Întrebare: Poate fi ceva mai rău decât guvernarea actuală?
Răspuns: Sigur. Un exemplu la îndemână este FMI.
A fost delegația Fondului Monetar Internațional în vizită la București ca să ne amintească un lucru pe care îl știam de mult. FMI este o organizație specializată în răspândirea și întărirea socialismului în lume, rețeta lor fiind întotdeauna creșterea taxării și înăsprirea măsurilor intervenționiste în orice țară merg, în ciuda falsei reputații de „cavaleri ai piețelor libere și neoliberalismului”.
Nimic nu are FMI de spus despre scăderea cheltuielilor guvernamentale, care au tot crescut în anii recenți. Acolo suntem în grafic, îi dăm tot înainte cu avânt spre normalul european al etatismului.
În schimb multe recomandări pentru creșterea veniturilor la buget, pentru că, vedeți boieri dumneavoastră, avem un deficit rezistent. Așadar, FMI recomandă mai mult din ce am primit deja de la guvernarea actuală: eliminarea portițelor fiscale, scăderea pragurilor de reduceri, micșorarea facilităților și regimurilor preferențiale pentru impozite și taxe. Și, ciolac peste pupăză, creșterea acestora din urmă.
O metaforă a stoarcerii
Cine a tras la teasc știe cum se face. Storci cât poți și strugurii își tot dau mustul, din ce în ce mai puțin. Și când crezi că nu mai merge, mai deșurubezi un pic, mai bagi două bucăți de lemn ca să poți adânci mai tare discul care apasă pe struguri și, de unde nu credeai că se mai poate, strugurele se conformează voluntar și mai dă niște must rezidual.
Guvernul strânge de zor la teasc dar cu coada ochiului stă, în prag de alegeri, pe cei care sunt proprietarii de drept ai strugurilor, cărora se pregătește să le lase o boască secătuită cu care să se descurce cum pot. De o tescovină tot le rămâne lor, acolo. Au supușii experiență seculară cu descurcăreala și, pe deasupra, mai sunt și hoți: din vie n-a fost adus gap-ul de recoltă, diferența între ce a primit statul și o recoltă teoretică, calculată de specialiștii internaționali care au monitorizat dealurile locale din satelit și au calculat că multe miliarde de bobițe ar fi trebuit să ajungă în teascul guvernului.
Astfel de specialiști internaționali sunt domnii în costume de la FMI. Descind în bătătura unde guvernarea trage cu mâinile suflecate la teascul național. Scot din mape recomandările care vin batistă pe cefele asudate din fruntea țării:
- Impozitul pe venit – Eliminarea facilităților rămase, inclusiv reducerea pragului pentru impozitarea microîntreprinderilor și, eventual, prin trecerea la impozitul progresiv pe venit.
- Creșterea încasărilor din TVA – Aplicarea nivelului standard la cât mai multe mărfuri.
- Noi taxe eco – Impunerea unei taxe pe carbon în sectorul transporturilor și construcțiilor sau majorarea accizelor pentru combustibilii obținuți din hidrocarburi.
- Impozit pe case – Creșterea impozitelor pe proprietate, dacă este posibil prin punerea în aplicare a reformelor deja pregătite. Normalul european. Localnicii, cu una dintre cele mai mari proporții de deținere în proprietate a caselor, vor și luați ca din oală. O recoltă coaptă, numai bună de adunat în bena statului.
Acum este posibil să stoarcem mai mult, specialiștii naționali și internaționali au inventat teascul modern, cu motor electric, alimentat de energie verde și digitalizat pentru monitorizarea fiecărui ciorchinaș, fiecărei bobițe. Reforma și modernizarea statului, visul boc-băsescian mai vechi, este în plină desfășurare. Se prăvălește asupra noastră cu toată puterea și nimeni nu scapă, așa cum putem vedea din meleul e-factura în care suntem prinși de la începutul anului.
FMI are specialiști care pretind că pot anticipa și modela viitorul, dar totuși suferă de orbul găinilor. Nu se vede decât teascul care trebuie strâns la maximum, nu și orgia care are loc în aceeași bătătură guvernamentală, cu neamuri peste neamuri chemate să se lăfăie în resursele parazitate de la cei care le-au muncit. Cu netoții și nesimțiții angajați la stat ca să se înfrupte pantagruelic din veniturile stoarse și să aibă grijă ca ei, familia, clanul – fiecare cu piramida de dependenți – plus mulți idioți utili cumpărați pe chilipiruri și iluzii, să voteze cu vajnicii deținători de teasc. Care promit să stoarcă câte-un pic, pic, pic, până n-o mai rămânea nimic.
Dar totul trebuie făcut în mod predictibil, bineînțeles, ca să se blazeze viitorii deținători de boască. Asta mai recomandă FMI. Să nu mai fim surprinși de noua șerbie digitală, ci să percepem cât mai clar cum ni se așterne un viitor implacabil de sacrificii ale muncii, antreprenoriatului, inteligenței, creativității și energiei private pe altarul „binelui” public, adică al risipei ineficiente, leneșe, lacome, nesimțite, deșănțate, opulente.
De fapt, e ceva rațional, dacă gândești ca un stat. A stoarce la maximum nu este o simplă rețetă, cu toată modelarea, articolele științifice și digitalizarea. Este ceva până la urmă euristic, o artă a tatonării. Teascul se poate frânge, mămăliga poate exploda. Jupuiții se mai și revoltă. Totul este să storci și să jupoi până aproape de punctul unde crezi că e limita revoltei și suportabilității, dar fără să treci acea limită. Un soi de îndrăzneală asemănătoare cu antreprenoriatul exercitat pe piață, doar că aplicat în domeniul politicii, al agresiunii instituționalizate.
Dar, apropo de acea limită, dacă am vorbit despre ce nu vrea să vadă FMI în ograda locală, să vorbim și despre ce nu vrea să vadă guvernarea noastră în lumea mare din care aterizează FMI: performanțele proaste sau chiar dezastruoase ale sfaturilor date de acest organism superbirocratic și superfluu.
Recomandări de lectură
Articolul excelent pe subiectul FMI scris de Marius Spiridon. Merită recitit la fiecare vizită a delegației FMI, cel puțin:
Și două pledoarii pentru portițe și contra uniformizării fiscale, cu observația că ceea ce face acum guvernarea Ciolacu este un atac fiscal de tipul croșeu și uppercut (one-two punch), adică o intenție de nivelare a taxării spre o presupusă taxare în cotă unică – la nivelul superior, bineînțeles – dar, în același timp, anunțând intenția de reintroducere a impozitării progresive cu cote mărite, adică un demers orientat în direcția opusă presupusei uniformizări a taxării care este clamată în prezent.
Atât timp cât scala taxării este translată înspre niveluri din ce în ce mai mari de taxare, oficialul nu are vreo problemă de coerență logică. Uniformizăm în sus unde găsim taxe și impozite mici, progresăm neuniform tot în sus unde găsim taxe și impozite care sunt deja mari. Miza este creșterea veniturilor la buget, umflarea statului, preamărirea politicianului, birocratului și bugetarului pe cârca oricui insistă să fie productiv. Acolo stă năzuința spre idealul de uniformitate, când statul crește în continuu pe spatele societății, hrănind hulpavele elite locale și internaționale.
