i ajuţi să crească?”

“Sigur că nu,” răspunse omul cu o uşoară notă de batjocură. “De ce să am grijă de peşte, ca pe urmă să vină altcineva şi să-l prindă? Dacă altcineva prinde peştele sau poluează lacul, tot efortul meu se pierde!”

Privind supărat înspre apă, bătrânul pescar adăugă, “Dacă mă gândesc bine, aş vrea să fie lacul meu. Atunci aş avea mare grijă de peşte, şi de lac, ca şi crescătorul de vite care administrează ferma din valea vecină. Aş creşte cei mai puternici şi mai graşi peşti şi poţi fi sigur că nimeni n-ar ajunge să arunce gunoaie în lac. Aş avea grijă…”

“Dar cine are grijă de lac acum?” îl întrerupse Jonathan.

Faţa bătrânului se înăspri. “Lacul e administrat de Consiliul Lorzilor. La fiecare patru ani, ei sunt aleşi şi pe urmă angajează un administrator pe care îl plătesc foarte bine din impozitele mele. Administratorul ar trebui să împiedice prea mult pescuit sau aruncarea gunoaielor. Ce e mai nostim, e că de obicei prietenii Lorzilor sunt cei care pescuiesc cât vor şi aruncă gunoi cât le place.”

Jonathan se gândi puţin la ce auzise, apoi întrebă, “E bine întreţinut lacul?”

“După cum vezi şi tu.” mormăi bătrânul pescar. “Uită-te ce am prins astăzi. Pare că peştele se face cu atât mai mic cu cât salariul administratorului e mai mare.”

cuprins
© Institutul Ludwig von Mises - România