Dreptate de vânzare

Dreptatea e ceva de vânzare în libertarianism, spun unii critici ai libertarianismului. Aici totul se vinde și se cumpără, dacă dreptatea este asigurată privat via niște agenții voluntare de protecție care preiau funcția de apărare a statului. Dacă dreptatea e de vânzare, un bogătan poate influența sentința în favoarea lui plătind un judecător. Așa banii fac legea, nu dreptatea. Pe piață nu vom avea judecători drepți, imparțiali, pentru că aceștia pot fi cumpărați de oamenii bogați. Tribunalele private vor fi o licitație pentru cine dă mai mult, competiție pe care săracii o vor pierde. Concluzia va fi că justiția e prea importantă pentru a o lăsa pe mâna pieței. Pentru imparțialitate avem nevoie de tribunale de stat. Pe piață decisivă nu va fi consistența sentinței cu anumite principii ale dreptății, ci banii primiți de judecător, scopul dominant al unei agenții de protecție fiind profitul. Bogații vor fi privilegiați pentru că judecătorii vor juca pentru ei.

Critica apare și în alte domenii: sănătatea nu e de vânzare, educația nu e tarabă etc. Vânzarea unui bun sau serviciu este asociată cu lucruri rele: profit, lăcomie, nedreptate. Statul e mai drept decât privații, mai obiectiv, privații sunt lacomi și subiectivi. „People before profit!”, e sloganul favorit al socialiștilor din toate partidele. Profitul nu e ceva bun, ca la Mises, asociat cu satisfacerea preferințelor unor consumatori, ci un lucru rău. Pentru Mises profitul arată că-ți faci bine treaba. Aplicând argumentul misesian în serviciile de apărare (Mises nu e anarhocapitalist, ci liberal clasic, dar oferă muniție împotriva socialismelor de orice fel), o agenție de protecție va face profit pentru că răspunde bine preferințelor unor consumatori, o agenție de protecție falimentară nu face acest lucru. Pe piață banii merg mână în mână cu dreptatea, nu în direcții opuse. O agenție de protecție cu judecători imparțiali va avea mai mult profit decât o agenție fără judecători imparțiali. Ultima va avea pierderi semnificative și în cele din urmă va da faliment. E un mecanism care funcționează pentru orice firmă și produs, inclusiv în cazul agențiilor de protecție și a serviciilor de apărare. Agențiile cu judecători părtinitori pierd bani pentru că le pleacă clienții. Cu tribunale de stat nu avem clienți, adică oameni care pot refuza un serviciu. Serviciile de stat ți se oferă că vrei, că nu vrei, statul fiind un monopolist, o instituție care te obligă să cumperi de la el. Votanții sunt clienți captivi. La stat nu există riscul pierderii cotei de piață pentru că justiția de stat nu e piață, pentru că nu e de vânzare. Ca și în alte sectoare, și aici competiția crește calitatea serviciului și îi scade prețul. La stat un judecător părtinitor de stat nu e sancționat decât în cazuri excepționale, când avem un mare scandal public. Pe piață clienții unei agenții de protecție se pot muta la altă agenție dacă văd că prima are judecători părtinitori. Competiția între agenții voluntare de protecție scade părtinirea.

Un alt răspuns ține de economiile de scară. Tribunalele bogate vor fi cele care au milioane de clienți, nu cele care servesc câțiva bogătani ca și în cazul alimentelor sau pastei de dinți. Marii bogătani din capitalism, observă Mises, sunt cei care servesc masele. Aceștia vor fi mai degrabă producătorii de suc, nu cei de iahturi. Cererea de pe piață nu va fi formată exclusiv din bogătani, ci din oameni de clasă mijlocie și oameni săraci. Justiția e un produs care se pretează, ca și mâncarea, la o producție pe scară mare. Nu este un produs de lux ca un iaht. Adică agențiile de protecție vor avea un stimulent să servească mai mulți clienți pentru că așa vor câștiga mai mult. Agențiile de protecție bogate vor fi cele care au milioane de clienți, nu cele care au câțiva oameni bogați. Mai degrabă acum sunt serviciile de stat mai receptive la preferințele unor elite sau ale unor grupuri de interese. Întrucât banii vin de la grosul oamenilor săraci și al celor de clasă mijlocie, criticii ar fi fost mai în măsură să formuleze riscul că pe piață vom avea o discriminarea a oamenilor bogați, nu a celor săraci.

Judecătorul de stat este părtinitor față de stat pentru că de acolo îi vine salariul. Să ne gândim că într-un proces cu statul judecătorul este de stat, adică judecă în propriul caz. Acest risc va exista întotdeauna în procesele cu statul și e de mirare că gânditorii contractualiști nu s-au gândit mai mult la el. Pentru ei riscul părtinirii există numai în starea de natură și statul apare ca un terț imparțial. Așa evităm situația ca un om să fie judecător în propriul caz. Părtinirea din procesele cu statul este însă evidentă. Iar constituționalismul nu evită părtinirea, judecătorii de la Curtea Constituțională fiind tot de stat.

Judecătorul poate fi părtinitor și din alte motive decât banii. Acesta poate da niște sentințe părtinitoare în favoarea unor neamuri sărace sau pentru că este atașat de clasa săracilor. Așa că poate privilegia și agresori săraci, nu doar bogați. Părtinirea nu trebuie să fie neapărat monetară.

Părtinirea judecătorului nu e singurul serviciu slab al unui tribunal. Durata mare a proceselor sau sentințele nedrepte fără de voie sunt o altă trăsătură a unui tribunal slab.

Nu în ultimul rând, și în etatism justiția funcționează cu bani pentru că și aici plătești statului taxe pentru servicii de apărare. Nici serviciile publice nu sunt gratuite pentru toată lumea în ciuda propagandei statului. Dacă ar fi așa, n-ar mai exista taxe, care sunt niște plăți forțate, coercitive, către stat. Există ceva mai rău decât finanțarea serviciilor de apărare prin piață, prin schimburi voluntare: finanțarea lor prin furt. Când Milton Friedman milita pentru eliminarea armatei obligatorii în America, i se răspundea că nu se poate apela la mercenari. Armata are nevoie de mai mult, de exemplu, de patriotism. La aceasta, Friedman răspundea criticilor cu „Ar fi mai bine să apelăm la sclavi?”, armata obligatorie fiind muncă forțată. Situația tribunalelor nu e cu mult diferită. Este drept că justiția de stat nu este vândută pentru că nu avem piață pentru ea, însă achiziția ei se face prin furt, coercitiv.

Dacă argumentul misesian al profiturilor și pierderilor este corect, piața garantează mai bine imparțialitatea judecătorilor decât statul. Abia când justiția nu se mai vinde devine de vânzare.  

Scris de
Costel Stăvărache
Discută

Autori la MisesRo

Arhivă

Abonare

Newsletter MisesRo

Frecvență

Susține proiectele Institutului Mises

Activitatea noastră este posibilă prin folosirea judicioasă a sumelor primite de la susținători.

Orice sumă este binevenită și îți mulțumim!

Contact

Ai o sugestie? O întrebare?