Este producția privată de apărare un mit?

Este producția privată de apărare un mit?

Conceptul de apărare privată este într-adevăr o idee fascinantă. De ce? În primul rând teoria care spune că apărarea și poliția sunt așa numitele „bunuri publice” și astfel monopoluri naturale este însăși piatra de temelie care stă la baza apariției și dezvoltării statului. Poliția și forțele armate sunt practic sursa principală de legitimitate a statului.

Introducere

Conceptul de apărare privată este într-adevăr o idee fascinantă. De ce? În primul rând teoria care spune că apărarea și poliția sunt așa numitele „bunuri publice” și astfel monopoluri naturale este însăși piatra de temelie care stă la baza apariției și dezvoltării statului. Poliția și forțele armate sunt practic sursa principală de legitimitate a statului.

Surprinzător, deși miza discuției este foarte mare, ideea de protecție privată nu este discutată deloc în manualele standard de economie și în general subiectul este departe de a fi frecvent tratat în orice fel de publicații. Puține lucrări importante pot fi sugerate ca bibliografie și, din anumite puncte de vedere, subiectele de cercetare în acest domeniu sunt departe de a fi epuizate. Printre cei care au aprofundat ideea de protecție privată îi voi menționa și discuta succint pe Gustave de Molinari, Murray N. Rothbard și Hans Herman Hoppe.

Teoria economică din spatele fenomenului

Molinari a fost practic primul care a sesizat faptul că producția de apărare nu trebuie să fie în mod necesar monopolul statului, ci că aceasta ar putea să fie un serviciu ca oricare altul, oferit de către agenții privați acționând într-un mediu concurențial[1]. Argumentul său de bază a fost pe cât de simplu pe atât de decisiv – dacă toată lumea este de acord cu principiul conform căruia firmele care acționează într-un mediu concurențial[2] oferă bunuri de o calitate superioară la un preț mai mic decât în cazul unui monopol, de ce nu ar funcționa același principiu și în cazul producției de apărare. Practic, principiul concurenței libere, o lege economică în adevăratul sens al cuvântului, trebuie să acționeze și în sfera serviciilor de apărare, lucru aproape imposibil de contrazis strict din punct de vedere al științei economice. Singura posibilitate de a evita acest principiu fundamental este tentativa de a arăta că serviciile de protecție sunt cumva total diferite de restul bunurilor si serviciilor care se comercializează în mod normal pe piață. Astfel serviciile de protecție trebuie să fie practic încadrate într-o categorie specială laolaltă cu alte domenii sensibile cum ar fi justiția, transporturile, comunicațiile etc., luând astfel naștere sfera „bunurilor publice”. Evident, acest gen de argumentare este în esență greșit. Dacă demonstrația a priori încercată mai sus nu este suficientă, cel mai bun exemplu empiric care sugerează că apărarea nu trebuie să fie în mod necesar un monopol al statului este că în momentul de față operează deja companii de securitate privată și sunt ceea ce se numește un succes antreprenorial.

Un alt autor care s-a ocupat serios de problema protecției private a fost Murray Rothbard în cele două lucrări Power and Market[3] și For a New Liberty[4]. Acesta a tratat cele mai frecvente probleme ce reieșeau din analiza conceptului de securitate privată și a argumentat că poliția publică prezintă aceleași simptome ca oricare altă instituție de stat – ineficiență, birocratizare și calitate slabă oferită la un preț ridicat. Acest lucru se întâmplă deoarece autoritățile nu au cum să aloce resursele într-un mod eficient și de asemenea nu au nici o modalitate prin care să-și dea seama dacă oamenii, în postura de consumatori, sunt satisfăcuți de serviciile oferite. Ca orice alt serviciu finanțat din banii colectați prin taxe și impozite, producția de apărare este separată în mod artificial de consum, distrugând mecanismul automat al pieței care penalizează întreprinzătorii ineficienți și îi recompensează pe cei eficienți. Eterna problemă a calculului economic[5] rămâne astfel valabilă – fără un sistem de prețuri de piață, resursele nu vor fi alocate în mod eficient.

Sistemul de stimulente este de asemenea distrus datorită faptului că producția de apărare este finanțată din bani publici. Ce inițiativă de a munci ar avea un polițist dacă își primește aceeași sumă de bani și în cazul în care este inactiv? Evident, au fost implementate diverse scheme pentru a stimula angajații să fie productivi însă, în mod previzibil, acestea nu pot să înlocuiască sistemul complex de stimulente creat în mod spontan pe o piață liberă. Consumatorii, pe de altă parte, nu au nici o posibilitate de a boicota o anumită agenție de poliție solicitând serviciile alteia. Astfel, mecanismul pieței care în esență se bazează pe răspunsul eficient la cererile consumatorilor este practic secționat, ducând la alocarea resurselor în mod haotic.

Ultima lucrare importantă pe care o voi menționa aici a fost scrisă de Hans Herman Hoppe [6], lucrare ce are meritul de a descrie cu lux de amănunte o posibilă soluție oferită de piață în sfera apărării private. Hoppe susține că singurii care ar avea resursele financiare, interesul din punct de vedere economic[7] și o amplă rețea internațională pentru a oferi în mod eficient servicii de protecție sunt companiile de asigurări. Plecând de la ideea menționată anterior el descrie în mod realist acest scenariu și oferă soluții la problemele concrete pe care companiile de securitate le-ar întâlni în viața de zi cu zi. Lucrarea menționată este importantă din punctul meu de vedere pentru că oferă un exemplu viabil, iar în general oamenii au probleme în a-și imagina o societate în care protecția este oferită în mod privat. Cu toate acestea argumentul economic a priori care spune că piața va oferi servicii eficiente consumatorilor inclusiv în domeniul apărării private este mult mai solid, chiar dacă personal nu pot să explic modalitatea în care piața va alege să satisfacă această nevoie a consumatorilor. Cel mai sugestiv exemplu în acest sens este că mintea umană nu poate nici măcar să cuprindă procesul de producție al unui simplu creion[8], cum ne-am putea aștepta să oferim un răspuns în ceea ce privește producția unui bun complex, cum ar fi securitatea sau apărarea. Pe scurt vreau să spun că deși este imposibil să previzionezi detaliile procesului de producție, cu toate acestea nu se poate afirma în avans că piața nu va oferi o soluție viabilă.

În esență, putem argumenta că și teoria și practica au demonstrat că piața va reacționa în favoarea satisfacerii cerințelor consumatorilor, ceea ce sugerează că piața va reacționa prin aceleași mecanisme și în cazul producției de apărare.

Majoritatea oamenilor, când se confruntă cu ideea unei societăți în care protecția este oferită în mod privat consideră că societatea respectivă va degenera într-o stare de haos și anarhie. Practic, își imaginează un scenariu post apocaliptic în care agenții diferitelor companii de securitate aleargă în disperare pe străzi împușcându-se unii pe alții. Desigur, după o analiză succintă ne dăm seama că acest gen de comportament nu prea are sens din punct de vedere economic – companiile de securitate privată ar avea un stimulent puternic în a evita conflictele armate iar împușcarea și terorizarea unor posibili viitori clienți nu prea sună profitabil. De asemenea, conflictele armate sunt în majoritatea cazurilor extrem de costisitoare, iar antreprenorii privați ar încerca pe cât posibil să evite astfel de evenimente.

Problema celor săraci, care nu au resursele necesare pentru a achiziționa servicii de securitate poate și ea să fie soluționată prin mecanismele pieței. Datorită competiției și dereglementării, prețul pentru serviciile de apărare ar scădea iar companiile ar avea stimulente economice să ofere aceste servicii gratis în anumite cazuri [9].

O altă greșeală frecventă care apare în acest caz este că se face o comparație inechitabilă. De multe ori oamenii tind să compare o societate etatistă de oameni morali și care respectă litera legii cu o societate de sălbatici însetați de violență care, în viziunea etatiștilor, ar degenera în haos[10]. O asemenea comparație nu are practic sens. Este clar că pentru ca o societate, fie ea de orice fel, să poată să existe este nevoie de un anumit număr de oameni care să împărtășească anumite valori etice și morale. Dacă am duce argumentul la extrema rațională o societate de oameni amorali și avizi de violență (un fel de demoni umani) nu ar rezista absolut deloc. Este evident că empiric se poate afirma că societatea umană nu este nici pe departe așa, altminteri civilizația ar fi dispărut cu mult timp în urmă. Prin urmare dacă luăm în discuție societatea amorală mai sus menționată nu putem trage nici o concluzie rațională. Pe de altă parte este de asemenea clar că într-o societate unde toți oamenii respectă proprietatea privată și înțelegerile contractuale – lipsită practic de agresiune – poliția și justiția ar fi nenecesare. Astfel, pentru a justifica existența statului, ar trebui să se demonstreze cumva că intervenția guvernamentală face oamenii mai morali și îi determină să se comporte în concordanță, lucru mai mult decât discutabil atât empiric cât și teoretic. De altfel se poate vorbi despre un paradox filozofic (și logic), deoarece în esență existența statului are la bază agresiunea, deci practic s-ar justifica diminuarea agresiunii prin intermediul agresiunii.

De la teorie la practică

Cu toate acestea, oricât de bună ar fi o teorie, economistul care o emite se va confrunta cu aceeași întrebare recurentă: Teoria e bună…., dar cum se va aplica aceasta în practică? Un exemplu extrem de interesant aici ar fi din punctul meu de vedere agențiile de securitate care operează în momentul de față în România. Este greu să treci cu vederea cum numărul acestor agenții a explodat în ultimii ani în capitala țării. Nu există nici un colț de stradă în București, nici o intersecție cât de cât importantă, unde să nu vezi doi trei paznici privați care patrulează așteptând eventualele apeluri ale clienților lor. Practic, cvasitotalitatea companiilor au abonamente la firme private de pază și protecție. În ultima vreme aceste servicii au devenit, datorită concurenței pe piață, din ce în ce mai accesibile putând fi achiziționate la prețuri acceptabile și de către persoanele fizice. La momentul actual, multe locuințe din oraș dețin și ele abonamente la companii private de pază. În mod ironic chiar și statul folosește adesea aceste servicii datorită calității superioare oferite la un preț redus. Parcurile publice, stațiile de metrou, concertele și diferitele manifestații organizate cu bani publici sunt păzite de către companii private de securitate.

Întrebarea de bază aici este următoarea – de ce se poate observa pe piață o tendință a consumatorilor de a achiziționa aceste servicii? În primul rând, motivul evident este că poliția publică este extrem de ineficientă și oamenii conștientizează nevoia de a achiziționa servicii de protecție pe care se pot baza. Pot să susțin acest argument prin prisma propriei mele experiențe. Casa mea, care e poziționată exact la două străzi de secția de poliție a fost spartă de trei ori în două luni. După ce mi-am făcut un abonament la o companie privată de pază și protecție spargerile au încetat după încă o tentativă, eșuată datorită sistemului de alarmă. Astfel, este o ipoteză decentă în a afirma că poliția publică suferă de ineficiență și că există o lipsă generală de încredere în aceste servicii oferite în mod public. Am încercat să găsesc date solide pentru a dovedi această lipsă de încredere a populației dar din nefericire nu am putut să găsesc decât surse neoficiale pe diferite forumuri (care totuși sunt destul de sugestive – este suficientă o căutare Google pe acest subiect pentru a vă convinge). Totuși, am reușit să găsesc un indicator interesant pe site-ul Institutului Național de Statistică. Mă refer aici la indicii valorici ai cifrei de afaceri pentru servici de piață prestate în special întreprinderilor calculați pentru serviciile de investigație și protecție pe perioada 2000 – 2007[11]. După prelucrarea datelor, evoluția lunară a indicelui cifrei de afaceri arată în felul următor:

Figura 1, Sursă: Institutul Național de Statistică, http://www.insse.ro/cms/rw/pages/index.ro.do

Cu excepția fluctuațiilor lunare normale, care sunt caracteristice oricărui tip de activitate antreprenorială datorită naturii dinamice a economiei[12], se poate observa foarte clar o evoluție ascendentă. Sectorul economic analizat cuprinde următoarele subdiviziuni: servicii de pază, sisteme de alarmă, servicii de transport special și companiile de detectivi privați. Mai mult, dacă însumăm datele colectate evoluțiile anuale sunt prezentate în Figura 2.

Figura 2, Sursă: Institutul Național de Statistică, http://www.insse.ro/cms/rw/pages/index.ro.do

În concluzie, se poate observa clar o cerere considerabilă în România pentru servicii de protecție privată. După unele surse[13], anumite companii private de securitate au cifre de afaceri mai mari de 20 de milioane de Euro pe an și profituri superioare sumei de 4 milioane de Euro. Consider că se poate astfel interpreta pe baza datelor prezentate anterior că aceste companii de pază și protecție sunt un succes antreprenorial în țara noastră.

Evident, România nu este singurul exemplu în care piața de protecție privată a avut o evoluție spectaculoasă în ultimii ani. În acest sens, studiile făcute de Confederația Europeană A Serviciilor de Securitate[14] (CoESS) ne oferă date foarte interesante cu privirea la numărul si dinamica firmelor de securitate privată la nivelul Uniunii Europene. Astfel, această organizație cuprinde aproximativ 36.200 de companii membre care au angajați în total un număr de aproximativ 1.500.000 de salariați având următoarea distribuție pe țări[15]:

Țara

Nr. de companii

Nr. de angajați

Membrii activi

Austria

200

10.000

Belgia

196

12.673

Bulgaria

1.029

58.703

Cipru

60

1.700

Rep. Cehă

5.629

51.542

Danemarca

338

5.250

Estonia

242

6.000

Finlanda

200

10.000

Franța

4.800

159.000

Germania

3.500

177.000

Ungaria

11.304

105.121

Irlanda

840

17.500

Italia

965

49.166

Luxemburg

10

2.200

Portugalia

113

38.874

România

1.099

92.000

Slovenia

100

6.211

Spania

1.219

92.000

Suedia

250

13.500

Elveția

464

13.075

Olanda

320

33.158

Turcia

937

218.660

Marea Britanie

1.500

250.000

Țara

Nr. de companii

Nr. de angajați

Membrii asociați

Bosnia

41

2.000

Croația

246

16.000

Macedonia

152

5.600

Norvegia

257

12.000

Serbia

158

28.000

Figura 3, Sursă: CoESS – Statistici, http://www.coess.org/stats.htm.

Deși la prima vedere aceste cifre nu par să fie foarte impresionante, altfel se pune problema dacă le comparăm cu numărul de polițiști publici din respectivele țări. Conform proiectului[16] derulat de către aceeași organizație mai sus menționată, se aproximează că numărul total de polițiști din țările membre UE este undeva mai jos de 2.000.000, pe când numărul total de agenți de securitate este undeva mai sus de 1.700.000. Cu toate că cifrele par ușor exagerate aceeași proporție pare să se păstreze și în țara noastră. Astfel, în Romania după anumite surse[17] sunt angajați 54.000 de polițiști și 30.000 de jandarmi pe când doar companiile membre CoESS însumează 92.000[18] de angajați. Dacă plusăm în ecuație și faptul că media de creștere a cotei de piață în Europa este între 5 și 30%[19], pare o ipoteză rezonabilă să presupunem că în scurt timp numărul agenților de securitate îl va depăși pe cel al polițiștilor publici, dacă acest lucru nu s-a întâmplat deja.

Am ales aceste exemple pentru a arăta faptul că protecția privată nu este doar un mit, iar piața este perfect capabilă să ofere consumatorilor servicii eficiente chiar și în acest sector al economiei, care este în mod tradițional considerat un bun public și care trebuie să rămână sub monopolul statului. Deducția logică, subliniată mai sus, care spune că protecția oferită în mod privat ar duce la servicii mai bune oferite la un preț mai mic, este verificată de asemenea empiric.

Concluzii

Legea economică care susține că mai multe firme acționând în condiții de concurență liberă vor oferi servicii mai bune la un preț mai mic decât un monopol de stat creat în mod artificial funcționează și în domeniul apărării și protecției. Poliția publică, ca oricare altă ramură finanțată din bani publici, nu are posibilitatea economică de a aloca resursele în mod eficient și de a oferi servicii satisfăcătoare consumatorilor.

Companiile de protecție privată își oferă deja serviciile la scară largă și pot fi considerate un succes antreprenorial. Se poate observa clar că există o cerere amplă din partea consumatorilor pentru acest gen de servicii, cerere datorată în mare parte ineficienței poliției publice. Teoria care sugerează că protecția privată va duce la haos poate fi contrazisă mai ales teoretic, dar și prin utilizarea datelor empirice. Piața liberă este deci singurul mecanism care poate să ofere servicii eficiente consumatorilor, chiar și în cazul apărării și protecției.

[Acest articol va fi publicat în volumul „Colocviul Național de Științe Sociale – ACUM 2010”]

Referințe bibliografice

De Molinari, Gustave. (1849). The Production of Security. http://praxeology.net/GM-PS.htm.

Hoppe, Hans Herman. (1999). The Private Production of Defense. Journal of Libertarian Studies 14:1 (p. 27-52). http://mises.org/journals/jls/14_1/14_1_2.pdf.

Murphy, Robert P. But Wouldn’t Warlords Take Over?. Mises Daily. 07.07.2005.

Read, Leonard E. (1958). I Pencil. Foundation for Economic Education. New York.

Rothbard, Murray Newton. (2000). America’s Great Depression – Fifth Edition (p. 4-5). The Ludwig von Mises Institute. Auburn: Alabama.

Rothbard, Murray Newton. (1973). For a New Liberty: The Libertarian Manifesto. The Ludwig von Mises Institute. Auburn: Alabama.

Rothbard, Murray Newton. (1970). Power and Market. The Ludwig von Mises Institute. Auburn: Alabama.

Von Mises, Ludwig. (1990). Economic Calculation In The Socialist Commonwealth. The Ludwig von Mises Institute. Auburn: Alabama.

http://www.bgs.ro.

http://www.coess.org/stats.htm, accesat pe 13.10.2010.

http://www.coess.org/objectives.htm, accesat pe 13.10.2010.

http://www.coess.org/pdf/CoESS_Facts_Figures _2008.pdf – Conclusions.

http://www.legalis.ro/2010/09/22/vasile-blaga-numarul-politistilor-din- romania-este-cu-26-peste-media-europeana.



[1] De Molinari, Gustave – The Production of Security, 1849, http://praxeology.net/GM-PS.htm.

[2] A nu se înțelege aici perfect concurențial. Se sugerează doar existența mai multor firme pe aceeași piață.

[3] Rothbard, Murray Newton – Power and Market, The Ludwig von Mises Institute, Auburn, Alabama,1970.

[4] Rothbard, Murray Newton – For a New Liberty: The Libertarian Manifesto, The Ludwig von Mises Institute, Auburn, Alabama,1973.

[5] Von Mises, Ludwig – Economic Calculation In The Socialist Commonwealth, The Ludwig von Mises Institute, Auburn, Alabama,1990.

[6] Hoppe, Hans Herman, The Private Production of Defense, Journal of Libertarian Studies 14:1, p. 27-52, http://mises.org/journals/jls/14_1/14_1_2.pdf.

[7] Este clar că o companie de asigurare va încerca în orice fel să împiedice agresiunea împotriva propriilor clienți deoarece altfel ar fi nevoită să plătească pentru pagubele suferite. De aceea autorul sugerează că aceste companii ar fi interesate să ofere servicii de protecție.

[8] Read, Leonard E. – I Pencil, Foundation for Economic Education, New York, 1958.

[9] Un exemplu în acest sens ar fi să ofere servicii gratuite în zonele sărace strict ca și tehnică promoțională. Astfel de metode de marketing se practică cu succes și în prezent. Acest exemplu se aproprie foarte mult de ceea ce astăzi se numește C.S.R..

[10] Murphy, Robert P. – But Wouldn’t Warlords Take Over?, Mises Daily, 07.07.2005.

[11] Din nefericire, nu se găsesc date mai recente decât anii respectivi, dar oricum pare rezonabil să presupunem că evoluția indicilor ar fi fost oricum influențată de criza economică pe perioada 2008-2010.

[12] Rothbard, Murray Newton – America’s Great Depression – Fifth Edition (p. 4-5), The Ludwig von Mises Institute, Auburn, Alabama, 2000.

* Indicele cifrei de afaceri este un indice de tip Laspeyeres și este calculat ca un indice ponderat nedeflatat.

Anul de referință în cazul de față este 2005. Indicele se calculează în practică prin împărțirea valorii unui coș de bunuri exprimată în prețuri curente la valoarea aceluiași coș exprimată în prețuri anului de referință.

[13] www.bgs.ro, prelucrare pe baza datelor colectate de la Ministerul Finanțelor, accesat pe 10.8.2010.

[14] CoESS este o organizație patronală ce are ca scop apărarea intereselor companiilor naționale care oferă servicii de securitate. Sursă: http://www.coess.org/objectives.htm, accesat pe 13.10.2010.

[15] http://www.coess.org/stats.htm, accesat pe 13.10.2010.

** Evoluția anuală a fost calculată practic prin însumarea datelor colectate lunar.

[16] Private Security in Europe – CoESS Facts & Figures 2008, http://www.coess.org/pdf/CoESS_Facts_Figures _2008.pdf – Conclusions.

[17] www.agerpres.ro, Vasile Blaga: Numarul politistilor din Romania este cu 26 % peste media europeana, Miercuri, 22.09. 2010, 11:01 PM http://www.legalis.ro/2010/09/22/vasile-blaga-numarul-politistilor-din- romania-este-cu-26-peste-media-europeana.

[18] Este adevărat că nu toți angajații sunt agenți de pază, mulți dintre ei ocupându-se de administrație, contabilitate, etc. dar este de asemenea foarte probabil că nu toate companiile din România sunt membre CoESS.

[19] Private Security in Europe – CoESS Facts & Figures 2008, http://www.coess.org/pdf/CoESS_Facts_Figures _2008.pdf – Conclusions.

Scris de
Alexandru Pătruți
Discută

Autori la MisesRo

Arhivă

Newsletter

Abonează-te la newsletter-ul nostru.

Susține proiectele Institutului Mises

Activitatea noastră este posibilă prin folosirea judicioasă a sumelor primite de la susținători.

Orice sumă este binevenită și îți mulțumim!

Contact

Ai o sugestie? O întrebare?