Orice stare existentă a treburilor sociale este produsul ideologiilor gândite în prealabil. În cadrul societății pot apărea ideologii noi, care pot înlocui vechile ideologii, transformând astfel sistemul social. Dar societatea este întotdeauna creația unor ideologii temporal și logic anterioare. Acțiunea este ghidată întotdeauna de idei; ea pune în aplicație ceea ce a plănuit gândirea în prealabil.
Dacă ipostaziem sau antropomorfizăm noțiunea de ideologie, putem spune că ideologiile au putere asupra omului. Puterea este facultatea sau capacitatea de a dirija acțiunea. De regulă, nu spunem decât despre un om sau despre grupuri de oameni că sunt puternici. Așadar definiția puterii este: puterea este capacitatea de a dirija acțiunile altor oameni. Cel ce este puternic, își datorează puterea unei ideologii. Doar ideologiile îi pot furniza unui om puterea de a influența alegerile și conduita altor oameni. Nimeni nu poate deveni lider dacă nu este susținut de o ideologie care îi face pe ceilalți dispuși să asculte și să consimtă. Astfel, puterea nu este un lucru fizic și tangibil, ci un fenomen moral și spiritual. Puterea unui rege se bazează pe recunoașterea ideologiei monarhice de către supuși.
Acțiunea umană
Cel ce utilizează puterea pentru a conduce statul – i.e. aparatul social de coerciție și constrângere – guvernează. Guvernarea este exercițiul puterii în [p.189] corpul politic. Ea se bazează întotdeauna pe putere, i.e. pe capacitatea de a dirija acțiunile altora.
Bineînțeles, este posibil să se instituie o guvernare bazată pe oprimarea violentă a unei populații rebele. Aplicarea coerciției violente, sau a amenințării cu aceasta, împotriva celor ce nu sunt dispuși să se supună voluntar, este trăsătura caracteristică a statului și a guvernării. Însă orice asemenea opresiune violentă este și ea întemeiată pe putere ideologică. Cel ce dorește să întrebuințeze violența are nevoie de cooperarea voluntară a anumitor oameni. Un individ dependent doar de el însuși nu poate niciodată guverna doar cu ajutorul violenței fizice. [4] El are nevoie de suportul unui grup pentru a supune alte grupuri. Tiranul are nevoie de o suită de partizani care să-i asculte ordinele de bunăvoie. Obediența lor spontană îi furnizează lui aparatul de care are nevoie pentru supunerea altor oameni. Dacă va reuși sau nu să-și prelungească domnia depinde de raportul numeric între cele două grupuri, al persoanelor care-l susțin voluntar și al celor pe care-i supune prin forță. Deși un tiran poate guverna temporar cu ajutorul unei minorități, dacă această minoritate este înarmată iar majoritatea nu, pe termen lung minoritaea nu poate ține majoritatea în servitute. Cei oprimați se vor răzvrăti și vor scutura jugul tiraniei.
Un sistem durabil de guvernare trebuie să se întemeieze pe o ideologie acceptată de majoritate. Factorul “real”, “forțele reale” care sunt fundamentul guvernării și care le asigură guvernanților puterea de a întrebuința violența împotriva grupurilor rebele minoritare sunt, în esență, ideologici, morali și spirituali. Guvernanții care n-au recunoscut acest principiu fundamental al guvernării și, bizuindu-se pe presupusa irezistibilitate a trupelor armate de care dispuneau, au nesocotit spiritul și ideile, au fost în cele din urmă răsturnați de asalturile adversarilor lor. Interpretarea puterii ca factor “real”, independent de ideologii, care este răspândită prin numeroase lucrări de politologie și istorie, este eronată. Termenul de Realpolitik nu are sens decât dacă este întrebuințat pentru a desemna politicile care iau în calcul ideologiile general acceptate, pentru a le opune politicilor bazate pe ideologii insuficient recunoscute și, de aceea, nepotrivite pentru a susține un sistem de guvernare durabil.
Cei ce interpretează puterea ca putere fizică sau “reală” de a continua și consideră că acțiunea violentă este însăși temelia guvernării vede lucrurile din punctul de vedere îngust al ofițerilor subordonați, însărcinați să conducă anumite unități ale unei armate sau forțe de poliție. Acestor subordonați le revin anumite sarcini precise, în cadrul ideologiei dominante. Șefii lor le încredințează trupele nu [p.190] doar echipate, înarmate și organizate pentru luptă, ci și pătrunse de spiritul care le face să asculte de ordine. Comandanții unor asemenea subdivizii iau acest factor moral drept un lucru de la sine înțeles, deoarece chiar ei înșiși sunt animați de același spirit și nici măcar nu-și pot imagina o ideologie diferită. Puterea unei ideologii constă tocmai în faptul că oamenii i se supun fără nici un fel de ezitări sau scrupule.
Însă lucrurile stau altfel pentru conducătorul guvernului. El trebuie să urmărească prezervarea moralului forțelor armate și a loialității restului populației. Într-adevăr, acești factori morali sunt singurele elemente “reale” pe care se întemeiază continuarea guvernării sale. Puterea sa scade dacă ideologia care o susține pierde teren.
Uneori minoritățile pot și ele să învingă, cu ajutorul aptitudinilor militare superioare, și să instituie o guvernare minoritară. Dar o asemenea stare de lucruri nu poate dura. Dacă victorioșii cuceritori nu reușesc ulterior să convertească un sistem de guvernare prin violență într-unul de guvernare prin consimțământul ideologic al celor guvernați, atunci el va sucomba în mijlocul altor lupte. Toate minoritățile victorioase care au stabilit un sistem durabil de guvernare au asigurat continuitatea dominației lor prin mijlocirea dobândirii ulterioare a unui ascendent ideologic. Ei și-au legitimat propria supremație fie supunându-se ideologiilor celor învinși, fie transformându-le. Acolo unde nu s-a petrecut nici unul din aceste lucruri, mulțimea oprimată a deposedat minoritatea opresoare, fie prin rebeliune deschisă, fie prin lucrarea tăcută, dar implacabilă, a forțelor ideologice. [5]
Multe dintre marile cuceriri istorice au reușit să supraviețuiască deoarece invadatorii s-au aliat cu acele clase din țările supuse care se bucurau de susținerea ideologiei dominante, fiind astfel considerate stăpânitori legitimi. Sistemul acesta a fost adoptat de tătari în Rusia, de turci în Principatele Danubiene și, în general, de unguri în Transilvania, precum și de britanici și de olandezi în Indiile Orientale. Un număr relativ nesemnificativ de britanici reușeau să guverneze sute de milioane de indieni, deoarece prinții și proprietarii funciari aristocrați din India considerau guvernarea britanică un mijloc de prezervare a privilegiilor lor și-i furnizau susținerea de care se bucura supremația lor din partea ideologiei general acceptate din India. Imperiul indian al Angliei a rămas solid câtă vreme opinia publică a încuviințat ordinea socială tradițională. Pax Britannica a garantat privilegiile prinților și proprietarilor funciari și a ferit masele de agonia războaielor dintre principate și a războaielor de succesiune din cadrul lor. Astăzi, [p.191] infiltrarea de idei subversive din străinătate a pus capăt guvernării britanice și amenință prezervarea ordinii milenare a țării.
Minoritățile victorioase își datorează uneori succesul superiorității tehnologice. Această împrejurare nu modifică lucrurile. Pe termen lung este imposibil să ținem armele perfecționate departe de membrii majorității. Nu echipamentul forțelor lor armate, ci factorii ideologici sunt cei care i-au menținut pe britanici în India. [6]
Opinia publică a unor țări poate fi divizată din punct de vedere ideologic, astfel încât nici un grup să nu fie destul de puternic pentru a institui o guvernare durabilă. Atunci apare anarhia. Revoluțiile și conflictele civile devin permanente.
Acest text este extras din capitolul 9 al Acțiunii umane.
