Cel mai periculos necunoscut al Americii

Cel mai periculos necunoscut al Americii

În așteptarea ședinței de politică monetară a Fed de astăzi, vă oferim opinia lui Ron Paul, faimos pentru opoziția sa la însăși existența unei bănci centrale.

Senatul american va vota în curând nominalizarea președintelui Rezervei Federale, Jerome Powell, pentru al doilea său mandat. Unul dintre senatorii care se opun lui Powell este Elizabeth Warren. Nu sunt de multe ori de acord cu senatoarea Warren, dar sunt de acord cu aprecierea ei că Powell este „periculos”. Cu toate acestea, Warren nu înțelege ce îl face de fapt pe Powell, sau pe orice președinte al Fed, esențialmente periculos pentru libertate și prosperitate.

Warren crede că Powell este periculos pentru că ea consideră că acesta nu va fi suficient de ferm în ceea ce privește noile reglementări pe care ea le dorește impuse asupra băncilor și a altor instituții financiare. Senatoarea Warren, ca majoritatea progresiștilor, se agață de o noțiune fantastică potrivit căreia reglementările sunt în beneficiul lucrătorilor, al consumatorilor și al întreprinderilor mici. Adevărul este că majoritatea reglementărilor avantajează marile corporații prin impunerea unor costuri pe care întreprinderile mari le pot absorbi cu ușurință, dar pe care concurenții lor mai mici nu le pot suporta.

Powell este o amenințare pentru poporul american [și pentru restul lumii – n.ed.]. În timpul mandatului său, Fed a menținut ratele dobânzilor la zero sau aproape de zero. Bilanțul Fed a crescut la peste opt trilioane de dolari. Acest lucru a făcut ca prețurile să urce într-un ritm pe care America nu l-a mai văzut de câteva decenii.

În cadrul audierii sale de nominalizare în fața Comisiei bancare a Senatului, Powell a reiterat intenția Fed de a lupta împotriva inflației prin reducerea achizițiilor lunare de titluri de trezorerie și de titluri garantate cu ipoteci în valoare de 120 de miliarde de dolari. De asemenea, Powell a declarat că Fed intenționează să majoreze ratele dobânzilor în acest an. Cu toate acestea, chiar dacă Fed va da curs acestei intenții, ratele dobânzilor vor rămâne la niveluri scăzute din punct de vedere istoric.

Powell, la fel ca Elizabeth Warren și alți progresiști, crede în mod periculos că Fed ar trebui să devină „woke”. Cu toate acestea, Powell tot nu este suficient de „woke” pentru progresiștii care au făcut lobby pe lângă președintele Joe Biden pentru a-l înlocui pe Powell cu Lael Brainard, membră a consiliului de administrație al Fed, cea mai mare susținătoare a genului de reglementări dorite de Elizabeth Warren. Brainard este mai angajată decât Powell în utilizarea politicilor monetare și de reglementare pentru a promova agenda „woke”. Președintele Biden a sfârșit prin a o nominaliza pe Brainard pentru a deveni vicepreședinte al Fed.

O Rezervă Federală condusă de cuplul Powell-Brainard ar folosi probabil „dreptatea socială și climatică” drept justificare pentru a extinde politicile monetare inflaționiste ale Fed. Președintele Biden a nominalizat-o recent în consiliul de administrație al Fed și pe Sarah Bloom Raskin, care a susținut, de asemenea, ca Fed să își folosească puterea pentru a lupta împotriva schimbărilor climatice.

O bancă centrală angajată în favoarea agendei justiției sociale și a schimbărilor climatice va crește în mod inevitabil „taxarea prin inflație” generată de Fed. Contrar celor afirmate de unii progresiști, americanii cu venituri mici sunt principalele victime ale acestei taxe ascunse și regresive.

Powell preferă să își impună filosofiile sale zeloase și extremiste în culise. Astfel, nu este surprinzător faptul că este un oponent de frunte al inițiativei Audit the Fed. Powell susține că inițierea transparenței în ceea ce privește conducerea politicii monetare a Fed ar pune cumva în pericol independența instituției. Abia această afirmație a lui Powell este fake news. Nu există nimic în proiectul de lege Audit the Fed care să confere Congresului sau ramurii executive noi puteri asupra politicii monetare.

Orice grup de indivizi cărora li se dă puterea de a manipula masa monetară și de a manipula ratele dobânzilor, care reprezintă prețul banilor [această exprimare este în jargon financiar, rata dobânzii reprezentând de fapt preferința de timp, nu puterea de cumpărare a banilor – n.ed.], este o amenințare la adresa libertății și prosperității noastre. Soluția nu constă în înlocuirea lui Powell cu un președinte al Fed „mai bun” sau în a forța Fed să respecte o „regulă” care i-ar permite în continuare să erodeze valoarea dolarului. Singura modalitate de a proteja poporul de indivizi periculoși precum Jerome Powell, Lael Brainard și restul consiliului de administrație al Fed este să auditeze și apoi să pună capăt Rezervei Federale.

Publicat inițial pe Mises.org.

Avatar photo
Scris de
Ron Paul
Discută

Autori la MisesRo

Arhivă

Abonare

Newsletter MisesRo

Frecvență

Susține proiectele Institutului Mises

Activitatea noastră este posibilă prin folosirea judicioasă a sumelor primite de la susținători.

Orice sumă este binevenită și îți mulțumim!

Contact

Ai o sugestie? O întrebare?