Apărarea de stat e un drept pozitiv

În mod obișnuit spunem că apărarea (poliție, tribunale, armată) este un drept negativ, în timp ce educația și sănătatea sunt drepturi pozitive. Aceasta ar fi o diferență cheie între ideologii, între stânga și dreapta. Liberalismul insistă pe drepturi negative, pentru garantarea dreptului la libertate și proprietate, socialismul pe drepturi pozitive, cum ar fi dreptul la o educație gratuită. Trăsături distinctive ale sistemului dominant contemporan – social-democrația – , care este o formă de socialism, este că statul oferă cetățenilor sănătate și educație gratuite. În liberalismul clasic funcția statului este limitată la serviciile de apărare. Statul oferă poliție, armată și tribunale gratuite. Funcția statului este să protejeze drepturile negative, nu să ofere drepturi pozitive, cred doctrine de dreapta ca liberalismul clasic și conservatorismul. Aici drepturile pozitive sunt diferențiate de cele negative via tipul de bun sau serviciu implicat. Apărarea e un drept negativ, sănătatea și educația sunt drepturi pozitive.

În realitate, dreptul pozitiv sau negativ la ceva nu depinde de tipul de bun sau serviciu implicat, ci de tipul de obligație implicată. Și dreptul la sănătate sau educație poate fi negativ. Un drept negativ la educație înseamnă că oamenii nu mă pot împiedica să cumpăr educație. Un drept pozitiv la educație înseamnă că oamenii trebuie să-mi ofere educație. Un drept negativ la o șaorma înseamnă că semenii mei nu mă pot împiedica să cumpăr o șaorma. Un drept pozitiv la șaorma înseamnă că alții sunt obligați să-mi cumpere o șaorma. Un drept negativ la apărare înseamnă că alții nu mă pot împiedica să cumpăr apărare. Un drept pozitiv la apărare înseamnă că alții sunt obligați să-mi plătească serviciile de apărare. Așadar nu pot distinge între drepturi negative și pozitive via bunul sau serviciul implicat. Pentru orice bun și serviciu posibil se pot formula drepturi pozitive și negative. Inclusiv dreptul la libertate poate fi gândit pozitiv când ceilalți sunt obligați să mă apere de cineva care vrea să mă sechestreze sau să mă ia în sclavie.

Poate că distincția între cele două tipuri de drepturi o fac via tipul de obligație implicată. O obligație negativă este despre obligația de nu face ceva. „Să nu furi”, „Să nu ucizi” sunt exemple de obligații negative. Aici ești obligat să nu faci anumite lucruri, îți sunt interzise anumite acțiuni. Un drept pozitiv presupune o obligație pozitivă. Aici trebuie să fac ceva pentru cineva. Dacă un om are dreptul pozitiv la educație, atunci ceilalți trebuie să-i plătească educația. Dacă un om are un drept pozitiv la sănătate, ceilalți sunt obligați să-i plătească servicii de sănătate. În obligațiile pozitive trebuie să faci anumite lucruri. Obligațiile negative sunt cu „nu”, cele pozitive sunt cu „da”.

Însă nu e suficient să spun că obligațiile pozitive sunt formulate cu „da” iar cele negative cu „nu”. Ambele obligații pot fi exprimat lingvistic altfel. Pot exprima o obligație negativă în termeni pozitiv și una negativă în termeni pozitivi. Pot spune că ești obligat să nu cheltuiești o sumă de bani pe altceva decât pe educația cuiva și așa obligația pozitivă la educație e formulată negativ. Similar pot formula o obligație negativă în termeni pozitivi. Pot formula „Să nu ucizi” ca „Ești obligat să-i păstrezi integritatea fizică a lui X”.

Kinsella greșește când spune că obligațiile din contracte sunt pozitive pentru că acolo mă oblig să fac un lucru pentru cineva, de exemplu, să plătesc o casă cuiva. Însă nu contează că obligația e formulată cu „da” sau cu „nu”, ci că acestea încalcă sau nu dreptul la libertate. Și obligațiile contractuale pot fi formulate cu „nu”, ca atunci când spun că „N-am voie să încalc contracte” sau că „N-am voie să încalc obligația cutare asumată contractual”. Obligațiile din contracte sunt negative pentru că nu încalcă voința părților, un contract nefiind altceva decât un acord între niște voințe. Kinsella mai spune că ai o obligație pozitivă și când împingi pe cineva în apă, cea că ești obligat să-l salvezi. De fapt, obligațiile nu trebuie multiplicate fără necesitate. În acest context obligația de a-l salva putea decurge din obligația negativă „Să nu ucizi!”. Nu mai era nevoie de o obligație suplimentară și mai cu seamă nu era nevoie de o obligație pozitivă.

Un criteriu mai promițător de a discerne între două tipuri de obligații ar fi că obligațiile pozitive limitează libertatea iar cele negative nu o fac. O obligație pozitivă legată de dreptul la educație limitează libertatea cuiva de a-și cheltui banii așa cum dorește. Acesta e obligat să cheltuie o parte din ei pe educația altora. În realitate, și obligațiile negative și cele pozitive limitează libertatea. O obligație negativă precum „Să nu ucizi” îmi limitează libertatea de a ucide. Nici în libertarianism libertatea nu este nelimitată, chiar dacă este valoarea politică fundamentală a acestei ideologii. Libertarianismul nu înseamnă dreptul la libertate pur și simplu, dreptul de a face ce vrei. Care mai e atunci diferența dintre obligații negative și pozitive dacă ambele limitează libertatea?

În termeni tradiționali (millieni [de la J.S. Mill]) spun că obligațiile negative limitează libertatea cuiva numai dacă încalcă libertatea altuia în timp ce obligațiile pozitive limitează libertatea și dacă o persoană nu încalcă libertatea altuia. În obligația negativă limitez libertatea care încalcă libertatea altuia. Libertatea de a sechestra pe cineva este o libertate care încalcă libertatea altuia. În obligația pozitivă limitez și libertatea care nu încalcă libertatea altuia. Libertatea de a cumpăra banane curbate este o libertate care nu încalcă libertatea altuia. O normă care limitează această libertate este o obligație pozitivă.

În termeni rothbardieni, obligațiile negative limitează libertatea cuiva numai dacă acesta comite o agresiune, obligațiile pozitive limitează libertatea cuiva și dacă acesta nu comite o agresiune. O agresiune este inițierea violenței împotriva persoanei și proprietății cuiva. O obligație negativă interzice acțiuni agresive, o obligație pozitivă prescrie acțiuni agresive. O obligație negativă interzice libertăți agresive. O obligație pozitivă prescrie libertăți agresive. Aceasta este diferența cheie dintre obligațiile negative și pozitive, dintre drepturile negative și cele pozitive. Între cele două tipuri de obligații există o relație de contradicție pentru că acțiunea prescrisă de obligația pozitivă încalcă o obligație negativă. Ca să-i asigur lui A dreptul la educație trebuie să-l fur pe B.

La modul cel mai general libertatea înseamnă o acțiune în acord cu voința. Iar această acțiune poate fi agresivă sau nu. Descrierea „libertate agresivă” sună ciudat pentru că de obicei avem în minte o libertate pașnică, o cooperare voluntară, non-agresivă când ne gândim la dreptul la libertate. Însă dreptul de libertate din libertarianism este despre dreptul la libertatea care nu încalcă libertatea altuia, la libertatea non-agresivă, nu despre dreptul la libertate în genere. Acțiunea de a cumpăra o portocală nu este limitată pentru că aceasta nu încalcă libertatea altcuiva sau nu este o inițiere a violenței asupra altcuiva. Acțiunea de a obliga pe cineva să mănânce o portocală este o încălcare a libertății cuiva și o inițiere a violenței asupra sa. Acesta realizează o acțiune împotriva voinței acestei persoane sau pot spune că-i controlez corpul fără consimțământ.

Dreptul negativ asupra corpului înseamnă că altora le este interzis să-mi folosească acest corp fără consimțământ. Un viol este o agresiune pentru că aici corpul cuiva este folosit fără consimțământ. La fel se întâmplă și în vaccinarea obligatorie. Cineva îmi introduce în corp o substanță împotriva voinței mele. Prin contrast, obligațiile pozitive limitează libertatea cuiva chiar și dacă acea persoană nu a încălcat libertatea cuiva sau nu a comis o agresiune. Așa se întâmplă când îl forțez pe A să-i plătească educația lui B. A nu a făcut nimic, este inocent, și cu toate acestea îi limitez libertatea prin faptul că-i fur niște bani. Comit o agresiune asupra lui pentru că-i folosesc proprietatea fără consimțământ. Când statul taxează pe cineva pentru a asigura altuia dreptul la educație, comite o agresiune asupra celui taxat. 

Ideea că și apărarea e o obligație pozitivă apare implicit la Rothbard când spune că agențiile de protecție voluntare nu sunt obligate să-mi ofere apărare. Acestea pot refuza anumiți clienți. Dacă n-ar fi așa, s-ar comite o agresiune asupra agenției. Apărarea de stat e un drept pozitiv pentru că se face cu banii altora. Aici ceilalți sunt obligați să mă apere de dușmani, să-mi ofere servicii precum cele de poliție, tribunale sau de armată, să-mi ofere mijloacele prin care să mă apăr. Iar realizarea acestei obligații se face prin taxe, care sunt o încălcare a libertății celorlalți, taxarea fiind o formă de furt. Abia într-o lume anarhocapitalistă, în care avem achiziția voluntară a serviciilor de apărare, putem vorbi de apărare ca drept negativ.

Scris de
Costel Stăvărache
Discută

Autori la MisesRo

Arhivă

Abonare

Newsletter MisesRo

Frecvență

Susține proiectele Institutului Mises

Activitatea noastră este posibilă prin folosirea judicioasă a sumelor primite de la susținători.

Orice sumă este binevenită și îți mulțumim!

Contact

Ai o sugestie? O întrebare?