Taxa fast-food: o sănătoasă agresiune

118

Dacă nu erau de ajuns cele 558 de taxe, impozite şi tarife care agresează continuu, pe toate planurile şi la toate nivelurile activităţile economice din România, cuprinşi de o grijă deosebită pentru cetăţenii acestei patrii, guvernanţii se gândesc ca din martie 2010 să introducă o nouă măsură „benefică sistemului”: taxarea „persoanelor juridice care produc, importă sau prepară alimente nerecomandate cu conţinut crescut de sare, grăsimi, zahăr, cu aditivi alimentari”.

Dacă nu erau de ajuns cele 558 de taxe, impozite şi tarife care agresează continuu, pe toate planurile şi la toate nivelurile activităţile economice din România, cuprinşi de o grijă deosebită pentru cetăţenii acestei patrii, guvernanţii se gândesc ca din martie 2010 să introducă o nouă măsură „benefică sistemului”: taxarea „persoanelor juridice care produc, importă sau prepară alimente nerecomandate cu conţinut crescut de sare, grăsimi, zahăr, cu aditivi alimentari”. Astfel taxa se va aplica: „1. pentru produsele tip fast-food, produse de patiserie-cofetărie, snacksuri si chipsuri; 2. pentru băuturi răcoritoare cu excepţia apei plate îmbuteliate sau apei minerale îmbuteliate şi a sucurilor naturale proaspete din fructe si legume” Şi totul pentru un scop nobil – „sănătatea publică” – fireşte, înţeleasă global (în cea mai „sănătoasă” logică guvernamentală).

Aflăm din documentul oficial emis de Ministerul Sănătăţii că noua taxă vizează „nutriţia sănătoasă şi combaterea obezităţii” şi “prevenirea îmbolnăvirilor asociate factorilor de risc alimentari”, precum şi “adoptarea unui comportament alimentar sănătos şi a unui stil de viaţă sănătos.” Aflăm în continuare că Ministerul Sănătăţii a recepţionat cu succes mesajul politicilor Uniunii Europene “în materie de sănătate publică, o dietă echilibrată şi practicarea regulată a exerciţiilor fizice reprezentand factori esenţiali pentru menţinerea unei stări bune a sănătăţii”. Citim în continuare despre consecinţele adoptării actului normativ: “Din punct de vedere al sănătăţii: scăderea riscului de îmbolnăvire prin factori de risc alimentari, alimentaţia nesănătoasă ducând la obezitate, dislipidemii – modificări ale nivelului grăsimilor în sânge, diabet zaharat, cancer – în special cancer de colon şi cancer de vezică urinară, boli cardiovasculare, infarct miocardic, hipertensiune arterială, boli cerebrovasculare – accidente vasculare cerebrale. Din punct de vedere economic: alimentaţia nesănătoasă duce la creşterea îmbolnăvirilor şi implicit la creşterea cheltuielilor de sănătate, reducerea productivităţii, scăderea capacităţii de muncă, scăderea calităţii vieţii, scăderea speranţei de viaţă.”

Un observator superficial ar putea afirma că toate aceste scopuri “nobile” sunt urmărite de către Ministerul Sănătăţii pentru că această instituţie publică (la fel ca toate celelalte instituţii publice în frunte cu statul) “munceşte” şi “investeşte” în interesul cetăţeanului şi astfel se luptă pentru sănătatea lui. Bineînţeles, ar fi dezamăgit să afle că lucrurile stau exact pe dos. Ca să afle acest lucru nu trebuie decât să realizeze că ministrul “sănătăţii”, ministrul “finanţelor publice” şi ministrul “justiţiei” care au avizat documentul precum şi parlamentul care va adopta proiectul de lege, nu sunt decât instrumentele agresiunii instituţionalizate etatice. Activitatea statului nu este de a investi şi de a produce ceva. Activitatea statului este de a consuma iar consecinţa: creşterea sa (dacă vreţi, obezitatea sa în sensul extinderii birocraţiei şi a controlului ierarhic etatist asupra tuturor activităţilor libere din societate). Tot venitul statului provine din exproprierea bunurilor aflate în proprietatea privată a unor persoane care au dobândit aceste bunuri neagresând pe nimeni ci prin muncă şi efort propriu (sau dobândite în urma schimbului liber de bunuri cu alte persoane). În speţă, taxa pe fast-food şi pe celelalte bunuri nu este decât o agresiune asupra firmelor şi companiilor care comercializează bunuri de consum tip fast-food şi bunuri de consum de celalalte tipuri. Singurul scop urmărit de către stat prin această taxă este o nouă sursă de venit la buget.

Efectele economice reale sunt complet altele decât cele declarate de “economiştii” de serviciu care au redactat acest document oficial. În urma taxării, costurile de producţie pentru bunurile respective cresc. Cu alte cuvinte, este mai costisitor să produci un hamburger cu taxare decât ar fi fost în absenţa taxării. Producţia de hamburgeri va fi astfel redusă, mai puţini consumatori vor ajunge la hamburgeri. Acelaşi efect are loc pentru fiecare bun vizat de taxare. Rezultă o scădere a producţiei de bunuri tocmai ca efect al taxării. Acest fenomen nu este fără urmări în privinţa forţei de muncă angajate în producţia acestor bunuri. O parte a angajaţilor acestor companii vor rămâne fără loc de muncă. Şi acum întrebare: cum îşi întreţine sănătatea un om dacă se îmbolnăveşte şi nu are bani pentru că nu are loc de muncă? Are grijă ministrul “sănătăţii”, Atilla Cseke de el? Sau “instituţiile abilitate”? Sau populaţia rămasă fără loc de muncă în industria fast-food este “neglijabilă” la nivel “macro”? Bineînţeles, actorii economici cei mai expuşi sunt firmele mici de patiserie şi fast-food care vor fi măturate pur şi simplu de pe piaţă cu noua taxă dacă nu vor continua să funcţioneze la “negru”.

Pe de altă parte, este greşit să se creadă că în mod necesar taxând hamburgerii şi băuturile carbogazoase, populaţia va mânca şi va bea mai “sănătos”, după cum este greşit să se creadă că “taxa pe viciu” adică taxa pe producţia de bunuri (tutun şi alcool) determină populaţia să nu mai fumeze şi/sau să nu mai bea alcool. Populaţia va continua (dacă preferă) să manânce la fast-food, să fumeze, să bea cheltuind mai mult pe aceste bunuri şi mai puţin pe alte bunuri (inclusiv pe servicii medicale) văzute ca fiind “sănătoase” şi care sunt “recomandate” de comisiile de specialitate guvernamentale. Astfel, costurile sunt socializate la consumatori. Cu o anumită sumă de bani o persoană putea cumpăra şi un hamburger şi un pachet de ţigări pe lângă alte produse înainte de taxare. Acum, cu preţurile crescute ca urmare a taxării dar intenţionând în continuare să cumpere un hamburger şi un pachet de ţigări, persoana va renunţa la alte produse pe care le-ar fi luat pe lângă hamburger şi ţigări în absenţa taxării. Deci, nu rezultă în mod necesar că taxând producătorii de mâncare fast-food sau de tutun populaţia nu va mai consuma aceste produse.

Scopul declarat de ministrul Cseke este finanţarea din fondurile obţinute prin taxare a unor programe naţionale de sănătate. Nu este nicio îndoială că diverse taxe existente deja alimentează bugetul “Sănătăţii”. Am putea să întrebăm care sunt rezultatele? Spitale execrabile, cadre medicale valoroase care pleacă în alte ţări, servicii medicale de proastă calitate etc. Însă o taxă în plus ne va face mai sănătoşi pentru că vom avea mai multe ambulanţe, o mai bună tehnologie medicală iar cadrele medicale vor avea salarii mai mari. O incursiune teoretică în natura sistemului birocratic şi o cercetare empirică asupra a ceea ce se întâmplă deja în orice sector public ar trebui să ne facă mai atenţi înainte de a trage asemenea concluzii.

Atitudinea guvernanţilor este sfidătoare, de castă: numai noi ştim ceea ce este bine şi ceea ce este rău pentru voi! Voi sunteţi nişte ignoranţi! Cu alte cuvinte, cei taxaţi şi controlaţi, proştii, nu sunt capabili să facă distincţia dintre ceea ce este bine şi rău pentru ei. Trebuie să le spună Uniunea Europeană de la Bruxelles sau Atilla Cseke, cârmuitorul Sănătăţii Globale de la Bucureşti, ce trebuie, cât trebuie şi cum trebuie să mănânce şi pe ce este bine sau este rău să cheltuiască banii. Aceste măsuri sunt expresia concepţiei ingineriei sociale care consideră populaţia un sistem ce poate fi manevrat întocmai ca un mecanism fiziologic: dacă administrăm A unităţi de substanţă B în sistem, păstrând constanţi alţi factori avem de-a face cu efectele X, Y, Z. Să le aducă cineva aminte acestor ingineri sociali că este vorba de oameni şi de alegerile lor libere atunci când cumpără sau nu un produs şi că aceşti oameni sunt capabili să înţeleagă ce este bine şi ce este rău pentru ei. Inginerii sociali în persoanele lui Cseke, Vlădescu sau Predoiu care au avizat acest document se consideră unicii oameni capabili de acţiune şi intervenţie, restul populaţiei este materialul pe care se experimentează. Aceste aspecte sunt valabile pentru orice intervenţie etatistă în sfera privată de acţiune individuală liberă.

Am putea crede că statul este, în cazul taxării fast food, orientat pe termen lung: vrea să administreze vieţile unor oameni sănătoşi, deci cu viaţă lungă, cu putere de muncă, productivi pentru a-i putea jefui prin taxe în continuare. Numai că sănătatea populaţiei este inexistentă pe lista priorităţilor reale ale politicienilor (deşi toţi declară că acţionează energic altruist pentru suferinţele poporului cu scopul de a obţine voturi). Este caracteristic politicienilor din democraţie să fie orientaţi pe termen scurt şi să-şi obţină veniturile prin taxe (şi alte metode), expropriindu-i pe “vicioşi” cât mai repede pentru a-şi putea plăti sponsorii din campaniile electorale şi a împărţi prada cu partenerii de guvernare pentru servicii politice reciproce pe anii rămaşi de mandat.

Desen de Răzvan Mihalcea.

Discută

Newsletter

Abonează-te la newsletter-ul nostru. Nu scriem des, dar, când scriem, e ceva important.

Cuprins

Contact

Ai o sugestie? O întrebare?

Susține proiectele Institutului Mises

Activitatea noastră este posibilă prin folosirea judicioasă a sumelor primite de la susținători.

Orice sumă este binevenită și îți mulțumim!