Fiascoul Djokovic scoate la iveală absurditatea măsurilor „Zero-COVID” australiene

Fiascoul Djokovic scoate la iveală absurditatea măsurilor „Zero-COVID” australiene

Australia tocmai i-a revocat din nou viza lui Novak Djokovic, la câteva zile după ce un judecător i-a restabilit-o.

Luni, în timp ce junta militară din Myanmar o judeca pe iubita figură pro-democrație a țării, Aung San Suu Kyi, pentru presupusa încălcare a restricțiilor COVID, oficialii australieni erau ocupați să se umilească în mod similar în cazul vedetei sârbe a tenisului, Novak Djokovic.

Djokovic, jucătorul de tenis masculin numărul 1 în lume, a călătorit la Melbourne pentru a-și apăra titlul la Australian Open. Însă el a fost reținut miercurea trecută de către Forțele de frontieră australiene (ABF) după ce a aterizat pe aeroportul Tullamarine. Guvernul statului Victoria îi acordase o scutire sanitară de la mandatul național de vaccinare, care prevede ca toți vizitatorii străini să fie vaccinați împotriva COVID-19, pe motiv că s-a vindecat recent de virus. Însă reglementările federale ale țării nu recunosc imunitatea naturală ca alternativă la vaccinare, iar ABF a considerat că scutirea lui Djokovic nu este valabilă. Oficialii l-au reținut timp de opt ore, înainte de a-l trimite într-un centru medical de detenție improvizat într-un hotel dărăpănat, pentru a aștepta o audiere.

Sosirea lui Djokovic a întărâtat un șir de politicieni australieni care au declarat că nu vor tolera standarde duble – că regulile COVID se aplică atât sportivilor bogați și sănătoși, cât și tuturor celorlalți, indiferent de statutul imunitar. Viza lui Djokovic a fost anulată; cel care a câștigat de nouă ori Openul Australiei a fost informat că nu i se va permite să joace. „În timp ce guvernul victorian și Tennis Australia pot permite unui jucător nevaccinat să participe la Australian Open, guvernul Commonwealth-ului este cel care pune în aplicare condițiile noastre la granița australiană”, a declarat ministrul de interne Karen Andrews. „În cazul în care o persoană ce sosește nu este vaccinată, aceasta trebuie să furnizeze o dovadă acceptabilă că nu poate fi vaccinată din motive medicale”.

Din păcate, luni s-a aflat că statul însuși și-a încălcat propriul cuvânt atunci când a anulat viza lui Djokovic. După ce a fost alungat în hotelul transformat în adăpost pentru refugiați, el trebuia să aibă timp până la ora 8:30 dimineața următoare pentru a se consulta cu avocații săi și a prezenta dovezi în apărarea sa. Însă ABF i-a anulat laconic viza la ora 7:40, împiedicându-l să își prezinte cazul. În cadrul audierii de luni, judecătorul Anthony Kelly a restabilit viza lui Djokovic, spunând că acțiunile guvernului au fost „erezonabile”. „Cu toții jucăm după aceleași reguli”, a spus Kelly, dar în acest caz, „aceste reguli nu au fost respectate”. În graba lor de a arunca noianul de reguli asupra lui Djokovic, oficialii australieni au depășit măsura și le-au aruncat pe fereastră.

Mulți sunt furioși că guvernul a ratat. Un ziar titrează: „Exceptarea de la vaccin pentru Australian Open îl va stabili pe Novak Djokovic drept cel mai mare ticălos al tenisului” Un altul spune: „Djokovic și-a câștigat procesul în instanță, dar puțini australieni aplaudă”. Autorul articolului încearcă să explice de ce, spunând: „pentru milioane de australieni, închiderea fără compromisuri a frontierelor și alte restricții pandemice rămân proaspete în memorie”.

[Nota redacției FEE: Poate că acesta este motivul care a determinat vineri autoritățile australiene să revoce din nou viza lui Djokovic, ridicând serioase îndoieli cu privire la faptul că jucătorului de tenis cel mai bine clasat din lume i se va permite să concureze la Australian Open.

„Ministrul imigrației, Alex Hawke, a declarat vineri că și-a folosit puterea ministerială discreționară pentru a anula viza sârbului de 34 de ani din motive de interes public”, relatează Associated Press, „cu doar trei zile înainte de începerea jocului la Australian Open, unde Djokovic a câștigat un record de nouă din cele 20 de titluri de Grand Slam”.]

Pentru a înțelege reacția la situația lui Djokovic este nevoie să înțelegem prin ce au trecut australienii în ultimii doi ani.

Australienii au reușit să mențină numărul de decese legate de COVID la un nivel uimitor de scăzut, la un moment dat trecând mai bine de trei luni fără să raporteze un singur deces COVID la nivelul întregii țări. Dar acest lucru a avut un cost enorm, nu numai pentru economia australiană, care se confruntă cu prima recesiune din ultimii treizeci de ani (ceea ce nu este surprinzător, în ciuda pachetelor masive de stimulare), ci și pentru familiile și sănătatea mintală a milioane de australieni.

Un factor masiv a fost adoptarea de către țară a unei strategii de suprimare de tip „zero COVID”. Plafoanele stricte privind sosirile internaționale au împiedicat zeci de mii de cetățeni australieni să se întoarcă acasă, unii fiind blocați în străinătate luni întregi, iar alții mai mult de un an. Celor aflați în Australia li s-a interzis să plece, iar interdicțiile de călătorie au împiedicat călătoriile de la un district la altul, ceea ce înseamnă că familiile au fost separate atunci când membrii aveau cea mai mare nevoie unii de alții. Orașele australiene au impus, de asemenea, unele dintre cele mai stricte și mai lungi carantinări din lume. Melbourne a fost închis de șase ori în ultimii doi ani, pentru un total de 263 de zile. Doar Yangon, Myanmar, și-a forțat cetățenii să se izoleze pentru mai multe zile în total.

Țara a început în cele din urmă să se redeschidă din nou toamna trecută, în conformitate cu creșterea ratelor de vaccinare, stimulată de mandatele de vaccinare „incredibil de autoritare”, după cum a spus un avocat. Acest lucru a coincis, însă, și cu apariția variantei Omicron. Astfel, în ciuda tuturor privațiunilor impuse poporului australian în ultimii doi ani, numărul de cazuri din țară a luat-o vertical în sus.

În aceste condiții, apare un atlet bogat, tânăr și sănătos care îndrăznește să pună la îndoială autoritatea și să își susțină dreptul „de a alege ce este mai bine pentru corpul meu”. În mod evident, pare nedrept ca o persoană să nu fie obligată să respecte regulile pe care toți ceilalți trebuie să le urmeze. Acestea fiind spuse, doar aplicarea consecventă nu face ca o regulă să fie echitabilă. Întrebarea pe care practic toată lumea și-o pune este: Djokovic nu ar trebui să respecte aceleași reguli ca toți ceilalți? Dar întrebarea cea mai importantă pentru orice regulă este: Ar trebui ca această regulă să existe?

Este greu de imaginat o problemă care să divizeze lumea mai mult decât mandatele de vaccinare (cu excepția poate a avortului). Pe de o parte, fiecare individ are drept asupra propriul corp, ceea ce include dreptul de a decide ce intră în el. Pe de altă parte, spun unii, oamenii au dreptul de a nu fi infectați, iar acest drept prevalează asupra dreptului altor persoane de a nu fi vaccinate. După cum a susținut Uniunea Americană pentru Libertăți Civile, „Vaccinurile sunt o intruziune justificată în autonomia și integritatea corporală. Acest lucru poate suna amenințător, pentru că toți avem dreptul fundamental la integritate corporală și la luarea propriilor decizii privind îngrijirea sănătății. Dar aceste drepturi nu sunt absolute. Ele nu includ dreptul de a face rău altora.”

Este cu siguranță adevărat că infectarea cu bună știință a altor persoane le încalcă drepturile, fapt cu implicații serioase în ceea ce privește apariția lui Djokovic – fără mască – la o ședință foto cu copii la scurt timp după ce a fost depistat pozitiv cu COVID-19 [fără ca el să fi fost încă anunțat despre rezultatul testului, din câte declară avocații săi – n.tr.].

Dar există cu adevărat, așa cum implică acest argument, un drept la siguranță împotriva bolilor transmise prin aer – un drept care justifică „intruziunea în autonomia și integritatea corporală”? Dacă da, și dacă este treaba guvernului să protejeze drepturile, atunci rezultă că guvernul trebuie să definească „siguranța” în acest context și să pună în aplicare drepturile cetățenilor săi la această siguranță. Astfel, un guvern ar avea autoritatea de a face ceea ce a făcut guvernul australian: să împiedice oamenii să se întoarcă în țara lor, să se reunească cu familiile lor, să își părăsească locuințele și, în general, să le estimeze riscurile pentru ei înșiși și să acționeze așa cum consideră necesar. Cu alte cuvinte, dacă oamenii au dreptul la siguranță, atunci guvernul are autoritatea, atunci când îl aplică, de a ignora multe alte drepturi fundamentale. Dacă acest lucru este adevărat, atunci oamenii au drepturi care implică în mod necesar o încălcare a drepturilor altor persoane. Cum se poate întâmpla acest lucru?

Această enigmă evidențiază problema echivalării dreptului la viață cu dreptul la siguranță. Pur și simplu, viața nu este sigură; după cum spune zicala, singurele lucruri sigure în viață sunt moartea și taxele. A trăi cu adevărat, spre deosebire de simpla supraviețuire, necesită să ne asumăm tot felul de riscuri pentru a face din viața noastră ceea ce ne dorim să fie. De aceea, oamenii conduc mașini și pilotează avioane, mănâncă pește crud și fac parasailing, fac sex neprotejat și încep afaceri pe care alții le consideră nesăbuite. Dreptul la viață nu este un drept la sănătate și siguranță. Nu este un drept de a impune altora preferințele noastre în materie de risc. Este dreptul de a acționa în baza propriei noastre judecăți pentru a ne face viața cât mai grozavă, atâta timp cât nu încălcăm drepturile egale ale altora.

Se pare că majoritatea australienilor fie nu au învățat niciodată acest lucru, fie l-au uitat. Partea bună a cazului Djokovic este că ne oferă ocazia de a ne aminti acest lucru – sau de a-l învăța.

Sportivii profesioniști sunt unii dintre cei mai sănătoși oameni din lume, iar Djokovic s-ar putea să se afle chiar în primul 1% chiar și în această categorie. Cu toate acestea, ceea ce practic toți comentatorii n-au reușit să observe este că munca de o viață a acestui om depinde de sănătatea sa, care este o funcție a ceea ce introduce în corpul său. Deși am putea să nu fim de acord cu evaluarea sa cu privire la riscurile și beneficiile vaccinurilor COVID, este clar că omul nu este nebun să ezite sau chiar să se împotrivească la injectarea cu ceva pe care îl consideră inutil, având în vedere contextul său, inclusiv obiectivele, valorile, situația actuală a sănătății sale și așa mai departe. Ceea ce au reușit majoritatea comentatorilor a fost să ignore acest context. Ei au pretins că vaccinarea nu prezintă riscuri serioase, deși este un fapt documentat că riscurile există. Și, mai rău, au pretins că au cunoștințele și contextul necesar pentru a lua această decizie pentru o altă ființă umană – o ființă umană care, probabil, se gândește la starea sa de sănătate și la forma sa mai mult decât majoritatea oamenilor își pot imagina.

Desigur, dacă Djokovic ar fi fost infectat în prezent, ar fi mult mai justificat să i se restricționeze călătoriile și să fie ținut departe de un eveniment în care ar putea infecta alte persoane. Dar nu este așa, iar momentul recentei sale infecții și al recuperării înseamnă că el va fi de fapt la un nivel maxim de imunitate în timpul petrecut în Australia.

În mod clar, fiasco-ul lui Djokovic din Australia are puțin sau nu are nimic de-a face cu protejarea „sănătății publice”. Declarațiile auto-suficiente ale oficialilor australieni au sunat ca cele ale unui supraveghetor de liceu dornic să îl pună la punct pe puștiul cel popular. Singurul răspuns posibil la întrebarea „de ce?” pe care o ridică situația lui Djokovic este: „Pentru că așa am spus eu!” – o manifestare flagrantă a mușchilor autoritari.

Dar această manifestare grandioasă a avut efect de bumerang și putem mulțumi rămășițelor de domnie a legii și garanțiilor societății civile din țară – separării puterilor și procesului de revizuire judiciară – pentru că au pus capăt spectacolului, chiar dacă numai temporar. Cu toate acestea, teatrul COVID continuă, deoarece o lacună în aceste garanții îi conferă ministrului imigrației, Alex Hawke, autoritatea unilaterală de a anula a doua oară viza lui Djokovic și, prin urmare, de a-i interzice accesul în țară timp de trei ani.

Fie că-l iubiți sau că-l urâți, Djokovic le-a oferit australienilor o oportunitate valoroasă – să se oprească, să reflecteze și să reconsidere implicațiile drepturilor individuale pentru politica pandemică. Să sperăm că nu vor comite o dublă greșeală.

Articol preluat de la FEE.org. Acest articol a fost republicat cu permisiunea The Objective Standard.

Scris de
John Hersey
Discută

Autori

Arhivă

Newsletter

Abonează-te la newsletter-ul nostru.

Susține proiectele Institutului Mises

Activitatea noastră este posibilă prin folosirea judicioasă a sumelor primite de la susținători.

Orice sumă este binevenită și îți mulțumim!

Contact

Ai o sugestie? O întrebare?

Cuprins