Este producția privată de apărare un mit?

Conceptul de apărare privată este într-adevăr o idee fascinantă. De ce? În primul rând teoria care spune că apărarea şi poliţia sunt aşa numitele „bunuri publice” şi astfel monopoluri naturale este însăşi piatra de temelie care stă la baza apariţiei şi dezvoltării statului. Poliţia şi forţele armate sunt practic sursa principală de legitimitate a statului.

Introducere

Conceptul de apărare privată este într-adevăr o idee fascinantă. De ce? În primul rând teoria care spune că apărarea şi poliţia sunt aşa numitele „bunuri publice” şi astfel monopoluri naturale este însăşi piatra de temelie care stă la baza apariţiei şi dezvoltării statului. Poliţia şi forţele armate sunt practic sursa principală de legitimitate a statului.

Surprinzător, deşi miza discuţiei este foarte mare, ideea de protecţie privată nu este discutată deloc în manualele standard de economie şi în general subiectul este departe de a fi frecvent tratat în orice fel de publicaţii. Puţine lucrări importante pot fi sugerate ca bibliografie şi, din anumite puncte de vedere, subiectele de cercetare în acest domeniu sunt departe de a fi epuizate. Printre cei care au aprofundat ideea de protecţie privată îi voi menţiona şi discuta succint pe Gustave de Molinari, Murray N. Rothbard şi Hans Herman Hoppe.

Teoria economică din spatele fenomenului

Molinari a fost practic primul care a sesizat faptul că producţia de apărare nu trebuie să fie în mod necesar monopolul statului, ci că aceasta ar putea să fie un serviciu ca oricare altul, oferit de către agenţii privaţi acţionând într-un mediu concurenţial[1]. Argumentul său de bază a fost pe cât de simplu pe atât de decisiv – dacă toată lumea este de acord cu principiul conform căruia firmele care acţionează într-un mediu concurenţial[2] oferă bunuri de o calitate superioară la un preţ mai mic decât în cazul unui monopol, de ce nu ar funcţiona acelaşi principiu şi în cazul producţiei de apărare. Practic, principiul concurenţei libere, o lege economică în adevăratul sens al cuvântului, trebuie să acţioneze şi în sfera serviciilor de apărare, lucru aproape imposibil de contrazis strict din punct de vedere al ştiinţei economice. Singura posibilitate de a evita acest principiu fundamental este tentativa de a arăta că serviciile de protecţie sunt cumva total diferite de restul bunurilor si serviciilor care se comercializează în mod normal pe piaţă. Astfel serviciile de protecţie trebuie să fie practic încadrate într-o categorie specială laolaltă cu alte domenii sensibile cum ar fi justiţia, transporturile, comunicaţiile etc., luând astfel naştere sfera „bunurilor publice”. Evident, acest gen de argumentare este în esenţă greşit. Dacă demonstraţia a priori încercată mai sus nu este suficientă, cel mai bun exemplu empiric care sugerează că apărarea nu trebuie să fie în mod necesar un monopol al statului este că în momentul de faţă operează deja companii de securitate privată şi sunt ceea ce se numeşte un succes antreprenorial.

Un alt autor care s-a ocupat serios de problema protecţiei private a fost Murray Rothbard în cele două lucrări Power and Market[3] şi For a New Liberty[4]. Acesta a tratat cele mai frecvente probleme ce reieşeau din analiza conceptului de securitate privată şi a argumentat că poliţia publică prezintă aceleaşi simptome ca oricare altă instituţie de stat – ineficienţă, birocratizare şi calitate slabă oferită la un preţ ridicat. Acest lucru se întâmplă deoarece autorităţile nu au cum să aloce resursele într-un mod eficient şi de asemenea nu au nici o modalitate prin care să-şi dea seama dacă oamenii, în postura de consumatori, sunt satisfăcuţi de serviciile oferite. Ca orice alt serviciu finanţat din banii colectaţi prin taxe şi impozite, producţia de apărare este separată în mod artificial de consum, distrugând mecanismul automat al pieţei care penalizează întreprinzătorii ineficienţi şi îi recompensează pe cei eficienţi. Eterna problemă a calculului economic[5] rămâne astfel valabilă – fără un sistem de preţuri de piaţă, resursele nu vor fi alocate în mod eficient.

Sistemul de stimulente este de asemenea distrus datorită faptului că producţia de apărare este finanţată din bani publici. Ce iniţiativă de a munci ar avea un poliţist dacă îşi primeşte aceeaşi sumă de bani şi în cazul în care este inactiv? Evident, au fost implementate diverse scheme pentru a stimula angajaţii să fie productivi însă, în mod previzibil, acestea nu pot să înlocuiască sistemul complex de stimulente creat în mod spontan pe o piaţă liberă. Consumatorii, pe de altă parte, nu au nici o posibilitate de a boicota o anumită agenţie de poliţie solicitând serviciile alteia. Astfel, mecanismul pieţei care în esenţă se bazează pe răspunsul eficient la cererile consumatorilor este practic secţionat, ducând la alocarea resurselor în mod haotic.

Ultima lucrare importantă pe care o voi menţiona aici a fost scrisă de Hans Herman Hoppe [6], lucrare ce are meritul de a descrie cu lux de amănunte o posibilă soluţie oferită de piaţă în sfera apărării private. Hoppe susţine că singurii care ar avea resursele financiare, interesul din punct de vedere economic[7] şi o amplă reţea internaţională pentru a oferi în mod eficient servicii de protecţie sunt companiile de asigurări. Plecând de la ideea menţionată anterior el descrie în mod realist acest scenariu şi oferă soluţii la problemele concrete pe care companiile de securitate le-ar întâlni în viaţa de zi cu zi. Lucrarea menţionată este importantă din punctul meu de vedere pentru că oferă un exemplu viabil, iar în general oamenii au probleme în a-şi imagina o societate în care protecţia este oferită în mod privat. Cu toate acestea argumentul economic a priori care spune că piaţa va oferi servicii eficiente consumatorilor inclusiv în domeniul apărării private este mult mai solid, chiar dacă personal nu pot să explic modalitatea în care piaţa va alege să satisfacă această nevoie a consumatorilor. Cel mai sugestiv exemplu în acest sens este că mintea umană nu poate nici măcar să cuprindă procesul de producţie al unui simplu creion[8], cum ne-am putea aştepta să oferim un răspuns în ceea ce priveşte producţia unui bun complex, cum ar fi securitatea sau apărarea. Pe scurt vreau să spun că deşi este imposibil să previzionezi detaliile procesului de producţie, cu toate acestea nu se poate afirma în avans că piaţa nu va oferi o soluţie viabilă.

În esenţă, putem argumenta că şi teoria şi practica au demonstrat că piaţa va reacţiona în favoarea satisfacerii cerinţelor consumatorilor, ceea ce sugerează că piaţa va reacţiona prin aceleaşi mecanisme şi în cazul producţiei de apărare.

Majoritatea oamenilor, când se confruntă cu ideea unei societăţi în care protecţia este oferită în mod privat consideră că societatea respectivă va degenera într-o stare de haos şi anarhie. Practic, îşi imaginează un scenariu post apocaliptic în care agenţii diferitelor companii de securitate aleargă în disperare pe străzi împuşcându-se unii pe alţii. Desigur, după o analiză succintă ne dăm seama că acest gen de comportament nu prea are sens din punct de vedere economic – companiile de securitate privată ar avea un stimulent puternic în a evita conflictele armate iar împuşcarea şi terorizarea unor posibili viitori clienţi nu prea sună profitabil. De asemenea, conflictele armate sunt în majoritatea cazurilor extrem de costisitoare, iar antreprenorii privaţi ar încerca pe cât posibil să evite astfel de evenimente.

Problema celor săraci, care nu au resursele necesare pentru a achiziţiona servicii de securitate poate şi ea să fie soluţionată prin mecanismele pieţei. Datorită competiţiei şi dereglementării, preţul pentru serviciile de apărare ar scădea iar companiile ar avea stimulente economice să ofere aceste servicii gratis în anumite cazuri [9].

O altă greşeală frecventă care apare în acest caz este că se face o comparaţie inechitabilă. De multe ori oamenii tind să compare o societate etatistă de oameni morali şi care respectă litera legii cu o societate de sălbatici însetaţi de violenţă care, în viziunea etatiştilor, ar degenera în haos[10]. O asemenea comparaţie nu are practic sens. Este clar că pentru ca o societate, fie ea de orice fel, să poată să existe este nevoie de un anumit număr de oameni care să împărtăşească anumite valori etice şi morale. Dacă am duce argumentul la extrema raţională o societate de oameni amorali şi avizi de violenţă (un fel de demoni umani) nu ar rezista absolut deloc. Este evident că empiric se poate afirma că societatea umană nu este nici pe departe aşa, altminteri civilizaţia ar fi dispărut cu mult timp în urmă. Prin urmare dacă luăm în discuţie societatea amorală mai sus menţionată nu putem trage nici o concluzie raţională. Pe de altă parte este de asemenea clar că într-o societate unde toţi oamenii respectă proprietatea privată şi înţelegerile contractuale – lipsită practic de agresiune – poliţia şi justiţia ar fi nenecesare. Astfel, pentru a justifica existenţa statului, ar trebui să se demonstreze cumva că intervenţia guvernamentală face oamenii mai morali şi îi determină să se comporte în concordanţă, lucru mai mult decât discutabil atât empiric cât şi teoretic. De altfel se poate vorbi despre un paradox filozofic (şi logic), deoarece în esenţă existenţa statului are la bază agresiunea, deci practic s-ar justifica diminuarea agresiunii prin intermediul agresiunii.

De la teorie la practică

Cu toate acestea, oricât de bună ar fi o teorie, economistul care o emite se va confrunta cu aceeaşi întrebare recurentă: Teoria e bună…., dar cum se va aplica aceasta în practică? Un exemplu extrem de interesant aici ar fi din punctul meu de vedere agenţiile de securitate care operează în momentul de faţă în România. Este greu să treci cu vederea cum numărul acestor agenţii a explodat în ultimii ani în capitala ţării. Nu există nici un colţ de stradă în Bucureşti, nici o intersecţie cât de cât importantă, unde să nu vezi doi trei paznici privaţi care patrulează aşteptând eventualele apeluri ale clienţilor lor. Practic, cvasitotalitatea companiilor au abonamente la firme private de pază şi protecţie. În ultima vreme aceste servicii au devenit, datorită concurenţei pe piaţă, din ce în ce mai accesibile putând fi achiziţionate la preţuri acceptabile şi de către persoanele fizice. La momentul actual, multe locuinţe din oraş deţin şi ele abonamente la companii private de pază. În mod ironic chiar şi statul foloseşte adesea aceste servicii datorită calităţii superioare oferite la un preţ redus. Parcurile publice, staţiile de metrou, concertele şi diferitele manifestaţii organizate cu bani publici sunt păzite de către companii private de securitate.

Întrebarea de bază aici este următoarea – de ce se poate observa pe piaţă o tendinţă a consumatorilor de a achiziţiona aceste servicii? În primul rând, motivul evident este că poliţia publică este extrem de ineficientă şi oamenii conştientizează nevoia de a achiziţiona servicii de protecţie pe care se pot baza. Pot să susţin acest argument prin prisma propriei mele experienţe. Casa mea, care e poziţionată exact la două străzi de secţia de poliţie a fost spartă de trei ori în două luni. După ce mi-am făcut un abonament la o companie privată de pază şi protecţie spargerile au încetat după încă o tentativă, eşuată datorită sistemului de alarmă. Astfel, este o ipoteză decentă în a afirma că poliţia publică suferă de ineficienţă şi că există o lipsă generală de încredere în aceste servicii oferite în mod public. Am încercat să găsesc date solide pentru a dovedi această lipsă de încredere a populaţiei dar din nefericire nu am putut să găsesc decât surse neoficiale pe diferite forumuri (care totuşi sunt destul de sugestive – este suficientă o căutare Google pe acest subiect pentru a vă convinge). Totuşi, am reuşit să găsesc un indicator interesant pe site-ul Institutului Naţional de Statistică. Mă refer aici la indicii valorici ai cifrei de afaceri pentru servici de piaţă prestate în special întreprinderilor calculaţi pentru serviciile de investigaţie şi protecţie pe perioada 2000 – 2007[11]. După prelucrarea datelor, evoluţia lunară a indicelui cifrei de afaceri arată în felul următor:

Figura 1, Sursă: Institutul Naţional de Statistică, http://www.insse.ro/cms/rw/pages/index.ro.do

Cu excepţia fluctuaţiilor lunare normale, care sunt caracteristice oricărui tip de activitate antreprenorială datorită naturii dinamice a economiei[12], se poate observa foarte clar o evoluţie ascendentă. Sectorul economic analizat cuprinde următoarele subdiviziuni: servicii de pază, sisteme de alarmă, servicii de transport special şi companiile de detectivi privaţi. Mai mult, dacă însumăm datele colectate evoluţiile anuale sunt prezentate în Figura 2.

Figura 2, Sursă: Institutul Naţional de Statistică, http://www.insse.ro/cms/rw/pages/index.ro.do

În concluzie, se poate observa clar o cerere considerabilă în România pentru servicii de protecţie privată. După unele surse[13], anumite companii private de securitate au cifre de afaceri mai mari de 20 de milioane de Euro pe an şi profituri superioare sumei de 4 milioane de Euro. Consider că se poate astfel interpreta pe baza datelor prezentate anterior că aceste companii de pază şi protecţie sunt un succes antreprenorial în ţara noastră.

Evident, România nu este singurul exemplu în care piaţa de protecţie privată a avut o evoluţie spectaculoasă în ultimii ani. În acest sens, studiile făcute de Confederaţia Europeană A Serviciilor de Securitate[14] (CoESS) ne oferă date foarte interesante cu privirea la numărul si dinamica firmelor de securitate privată la nivelul Uniunii Europene. Astfel, această organizaţie cuprinde aproximativ 36.200 de companii membre care au angajaţi în total un număr de aproximativ 1.500.000 de salariaţi având următoarea distribuţie pe ţări[15]:

Ţara

Nr. de companii

Nr. de angajaţi

Membrii activi

Austria

200

10.000

Belgia

196

12.673

Bulgaria

1.029

58.703

Cipru

60

1.700

Rep. Cehă

5.629

51.542

Danemarca

338

5.250

Estonia

242

6.000

Finlanda

200

10.000

Franța

4.800

159.000

Germania

3.500

177.000

Ungaria

11.304

105.121

Irlanda

840

17.500

Italia

965

49.166

Luxemburg

10

2.200

Portugalia

113

38.874

România

1.099

92.000

Slovenia

100

6.211

Spania

1.219

92.000

Suedia

250

13.500

Elveția

464

13.075

Olanda

320

33.158

Turcia

937

218.660

Marea Britanie

1.500

250.000

Ţara

Nr. de companii

Nr. de angajaţi

Membrii asociaţi

Bosnia

41

2.000

Croația

246

16.000

Macedonia

152

5.600

Norvegia

257

12.000

Serbia

158

28.000

Figura 3, Sursă: CoESS – Statistici, http://www.coess.org/stats.htm.

Deşi la prima vedere aceste cifre nu par să fie foarte impresionante, altfel se pune problema dacă le comparăm cu numărul de poliţişti publici din respectivele ţări. Conform proiectului[16] derulat de către aceeaşi organizaţie mai sus menţionată, se aproximează că numărul total de poliţişti din ţările membre UE este undeva mai jos de 2.000.000, pe când numărul total de agenţi de securitate este undeva mai sus de 1.700.000. Cu toate că cifrele par uşor exagerate aceeaşi proporţie pare să se păstreze şi în ţara noastră. Astfel, în Romania după anumite surse[17] sunt angajaţi 54.000 de poliţişti şi 30.000 de jandarmi pe când doar companiile membre CoESS însumează 92.000[18] de angajaţi. Dacă plusăm în ecuaţie şi faptul că media de creştere a cotei de piaţă în Europa este între 5 şi 30%[19], pare o ipoteză rezonabilă să presupunem că în scurt timp numărul agenţilor de securitate îl va depăşi pe cel al poliţiştilor publici, dacă acest lucru nu s-a întâmplat deja.

Am ales aceste exemple pentru a arăta faptul că protecţia privată nu este doar un mit, iar piaţa este perfect capabilă să ofere consumatorilor servicii eficiente chiar şi în acest sector al economiei, care este în mod tradiţional considerat un bun public şi care trebuie să rămână sub monopolul statului. Deducţia logică, subliniată mai sus, care spune că protecţia oferită în mod privat ar duce la servicii mai bune oferite la un preţ mai mic, este verificată de asemenea empiric.

Concluzii

Legea economică care susţine că mai multe firme acţionând în condiţii de concurenţă liberă vor oferi servicii mai bune la un preţ mai mic decât un monopol de stat creat în mod artificial funcţionează şi în domeniul apărării şi protecţiei. Poliţia publică, ca oricare altă ramură finanţată din bani publici, nu are posibilitatea economică de a aloca resursele în mod eficient şi de a oferi servicii satisfăcătoare consumatorilor.

Companiile de protecţie privată îşi oferă deja serviciile la scară largă şi pot fi considerate un succes antreprenorial. Se poate observa clar că există o cerere amplă din partea consumatorilor pentru acest gen de servicii, cerere datorată în mare parte ineficienţei poliţiei publice. Teoria care sugerează că protecţia privată va duce la haos poate fi contrazisă mai ales teoretic, dar şi prin utilizarea datelor empirice. Piaţa liberă este deci singurul mecanism care poate să ofere servicii eficiente consumatorilor, chiar şi în cazul apărării şi protecţiei.

[Acest articol va fi publicat în volumul „Colocviul Naţional de Ştiinţe Sociale – ACUM 2010”]

Referinţe bibliografice

De Molinari, Gustave. (1849). The Production of Security. http://praxeology.net/GM-PS.htm.

Hoppe, Hans Herman. (1999). The Private Production of Defense. Journal of Libertarian Studies 14:1 (p. 27-52). http://mises.org/journals/jls/14_1/14_1_2.pdf.

Murphy, Robert P. But Wouldn’t Warlords Take Over?. Mises Daily. 07.07.2005.

Read, Leonard E. (1958). I Pencil. Foundation for Economic Education. New York.

Rothbard, Murray Newton. (2000). America’s Great Depression – Fifth Edition (p. 4-5). The Ludwig von Mises Institute. Auburn: Alabama.

Rothbard, Murray Newton. (1973). For a New Liberty: The Libertarian Manifesto. The Ludwig von Mises Institute. Auburn: Alabama.

Rothbard, Murray Newton. (1970). Power and Market. The Ludwig von Mises Institute. Auburn: Alabama.

Von Mises, Ludwig. (1990). Economic Calculation In The Socialist Commonwealth. The Ludwig von Mises Institute. Auburn: Alabama.

http://www.bgs.ro.

http://www.coess.org/stats.htm, accesat pe 13.10.2010.

http://www.coess.org/objectives.htm, accesat pe 13.10.2010.

http://www.coess.org/pdf/CoESS_Facts_Figures _2008.pdf – Conclusions.

http://www.legalis.ro/2010/09/22/vasile-blaga-numarul-politistilor-din- romania-este-cu-26-peste-media-europeana.



[1] De Molinari, Gustave – The Production of Security, 1849, http://praxeology.net/GM-PS.htm.

[2] A nu se înţelege aici perfect concurenţial. Se sugerează doar existenţa mai multor firme pe aceeaşi piaţă.

[3] Rothbard, Murray Newton – Power and Market, The Ludwig von Mises Institute, Auburn, Alabama,1970.

[4] Rothbard, Murray Newton – For a New Liberty: The Libertarian Manifesto, The Ludwig von Mises Institute, Auburn, Alabama,1973.

[5] Von Mises, Ludwig – Economic Calculation In The Socialist Commonwealth, The Ludwig von Mises Institute, Auburn, Alabama,1990.

[6] Hoppe, Hans Herman, The Private Production of Defense, Journal of Libertarian Studies 14:1, p. 27-52, http://mises.org/journals/jls/14_1/14_1_2.pdf.

[7] Este clar că o companie de asigurare va încerca în orice fel să împiedice agresiunea împotriva propriilor clienţi deoarece altfel ar fi nevoită să plătească pentru pagubele suferite. De aceea autorul sugerează că aceste companii ar fi interesate să ofere servicii de protecţie.

[8] Read, Leonard E. – I Pencil, Foundation for Economic Education, New York, 1958.

[9] Un exemplu în acest sens ar fi să ofere servicii gratuite în zonele sărace strict ca şi tehnică promoţională. Astfel de metode de marketing se practică cu succes şi în prezent. Acest exemplu se aproprie foarte mult de ceea ce astăzi se numeşte C.S.R..

[10] Murphy, Robert P. – But Wouldn’t Warlords Take Over?, Mises Daily, 07.07.2005.

[11] Din nefericire, nu se găsesc date mai recente decât anii respectivi, dar oricum pare rezonabil să presupunem că evoluţia indicilor ar fi fost oricum influenţată de criza economică pe perioada 2008-2010.

[12] Rothbard, Murray Newton – America’s Great Depression – Fifth Edition (p. 4-5), The Ludwig von Mises Institute, Auburn, Alabama, 2000.

* Indicele cifrei de afaceri este un indice de tip Laspeyeres şi este calculat ca un indice ponderat nedeflatat.

Anul de referinţă în cazul de faţă este 2005. Indicele se calculează în practică prin împărţirea valorii unui coş de bunuri exprimată în preţuri curente la valoarea aceluiaşi coş exprimată în preţuri anului de referinţă.

[13] www.bgs.ro, prelucrare pe baza datelor colectate de la Ministerul Finanţelor, accesat pe 10.8.2010.

[14] CoESS este o organizaţie patronală ce are ca scop apărarea intereselor companiilor naţionale care oferă servicii de securitate. Sursă: http://www.coess.org/objectives.htm, accesat pe 13.10.2010.

[15] http://www.coess.org/stats.htm, accesat pe 13.10.2010.

** Evoluţia anuală a fost calculată practic prin însumarea datelor colectate lunar.

[16] Private Security in Europe – CoESS Facts & Figures 2008, http://www.coess.org/pdf/CoESS_Facts_Figures _2008.pdf – Conclusions.

[17] www.agerpres.ro, Vasile Blaga: Numarul politistilor din Romania este cu 26 % peste media europeana, Miercuri, 22.09. 2010, 11:01 PM http://www.legalis.ro/2010/09/22/vasile-blaga-numarul-politistilor-din- romania-este-cu-26-peste-media-europeana.

[18] Este adevărat că nu toţi angajaţii sunt agenţi de pază, mulţi dintre ei ocupându-se de administraţie, contabilitate, etc. dar este de asemenea foarte probabil că nu toate companiile din România sunt membre CoESS.

[19] Private Security in Europe – CoESS Facts & Figures 2008, http://www.coess.org/pdf/CoESS_Facts_Figures _2008.pdf – Conclusions.

Discută

Newsletter

Abonează-te la newsletter-ul nostru. Nu scriem des, dar, când scriem, e ceva important.

Cuprins

Contact

Ai o sugestie? O întrebare?

Susține proiectele Institutului Mises

Activitatea noastră este posibilă prin folosirea judicioasă a sumelor primite de la susținători.

Orice sumă este binevenită și îți mulțumim!