Capitolul 1. O mare furtună

Ken Schoolland - Aventurile lui Jonathan Gullible
cuprins

Într-un oraş însorit de pe ţărmul mării, cu mult înainte de a se fi umplut cu stele de cinema în maşini decapotabile, trăia un tânăr pe nume Jonathan Gullible. Nimeni nu-l băga în seamă în afară de părinţii lui, care îl considerau deştept, sincer, şi foarte atletic…din vârful capului cu păr ciufulit de culoarea nisipului şi până la picioarele un pic cam mari. Munceau din greu într-un mic magazin de pe strada principală a orăşelului în care se găsea o flotă de pescari mereu ocupată. Mai trăiau acolo şi nişte oameni foarte muncitori, unii buni, alţii răi, iar cei mai mulţi pur şi simplu obişnuiţi.

Când nu făcea mici corvoade sau comisioane pentru magazinul familiei, Jonathan îşi scotea barca cea veche din micul port şi pornea pe mare în căutarea aventurii. Ca mulţi alţi tineri care îşi petrec anii adolescenţei în acelaşi loc, Jonathan găsea că viaţa e puţin cam plictisitoare, iar oamenii din jurul lui nu au imaginaţie. Ar fi vrut să zărească, în scurtele sale călătorii dincolo de rada portului, un vapor ciudat sau un peşte uriaş. Poate că va întâlni un vas de piraţi şi va fi obligat să navigheze pe toate mările pământului, ca membru al echipajului. Sau poate un vas de pescuit balene, aflat în căutare de pradă, îl va lua la bord pentru vânătoare. Cu toate astea, majoritatea scurtelor lui călătorii se terminau cu stomacul ţipând de foame şi gâtlejul uscat de sete, gândul la cină fiind singurul care să-i mai frământe mintea.

Într-una din acele minunate zile de primăvară când aerul era apretat ca o foaie de hârtie uscată la soare, marea îi păru atât de atrăgătoare tânărului Jonathan, încât îşi împachetă imediat gustarea şi uneltele de pescuit şi porni cu bărcuţa lui într-o plimbare de-a lungul coastei. Stând cu spatele către briză, Jonathan nu observă norii întunecaţi de furtună care se adunau la orizont.

Jonathan nu începuse de mult să navigheze dincolo de gura portului, dar se simţea încrezător. Când vântul începu să se înteţească, nu se îngrijoră decât atunci când era prea târziu. Nu trecu mult şi se lupta din greu cu valurile, furtuna abătându-se cu o forţă violentă asupra lui. Barca îi era aruncată ameţitor dintr-o parte în alta printre valuri, ca un dop de plută într-o căldare. Orice efort pe care îl făcea să-şi controleze barca era inutil, împotriva vântului extrem de puternic. În cele din urmă, căzu pe fundul bărcii, ţinându-se strâns de margini şi sperând să nu se răstoarne. Ziua şi noaptea se amestecară într-un vârtej îngrozitor.

Când furtuna se potoli în cele din urmă, barca îi era distrusă, cu catargul şi pânzele rupte, aplecată puternic spre tribord. Marea se liniştise, dar o ceaţă deasă îl învăluia, împiedicându-l să vadă ceva. După ce pluti în derivă zile întregi, apa de băut i se termină şi nu mai putea decât să-şi umezească buzele cu picăturile ce se condensau pe fâşiile ce mai rămăseseră din pânze. Apoi, ceaţa se ridică şi Jonathan zări conturul şters al unei insule. Pe măsură ce se apropia, putu să vadă un peisaj străin, cu plaje şi dealuri abrupte acoperite de o vegetaţie abundentă.

Valurile îl duseră pe un banc de nisip. Abandonându-şi barca, Jonathan înotă repede până la ţărm. Găsi şi devoră într-o clipă guave roz, banane coapte şi alte fructe delicioase care creşteau din abundenţă în climatul umed al junglei de dincolo de plaja îngustă. Imediat ce îşi mai întremă puterile, Jonathan se simţi disperat de singur, dar uşurat că era în viaţă şi chiar incitat de aventura în care plonjase fără să vrea. O porni imediat de-a lungul plajei albe, pentru a descoperi mai multe despre acest ţinut nou şi ciudat.

cuprins
© Institutul Ludwig von Mises - România