Interzicerea petardelor și cultul prohibiției

Interzicerea petardelor și cultul prohibiției

Lumea în care trăim nu trebuie să fie una în care tot ce nu este interzis este obligatoriu.

Anarhia libertariană nu înseamnă anomie, pentru că este o ordine a proprietății private, și deci mai solidă decât orice ordine etatică. Nu este o lume a lui „anything goes”, a lui merge oricum, totul se poate, fiecare face ce vrea.

Dacă la nivel social dispar interdicțiile, reglementările și tot ceea ce e bazat pe agresiune, ce invadează persoana și proprietatea ei, asta nu înseamnă că libertatea e nelimitată și haotică, ci doar că este reconfigurată natural și într-o continuă reașezare dinamică, după cum înțeleg membrii societății să interacționeze, în baza voinței și proprietății lor legitime, fără a-i agresa pe ceilalți.

Se poate deduce că ordinea libertariană dă maximul de libertate posibilă și asta aduce beneficii pe care cu greu ni le putem închipui în stagnarea și chiar declinul actual – dar lucrul e și parțial probat istoric (vezi acel glorios grafic în formă de crosă care arată explozia prosperității și civilizației în regim liberal și capitalist).

Sursa: Our World in Data

Și acum la chestiunea care m-a făcut să scriu cele de mai sus. Cineva a lansat o petiție pentru interzicerea vânzării pocnitorilor și artificiilor. Este o victimă, i-a ars parțial casa din cauza unei astfel de petarde care i-a aterizat în balcon. Grow up Romania promovează petiția.

Este caracteristic pentru progresismul contemporan să propună un climat al interdicțiilor smart, luminate, gândite corect. În viziunea progresistă societatea este o lume a acțiunilor ghidate strict prin culoarele admise, o societate jucată din interdicții și obligativități, trasă în banda adecvată a cetățeniei model, cu oameni fie corecți și cuminți, fie corectați și cumințiți. Și taxați. Nu mai vrem corupția ultimelor decenii, dar tot vrem etatism – unul cât mai detaliat și rafinat, dar nu mai puțin cuprinzător – un socialism bun, care incidental, costă.

Această întreagă paradigmă denotă o lipsă de înțelegere a dinamicii piețelor și mecanismelor prin care se reafirmă libertatea oamenilor. Ce cred cei care semnează petiția asta că rezolvă?

Dacă există o cerere pentru pocneli, va domoli interdicția acea cerere? Logic, psihologic și istoric nu ai motive să crezi așa ceva. Să ne readucem aminte de eșecul fabulos care a făcut atât de faimoasă marea prohibiție americană a alcoolului de acum un secol. MisesRo a publicat recent un material care o discută în lumina actualului prohibiționism Covid.

Dar aici e relevantă prohibiția alcoolului pentru a lămuri efectele de așteptat în urma unei posibile prohibiri a petardelor (care oricum există parțial).

Interdicția scade oferta, dar nu până la zero, nici pe departe, pentru că orice interdicție creează instant o piață neagră (libertatea ineradicabilă a omului, deh). Iar o ofertă scăzută, în condițiile unei cereri neschimbate, înseamnă preț mai mare. Foarte bine, ar putea spune prohibitorii.

Producerea oricărui bun are costuri cu caracter mai fix: transportul, stocarea, contabilitatea, gestiunea, design și ambalare, control al calității, omologare etc. Prohibirea cere logic ca aceste costuri să fie reduse de producători și comercianți, care nu sunt neapărat fericiți cu prețul mai mare, pentru că acum au și costuri legale pe măsură. Produsele pe piața neagră sunt esențializate într-un mod care nu ar fi justificat și cerut pe o piață cu adevărat liberă. Dar așa dictează logica economică. Prohibirea nu înseamnă dispariția băutului, ci băutul de moonshine, de băuturi făcute și contrafăcute în cada domestică.

(Țin să-l menționez aici pe profesorul Cătălin Avramescu, om cu vederi declarat liberale care a sugerat recent pe pagina sa de Facebook prohibirea alcoolului în România – ceea ce cred că explică și deriva sa ulterioară în privința prohibirilor Covid. Recomandarea domnului Avramescu a fost o reacție la știrea morții unor persoane consumatoare de spirt medicinal. Sigur că este o tragedie că în România anilor 2020 sunt familii atât de sărace și abrutizate încât să bea spirt, dar prohibirea nu ar face decât să le adâncească drama – o tragedie comparabilă cu aceea că un intelectual cu trecere politică și greutate socială recomandă prohibiția, în ciuda eșecului probat istoric cu vârf și îndesat! Domnul Avramescu a propus chiar un curs în apărarea prohibiției acum mai puțin de o lună… Din contră, abolirea restricțiilor foarte dure și numeroase ale producției și vânzării alcoolului este soluția, ca în cazul oricărui alt bun, așa cum explic în continuare.)

Dar să revenim: piața neagră presupune riscuri substanțiale, ceea ce adaugă o primă la profitul așteptat și deci – în ultimă instanță și printr-un proces care lucrează indirect prin costuri, mai complicat de expus aici – o creștere adițională a prețurilor.

În aceste condiții, efectul care apare pe piață este o creștere a potenței bunurilor vândute. Structura sortimentelor comercializate se schimbă în favoarea celor cu concentrație mai mare de principiu activ. În regim de prohibiție se vând băuturi cu concentrație mai mare de alcool: nu doar că americanii au crescut consumul de whiskey, dar și berea vândută în speakeasies, barurile clandestine, era mai tare ca înainte. Același lucru se vede și în războiul interminabil contra drogurilor: prohibirea a dus la creșterea consumului de droguri tari în defavoarea celor lejere, precum marijuana, ba mai mult, și creșterea în potență a marijuanei trebuie atribuită logic, măcar în parte, prohibirii.

Avem și un alt fenomen asociat: apariția mafiilor. Grupuri care nu mai pot apela la justiția oficială dar au totuși nevoie de justiție, așa că și-o vor face pe a lor, o dreptate care nu are de ce să fie universală. Va fi tribală și nu neapărat rudimentară, ba chiar adesea sofisticată. Vezi Nașul, Donnie Brasco, Sopranos etc. etc. etc. Cămătarul ca rezultat al interdicțiilor de pe piața creditului. De ce oare fascinația populară pentru mafii și mafioți? Oare pentru că lumea simte acolo o reafirmare a ordinii naturale, și nu mă refer la legea junglei ci la legea naturală a societății umane? Pe de altă parte mafiile sunt entități hibride care transcend granița dintre contract și agresiune, sunt statuncule, structuri etatice, adesea parteneri juniori ai statului, marea mafie oficializată. (Și să nu uităm aici sindicatele, structuri de asemenea cu ADN mafiot, ceea ce explică și explozia lor în timpul prohibiției și al Marii Depresiuni – o altă discuție lungă.)

Să ne întoarcem totuși la petarde. Cine cere interdicția lor practic cere bombe, pocnitori mai puternice. Poate nu vor fi la fel de multe, dar riscurile vor crește mai degrabă exponențial. Bubuiturile poate vor fi mai rare, dar vor fi mai asurzitoare. Micile pocnitori cumpărate de la chioșcul din parc vor dispărea și pe sub tejghea sau în altă parte se vor vine produse neomologate cu un risc mult mai mare de rănire și mutilare. Riscul de incendiu va fi mai mare și casele distruse de foc ar putea să fie mai numeroase.

Scopul celor ce susțin petiția nu numai că nu va fi atins, dar va fi trădat, deservit. Prohibitorii vor înlocui o situație rea cu una și mai rea.

Dar ce e de făcut atunci? Libertarienii sunt defetiști, vor să stea lumea în teroarea vacarmului de sărbători?

Bineînțeles că nu. Soluțiile sunt voluntare și bazate pe dreptul de proprietate privată și legitimă. În primul rând, se pot iniția campanii de convingere. Ar lucra la sursa problemei, cererea. E bine ca iubitorii de petarde să înțeleagă mai clar consecințele acțiunilor lor, să le fie cultivată o altă perspectivă a modului de petrecere a timpului liber etc.

Dar asta poate nu funcționează, sau ar dura prea mult. Și atunci ajungem la soluția libertariană: criteriul proprietății. Pe proprietatea cui se aruncă pocnitorile și se lansează artificiile? Dacă nu vreau petarde și pocnitori în ograda mea și în casa mea, nu voi avea. Și dacă voi avea fără voința mea – ca în cazul inițiatoarei petiției – vor exista mecanisme de restabilire a dreptății, dar mecanisme eficiente, nu ca acum. Dar poate nici nu se ajunge acolo, pentru că cel mai probabil voi avea o asigurare iar firma de asigurare va avea un rol mai proeminent decât acum în păstrarea profilactică, reabilitarea și conservarea ordinii. Se aruncă pocnitori prin magazine, prin supermarketuri, chiar și prin parcările unor astfel de proprietăți private? Inclusiv la piață, unde administratorul e public, dar tarabagii sunt privați și fac eforturi să atragă clientela, uzul pocnitorilor e rar.

Dacă avem un veritabil paroxism al pocnitorilor pe străzi și în alte spații publice, asta e o altă tragedie a comunelor, o altă tragedie e proprietății publice, care este nu doar prost gestionată, dar și imposibil de administrat coerent, în acord cu voința utilizatorilor acelor spații.

Așadar, avem încă una din multele probleme ale haosului posesional al proprietății publice, cu consecințe negative care nu pot fi contestate. Este o problemă a interdicției unei ordini naturale pe străzi și alte proprietăți publice care nu va fi rezolvată printr-o nouă interdicție, ci doar prin restrângerea regimului în esență prohibiționist al socialismului drumurilor și străzilor.

Scris de
Tudor Gherasim Smirna
Discută

Autori

Arhivă

Newsletter

Abonează-te la newsletter-ul nostru.

Susține proiectele Institutului Mises

Activitatea noastră este posibilă prin folosirea judicioasă a sumelor primite de la susținători.

Orice sumă este binevenită și îți mulțumim!

Contact

Ai o sugestie? O întrebare?

Cuprins