Uneori discuțiile strategice libertariene vizează și oportunitatea folosirii unor cuvinte pentru a promova mai bine libertarianismul. Să ne gândim la termenul „capitalism”. Întrucât lumea în care trăim este un socialism soft, termenul „capitalism” are un înțeles negativ, este încărcat, este asociat de adversari cu poluarea, rasismul, sexismul, fascismul, egoismul etc. și în genere cu tot ce nu ți-a plăcut în viață. Ce să mai spunem de termenul „anarhism”? Termenul „anarhism” este asociat atât cu absența stăpânilor, cât și cu haosul. Ba uneori și primul sens e negativ. Acesta e mai asociat cu absența regulilor mai degrabă decât cu absența statului sau a stăpânilor. De aici nu mai e mult până la obiecția că libertarianismul e o societate fără reguli. Și este și adusă această obiecție de către persoane puțin familiarizate cu libertarianismul. Acesta are reguli. Regula fundamentală este principiul nonagresiunii (NAP) care spune că este greșit să inițiezi violența asupra persoanei și proprietății cuiva.
Un avantaj strategic al unui termen nou e că nu va fi atât de încărcat ca termenul contaminat. Poate că „libertarianism” e preferabil termenului „capitalism”. Termenul „libertarianism” trimite la o valoare, libertatea, în timp ce termenul capitalism trimite la profit, lăcomie, dorința de acumulare. Un alt eufemism e „piață liberă”. Aceasta trimite la ideea de libertate și de schimb voluntar, spre deosebire de „capitalism”. Poate că expresia „societate fără stat” sau cea de „sistem policentric” e preferabilă celei de „anarhocapitalism”, deoarece termenul „anarhism” trimite și la ideea de dezordine, haos. Cu termenul „anarhocapitalism”, lucrurile stau și mai rău. În termenul „anarhocapitalism” n-avem numai un termen negativ, ci 2. Acesta trimite și la haos și la lăcomie.
Tensiunea între ideologii e legată de relații cauzale și valori, nu una de cuvinte, este semantică, nu terminologică. Semantica este relația semnului cu ceva din afara lui, cu niște relații cauzale și niște valori în cazul nostru. Să ne gândim la termenul „libertate”. Pentru libertarieni înseamnă absența agresiunii, pentru socialiști poate fi asociat cu programe redistributive, agresive. Trebuie să taxez pe cineva ca să redistribui. Dezacordul între paradigme nu e așadar pur terminologic. Dacă libertarienii ar adera la toate politicile socialiste posibile, doar că le-ar numi „libertarianism”, n-am mai avea un conflict între libertarieni și socialiști. Socialiștii n-au o problemă cu termenul „libertarian” (uneori îl folosesc și ei, să ne gândim la „libertarianismul de stânga”), ci cu valorile și relațiile cauzale la care aderă libertarienii.
Libertarienii preferă libertatea, socialiștii preferă egalitatea. Libertarienii cred că piața răspunde mai bine la niște preferințe decât statul, socialiștii cred că statul răspunde mai bine la unele preferințe, cum ar fi cele de sănătate, educație etc. sau chiar la toate în cazul formelor extreme de socialism cum este comunismul. Conflictul între valori și relații cauzale poate exista și când avem definiții împărtășite. Și comuniștii și libertarienii acceptă că socialismul este proprietatea colectivă asupra mijloacelor de producție iar capitalismul este proprietatea privată asupra mijloacelor de producție, însă cele două sisteme sunt înțelese diferit la nivel de valori și relații cauzale. Pentru libertarieni comunismul e un sistem fals și rău.
Până unde merge această renunțare la termeni? Și socialiștii folosesc termenul „libertate”, asociat cu reușita de a trăi din banii altora, cum ar fi cazul venitului minim garantat (UBI), de exemplu. Înseamnă că libertarienii trebuie să renunțe și la acesta? Dacă socialiștii folosesc termenul „libertate” ca sinonim cu „egalitatea de șanse” sau „egalitatea de rezultat”, trebuie să renunț și la el? Trebuie să renunț la termenul „liberal” pentru că este folosit de democrații americani cu sensul de socialism, trend care începe să se impună și în Europa? Disputele ideologice se dau pe câțiva termeni: „libertate”, „egalitate”, „subsidiaritate” etc. Soluția e să promovez termenii cu semnificația mea și sper ca lumea să-i preia așa. Despre aceasta este influențarea. Succesul e că oamenii preiau termenul cu semnificația paradigmei mele, nu eu pe a lor.
Un argument împotriva renunțării la anumiți termeni e că simțul comun are o înțelegere oarecare a termenului „libertate”, înțelegere care se suprapune parțial cu cea libertariană. Omul înțelege că un sechestru e o privare de libertate. Dacă renunț la el, promovez mai greu o ideologie libertariană.
Un alt argument contra renunțării la anumiți termeni ar fi că termenul nou va fi oricum încărcat de adversari. Este un risc inevitabil. Să considerăm termenul „libertarianism”. Când acesta începe să fie folosit de libertarieni, criticii nu i-au oferit un free pass, ci l-au încărcat negativ. Dacă aceștia spuneau despre „capitalism” că este exploatare, poluare etc., acum spun despre „libertarianism” că este poluare, exploatare etc. La fel se va întâmpla și cu alți termeni, de exemplu, cu termeni mai inocenți, ca „policentrism”. Adversarii vor spune că acesta este anarhism și haos. Să nu pierdem din vedere că aceștia folosesc etichete depreciative și când nu e cazul, cum e situația etichetării ca „nazist” sau „rasist” a adversarilor de către stânga americană. Cu atât mai mult ar folosi termeni încărcați când folosirea lor este îndreptățită, ca atunci când spui de libertarianismul de tip Rothbard că e anarhism pentru că acesta chiar este anarhism.
