Despre rolul esențial al capitalului străin pentru economiile emergente

Despre rolul esențial al capitalului străin pentru economiile emergente

415

Sub acest titlu care aparține editorului, vă oferim un extras din capitolul XVIII al tratatului Acțiunea umană. Subliniază necesitatea unor fundamente ideologice pentru acceptarea investițiilor străine, istoria și importanța capitalului străin pentru economiile subdezvoltate sau emergente. De asemenea, ilustrează consecințele sumbre ale retragerii capitalului străin și ale fugii celui autohton spre economii mai primitoare. Îl postăm astăzi în lumina atacaurilor pe care guvernul plănuiește să le dea capitalului (preponderent străin) și economiei de piață a României.

[A]vansul temporal al țărilor occidentale a fost condiționat de factori ideologici, care nu se pot reduce numai la influența mediului. Ceea ce numim civilizație umană a fost, până acum, o trecere progresivă, de la cooperarea pe bază de legături hegemonice, la cooperarea pe bază de legături contractuale. Dar, în vreme ce multe rase și popoare au fost oprite într-un stadiu timpuriu al acestei mișcări, altele au continuat să avanseze. Eminența țărilor occidentale a constat în aceea că ele au reușit, în mai mare măsură decât restul omenirii, să stăvilească spiritul militarismului spoliator, aducând astfel la ființă instituțiile sociale necesare economisirii și investițiilor pe o scară extinsă. Nici chiar Marx n-a contestat faptul că inițiativa privată și proprietatea privată asupra mijloacelor de producție au reprezentat stadii indispensabile, pe calea progresului de la penuria omului primitiv, la condițiile mai satisfăcătoare ale Europei Occidentale și ale Americii de Nord din secolul al XIX-lea. Ceea ce le lipsea Indiilor Orientale, Chinei, Japoniei și țărilor mahomedane erau instituțiile necesare salvgardării drepturilor individuale. Administrația arbitrară a pașilor, kadișilor, rajahilor, mandarinilor și a seniorilor daimyo nu ducea la acumulare pe scară largă de capital. Fundamentul pe care a înflorit progresul economic fără precedent din Occident a constat în garanțiile legale ce protejau efectiv individul, împotriva exproprierii și a confiscării. Legile acestea nu s-au născut din întâmplare, datorită unor accidente istorice și mediului geografic. Ele au fost produsul rațiunii.

Nu cunoaștem cursul pe care l-ar fi luat istoria Asiei și a Africii, dacă aceste popoare ar fi fost lăsate în pace. S-a întâmplat însă ca o parte din aceste popoare să fie supuse guvernării europene, iar altele – ca Japonia și China – au fost silite să-și deschidă frontierele, ca urmare a unor desfășurări de puteri navale. Acestea au primit realizările industrialismului occidental din străinătate. Ele au fost gata să culeagă avantajele capitalului străin care li s-a împrumutat și a fost investit pe teritoriile lor, însă [p. 501] au fost mai degrabă reticente în primirea ideologiilor din care se născuse industrialismul modern. Ele au asimilat numai superficial aranjamentele occidentale.

Ne aflăm în mijlocul unui proces revoluționar care va înlătura, foarte curând, toate tipurile de colonialism. Nu este o revoluție limitată la țările care au fost guvernate de britanici, francezi și olandezi. Chiar și țările care au profitat de pe urma capitalului străin fără nici o încălcare a suveranității lor politice urmăresc să arunce ceea ce numesc jugul capitalismului străin. Ele expropriază străinii prin diferite mijloace – impozitare discriminatoare, repudierea datoriilor, confiscarea nemijlocită, restricții aplicate ratelor de schimb valutar. Suntem în pragul dezintegrării complete a pieței internaționale de capital. Consecințele economice ale acestui eveniment sunt evidente; repercursiunile sale politice sunt imprevizibile.

Pentru a evalua consecințele politice ale dezintegrării pieței internaționale de capital, este necesar să ne amintim care au fost efectele internaționalizării acestei piețe. În condițiile ultimei părți a veacului al XIX-lea, nu conta dacă o țară era sau nu pregătită și înzestrată cu acel capital necesar întrebuințării adecvate a resurselor sale naturale. Practic oricine avea acces neobstrucționat la avuțiile naturale din orice regiune. În procesul căutării celor mai avantajoase oportunități de investiție, capitaliștii și promotorii nu erau opriți de granițe naționale. În ce privește investițiile în vederea celei mai bune utilizări posibile a resurselor naturale cunoscute, cea mai mare parte a suprafeței pământului putea fi privită ca fiind integrată într-un sistem de piață uniform, de dimensiuni mondiale. Este adevărat că acest rezultat a fost atins în anumite regiuni, ca Indiile Orientale britanice și olandeze, sau Malaezia, numai prin regimuri coloniale – și că regimurile autohtone din aceste regiuni probabil că nu ar fi creat aranjamentele instituționale indispensabile pentru importul de capital. Însă Europa de Est și de Sud și emisfera occidentală se alăturaseră de bunăvoie comunității internaționale a pieței de capital.

Marxiștii au încercat să condamne împrumuturile și investițiile străine, explicându-le prin setea de război, cucerire și expansiune colonială. În realitate, internaționalizarea pieței de capital, împreună cu liberul schimb și libertatea de migrație au folosit îndepărtării motivațiilor de război și cucerire. Nu mai conta pentru nimeni unde erau trasate granițele politice ale țării sale. Antreprenorul și investitorul nu mai erau obstrucționați de ele. Tocmai acele țări care, în perioada dinaintea primului război mondial, se evidențiau prin împrumuturi și investiții erau cele mai dedicate ideilor pacificatoare ale liberalismului „decadent”. Dintre țările agresoare, Rusia, Italia și Japonia nu erau exportatoare de capital, ci aveau ele însele nevoie de capital străin, pentru dezvoltarea [p. 502] resurselor lor naturale. Aventurile imperialiste ale Germaniei n-au fost susținute de marii săi afaceriști și de către marea finanță[13].

Dispariția pieței internaționale de capital modifică situația în întregime. Ea abolește liberul acces la resursele naturale. Dacă vreunuia dintre guvernele socialiste din țările înapoiate economic îi va lipsi capitalul necesar întrebuințării resurselor sale naturale, nu vor exista mijloace de remediere a situației. Dacă sistemul actual ar fi fost adoptat cu o sută de ani în urmă, câmpurile petroliere din Mexic, Venezuela sau Iran ar fi fost imposibil de exploatat, plantațiile de cauciuc din Malaezia n-ar fi putut apărea, iar producția de banane din America Centrală nu s-ar fi putut dezvolta. Este iluzoriu să presupunem că țările avansate ar accepta pe vecie o asemenea stare de lucruri. Ele vor recurge la singura metodă care le deschide accesul la atât de necesarele materii prime: vor recurge la cucerire. Războiul este singura alternativă la libertatea investițiilor străine, realizate pe piața internațională de capital.

Influxul de capital străin nu le-a dăunat țărilor receptoare. Capitalul european este cel care a accelerat considerabil minunata evoluție economică a Statelor Unite și a dominioanelor britanice. Grație capitalului străin, țările din America Latină și Asia sunt, astăzi, echipate cu facilități de producție și transport, de care ar fi trebuit să se lipsească pentru foarte multă vreme, dacă nu ar fi primit acest ajutor. Ratele salariale reale și veniturile agricole sunt, astăzi, mai ridicate în aceste regiuni, decât ar fi fost în absența capitalului străin. Simplul fapt că aproape toate țările solicită astăzi, cu vehemență, „ajutoare străine” infirmă fabulațiile marxiștilor și ale naționaliștilor.

Însă simpla dorință pentru bunuri de capital importate nu va resuscita piața internațională de capital. Investițiile și imprumuturile în străinătate sunt posibile numai dacă țările receptoare sunt sincer și necondiționat dedicate principiului proprietății private – și nu plănuiesc să exproprieze capitaliștii străini la o dată ulterioară. Piața internațională de capital a fost distrusă de asemenea exproprieri.

Împrumuturile interguvernamentale nu pot substitui funcționarea unei piețe internaționale de capital. Dacă ele sunt furnizate pe criteriile afacerilor de piață, atunci ele presupun, nu mai puțin decât împrumuturile private, recunoașterea deplină a drepturilor de proprietate. Dacă ele sunt acordate, așa cum se întâmplă de obicei, ca echivalentul unor subvenții, fără a ține seama de plata sumei principale și a dobânzii, atunci ele impun restricții asupra suveranității țării debitoare. De fapt, asemenea „împrumuturi” sunt, în cea mai mare parte, prețul plătit pentru asistență militară în războaiele care urmează. Asemenea considerații militare jucau deja un rol important, în anii când puterile europene pregăteau marile războaie din vremurile noastre. Exemplul cel mai proeminent a fost furnizat de sumele mari împrumutate Rusiei imperiale de capitaliștii francezi, la presiunile puternice ale guvernului [p. 503] celei de a Treia Republici. Țarii au întrebuințat capitalul împrumutat pentru înarmare, nu pentru o ameliorare a sistemului rusesc de producție.

Scris de
Ludwig von Mises
Discută

Autori la MisesRo

Arhivă

Newsletter

Abonează-te la newsletter-ul nostru.

Susține proiectele Institutului Mises

Activitatea noastră este posibilă prin folosirea judicioasă a sumelor primite de la susținători.

Orice sumă este binevenită și îți mulțumim!

Contact

Ai o sugestie? O întrebare?