După o campanie încununată de succes pentru eliminarea sărăciei absolute, Președintele Xi Jinping și-a mutat atenția asupra reducerii ecartului de avere din societatea chineză. Într-un discurs către Partidul Comunist Chinez în august, Xi a proclamat „prosperitatea comună” pentru toți chinezii ca cerință esențială a socialismului și a modernizării. Analiștii occidentali se tem că noua atitudine va duce la întărirea controlului guvernamental asupra sectorului privat, dar în egală măsură aceștia salută impulsul Chinei pentru mai multă redistribuție și consum. Totuși, cât de probabil este ca acest lucru să se întâmple?
Ce este „prosperitatea comună”?
Conceptul a fost introdus inițial de liderul revoluționar Mao Zedong în anii 1950 cu scopul de a face China prosperă de o manieră egalitară. Nu e de mirare că nu a funcționat așa cum s-a sperat. În 1986, liderul reformist Deng Xiaoping a reinterpretat sloganul lui Mao pentru a permite unor oameni și unor regiuni să se îmbogățească astfel încât acestea să le ajute pe celelalte să le prindă din urmă și să realizeze „prosperitatea comună” mai repede. Reformele de piață au eliberat inițiativa privată și au generat trei decenii de creștere economică nestăvilită. În următoarele trei decenii, PIB-ul pe cap de locuitor al Chinei a crescut de aproape 40 de ori la peste 10 000 USD, de cinci ori mai mult decât nivelul obținut de India în aceeași perioadă.
Creșterea economică impresionantă a „ridicat toate bărcile” și sărăcia extremă a fost eradicată, dar inegalitatea economică a crescut de asemenea. Coeficientul Gini de 0,47 al Chinei este printre cele mai ridicate din lume, în timp ce 31% din averea țării este deținută de cei mai bogați 1% dintre cetățeni. Prin urmare, Președintele Xi a decis să repună „prosperitatea comună” a lui Mao pe primul loc în lista sa de priorități. Mesajul principal al lui Xi este că grupurile cu venituri mici și mijlocii ar trebui să beneficieze mai mult de nou-găsita prosperitate a țării, bucurându-se de niveluri mai ridicate de consum, acces mai bun la serviciile publice, taxe mai reduse și mai multe oportunități pentru mobilitate socială ascendentă. Noul sistem prevede de asemenea o redistribuție de venit mai ridicată, în cadrul căreia o așa-numită „distribuție terțiară” bazată pe donații voluntare ar urma să joace un rol important.
Ca atare, Xi pare mai interesat să consolideze clasa de mijloc a Chinei decât să stoarcă bogații, dar și să dovedească superioritatea modelului de creștere al Chinei asupra „capitalismului nedrept” al Occidentului. Din spusele sale, acesta din urmă a dus la „colapsul clasei de mijloc, fragmentare socială, polarizare politică și populism galopant”. Xi dorește să consolideze stabilitatea socială și să își crească reputația de apărător al oamenilor obișnuiți împotriva exceselor noilor îmbogățiți. Un val recent de sancțiuni împotriva companiilor private și indivizilor avuți a servit de asemenea ca avertisment către noii oligarhi ai Chinei, de a nu pune în discuție autoritatea statului. Imediat după anunțul lui Xi privind „prosperitatea comună”, elitele corporatiste ale Chinei s-au îmbulzit să facă donații publice. Giganți din industria IT precum Grupul Alibaba a lui Jack Ma, Tencent, Xiaomi, Didi și Pinduouduo au anunțat investiții și donații caritabile în valoare de zeci de miliarde de dolari pentru susținerea inițiativelor de „prosperitate comună”.
Reacții în Vest
Mass-media occidentală a criticat ofensiva de reglementări asupra giganților tehnologici[1], indivizilor înstăriți și furnizorilor privați de educație. Măsurile, în parte generate de agenda „prosperității comune”, sunt văzute ca o întoarcere la practicile maoiste de întărire a controlului guvernamental și de subminare a sectorului privat. Însă acest lucru nu este de la sine înțeles. Într-un sistem politic monopartit care deține și controlează părți mari din economie, China este infestată de capitalismul de cumetrie. A stăvili corupția și coluziunea dintre elitele politice și întreprinzătorii privați s-ar putea să nu fie o mișcare atât de anti-piață la urma urmei.
În același timp, analiștii occidentali au salutat impulsionarea, de ceva vreme așteptată, a creșterii consumului și reducerii inegalității printr-o mai mare redistribuire a venitului. Acesta a fost sfatul de politici publice al FMI către China de acum mai mulți ani. Mai exact, Institutul Brookings consideră că obiectivele de egalitate socială ale Președintelui Xi ar putea fi mai bine îndeplinite prin „măsuri precum o taxă pe proprietate, o taxă pe venit mai progresivă, sau o taxă pe moștenire”. Alți observatori pretind, de asemenea, că modelul de creștere chinez are nevoie de o transformare mai radicală decât „prosperitatea comună” pentru a crește salariile și veniturile gospodăriilor. Distribuția inegală a veniturilor, se afirmă, este o problemă minoră comparativ cu faptul că gospodăriile rețin o proporție foarte scăzută a venitului național, care este cu 15 până la 25 de procente mai mică decât în Vest. Ca urmare, aceștia sugerează ca proporția ridicată a investițiilor guvernamentale în PIB să fie reciclată în programe de asistență socială.
De fapt, comentatorii convenționali au o singură nemulțumire majoră în legătură cu modelul „dezechilibrat” de creștere economică al Chinei. Salariile si nivelurile de consum „prea scăzute” fac China mai competitivă în termeni de exporturi și dinamici de creștere decât majoritatea economiilor avansate. Dar în loc să admită că sistemele asistențiale supradimensionate din Vest țin în mod artificial unele salarii și venituri la un nivel ridicat, sufocând creșterea economică și alungând capitalul către China și alte economii emergente[2], aceștia dau vina pe sistemul asistențial chinez limitat.
Competitivitatea sistemului asistențial chinez
Conform FMI, o redistribuție fiscală foarte scăzută constituie principalul determinant al inegalității relativ ridicate din China. Politicile fiscale reduc doar marginal, cu mai puțin de un punct, coeficientul Gini de piață al Chinei. În economii asistențiale precum Suedia, Danemarca și Germania, diferența dintre coeficientul Gini de piață (calculat înainte de taxe și transferuri) și coeficientul Gini net poate fi chiar și de 25 de puncte, aproape înjumătățind nivelul inegalității (grafic 1).
Grafic 1: Inegalitatea de venit și redistribuție
Sursa: FMI
O redistribuire fiscală și o bunăstare socială scăzute înseamnă, de asemenea, că cheltuielile sociale și cheltuielile guvernamentale generale ale Chinei sunt practic limitate relativ la PIB (grafic 2). Situate la aproximativ 8% din PIB, cheltuielile sociale sunt mult mai scăzute în China decât în SUA (20%) și Germania (25%). În anii 1960 și guvernul american cheltuia doar aproximativ 7% din PIB pentru chestiuni sociale, dar ratele de creștere economică erau de asemenea mai ridicate.
Grafic 2: Cheltuielile guvernamentale (2019)
Sursa: OECD
Statul limitat al bunăstării din China permite o povară fiscală mai scăzută și mai puțină progresivitate în sistemul său fiscal. La 28% din PIB în 2009, veniturile bugetare sunt mai scăzute decât media OECD de aproape 42% din PIB. Taxele indirecte, precum TVA și alte taxe asupra bunurilor și serviciilor, reprezintă aproximativ jumătate din venitul fiscal în China comparativ cu o treime în țările OECD. Mai important, sarcina fiscală asupra muncii este mai ușoară iar veniturile fiscale din impozitul pe venit al persoanelor fizice (IV) contabilizează aproximativ 5% din totalul veniturilor fiscale, comparat cu o medie OECD de 25% (grafic 3).
Grafic 3: Compoziția veniturilor fiscale (2014)
Sursa: FMI
China utilizează un impozit pe venit progresiv, cu rate care variază de la 3 la 45 de procente, dar în practică foarte puțini contribuabili plătesc vreun IV, deoarece acesta se aplică doar la categorii de venituri ridicate. Spre exemplu, ratele marginale de la vârf se aplică doar la venituri de 35 de ori mai ridicate decât salariul mediu. Ca urmare, bugetul de stat al Chinei colectează doar 1% din PIB prin IV comparativ cu 10% din PIB în SUA. Contribuțiile de securitate socială pentru pensii, șomaj și asigurări medicale (CSS) se aplică la o rată nominală unică pe salarii și sunt plafonate pentru veniturile înalte. În combinație cu IV, acestea generează o matrice regresivă de taxare, pe care FMI a criticat-o în mod eronat ca penalizând veniturile mici (fig. 4).
Grafic 4: rata medie de taxare IV și CSS pe chintile de venit
Sursa: FMI
China spune „nu” statului asistențial supradimensionat
„Prosperitatea comună” a ridicat așteptările privind o extindere majoră a statului asistențial, dar China nu intenționează să cadă în această capcană. La puțină vreme după discursul lui Xi Jinping din august, un oficial de rang înalt al Partidului a clarificat în mod public că „prosperitatea comună” nu înseamnă „eliminarea bogaților pentru a ajuta săracii”. Cei care „se îmbogățesc primi” ar trebui să îi ajute pe cei rămași în urmă, dar „calea ultimă către prosperitatea comună este să muncim din greu împreună”. Același oficial a declarat că China trebuie „să se ferească de a cădea în capcana asistențialismului” și că „nu va întreține persoanele leneșe”.
De asemenea, China nu dorește să deraieze sectorul privat, fiind conștientă că acesta este motorul creșterii economice și al creării de locuri de muncă. Ea accentuează faptul că reglementările și raziile țintesc comportamente ilegale, și că acestea nu se focalizează asupra companiilor private sau străine, în timp ce donațiile caritabile vor fi încurajate prin incitative fiscale. Agenția națională de știri Xinhua a conchis fără ocolișuri că:
Prosperitatea comună nu e egalitarism. În niciun caz nu înseamnă a lua de la bogați pentru a ajuta săracii după cum este interpretată de unele mass-media occidentale.
Concluzii
Analiștii convenționali care speră că China va lua calea Occidentului către statul asistențial extins vor fi probabil dezamăgiți. Conform liderilor chinezi, noul impuls către „prosperitatea comună” nu are de-a face cu redistribuirea egalitară a venitului, ci cu furnizarea unor oportunități mai bune pentru grupurile cu venituri mici și mijlocii. Sancționarea veniturilor ridicate ilegale și a rentelor monopoliste într-un sistem monopartit care favorizează capitalismul de cumetrie ar putea să consolideze, de fapt, funcționarea piețelor.
Întotdeauna există o distanță între cuvinte și fapte, dar un lucru este clar: China pare realmente interesată să răsplătească hărnicia și să mențină creșterea economică la vârful priorităților de pe agenda publică. Pentru a menține rate ridicate de creștere economică și prinde din urmă Occidentul, China nu poate repeta greșelile acestuia din urmă, construind sisteme asistențiale supraponderale care strivesc creșterea economică. Acest lucru este crucial, dat fiind că sectorul întreprinderilor de stat al Chinei este deja o sursă majoră de ineficiență.
Note:
- În cursul ultimilor ani, sectorul IT a fost afectat puternic de reglementări și politici care au șters mai mult de 1 000 de miliarde $ în capitalizare bursieră pentru unele dintre cele mai mari companii chineze. ↑
- Deși investițiile străine directe brute au înregistrat o cădere de 35% în lume în 2020, acestea au crescut cu 149 miliarde USD în China, aproape la egalitate cu investițiile străine directe în valoare de 156 miliarde dolari înregistrate în SUA (în scădere cu 40% față de 2019). ↑
