Profetul de la Rohia: o interpretare politică în vremuri tulburi

Profetul de la Rohia: o interpretare politică în vremuri tulburi

Nicolae Steinhardt este un autor cunoscut de creștinii români, mulți dintre noi ne-am bucurat sufletul citind paginile Jurnalului fericirii sau minunatele eseuri-predici din Dăruind vei dobândi. Însă mai puțin cunoscută este publicului larg o altă latură a acestuia: cea de gânditor politic. În anii ’30 Nicolae Steinhardt are o intensă activitate de publicare a unor texte cu specific politic: teza de doctorat în drept constituțional, eseurile despre iudaism (scrise în regim de urgență, din cauza avansului luat de nazism), articolele din „Revista burgheză”, „Revista Fundațiilor Regale”, „Libertatea” ș.a.

Părintele Nicolae Steinhardt

Vremurile tulburi au adus mereu în prim-plan Adevărul, în cuvinte vii, rostite de oameni demni, cuvinte care pot reprezenta adevărate călăuze. Zaharia Sângeorzan l-a numit pe N. Steinhardt „Profetul de la Rohia”. Având în vedere rândurile care vor fi citate în acest scurt articol consider că eticheta i se potrivește.

În ultimii ani observăm că, din păcate, statele occidentale au abandonat drumul care a dus la dezvoltarea civilizației moderne. Marxismul cultural, care de mulți ani a dospit în cele mai mari universități ale lumii, s-a revărsat acum și face ravagii și în Europa. Cei trei piloni pe care s-a fondat Europa modernă (dreptul roman, filosofia antică și Evanghelia), plus proprietatea privată, par a fi astăzi, în optica noilor ideologi, cauzele tuturor problemelor. De asemenea, observăm că baza societății –familia, credința, micul întreprinzător, clasa de mijloc – este supusă unor atacuri constante. Iar patriotismul, tradiția, suveranitatea țării au devenit termeni suspecți. Cine nu acceptă gândirea unică şi orbirea entuziastă este imediat etichetat ca fiind retrograd sau reacționar.

Nici economic nu stăm mai bine: proprietatea privată fiind văzută ca un rău, s-a pornit astfel pe drumul colectivismului, al centralizării și a dirijării economiei, activismul statal național și supranațional devenind mainstream.

Last but not least suntem în plină criză pandemică. Iar ca unică soluție de revenire la normalitate ni se invocă un soi de fascism sanitar, un apartheid medical. Într-un mod profetic, Steinhardt scria în anul 1935: „Iar alții ar voi să vadă lumea organizată după stilul și asemănarea unui spital. Ei visează numai analize, controale, vizite, inspecții, injecții, certificate, fișe, observații, carantine, diete, prescripții și operații. Societatea omenească ar deveni, în acest vis urât, un sanatoriu cu disciplină de fier, cu paturi numerotate, pază la poartă, o plapumă de om, 250 g de pâine pe zi, un număr fix de calorii, vaccinuri săptămânale, radiografii lunare, măsurători anuale și înmormântare igienică la sfârșit. Utopica cetate fiind, firește, condusă de doctori.”[1]

Trăim vremuri istorice, suntem la răscruce de vremuri – așa cum bine menționa Pr. Vasile în excelenta sa carte, Răstignind Lumina Lumii: Liturghia Cuvântului la răscruce de vremuri.[2] Din păcate, trăsăturile nazismului și comunismului se regăsesc în mare măsură în societatea actuală: interesul individual este eliminat de cel public, restricții, cenzură, denunțarea semenilor, îndoctrinare în masă, fanatism, frică, obediență față de stat, piața liberă este din ce în ce mai mult înlocuită cu economia planificată, în locul statului de drept avem instituții arbitrare, folosirea violenței. Desigur, la fel cum s-a întâmplat și în cele două totalitarisme ale secolului trecut, răul poartă masca bunelor intenții.

Ce e de făcut? În primul rând să avem în minte un citat din N. Steinhardt: „Biruința nu-i obligatorie; obligatorie e lupta.”

În continuare, alte sfaturi date de marele cărturar și disident:

La nivel individual:

  • să nu tăcem, să rostim că 2+2=4: „(…) formula aceasta aparent numerică este de fapt abstractă și algebrică, ea cerându-se mereu tradusă, exemplificată, surprinsă în timp; și anume de fiecare dată în conformitate cu adevărul atunci interzis.” [3]
  • să cultivăm virtutea: „La închisoare, înspre amurg, am aflat ce-i aia bunătate, bună cuviință, eroism, demnitate. Vorbe mari! Vorbe goale! Vorbe mari și goale pentru șmecheri și turnători: vorbe mari și de mare folos și pline de înțeles când le simți răcoarea în iezerul de foc și le poți gusta farmecul experimental.” [4]
  • să fim mai puțin siguri că oamenii (masele) prețuiesc prea mult libertatea: Să fim deci mai puțin convinși, noi, intelectualii și deținuții politici, că toată lumea se omoară după libertate.” [5]
  • să ne vindecăm de „opiumul intelectualilor” (adică de socialism): „Tu, ani numeroși înainte de Raymond Aron, ai știut și mi-ai dovedit că opiumul intelectualilor se numește socialism” (N. Steinhardt către Emanuel Neuman)
  • să nu cădem și noi în fanatism: considerat de Steinhardt unul dintre păcatele capitale;
  • să ne iubim țara, să ne cinstim strămoșii și eroii: în opinia autorului România este o anagramă pentru „Om în Rai”.

La nivel politic:

  • un prim pas ar fi să nu se mai încalce Constituția;
  • unii doctori ar trebui să revină la meseria lor și să nu mai fie decidenți politici (nu pot realiza o evaluare obiectivă, care să includă efectele sociale și economice pe termen scurt și lung);
  • să înțelegem că libertatea economică stă la baza oricărei societăți civilizate și libere, sistemul capitalist îmbunătățind viața indivizilor (când statul nu favorizează corporațiile sau alte grupuri de interese, așadar când vorbim de o piață liberă): „Evreii de astăzi sunt fii epocii liberale. Departe de a fi semnul unor vremuri mai bune pentru evrei, mișcarea de socializare, de capitalism de stat, de concentrare, de cooperare și de monopol se întoarce, mai devreme sau mai târziu, împotriva lor (….) El pune libertatea economică la baza oricărei societăți în care viața evreilor este posibilă.” [6]
  • să fim conștienți de faptul că libertatea este strâns legată de morală, virtute și religie: Steinhardt nu asociază libertatea cu libertinajul; de asemenea, amintește câteva reflecții ale prietenului său Emanuel Neuman, conform căreia „morala e izvorul libertăţii, morala e condiţia libertăţii, morala e pavăza libertăţii.” [7]

PS: „Cine-și repetă mereu maxima lui Kierkegaard: «Contrariul păcatului este libertatea» și cine știe că libertatea este bunul suprem înțelege ce poate însemna creștinismul.”[8]

[Articol apărut inițial în Școala Noastră, revista Liceului Teoretic „Sfinții Trei Ierarhi”, numărul 7, anul 2021.]

Note:

  1. N. Steinhardt, „Articole burgheze”, ed. îngrijită de Viorica Nișcov, Polirom, Iași, 2008, p. 97
  2. Pr. dr. Vasile Gavrilă, „Răstignind Lumina Lumii: Liturghia Cuvântului la răscruce de vremuri”, Fundația „Tradiția Românească”, București, 2020
  3. N. Steinhardt, „Jurnalul fericirii”, ed. îngrijită de Virgil Bulat, Polirom, Iași, 2008, pp. 69-70
  4. N. Steinhardt, „Jurnalul fericirii”, ed. îngrijită de Virgil Bulat, Polirom, Iași, 2008, p. 163
  5. N. Steinhardt, „Jurnalul fericirii”, ed. îngrijită de Virgil Bulat, Polirom, Iași, 2008, p. 130
  6. Em. Neuman & N. Steinhardt, „Eseu despre o concepție catolică asupra iudaismului. Iluzii și realități evreiești”, ed. îngrijită de Ioan Chirilă, Polirom, Iași, 2009, p. 317
  7. Nicolae Steinhardt, „Jurnalul fericirii”, ed. îngrijită de Virgil Bulat, Polirom, Iași, 2008, p. 476
  8. N. Steinhardt, „Jurnalul fericirii”, ed. îngrijită de Virgil Bulat, Polirom, Iași, 2008, p. 519
Scris de
Alexandru Vesa
Discută

Autori

Arhivă

Newsletter

Abonează-te la newsletter-ul nostru.

Susține proiectele Institutului Mises

Activitatea noastră este posibilă prin folosirea judicioasă a sumelor primite de la susținători.

Orice sumă este binevenită și îți mulțumim!

Contact

Ai o sugestie? O întrebare?

Cuprins