Capitolul 2. Cei care o caută cu lumânarea

Ken Schoolland - Aventurile lui Jonathan Gullible
cuprins

Jonathan merse vreo două ore fără să zărească nici un semn de viaţă. Deodată ceva mişcă prin tufişuri şi un mic animal cu o coadă galbenă, tărcată, se lăsă zărit pentru o clipă după care dispăru, lăsând o urmă abia vizibilă. "O pisică," se gândi Jonathan. "Poate mă va conduce către alte vieţuitoare." Şi începu să îşi croiască drum prin frunzişul des.

Imediat ce se afundă suficient de mult în junglă încât să nu mai poată vedea ţărmul, Jonathan auzi o femeie ţipând. Se opri şi încercă să-şi dea seama de unde venea sunetul. De undeva din faţă şi de sus, auzi un alt ţipăt disperat de ajutor. Croindu-şi cu greu drum printre liane şi frunziş, se îndreptă într-acolo. În curând ieşi din junglă şi o luă pe cărare mai departe.

La o cotitură mai bruscă, se lovi de un bărbat voinic, care îl mătură într-o parte dintr-o singură mişcare. "Dă-te la o parte, piticanie," îi strgă matahala. Uimit, privi în sus şi zări doi bărbaţi care târau o femeie, printre ţipete şi lovituri, pe cărare. Până când să-şi recapete răsuflarea, grupul dispăruse. Fiind sigur că n-ar putea să o elibereze singur, Jonathan alergă înapoi după ajutor.

Dădu de o poiană, unde văzu un grup de oameni strânşi în jurul unui copac, în care băteau cu nişte beţe. Jonathan alergă la ei şi apucă mâna unui bărbat care stătea şi îi urmărea pe ceilalţi. “Vă rog, domnule, ajutor!” strigă Jonathan. “Doi bărbaţi au prins o femeie şi ea are nevoie de ajutor!”

“Nu te alarma,” spuse supraveghetorul arţăgos. “Femeia aia e pur şi simplu arestată. Las-o în pace şi mişcă, avem de lucru.”

“Arestată?” spuse Jonathan, care încă mai gâfâia. “Nu arăta ca, ăă, o delicventă.” Dar dacă făcuse ceva rău, se gândi Jonathan, de ce striga atât de disperată după ajutor? “Scuzaţi-mă, domnule, dar ce delict a comis?”

“Ce?” Omul începu să-şi manifeste iritarea. “Dacă vrei neapărat să ştii, a ameninţat slujbele tuturor celor de aici.”

“A ameninţat slujbele oamenilor? Cum a făcut una ca asta?” insistă Jonathan.

Uitându-se cu dispreţ în jos la cel care îi punea atâtea întrebări, supraveghetorul îi făcu semn lui Jonathan să vină cu el lângă un copac unde muncitorii îşi făceau de lucru izbind în trunchi. Cu mândrie, spuse, “După cum vezi, suntem muncitori la copaci. Doborâm copacii pentru lemn, bătându-i cu aceste beţe. Uneori, o sută de oameni, lucrând încontinuu, pot doborî un copac destul de mare în aproape o lună.” Omul strânse din buze şi îşi scutură cu grijă o scamă de pe mâneca hainei sale elegante. “Femeia aia a venit la lucru azi-dimineaţă cu o bucată ascuţită de metal legată la capătul băţului ei. I-a insultat pe ceilalţi tăind un copac în mai puţin de o oră – şi încă singură! Gândeşte-te! Trebuia să punem capăt unei ameninţări ca asta faţă de ocupaţia noastră tradiţională.”

Ochii lui Jonathan se făcură mari, la auzul pedepsei pe care o primise femeia pentru creativitate. În orăşelul lui, toţi oamenii foloseau topoare ca să taie copacii. Aşa îşi obţinuse şi el lemnul pentru bărcuţa lui. “Dar invenţia ei!” exclamă Jonathan. “Ar permite oamenilor indiferent de mărime sau putere să taie copacii. Oare aşa nu s-ar putea obţine mai repede şi mai ieftin lemnul pentru diverse lucruri?”

“Ce vrei să spui?” replică omul mânios. “Cum ar putea cineva să încurajeze o idee ca asta? Această muncă nobilă nu poate fi făcută de vreun slăbănog care vine cu nu ştiu ce idee strălucită.”

“Dar, domnule,” spuse Jonathan, încercând să nu-l jignească. “Aceşti buni muncitori de copaci au mâini şi creiere talentate. Ar putea folosi timpul economisit de la lovitul copacilor ca să facă alte lucruri. Ar putea face mese, scaune, bărci şi chiar case!”

“Ascultă,” spuse omul cu o privire ameninţătoare. “Scopul muncii e să ai un loc de muncă permanent şi sigur - nu produse noi.” Tonul vocii lui se făcu urât. “Ai aerul că o cauţi cu lumânarea.”

“Nu, nu, domnule. Nu vreau să creez probleme. Sunt sigur că aveţi dreptate. Păi, eu trebuie să plec.” Cu acestea, Jonathan se întoarse de unde venise, grăbindu-se pe cărare şi simţindu-se foarte prost după prima lui întâlnire cu oamenii locului.

cuprins
© Institutul Ludwig von Mises - România