Încă de la începutul războiului, liderii occidentali au declarat că Ucraina își apără nu numai libertatea sa, ci și pe a noastră. Președintele Biden, pentru care se pare că „libertatea este neprețuită”, a promis să sprijine Ucraina „atât timp cât va fi nevoie”. La rândul său, președintele Zelensky a declarat că sprijinul american pentru Ucraina nu este caritate, ci o „investiție în securitatea globală”. Alți comentatori susțin, de asemenea, că o victorie ucraineană ar consolida libertatea globală prin descurajarea altor agresiuni din partea unor puteri autocratice precum China. Însă aceste poziții sunt în contradicție cu poziția clară anti război a lui Murray N. Rothbard, unul dintre cei mai proeminenți libertarieni americani din secolul XX.
Rothbard a făcut o distincție clară între interesele statelor și cele ale indivizilor privați, care sunt supuși monopolului de violență al statului într-un anumit teritoriu. El credea că toate războaiele interstatale duc la o creștere a agresiunii etatice atât asupra indivizilor din țară, cât și a celor din străinătate. Agresiunea împotriva unor persoane nevinovate este inevitabilă în cazul unui conflict militar, deoarece fiecare stat își bazează capacitatea de a purta războaie pe contribuabili și își va intensifica agresiunea locală fie prin impozitare, fie prin recrutare pentru a lupta pe front , fie prin ambele. În același timp, cetățenii țării inamice fiind resursa care permite statului lor să lupte, aceștia și bunurile lor vor fi vizate de acțiuni militare.
Potrivit lui Rothbard, războiul nu sporește niciodată libertatea, ci doar tirania internă, „o tiranie care, de obicei, persistă mult timp după ce războiul s-a terminat”. Prin urmare, orice libertarian ar trebui să facă presiuni asupra statului pentru a evita să intre în război împotriva altor țări[1] și să negocieze pacea imediat ce izbucnește războiul. Dar să vedem dacă conflictul din Ucraina este de natură să promoveze libertatea sau nu.
Costul uman și economic al războiului
Costul uman al războiului din Ucraina, suportat în primul rând de cei doi beligeranți, pare deja uriaș. Numărul victimelor militare nu este sigur, deoarece ambele părți minimalizează pierderile proprii și le exagerează pe cele ale inamicului. Cu toate acestea, estimările unor terțe părți susțin că Rusia a suferit aproximativ 100.000-130.000 de victime (răniți și morți) față de 100.000 de victime ale Ucrainei, ceea ce face ca acest conflict să fie unul dintre cele mai sângeroase din istoria modernă. Aceasta fără a pune la socoteală cele aproximativ 30.000 de victime civile ucrainene și numeroșii civili târâți cu forța în armată. Rusia a mobilizat 300.000 de rezerviști și recruți la sfârșitul anului trecut, în timp ce Ucraina a declarat legea marțială în februarie 2022 și este posibil să fi recrutat deja aproximativ un milion de persoane. În plus, aproximativ o treime din populația ucraineană, adică 13 milioane de persoane, și-au părăsit casele din cauza războiului, dintre care aproximativ 8,1 milioane s-au refugiat în străinătate, ceea ce arată întreaga dimensiune a agresiunii împotriva civililor nevinovați.
Costul economic direct al războiului este, de asemenea, masiv pentru Ucraina, Rusia și Occident. Economia Ucrainei a pierdut peste 30% din PIB, adică 60 de miliarde de dolari numai în 2022. Ucraina nu ar fi putut susține efortul de război fără un ajutor militar, financiar și umanitar substanțial din partea Occidentului, estimat la aproximativ 137 de miliarde USD doar pentru primul an de război (graficul 1). Estimările privind costurile de reconstrucție a Ucrainei după război variază foarte mult, între 411 miliarde USD și 1 trilion USD. Se așteaptă ca Occidentul să plătească cea mai mare parte a facturii de reconstrucție, cu un posibil aport de aproximativ 300 de miliarde USD din rezervele valutare confiscate de la Rusia. Deși Rusia a suferit doar o scădere de 2-3% a PIB-ului real în 2022, în pofida sancțiunilor economice occidentale severe, perspectivele sale economice sunt, de asemenea, sumbre, având în vedere retragerea companiilor străine, reducerea drastică a accesului la tehnologia occidentală și creșterea semnificativă a bugetelor de apărare.
Graficul 1. Sprijinul guvernamental acordat Ucrainei
Repercusiunile economice indirecte ale războiului sunt mult mai ample, iar cicatricile sale vor dura mulți ani de acum încolo. În urma politicilor monetare și fiscale anterioare extrem de relaxate, creșterea prețurilor internaționale la energie și la alimente provocată de război a dus la o și mai mare inflamare a inflației globale. Acesta a fost unul dintre principalii factori care au încetinit creșterea economică globală la doar 3,1% în 2022 față de proiecțiile de dinainte de război, care erau de aproximativ 5%, potrivit OCDE. Cea mai accentuată încetinire economică are loc în Europa, din cauza renunțării la gazul și petrolul rusesc ieftin. Până acum, țările europene au cheltuit suma astronomică de 800 de miliarde de euro, adică peste 4% din PIB, pentru a proteja gospodăriile și companiile de creșterea vertiginoasă a costurilor cu energia (graficul 2).
Graficul 2. Cheltuieli guvernamentale pentru atenuarea crizei energetice
Stimulate de război, cheltuielile globale pentru apărare vor crește și ele, fiind așteptată o creștere între 375 și 453 de miliarde de euro doar în Europa în perioada 2021-2026. Chiar dacă SUA par să beneficieze de vânzări mai mari de gaze și armament, aceste beneficii sunt limitate la un număr mic de producători de energie și de armament, în timp ce milioane de contribuabili obișnuiți sunt afectați de inflație și de creșterea cheltuielilor guvernamentale pentru transferurile către Ucraina. Datoria publică globală, care se află deja la niveluri record de la cel de-al Doilea Război Mondial, va deveni o povară și mai grea pentru contribuabili, în special în economiile avansate. Nu în ultimul rând, diviziunea tot mai mare dintre Nord și Sud amenință să accelereze tendințele către de-globalizare și sărăcire generală.
Libertatea presei și democrația
Nu numai cei doi beligeranți au redus libertatea presei în favoarea propagandei de război, ci și democrațiile liberale mai mature din Occident. Există o lungă istorie de propagandă guvernamentală și de încălcare a libertății presei și a libertăților civile în timp de război și în SUA. Aceasta a început în timpul Războiului Civil, când peste 300 de ziare de opoziție din Nord au fost închise și a continuat odată cu războaiele din Irak și Libia, ale căror justificări oficiale rămân foarte controversate, precum și prin legea Patriot Act, care sporește supravegherea guvernamentală. Prin urmare, nu este surprinzător faptul că principalele organizații media occidentale au difuzat o narațiune suspect de uniformă despre războiul din Ucraina încă din prima zi și au părut pe deplin angajate în războiul informațional.
Este posibil ca mass-media să fie foarte centralizată și controlată indirect de guverne sau să se autocenzureze în mod voluntar din cauza unei slăbiri generale a tradiției liberale occidentale, efectul fiind similar propagandei pro-sovietice din timpul celui de-al Doilea Război Mondial denunțate de George Orwell. Rezultatul este mai mult sau mai puțin același, și anume că informațiile difuzate către public sunt părtinitoare, jumătate dintre americani considerând în ziua de azi că posturile de știri manipulează în mod deliberat opinia publică. Acest lucru a devenit destul de clar și în cazul războiului din Ucraina, când multe dintre știrile de pe primele pagini ale ziarelor au fost contrazise de evenimente ulterioare, cum ar fi presupusul sabotaj al propriilor conducte de gaz pe sub Marea Baltică de către Rusia sau presupusa lipsă cronică de arme moderne și muniții în Rusia, pe când contrariul s-a dovedit a fi adevărat.
Atunci când propaganda oficială nu reușește să influențeze opinia publică, guvernele nu au niciun fel de scrupule în a o ignora complet pe cea din urmă. Demonstrații de protest împotriva războiului au avut loc în multe orașe europene, dar au trecut în mare parte neobservate de către mass-media mainstream, care le-a minimalizat. Protestele masive din Franța împotriva reformei pensiilor și a modului probabil nedemocratic în care a fost adoptată de guvern au fost ignorate în mod sfidător de președintele Macron, care s-a arătat dornic să „treacă rapid la subiecte noi”, cum ar fi un plan național de economisire a apei. Potrivit sondajului Eurobarometru al UE, doar aproximativ 33% dintre bulgari și 38% dintre slovaci sunt de acord cu furnizarea de echipamente militare Ucrainei. Cu toate acestea, fostul premier bulgar a afirmat că guvernul său a furnizat în secret Kievului, prin intermediari, provizii vitale de arme și muniții, în timp ce guvernul slovac a decis să trimită Ucrainei nu doar tancuri, ci și avioane de luptă MIG-29. Aceasta ne face să ne întrebăm de ce în democrațiile pretins sănătoase cetățenii nu sunt consultați direct prin referendumuri, cel puțin în ceea ce privește problemele majore care pot implica intrarea în război sau care pot avea un impact semnificativ asupra libertăților civile și economice.
Concluzie
Scurta noastră analiză arată că, mai degrabă decât să extindă libertatea, conflictul din Ucraina a restrâns libertățile civile, prosperitatea economică și responsabilitatea guvernamentală nu numai în Rusia și Ucraina, ci și în Occident. Este posibil ca sfârșitul războiului să aducă mai multă libertate pentru unii ucraineni prin integrare în alianțele politice și economice occidentale sau prin mutare în străinătate. Însă nu se poate spune cu certitudine cum va decurge procesul de liberalizare din Ucraina, având în vedere istoricul dezamăgitor al acestuia. În același timp, erodarea practicilor democratice și a libertăților economice în Occident este cât se poate de reală. Indiferent de ceea ce ar putea dori unii politicieni să credem, opinia libertariană a lui Rothbard, conform căreia războaiele etatice trebuie întotdeauna evitate sau încheiate rapid prin negocieri de pace, pare justificată.
Note:
- Acest lucru este valabil și pentru așa-numitele „războaie juste de apărare”, care, de asemenea, afectează civili nevinovați. În viziunea lui Rothbard, toate statele își justifică războaiele ca pe o apărare de către stat a supușilor săi, dar în realitate războiul reprezintă o luptă pentru expansiune sau supraviețuire între monopoliști ai violenței agresive. Prin urmare, doar rezistența privată prin revoluție, adică revolta populară, apare ca o acțiune legitimă împotriva agresiunii unui guvern străin. ↑
