Cipru și destrămarea sistemului bancar cu rezervă fracționară

Cipru și destrămarea sistemului bancar cu rezervă fracționară

241

Evenimentele foarte recente din Cipru, supranumite de către mass media Cyprus deal, ar putea reprezenta pentru sistemul bancar cu rezervă fracționară penultimul act al colapsului lent în care se află, încă de la implozia industriei de economisiri și împrumuturi din Statele Unite la sfârșitul anilor optzeci.

Traducere de Carmen Dorobăț

[Articol apărut pe 28 martie 2013 pe Circle Bastiat și pe site-ul Ludwig von Mises Institute]

Evenimentele foarte recente din Cipru, supranumite de către mass media Cyprus deal, ar putea reprezenta pentru sistemul bancar cu rezervă fracționară penultimul act al colapsului lent în care se află, încă de la implozia industriei de economisiri și împrumuturi din Statele Unite la sfârșitul anilor optzeci.

Acest trend inițial a continuat cu crizele monetare din Rusia, Mexic, Asia de Est și Argentina în anii nouăzeci, crize în care rezervele fracționare au jucat un rol decisiv. Destrămarea sistemului de rezerve fracționare a devenit vizibilă chiar și pentru deponentul de rând în cursul crizei financiare din 2008, care a declanșat retrageri în masă ale depozitelor aflate la cele mai mari și mai respectabile instituții financiare din lume. Colapsul final a fost evitat doar cu prețul unui bailout de mai multe trilioane de dolari, oferit de Rezerva Federală a SUA băncilor americane și străine.

Cu toate acestea, evenimentele recente din Cipru s-ar putea să-i fi dat lovitura fatală sistemului bancar cu rezervă fracționară, mai mult decât a făcut-o criza financiară fără precedent din 2008. Și asta deoarece sistemul rezervelor fracționare poate exista doar atât timp cât deponenții au completa încredere că – indiferent de necazurile financiare ce se pot abate asupra băncii căreia i-au încredințat ’depozitele’ lor – vor putea întotdeauna să le retragă la cerere, la paritate, sub formă de bani cash.

După cel de-al Doilea Război Mondial, garantarea de către stat a depozitelor – practică alimentată și de puterea băncii centrale de a crea monedă – a fost văzută drept chezășie de nezdruncinat a acestei încrederi. Ba mai mult, rezerva fracționară a fost percepută de către deponenți ca rezervă de 100%, aceștia comportându-se ca și cum banii lor ar fi fost permanent ’’în bancă’’, grație abilității băncilor centrale de a crea bani din nimic (sau mai exact, de a-i crea electronic).

În mod bizar, crizele provocate de sistemul rezervei fracționare – ce au lovit în repetate rânduri de la sfârșitul anilor optzeci încoace – nu au făcut decât să întărească această credință printre deponenți, deoarece băncile și asociațiile de economisiri și investiții au fost întotdeauna salvate cu râvnă – mai ales cele mai mari și mai instabile. Așa a apărut doctrina ’’too-big-too-fail.’’ Sub această doctrină, deponenții fără garanții și deținătorii de obligațiuni au fost în general compensați în totalitate atunci când marile bănci au dat faliment; era de la sine înțeles că încrederea în întreg sistemul bancar reprezenta un lucru fragil și efemer, ce se putea disipa complet ca urmare a prăbușirii chiar și a unei singure instituții de dimensiuni mari.

Revenind la Cyprus deal, din perspectiva pieței libere acesta este departe de a fi o soluție ideală. O soluție conformă principiilor pieței libere nu ar restricționa retragerile de depozite, nu ar controla – fascist – fluxurile de capital aparținând rezidenților și investitorilor străini, și nici n-ar lua cu acanul contribuabilii din restul zonei euro la un bailout de 10 miliarde.

Și totuși, Cyprus deal transmite un mesaj salutar deponenților și creditorilor din întreaga lume. Și face asta forțând deponenții băncilor cipriote și deținătorii de obligațiuni – înainte de neatins – să suporte o parte din costurile bailout-ului. Deținătorii de obligațiuni la două dintre cele mai mari bănci vor fi complet ’curățați’; se anunță și că marii deponenți (i.e. cei având depozite negarantate de peste 100.000 de euro) ai Laiki Bank ar putea avea aceeași soartă, pierzând până la 4,2 miliarde de euro, în vreme ce principalii deponenți ai Bank of Cyprus vor pierde între 30 și 60 la sută din depozite. Micii deponenți ai ambelor bănci, care dețin conturi garantate de până în 100,000 euro vor putea păstra întreaga valoare a depozitelor.

Rezultatul fericit va fi acela că deponenții, cu sau fără garanții, din Europa și din lume, vor deveni mult mai precauți sau chiar suspicioși în tranzacțiile cu băncile ce operează cu rezerve fracționare. Vor fi pregătiți să-și înșface banii și să fugă la cel mai mic semn sau zvon de instabilitate. Asta va determina băncile să modifice sursele fondurilor de finanțare a împrumuturilor și investițiilor, îndepărtându-se de depozite și îndreptându-se către finanțarea prin vânzare de acțiuni și obligațiuni. Așa cum s-a relatat marți, 26 martie, acest fapt este deja preconizat de mulți analiști:

Un potențial efect secundar al înțelegerii din 26 martie va fi efectul de domino asupra finanțării din sectorul bancar, spun analiștii. În mod obișnuit, băncile se finanțează ele însele, printr-o combinație de depozite, capitaluri proprii (eng. equity), senior și subordinate notes, și obligațiuni acoperite, susținute la rândul lor de un fond de active de înaltă calitate, ce rămân în bilațul creditorului.

Drept consecință a bailout-ului din Cipru, băncile ar putea să folosească obligațiuni contingente convertibile (eng. contingent convertible bonds) – cunoscute drept CoCos – pentru a atrage bani, pe măsură ce capacitatea de a încărca activele cu datorii prin emiterea de obligațiuni acoperite se apropie de limitele permise, a declarat Chris Bowie, de la Ignis Asset Management Ltd. din Londra.

’’Ne așteptăm să fim martorii unui eflux de depozite și ai unei deplasări a finanțării către o combinație de obligațiuni acoperite, capitaluri proprii (eng. real equity) și surse cât mai apropiate ca natură de acestea (eng. quasi-equity).’’ a spus Bowie, aflat în fruntea managementului portofoliilor de credit la Ignis, ce are în grijă aproximativ 110 miliarde de dolari.

Dacă acest lucru se va întâmpla cu adevărat, va reprezenta o mișcare semnificativă către o piață liberă în sistemul financiar, în care nepotrivirea radicală dintre maturitatea activelor și cea a datoriilor în cazul depozitelor la vedere va fi eliminată odată pentru totdeauna. Câteva crize în plus ale sistemului bancar din Europa – în special acelea în care deponenții asigurați vor fi forțați să participe în așa-numitul ’’bail-in’’ – vor duce cel mai probabil la evaporarea completă a încrederii în garanțiile oferite de stat la depozite, și odată cu aceasta, și a încrederii în sistemul bancar cu rezervă fracționară.

Ar putea atunci apărea în mod natural pe piață un sistem în care capitalurile proprii, obligațiunile și depozitele la termen autentice – ce nu pot fi rambursate înainte de maturitate -, ar deveni surse exclusive de finanțare a împrumuturilor și investițiilor bancare. Depozitele la vedere, cu cecuri sau fără, se vor găsi separat în bănci de depozite propriu-zise, ce vor păstra o rezervă de 100% și vor oferi o gamă largă de sisteme de plăți, de la bancomate la carduri de debit.

Deși această conjectură s-ar putea să fie excesiv de optimistă, suntem cu siguranță cu un mare pas mai aproape de un astfel de rezultat, decât eram înainte ca Cyprus deal să se producă. Bineînțeles că am fi cu mult mai aproape dacă nu ar exista niciun bailout și dacă greul eșecului bancar ar fi suportat în exclusivitate de creditorii și deponenții băncilor falimentare, în loc să fie suportat parțial de către contribuabili. Cea din urmă soluție ar expune complet și definitiv, în văzul tuturor, adevărata natură a sistemului bancar cu rezerve fracționare.

Scris de
Joseph T. Salerno
Discută

Newsletter

Abonează-te la newsletter-ul nostru. Nu scriem des, dar, când scriem, e ceva important.

Cuprins

Contact

Ai o sugestie? O întrebare?

Susține proiectele Institutului Mises

Activitatea noastră este posibilă prin folosirea judicioasă a sumelor primite de la susținători.

Orice sumă este binevenită și îți mulțumim!