Suedia a avut o rată a mortalității mai mică decât restul Europei în 2020, în ciuda lipsei unei carantine generalizate

Suedia a avut o rată a mortalității mai mică decât restul Europei în 2020, în ciuda lipsei unei carantine generalizate

Puțini oameni au suferit mai multe critici în 2020 decât Anders Tegnell, epidemiologul de top al Suediei.

Dar omul care a gândit abordarea laissez faire a Suediei față de COVID-19 la începutul pandemiei spune că noile date internaționale dezvăluie un adevăr greu de contestat despre restricțiile adoptate de guvernele lumii.

„Cred că oamenii se vor gândi probabil foarte atent la aceste închideri totale, cât de bune au fost cu adevărat”, a declarat Tegnell pentru Reuters într-un interviu recent. „Este posibil să fi avut un efect pe termen scurt, dar când privești pe parcursul pandemiei, devii din ce în ce mai rezervat.”

Tegnell se referea la datele publicate de Reuters care arată că Suedia, care a evitat blocajele stricte îmbrățișate de majoritatea națiunilor din întreaga lume, a cunoscut o creștere mai mică a ratei de mortalitate decât majoritatea țărilor europene în 2020.

Datele preliminare ale agenției de statistici europene Eurostat compilate de Reuters au arătat că Suedia a înregistrat cu 7,7% mai multe decese în 2020 decât media sa din ultimii patru ani. Țările care au optat pentru mai multe perioade de blocare strictă, cum ar fi Spania și Belgia, au avut așa-numitul exces de mortalitate de 18,1% și respectiv 16,2%.

21 din cele 30 de țări cu statistici disponibile au avut un exces de mortalitate mai mare decât Suedia. Totuși, Suedia a avut un parcurs mult mai prost decât vecinii său nordici, Danemarca înregistrând o mortalitate în exces de doar 1,5% și Finlanda de 1%. Norvegia nu a avut deloc mortalitate în exces în 2020.

Se vede și mai clar cine a avut dreptate

Timp de aproape un an, Suedia a fost în fruntea dezbaterii cu privire la modul în care guvernele ar trebui să răspundă la coronavirus.

Rapoartele din aprilie anul trecut au arătat că, în ciuda criticilor pe scară largă pentru faptul că nu a îmbrățișat închiderea completă a societății de către guvern, COVID-19 a atins ceea ce Tegnell a descris drept un „platou” în Suedia.

„Dacă se dovedește a fi adevărată caracterizarea lui Tegnell, va fi o serioasă reabilitate pentru Suedia, care a fost denunțată pe scară largă pentru că a contrat tendința guvernelor de a impune decrete draconice de „protejare la domiciliu” care au prăbușit economia mondială și au aruncat zeci de milioane de oameni șomaj”, a raportat Bloomberg.

Luni de zile mai târziu, datele au arătat că Suedia a „aplatizat cu succes curba”, spre deosebire de multe alte puncte fierbinți din lume.

Mulți critici au comparat, în replică, rata mortalității din Suedia cu cele din Norvegia și Finlanda, care au avut unele dintre cele mai scăzute rate ale mortalității din Europa. Însă Norvegia și Finlanda au adoptat politici chiar mai puțin restrictive decât cele ale Suediei, în cea mai mare parte a pandemiei.

Experții suedezi în sănătate publică spun că cele mai recente date sunt o dovadă și mai clară că Suedia a fost una dintre puținele națiuni care au abordat virusul cum trebuie.

„Unii au crezut că este posibil să se elimine transmiterea bolilor prin închiderea societății. Noi nu am crezut asta și s-a dovedit că am avut dreptate.” – Johan Carlson, director, Agenția de Sănătate Publică din Suedia

Partea sumbră a carantinărilor

Pandemiile sunt oribile, iar Sars-Cov-2 este un virus agresiv. (Am avut eu însumi Covid19 recent și nu mi-a fost ușor. Am fost câteva zile într-o stare gravă.) Dar decidenții politici din diferite țări au făcut două greșeli severe când au ales să suprime libertățile fundamentale și să îmbrățișeze politicile de carantinare.

În primul rând, au considerat că pot limita un virus prin planificare centrală. Au avut parte de eșec – așa cum au arătat numeroase studii academice.

În al doilea rând, decidenții au uitat realitatea simplă a alegerii calculate (tradeoffs), un lucru pe care James Harrigan, teoretician în economie și științe politice, l-a recunoscut de timpuriu în pandemie:

În momente de criză, oamenii vor ca cineva să facă ceva și nu vor audă de compromisuri. Acesta este terenul fertil al politicilor călăuzite de mantra „dacă este salvată chiar și numai o viață”. Guvernatorul New York-ului, Andrew Cuomo a invocat această mantră pentru a-și justifica politicile de carantinare. Ecourile mantrei au răsunat apoi prin toată țara, prin consilii locale, primării, școli, departamente de poliție sau în rândul clerului, pentru a justifica închideri, stingeri și distanțări.

Oamenii raționali înțeleg că lumea nu funcționează așa. Chiar dacă nu ne dăm seama, alegerea între alternative există.

Harrigan și Davis sugerează că politicile nu funcționează întotdeauna așa cum au fost planificate. Ele vin adesea cu o mulțime de consecințe neintenționate, care pot fi adverse sau chiar distructive:

Fiecare acțiune umană are atât consecințe intenționate, cât și neintenționate … Ființele umane reacționează la fiecare regulă, reglementare și decret impus de guvern, iar reacțiile duc la rezultate care pot fi destul de diferite față de cele intenționate de legislatori.

Unul din motivele pentru care Suedia a avut o mortalitate mai scăzută decât cele mai multe state europene a fost acela că liderii ei au admis acest lucru. Ca rezultat, Suedia a evitat o mare parte din distrugerea colaterală datorată carantinei generalizate, cum ar fi declinul economic, creșterea ratei suicidului, depresia din cauza izolării sociale, abuzul de alcool și droguri, printre alte consecințe asupra sănătății publice.

America nu a admis și nu a evitat. De exemplu, în SUA s-a înregistrat un minim istoric pe ultimii 20 de ani în privința sănătății mintale.  CDC raportează o creșterii a depresiei la tineri. S-au constatat salturi în statisticile suicidului și supradozelor.

La nivel global, s-au observat tendințe similare. Associated Press raportează despre creșterea ratelor de suicid în rândul copiilor.

„Aceasta este o epidemie internațională și noi nu o recunoaștem. În viața unui copil de 8 ani, un an este o perioadă foarte, foarte, foarte lungă. Sunt sătui. Nu pot întrevedea sfârșitul”, a spus David Greenhorn, angajat al unității de urgențe a Bradford Royal Infirmary din Anglia.

Așa ceva este sfâșietor. Este de asemenea și înnebunitor, pentru că la vârful politicilor publice în SUA s-a clarificat încă de timpuriu în pandemie că închiderile prelungite ar putea cauza „daune ireparabile”.

„Nu putem sta în carantină generalizată pentru perioadă atât de considerabilă încât să cauzăm daune ireparabile și consecințe neintenționate, inclusiv consecințe pentru sănătate,” declara la CNBC anul trecut Dr. Anthony Fauci, întâiul expert în boli infecțioase al națiunii.

Fauci avea dreptate. Din păcate, spre deosebire de Tegnell, nu a avut curajul de a-și apăra propriile convingeri. Iar americanii au plătit pentru lipsa lui de curaj.

[Traducere de Angelo Davidescu și Toma Petrean după articolul publicat inițial pe FEE.org.]

Scris de
Jon Miltimore
Discută

Newsletter

Abonează-te la newsletter-ul nostru. Nu scriem des, dar, când scriem, e ceva important.

Cuprins

Contact

Ai o sugestie? O întrebare?

Susține proiectele Institutului Mises

Activitatea noastră este posibilă prin folosirea judicioasă a sumelor primite de la susținători.

Orice sumă este binevenită și îți mulțumim!